SURSA Expunerea la cadmiu datorata mediului poate apare din ingestia alimentelor de baza, in special seminte, cereale si legume cu frunze, care absorb rapid cadmiul care apare in mod natural sau prin contaminarea solurilor cu mal menajer, ingrasaminte si apa freatica poluata. Intoxicatii cu cadmiu severe pot urma contaminarii alimentelor si apei cu efluenti minieri, asa cum s-a petrecut in 1946 cand a izbucnit boala "itai-itai\" ("vai-vai\") (denumita astfel deoarece toxicitatea osoasa indusa de cadmiu cauzeaza fracturi osoase dureroase) in bazinul raului Jintzu din Japonia. Cadmiul poate fi eliberat in aer prin topirea metalelor sau prin incinerarea gunoiului menajer care contine materiale plastice si baterii cu nichel-cadmiu. Fumul de tigara contine cadmiu. Expunerea profesionala are loc in forje, precum si in industriile producatoare de coloranti, baterii si materiale plastice.
MEOLISMUL Aportul zilnic normal de cadmiu prin ingestie sau inhalare este intre 20 si 40 \\JLg, desi doar 5-l0% din aceasta cantitate este absorbita. Majoritatea cadmiului absorbit se concentreaza in ficat si rinichi. in eritrocite si tesuturile moi, cadmiul este legat sub forma de metalotioneina, o proteina cu greutate moleculara mica, care reduce toxicitatea ionului nelegat. Acest complex este filtrat la nivel glomerular, dar ulterior este reabsorbit la nivelul tubilor proximali. Absenta unei cai de eliminare eficiente este responsabila pentru timpul de injumatatire biologic al cadmiului de 10-30 de ani. Toxicitatea cadmiului poate sa implice legarea sa de grupele celulare cheie de tip sulfhidril, competitia cu alte metale (zinc si seleniu) pentru includerea in metaloenzime si competitia sa cu calciul pentru situsurile de legare la nivelul proteinelor reglatorii, cum ar fi calmodulina.
TOXICOLOGIE CLINICA Inhalarea acuta a unor doze mari de cadmiu poate cauza iritare severa respiratorie cu
durere toracica de tip pleuritic, dispnee, cianoza, febra, tahicardie,
greata si edem pulmonar necardiogen amenintator de ata. Debutul simptomelor poate fi intarziat cu 4-24 ore. Expunerea acuta prin ingestie poate cauza greata, varsaturi, salivatie, crampe abdominale si
diaree severe. Doza orala unica letala s-a raportat ca variaza intre 350 si 8900 de mg. Efectele cronice ale expunerii la cadmiu sunt dependente de doza si includ: anosmie, ingalbenirea dintilor, emfizem, modificari minime in functia hepatica,
anemie hipocroma microcitara ce nu raspunde la tratamentul cu fier, disfunctie tubulara renala caracterizata prin proteinurie si cresterea excretiei
urinare de (32-microglobulina si (in
intoxicatia prelungita) osteomalacie, care duce la leziuni osoase si pseudofracturi. in studiile prospective pe muncitori expusi profesional s-a descoperit ca (32-microglobulinuria este ireversibila. Unele studii au sugerat asocierea cu hipertensiunea, cancerul de
prostata si cel pulmonar, dar aceasta necesita confirmare.
INVESTIGATII DE LABORATOR
Nivelul zilnic al excretiei de cadmiu de catre persoane fara expunere cunoscuta la cadmiu este, de obicei, sub 10 nmol/1 (1 [ig/1 sau 1 /g de creatinina). Acest nivel creste intrucatva cu varsta si fumatul.
Toxicitatea, incluzand disfunctia renala, este considerata improbabila pana cand nivelul de cadmiu urinar nu depaseste 100 nmol/1 (10 \\jlgig de creatinina). Nivelurile cadmiului seric reflecta mai degraba expunerea recenta decat cea cronica si in general sunt sub 30 nmol/1 (0,3 (ag/dl) la persoanele neexpuse. Un nivel sanguin ce depaseste 500 nmol/1 (5 ^g/dl) este considerat toxic. O crestere a concentratiei urinare a (32-micro-globulinei este cel mai sensibil indicator al dozei crescute de cadmiu si al nefropatiei, dar poate fi, de asemenea, detectata si in alte boli renale, cum ar fi pielonefrita cronica.
TRATAMENT
Nu exista tratament eficient dovedit pentru intoxicatia cu cadmiu. Succimerul este folosit ca antagonist in intoxicatia cu cadmiu la animale. Desi nu s-au publicat rezultate ale experientelor pe om, acest medicament ar putea fi luat in considerare pentru tratament. Terapia chelatoare nu este utila si folosirea dimercaprolului este contraindicata, deoarece acest agent poate exacerba nefrotoxicitatea. Pilonii principali ai tratamentului constau in etarea expunerii suplimentare si terapia suportiva (incluzand tamina D daca exista osteomalacie).