SURSA Mercurul metalic (Hg°) se foloseste la termometre, amalgame dentare si unele baterii. Ionul mercuros (Hg+)si cel mercuric (Hg2+) se pot combina cu alte substante chimice, cum ar fi carbonul, clorul sau oxigenul, pentru a forma compusi pe baza de mercur, anorganici sau organici. Toate cele trei forme de mercur sunt toxice in diferite grade. Compusii organici continand mercur se desfac cu timpul si formeaza compusi anorganici; reciproc, mercurul anorganic poate fi convertit de catre microorganismele din sol si apa in compusul organic, mercur metil. Pestii, in special tonul si pestele sabie, pot concentra mercur metil in cantitati mari; aceasta contaminare a pestilor datorata deversarii industriale si ingerarii ulterioare a fost responsabila de epidemia de
intoxicatie cu mercur din golful Minamata, Japonia, 1955. Expunerea profesionala la compusii anorganici ai mercurului continua in unele industrii: chimica, prelucratoare de metal, de echipament electric, de automobile si in constructii, ca si in serciile medicale si stomatologice. Expunerea datorata mediului are loc probabil cel mai adesea prin ingerarea de peste contaminat si prin inhalarea vaporilor generati de amalgamul dentar obisnuit, care contine in mod tipic aproape 50% mercur metalic. Exista, de asemenea, o preocupare prind expunerea datorata apei poile contaminate in zonele cu deseuri toxice incluse pe Lista de Prioritati Nationale, dintre care aproape jumatate contin mercur, si inhalarea de fum provenind de la incineratoarele care ard deseuri contaminate cu mercur. Exista controverse prind riscul semnificativ de toxicitate datorat acestor ultime tipuri de expunere.
METABOLISMUL Mercurul liber nu se absoarbe bine prin tractul gastrointestinal si este excretat aproape complet in fecale dupa ce a fost ingerat; totusi, cand persista, mercurul se volatilizeaza la temperatura camerei in vapori care sunt bine absorbiti de catre plamani. Odata absorbit, mercurul sub aceasta forma este liposolubil, traverseaza bariera hemato-encefalica si placenta, si poate fi oxidat de catre catalaza si peroxidul de hidrogen in clorura de mercur, care este retinuta in rinichi si creier ani de zile. Mercurul liber din sange are o perioada de injumatatire de aproximativ 60 de zile si este excretat in special in
urina si fecale.
Absorbtia gastrointestinala si cutanata a mercurului anorganic este semnificativa. Supradozele mari distrug barierele gastroin-testinale, favorizand in continuare absorbtia. Odata absorbit, mercurul anorganic se desface in mercur metalic si mercuric. Relativ putin din acest mercur traverseaza bariera hemato-encef alica; majoritatea este excretat in urina sau fecale, cu un timp de injumatatire de 40 de zile, sau este retinut in rinichi ca ion mercuric.
Mercurul organic, in particular metil mercurul, se poate evapora si se supune absorbtiei pulmonare. Formele ingerate (de exemplu, in pestele contaminat) sunt bine absorbite. Doar cantitati mici sunt absorbite prin piele. Mercurul organic absorbit este liposolubil, traverseaza usor bariera hemato-encefalica si placenta, apare in
laptele matern si se concentreaza in rinichi si sistemul nervos central. Metilmercurul este acetilat in ficat, excretat in bila, reabsorbit si apoi excretat in urina. Metil mercurul poate fi de asemenea conjugat cu cisteina sau glutation. Numai 1% din mercurul organic este excretat nemodificat in urina. Timpul de injumatatire al compusilor mercurului organic se situeaza in jur de 70 de zile.
Expunerea la mercur sub orice forma stimuleaza rinichii sa produca metalotioneina, o proteina care leaga metalele ce ofera o protectie partiala impotriva toxicitatii mercurului.
TOXICOLOGIE CLINICA Inhalarea vaporilor de mercur metalic este forma de expunere la mercur care a fost cel mai bine studiata in termeni de toxicitate. Este mai probabil sa apara nivele crescute ale expunerii la locurile de munca unde vaporii de mercur sunt generati prin volatilizarea mercurului metalic indusa la caldura. Tusea, dispneea si durerea toracica avand caracter de apasare sau arsura sunt simptome comune ce pot fi acompaniate de infiltrate difuze sau de un aspect de pneumonita la radiografia toracica. In cazurile relativ severe pot sa surna sindrom de detresa respiratorie, edem pulmonar,
pneumonie lobara, fibroza si descuamarea epiteliului bronhiolar, care uneori pot duce la deces. Inhalarea acuta de vapori de mercur poate cauza de asemenea toxicitate neurologica, manifestata prin tremuraturi (care incep la nivelul mainilor), labilitate emotionala,
cefalee si polineuropatie. Expunerea cronica la mercur metalic produce un tremor intentional caracteristic si eretism mercurial, o gama de manifestari incluzand exciilitate, pierderea memoriei, insomnie, timiditate si uneori delirul ce a fost descris la muncitorii cu expunere profesionala in industria palariilor de fetru - de unde si expresia "nebun ca un palarier\". Dentistii cu expunere profesionala la mercur au rezultate sub cele normale la testele neurocom-portamentale ale tezei motrice, acuitatii zuale, memoriei auditive si zuale si coordonarii oculomotorii. Expunerea la nivele scazute datorate amalgamelor dentare poate fi de asemenea asociata cu reactii imunologice adverse la indizii cu anumite genotipuri ale antigenelor umane leucocitare majore; in acest domeniu este necesara continuarea cercetarilor.
