Nu exista diferenta histologica sau functionala intre glandele mamare feminine si masculine inainte de debutul pubertatii, insa un dimorfism sexual profund in dezvoltarea lor urmeaza in momentul aparitiei pubertatii. Controlul endocrin al dezvoltarii
sanului feminin este ilustrat in ura 338-l. Cresterea puberala a sanului feminin este dependenta in principal de actiunea estradiolului care induce cresterea, divizarea si elongarea sistemului de canalicule si maturizarea mameloanelor. La barbati, administrarea de
estrogen este la fel de eficace in aceasta privinta. Pentru a produce dezvoltarea alveolara adecvata la capetele duetelor este necesara, in orice caz, actiunea sinergica a progesteronului, un raport al estrogenului fata de progesteron de 1:20 pana la 1:100 fiind optim. La nivelul glandei, o serie variata de mediatori influenteaza diviziunea celulara si diferentierea, acestia incluzand factorii stimulatori cum ar fi factorii de crestere insulin-like, factorul de crestere epidermala si factori inhibitori cum ar fi factorul |3 de transformare a cresterii. Odata ce dezvoltarea anatomica a canaliculelor si alveolelor este completa, actiunea continua a estrogenului si progesteronului pare sa nu fie necesara lactatiei insasi.
Controlul endocrin al formarii laptelui este complex, necesitand, in plus fata de pregatirea adecvata de catre estrogen si progesteron, hormon lactogen specific si actiunea permisiva a glucocorticoizilor, insulinei, tiroxinei si, la unele specii, a hormonului de crestere. Exista doi
hormoni lactogeni. Lac-togenul placentar uman (hPL) (sau somatomamotropina corio-nica) este secretat in cantitati mari de catre
placenta in cursul ultimei perioade a sarcinii si pregateste sanul pentru productia lactata. hPL dispare din circulatia materna (si fetala) imediat dupa terminarea sarcinii. Prolactina hipofizara ( modulul 328) creste in timpul sarcinii si joaca un rol critic in initierea si mentinerea lactatiei in timpul perioadei puerperale. In cursul ultimului trimestru al sarcinii si lactatiei, 60 pana la 80% din
hipofiza anterioara poate sa fie constituita din celule secretante de prolactina.
Spre deosebire de majoritatea hormonilor hipofizari, reglarea predominanta a secretiei prolactinice este negativa, asta inseamnand ca, in conditii bazale, unul sau mai multi hormoni hipotalamici inhibitori - cel mai important fiind dopamina- este eliberat din SNC catre hipofiza prin intermediul sistemului port hipotalamic si inhiba eliberarea prolactinei in sange ( modulul 328). Majoritatea factorilor care influenteaza secretia prolactinica realizeaza aceasta prin afectarea sintezei sau eliberarii factorilor inhibitori. Nivelurile bazale de prolactina scad dupa nastere, dar secretia prolactinica este sporita prin stimularea sanilor, cum ar fi actul alaptarii (asa-numitul reflex de suctiune), un fenomen ce este probabil mediat prin eliberarea reflexa de ocitocina. Prolactina se leaga de un receptor specific de pe suprafata celulei acinare a sanului si creste sinteza constituentilor laptelui prin intermediul proceselor mediate de tirozin kinaza. in perioada postpartum, femeia normala este capabila sa produca circa un litru de lapte pe zi, continand 38 g grasime, 70 g lactoza si 12 g proteine. Lactatia poate fi supresata prin administrarea de estrogeni sau dietilstilbestrol, care inhiba productia de lapte prin efecte directe asupra sanului, sau prin agenti dopaminergici, cabromocriptina, care inhiba secretia hipofizara de prolactina. Alternati daca o femeie nu alapteaza sau nu-si goleste
sanii postpartum, in mod obisnuit lactatia inceteaza de la sine in una pana la 2 saptamani.