mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Cancerul tractului gastrointestinal
Index » Oncologie si hematologie » Cancerul tractului gastrointestinal
» Cancerul colorectal

Cancerul colorectal







INCIDENTA
Cancerul intestinului gros este secundar numai cancerului pulmonar ca si cauza de deces prin cancer in Statele Unite. in 1996, au aparut aproximativ 133500 de noi cazuri, ce au avut ca rezultat 54900 de decese. Rata incidentei acestei afectiuni maligne deosebit de frecvente nu s-a modificat substantial in ultimii 40 de ani, desi, dintr-un motiv oarecare, rata mortalitatii a scazut in ultimii ani, mai ales in randul femeilor. Cancerul colorectal apare in general la indivizii de 50 de ani sau mai batrani.


POLIPII SI PATOGENEZA MOLECULARA

Majoritatea cancerelor colorectale, indiferent de etiologie, se crede ca provin din polipi adenomatosi. Un polip este o protruziune a mucoasei, vizibila macroscopic, si poate fi clasificat histologic ca hamartom nonneoplazic (polip juvenil), proliferare mucoasa hiperplazica (polip kiperplazic) sau ca polip adenomatos. Numai adenoamele sunt clar premaligne si numai o minoritate din aceste leziuni r elua vreodata spre cancer.


Studiile populationale de screening si examinarile autopsice au aratat ca polipii adenomatosi pot fi gasiti in colon la aproxiamtiv 30% din persoanele de varsta mijlocie sau batrani. Pe baza acestei prevalente si a incidentei cunoscute a cancerelor colorectale, pare ca mai putin de 1 procent din polipi devin vreodata maligni. Majoritatea polipilor nu produc simptome si raman nedetectati clinic. Se poate gasi sange ocult in scaun la mai putin de 5 la suta din pacientii cu astfel de leziuni.
Au fost descrise un numar de modificari moleculare in ADN-ul obtinut din polipii adenomatosi, leziunile displazice si polipii ce contin focare microscopice de celule tumorale (carcinoame in situ), care se crede ca reprezinta un proces cu multe etape in elutia mucoasei colonice normale spre carcinomul invaziv ce ameninta viata. Aceste etape de dezltare spre carcinogeneza includ mutatii punctiforme in protooncogena K-ras; hipometilarea ADN-ului, ce duce la activarea genelor; pierderea de ADN ("pierdere alelica\") la situsul unei gene de supresie tumorala [gena polipozei adenomatoase a colonului (PAC)] localizata pe bratul lung al cromozomului 5 (5q21); pierderea alelica la situsul unei gene supresor tumoral localizata pe cromozomul 18q [asa numita gena deletata in cancerul colorectal (DCC)]; si pierderea alelica la nivelul cromozomului 17p, asociata cu mutatii in gena de supresie tumorala p53 ( modulul 84). Astfel, patternul proliferativ alterat al mucoasei colonice, care are ca rezultat progresia spre polip si apoi spre carcinom, poate implica activarea mutationala a unei oncogene, urmata de si cuplata cu pierderea de gene care in mod normal supreseaza tumorogeneza. in timp ce modelul prezent include cinci astfel de alterari moleculare, altele sunt probabil implicate in procesul carcinogenic. Ramane incert daca aberatiile genetice apar totdeauna intr-o ordine definita. Oricum, pe baza acestui model se crede ca neoplazia se dezlta numai in acei polipi in care au loc toate aceste evenimente mutationale.
Clinic, probabilitatea ca un polip adenomatos sa devina cancer depinde de aspectul macroscopic al leziunii, de caracterele histologice si de marimea sa. Polipii adenomato si pot fi pediculati (ca o tulpina) sau sesili (cu baza groasa). Cancerele se dezlta mai frecvent la polipii sesili. Histologic, polipii adenomatosi pot fitubulari, vilosi (ex.: papilari) sau tubulovilosi. Adenoamele viloase, care in majoritate sunt sesile, se malignizeaza de trei ori mai des decat adenoamele tubulare. Probabilitatea ca orice leziune polipoida din intestinul gros sa contina un cancer invaziv este legata de marimea polipului, fiind neglijabila (< 2%) pentru leziunile mai mici de 1,5 cm, intermediara (2 pana la 10%) pentru leziunile cu dimensiuni de 1,5 pana la 2,5 cm si substantiala (10%) pentru leziunile mai mari de 2,5 cm.
Dupa detectarea unui polip adenomatos, intreg intestinul gros ar trebui vizualizat endoscopic sau radiologie, deoarece leziunile sincrone sunt prezente in aproximativ o treime din cazuri. Colonoscopia trebuie apoi repetata periodic, chiar in absenta unei malignitati anterioare dovedite, deoarece acesti pacienti au o probabilitate de 30 pana la 50% de a dezlta un alt adenom si au un risc mai mare decat media de a dezlta un carcinom colorectal. Se crede ca polipii adenomatosi necesita mai mult de 5 ani de crestere inainte de a deveni semnificativi clinic; rezultatele unui studiu randomizat condus de Grupul National de Studiu al Polipilor a indicat ca nu e necesara colonoscopia mai des decat o data la 3 ani.
ETIOLOGIE SI FACTORI DE RISC Factorii de risc pentru dezltarea cancerului colorectal sunt cuprinsi in elul 92-4.
Dieta Etiologia majoritatii cazurilor de cancer al intestinului gros pare a fi legata de factorii de mediu. Boala apare mai des la populatiile cu nivel socioeconomic ridicat, care traiesc in zonele urbane. Studii epidemiologice in variate tari au documentat o corelare directa intre mortalitatea prin cancer colorectal si consumul per capita de calorii, proteine din carne si grasimi si ulei alimentar, precum si cu cresteri ale concentratiei colesterolului si cu mortalitatea prin boli ale arterelor coronare. Orice variatie geografica a incidentei nu pare a fi legata de diferentele genetice, din moment ce grupurile de emigranti tind sa-si asume ratele de incidenta a cancerului intestinului gros din tarile de adoptie. Mai mult chiar, grupuri populationale precum mormonii si adventistii de ziua a saptea, al caror stil de viata si obiceiuri alimentare difera oarecum de cele ale vecinilor lor, au rate ale incidentei si mortalitatii prin cancer colorectal care sunt semnificativ mai mici decat cele asteptate, in timp ce aparitia cancerului colorectal a crescut in Japonia, deoarece natiunea a adoptat o dieta mai "vestica\". De aceea, se admite ca patternurile alimentare influenteaza dezltarea cancerului colorectal. Cel putin doua ipoteze au fost propuse pentru a explica aceasta relatie, nici una din ele nefiind deplin satisfacatoare.