Ingerarea acuta de doze mari de mercur anorganic provoaca coroziune gastrointestinala severa cu greata, voma, hematemeza si
durere abdominala; pot aparea ulterior
insuficienta renala acuta, soc si colaps cardiovascular. Doza letala de mercur anorganic este estimata a fi in intervalul 10-42 mg/kg. Nivele mai reduse de expunere cauzeaza forme mai blande, cu inflamatie gastrointestinala, gingita si pierderea dintilor,
hipertensiune arteriala, tahicardie si sindrom nefrotic. Se pot dezvolta simptome similare cu eretismul. Expunerea cutanata indelungata la saruri mercurice poate cauza
dermatita exfoliativa.
Ingestia de compusi ce contin mercur organic este urmata de diaree, tenesme si formare de cule la nivelul tractului gastrointestinal superior. Doza fatala de mercur organic este estimata la 10-60 mg/kg. Persoanele care au ingerat faina contaminata cu W-(etilmercur)-p-toluensulfonanilida dezvolta bradicardie, alungirea intervalului QT, subdenivelarea segmentului ST si inversarea undelor T. Neurotoxicitatea consecutiva expunerii la mercur organic se caracterizeaza prin: parestezii;
tulburari ale vederii periferice, auzului, gustului si mirosului; vorbire ingreunata, insilitate a mersului si membrelor; astenie musculara; iriilitate; pierderea memoriei; depresie. in general, asemenea simptome debuteaza la doze peste 1,7 mg/kg. Aspectele descoperite la autopsie sugereaza ca leziunile la nivelul ganglionilor bazali si al materiei cenusii a cortexului cerebral si cerebelului sunt, in mod special, responsabile pentru aceste simptome. Expunerea la mercur organic, in principal prin ingestia de cereale tratate cu fungicide mercurice sau de peste contaminat, se asociaza, de asemenea, cu un risc crescut de toxicitate fetala. Dupa
intoxicatia accidentala cu mercur din 1955, Minamata, Japonia, mamele expuse au dat nastere la copii cu retardare mentala; pastrarea reflexelor primitive; simptome cerebeloase; dizartrie; hiperchinezie; hipersalivatie; atrofierea cortexului cerebral, corpului calos si cerebelului; citoarhitectura neuronala anormala. Aceasta ultima modificare poate reflecta tulburari in migrarea neuronala in decursul dezvoltarii fetale.
Expunerea copiilor la mercur, in oricare dintre formele sale, poate cauza un sindrom particular cunoscut sub numele de acrodinie sau boala roz. Aceasta situatie se caracterizeaza prin eritem, prurit, inflamatie, tahicardie, hipertensiune arteriala, salivatie si transpiratie in exces, iriilitate, astenie, rash morbiliform si descuamarea palmelor si telor.
INVESTIGATII DE LABORATOR Nivelurile de mercur in sange si urina nu trebuie sa depaseasca 180 ninol/l (3,6 /dl)
si respectiv 0,7 [imol/1 (15 [ig/dl). Simptomele se pot dezvolta cand nivelurile de mercur in sange si urina depasesc 1 [imol/1 (20 Hg/dl) si, respectiv, 3 [imol/1 (60 /dl). Daca nivelul bazai al mercurului urinar in 24 de ore este scazut, poate fi utila repetarea masuratorii dupa o doza orala unica de 2 g de succimer, pentru a dovedi incarcatura renala crescuta la pensionarii care au fost expusi intoxicatiei cu mercur la fostul loc de munca; o crestere de peste 20 (ag in urina colectata in 24 de ore sugereaza expunere anterioara. Nivelurile in par pot fi utilizate pentru dozarea expunerii cronice la mercur organic. Disfunctiile neurocomportamentale la copii pot sa apara daca in parul mamei concentratia mercurului depaseste 30 nmol/g (6 (ig/g).
TRATAMENT
Ingestia acuta de saruri mercurice poate fi tratata prin provocarea vomei sau prin lavaj gastric. Se pot administra oral rasini cu politiol, pentru a lega mercurul din tractul gastrointestinal. Agentii chelatori cei mai eficienti sunt dimercaprolul, succimerul si penicilamina, care prezinta grupe active mono- si ditiol. Intoxicatia acuta cu mercur anorganic poate fi tratata cu dimercaprol in doze care nu depasesc 24 mg/kg zilnic, administrate intramuscular in mai multe doze. Tratamentul se imparte in cure de cate 5 zile, separate de cateva zile de pauza. Forma W-acetil a penicilaminei este, de asemenea, utila la doze de 30 mg/ kg zilnic, in doze dizate. Dializa peritoneala, hemodializa si hemodializa extracorporala regionala cu complexare cu succimer au fost utilizate cu un oarecare succes in tratamentul pacientilor cu insuficienta renala.
Intoxicatia cronica cu mercur organic este cel mai bine tratata cu W-acetil penicilamina.
