Dupa cum s-a mentionat anterior, nivelurile hormonale sunt determinate in special de rata de sinteza. O particularitate comuna intregului sistem endocrin este aceea ca sinteza majoritatii hormonilor este reglata, direct sau indirect, de activitatea meolica a insusi hormonului respectiv. Aceasta reglare este realizata printr-o serie de mecanisme de feedback negativ (si pozitiv) (ura 327-l). De exemplu,
hormonii produsi sub controlul omologilor trofici hipofizari (cortizol, tiroxina, steroizi gonadici) actioneaza prin feedback asupra sistemului hipotalamo-hipofizar, controland propria lor sinteza. In acelasi mod, hormonii paratiroidieni si
insulina sunt sintetizati ca raspuns la actiunea de tip feedback a nivelului calciului seric si respectiv al glucozei. Cand insusi hormonul regleaza direct feedback-ul (testosteronul actioneaza asupra axei hipota-lamo-hipofizare), efectul este mediat prin acelasi sistem receptor prin care hormonul actioneaza si asupra altor sisteme tinta. Un exemplu de feedback pozitiv este stimularea eliberarii de LH de catre estradiol, premergator ovulatiei. Mecanismele de feedback pozitiv sau negativ sau raspunsul la actiunea lor pot fi alterate de factori nonhormonali sau de mediu.
Sistemele de control feedback raspund in minute sau ore la diferitele cerinte meolice, mentinand homeostazia in limite normale. Exceptiile majore se refera la spermatogeneza ( modulul 336). Spermatogeneza si eliberarea spermei necesita aproximativ 2,5 luni pentru definitire, astfel incat modificarile nivelului de FSH pot sa nu determine alterarea numarului de spermatozoizi din ejaculat pentru perioade indelungate.
Faptul ca secretia hormonala se afla sub control reglator are cate consecinte clinice importante. In primul rand, semnificatia nivelului hormonal plasmatic poate fi interpretata doar luand in calcul si factorii reglatori (ura 327-2). Importanta unei scaderi la limita a nivelului tiroxinei plasmatice poate fi apreciata doar prin asociere cu masurarea hormonului stimulator al tiroidei (TSH); de asemenea, nivelul plasmatic al insulinei si al hormonului paratiroidian poate fi interpretat doar in asociere cu determinarea concomitenta a glucozei, respectiv a calciului plasmatic. In al doilea rand, evidentierea unei cresteri simultane a unei perechi de
hormoni (sau a unei perechi hormon-factorul lui de reglare) in absenta unui exces hormonal sugereaza prezenta unei stari de rezistenta hormonala. De exemplu, cresterea simultana in plasma a glucozei si a insulinei este caracteristica rezistentei la insulina, iar cresterea simultana a LH si a testosteronului sugereaza rezistenta la androgeni. in mod contrar, cresterea simultana a perechilor mentionate in prezenta unor semne de exces hormonal sugereaza o
tumora secretanta de hormoni. In al treilea rand, pe cunoasterea factorilor de control ai secretiei hormonale se bazeaza o serie de teste dinamice, care apreciaza rezervele si secretia hormonilor, astfel putandu-se elua
tulburari subtile din patologia endicrina ( mai jos).