Grasimile animale Pe baza asocierii cancerului colorectal cu hipercolesterolemia si bolile arterelor coronare, precum si pe baza incidentei crescute a tumorilor intestinului gros in zonele geografice unde carnea este un produs principal in alimentatie, s-a sugerat ca ingestia de grasimi animale duce la o proportie crescuta a anaerobilor in microflora intestinala, avand ca rezultat conversia acizilor biliari normali in carcinogeni. Aceasta ipoteza procatoare este sustinuta de mai multe raportari de cantitati crescute de anaerobi fecali in scaunele pacientilor cu cancer colorectal. Mai mult, studii prospective de cohorta si studii caz control asupra unui mare numar de oameni au aratat un risc considerabil crescut de a dezlta adenoame si carcinoame colorectale asociat cu nivele de colesterol seric crescute si cu diete bogate in grasimi animale (dar nu si vegetale).
Fibrele Observatia ca negrii Bantu din Africa de Sud ingera o dieta mult mai bogata in fibre nedigerabile, produc mult mai frecvent scaune luminoase si au o incidenta mai scazuta a cane erelor intestinului gros decat similarii lor din America si Europa a dus la supozitia ca rata mai mare a cancerelor colorectale in societatea vestica este in mare parte rezultatul unei ingestii scazute de fibre alimentare. Aceasta teorie sugereaza ca fibrele din dieta accelereaza timpul tranzitului intestinal, reducand astfel expunerea mucoasei colonice la carcinogenii marit. O astfel de supozitie pare oarecum simplista cand este supusa unui control minutios. Desi o ingestie crescuta de fibre creste lumul fecalelor, nu exista o dovada mai clara ca o ingestie mai mare de fibre scurteaza consistent timpul de tranzit al scaunului. in plus, in ciuda ingestiei in general mai mare de fibre din tarile cu incindenta mica, diferentele de mediu intre tarile in curs de dezltare si cele industrializate sunt nenumarate si includ si alte variabile alimentare, precum consumul de carne si grasimi. in final, o dieta saraca in fibre poate duce la constipatie si conditii asociate, precum diverticu-lozele. Daca dieta saraca in fibre singura ar fi un factor semnificativ in cancerul colorectal, indivizii cu diverticuloza ar avea un risc mai mare de a dezlta tumori ale intestinului gros; nu pare a fi cazul de asa ceva.


