Omoplatul are un rol important in functia membrului superior. Se inscrie cu o frecventa de numai 1% intre fracturile scheletului. Explicatia consta in faptul ca aceasta piesa scheletica are o mobilitate deosebita pe cusca toracica si este capitonata pe ambele fete cu insertii musculare.
Mecanismul de producere este diferit in functie de sediul fracturii. Astfel gatul omoplatului se fractureaza printr-un mecanism indirect (cadere pe bratul intins), corpul si acromionul prin traumatism direct, iar diverse portiuni ale osului pot fi fracturate prin smulgere (de catre insertiile musculare sau ligamentare (2, 7).
Anatomie patologica. Traiectele de fractura pot avea sediul la nivelul unghiurilor, corpului si apofi-zelor (1) (. 1). Cel mai frecvent interesate sunt corpul (49-89%) urmat de unghiul supero-extern. Aceasta ultima categorie este cel mai dificil de tratat. Cand traiectul de fractura este situat la nivelul colului chirurgical linia de fractura porneste de la scobitura coracoidiana pentru a se dirija oblic (in jos si in afara) spre marginea axilara. Traiectul situat extraarticular cuprinde apofiza coracoida si catatea glenoida care fac parte din fragmentul separat.
Deplasarile pot lipsi. Atunci cand ele exista (6%) sunt de mica amplitudine deoarece clacula si articulatia acromio-claculara, intacte, silizeaza fragmentele. Marile deplasari (posibile) urmeaza o directie in jos (prin greutatea membrului) si inainte si inauntru prin contractia musculara si se asociaza cu interesarea complexului suspensor superior al umarului (CSSU) descris de Goss (2).
Apectul clinic este sarac in fracturile fara deplasare. Se rezuma la constatarea ca bolnavul a suferit un traumatism in urma caruia acuza
durere si impotenta functionala la nivelul umarului. Examenul obiectiv nu este relevant in fracturile fara deplasare. El este sugestiv prin "atitudinea de umilinta\", dar mai ales prin deformarea in "epolet\" in fracturile deplasate. Existenta epoletului sugereaza o luxatie antero-interna a umarului. Acest diagnostic se poate elimina constatand ca epoletul nu este insotit de semnul Berger (semnul abductiei elastice), ca se poate reduce prin apasarea cotului in directie pro-ximala, ca miscarile umarului (limitate si dureroase) sunt totusi posibile si ca odata cu ele se mobilizeaza si apofiza coracoida. Dupa constatarea ca vascularizatia si inervatia sunt normale, cercetarea altor semne este inutila (1, 5).
Examenul clinic complet are rolul de a descoperi leziunile asociate, intre care traumatismul toracic este frecvent intalnit.
Radiografia umarului nu se va limita la o singura incidenta A-P, ci va cuprinde "seria traumatica\" care este in masura sa descopere toate traiectele de fractura si sa diferentieze fractura acromionului de aceea a osului acromial.
Evolutia acestor factori este favorabila, spre consolidare.
Complicatia principala ar fi aparitia periartrozei scapulo-humerale.
Tratament. Metoda preferata de tratament in fracturile omoplatului este mobilizarea precoce. Dupa o scurta imobilizare (12-l4 zile) cu un bandaj tip Desault (. 2), se incepe treptat reeducarea miscarilor.
Tratamentul chirurgical ramane rezervat fracturilor colului chirurgical cu deplasari inaccepile (. 3) sau a celor insile. in prima eventualitate, focarul de fractura se abordeaza pe cale poste-rioara, iar pentru fixare se va folosi o placa insurubata (. 4). Fracturile deplasate insile (asociate cu o dubla interesare a CSSU) se pot reduce accepil prin osteosinteza claculei sau repararea articulatiei acromio-claculare (. 5).
Tratamentul clasic, reducere si imobilizare cu aparat toraco-brahial, este total proscris, deoarece o imobilizare de lunga durata (45 zile) ar fi urmata de aparitia periartrozei.