Astfel, ponderea dolor epidemiologice implica in mod clar dieta ca fiind un factor etiologic major pentru cancerul colorectal. Datele disponibile asociaza puternic ingestia mare de grasimi animale cu cancerul intestinului gros.

FACTORII SI SINDROAMELE EREDITARE Nu mai putin de 25% din pacientii cu cancer colorectal pot avea un istoric familial de boala, sugerand o predispozitie ereditara. Astfel de cancere ale intestinului gros, mostenite, pot fi impartite in doua grupe principale: sindroamele de polipoza, bine studiate, dar rare, si sindroamele nonpolipoza, mai frecvente si din ce in ce mai bine definite (elul 92-5).
Polipoza colo nica Polipoza colonica (p olipo za familiala a colonului) este o afectiune rara, caracterizata prin aparitia a mii de polipi adenomatosi pe tot intestinul gros. Ea se transmite intr-o maniera autozomal dominanta; se crede ca pacientii ocazionali fara istoric familial au dezltat afectiunea datorita unei mutatii spontane. Studiile moleculare au asociat polipoza colonica cu o deletie pe bratul lung al cromozomului 5 (incluzand gena APC), atat in celulele neoplazice (mutatie somatica), cat si in cele normale (mutatie in linia germinala). S-a stipulat ipoteza ca pierderea acestui material genetic (pierdere alelica) are ca rezultat absenta genelor de supresie tumorala ai caror produsi proteici ar inhiba in mod normal cresterea neoplazica. Prezenta de tumori osoase si ale tesuturilor moi adaugata la polipii coloniei caracterizeaza un subgrup depolipoze colonice cunoscute drept sindrom Gardner, in timp ce aparitia de tumori maligne ale sistemului ners central, acompaniind polipoza colonica, definesc sindromul Turcot. Polipii coloniei din toate aceste afectiuni sunt rareori prezenti inainte de pubertate si sunt evidenti in general la indivizii afectati pana la varsta de 25 de ani. Daca polipoza nu este tratata chirurgical, cancerul colorectal se va dezlta la aproape toti pacientii, inainte de varsta de 40 de ani. Polipoza colonica a fost studiata intensiv si pare a rezulta dintr-un defect al mucoasei colonice ce duce la un pattem proliferativ anormal si la o capacitate alterata de reparare celulara dupa expunerea la radiatii sau lumina ultravioleta. Odata ce sunt detectati polipii multipli ce constituie polipoza colonica, pacientii trebuiesc supusi unei colectomii totale. in trecut, era neclar daca abordarea operatorie optima in astfel de situatii clinice era rezectia intregului colon si a rectului, lasand un pacient tanar cu ileostoma permanenta, sau era realizarea unei ileoproctostome. Din moment ce ultima procedura retine rectul distal si sfincterul anal, ea il plasa pe pacient intr-un risc continuu de a dezlta cancer in rectul restant si necesita supraveghere rectoscopica anuala sau semianuala. Dezltarea tehnicilor anastomotice ileoanale permite indepartarea intregului intestin, cu pastrarea sfincterului anal; acesta pare a fi cel mai bun tratament. Terapia medicala cu antiinflamatorii nesteroidiene, precum sulindacul, scade numarul si dimensiunile polipilor la pacientii cu polipoza colonica; oricum, acest efect asupra polipilor este numai temporar. Colectomia ramane terapia primara pentru pacientii cu polipoza colonica, care sunt deseori in prepubertate cand se pune diagnosticul parintelui, au un risc de 50% pentru eventuala dezltare a acestei boli premaligne si trebuie investigati atent prin sigmoidoscopie anuala cu tub flexibil pana la varsta de 35 de ani. Aceasta rectosigmoidoscopie este o procedura de screening suficienta, deoarece polipii tind sa fie distribuiti egal de la cec pana la anus, facand tehnicile mai invazive si mai scumpe, precum colonoscopia si clisma baritata, nenecesare. Testele pentru sange ocult in scaun sunt o manevra de screening inadecvata. O metoda alternativa si inca experimentala de identificare a purtatorilor acestei tare mostenite este testarea ADN-ului celulelor mononucleare din sangele periferic pentru a descoperi prezenta genei APC mutante. Detectarea unei astfel de mutatii in linia germinala poate duce la diagnosticul definitiv inainte de dezltarea polipozei.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor