mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Boli
Index » Boli Si Tratamente » Boli
» HIPOTERMIILE

HIPOTERMIILE







Hipotermia reprezinta racirea marcata a temperaturii corpului ca urmare a pierderilor de caldura superioare cantitatilor generate de organism - bilant caloric negativ. Hipotermia produce vasoconstrictie , tulburari la nivelul microcirculatiei, coagulare, modificari ischemice tisulare. In hipotermiile severe se produc cristale de gheata intracelular ce duc la distrugere celulara.
Hipotermia tisulara incetineste rata reactiilor biochimice (scade metabolismul tisulaR), creste vascozitatea sanguina, favorizeaza coagularea sanguina si stimuleaza vasoconstrictia profunda.
Hipotermia se instaleaza ca urmare a exagerarilor termolizei, insuficientei termogenezei sau mai frecvent datorita asocierii ambelor mecanisme.
Exista trei forme distincte de stari hipotermice: hipotermii fiziologice, patologice si terapeutice.

1. Hipotermiile fiziologice




Sunt intalnite atat la om cat si la animale. La animale fenomenul este cunoscut drept hibernare. Hibernarea reprezinta un fenomen fiziologic ce se mentine o anumita perioada de timp fiind o stare echilibrata, reglata si suspendata prin mecanisme naturale. Scaderea temperaturii corpului, in aceste cazuri (ursi, harcioG) este consecinta reducerii activitatii metabolice si tisulare generale.
La om hipotermii usoare sunt intalnite in conditii de repaus absolut sau in timpul somnului. Nou-nascutii si in special prematurii, sunt mai expusi la hipotermie datorita raportului greutate corporala/suprafata net in favoarea celui de al doilea termen. Suprafata corporala mare favorizeaza o termoliza exagerata. Tonusul vascular, la aceasta grupa de varsta, este insuficient iar reactiile vasomotorii sunt limitate.
Batranii pot prezenta hipotermii pasagere sau persistente datorita limitarii capacitatii termogenetice si datorita modificarilor scaderii eficientei mecanismelor de reglare neuroendocrine, cu reducerea reactivitatii vaselor tegumentelor. Persoanele in varsta nu simt frigul la fel ca tinerii, iar daca sunt expusi la temperaturi scazute consumul de oxigen creste mai putin iar scaderea temperaturii centrale si periferice este mai accentuata.

2. Hipotermii patologice


Apar datorita depasirii capacitatii functionale a mecanismelor de termoreglare sau a alterarii primitive a acestora. Apar fie accidental, fie prin alterarea primitiva a mecanismelor de termoreglare.
A)Hipotermii accidentale - sunt in general rezultatul imersiei bruste in apa rece sau expunerii indelungate la o ambianta rece si in aceste conditii un risc particular il prezinta varstele extreme - copii si batrani - datorita tulburarilor mecanismelor termoreglatorii modificate la aceste grupe de varsta.
In hipotermia acuta datorita vasoconstrictiei periferice fluxul sanguin sunteaza periferia tegumentelor racite, fiind distribuit spre interiorul organismului pentru ca in felul acesta sa. se evite pierderile de caldura. Aceasta vasoconstrictie ar putea produce o ischemie tisulara periferica, dar datorita unei reperfuzii intermitente a extremitatilor (fenomen LewiS) oxigenarea acestor regiuni este pastrata. Reperfuzia periferica intermitenta continua pana cand temperatura interna scade dramatic.
Centrul hipotalamic stimuleaza frisonarea ca un efort in a produce caldura. Frisonarea severa apare la temperatura interna de 35°C si continua pana cand aceasta scade la aproximativ 32-30°C. La 34°C apare lentoarea ideatiei si scaderea coordonarii miscarilor.
Pe masura ce hipotermia se accentueaza controlul hipotalamusului asupra vasoconstrictiei este pierdut si apare o vasodilatatie periferica cu pierderea temperaturii interne a corpului prin periferie. Individul se simte deodata incalzit si incepe sa se dezbrace.
La 30°C scade frecventa cardiaca, respiratorie, debitul cardiac, fluxul sanguin cerebral, metabolismul. Nodul sinusal incepe sa fie depresat asociandu-se cu incetinirea conducerii prin nodul atrioventricular.
In hipotermia severa 26-28°C pulsul si respiratia abia mai pot fi perceptibile. Acidoza este de la moderata la severa. Fibrilatia ventriculara si asistolia sunt comune.
Daca hipotermia este medie, reincalzirea pasiva poate fi suficienta pentru inlaturarea tulburarilor. Reincalzirea pasiva consta in haine uscate, bauturi calde, executarea de exercitii izometrice.
Daca temperatura interna scade pana la 30°C trebuiesc instituite masurile de reincalzire activa: paturi incalzite, incaltaminte si imbracaminte incalzita si bauturi calde.
Reanimarea cardiaca se instituie daca temperatura corpului scade sub 30°C sau cand apare afectare cardiaca severa. Reincalzirea poate fi completata prin administrarea de solutii perfuzabile incalzite, lavaj gastric cu solutii incalzite si lavaj peritoneal, inhalatii de gaze incalzite si in cazuri extreme transfuzii cu sange incalzit trecute printr-o pompa cu circuit oxigenator.
In general metodele de reincalzire trebuie facute intr-un ritm de doar cateva grade pe ora pentru a preintampina complicatiile reincalzirii. Cele mai importante complicatii ale reincalzirii sunt:
- acidoza - reincalzirea stimuleaza vasodilatatia periferica; sangele periferic reintorcandu-se de la tesuturile periferice ischemice in interiorul corpului, produce scaderea pH-ului;
- socul reincalzirii - pe masura ce reincalzirea si vasodilatatia progreseaza, organismul este incapabil sa mentina o presiune sanguina normala datorita scaderii volumului plasmatic (datorita "diurezei la rece"), depletiei catecolaminice (datorita tremuratului indelunG) si afectarii miocardice;
- hipotermia profunda finala - pe masura ce sangele periferic mai rece se intoarce in interiorul organismului, temperatura interna poate scadea realizandu-se situatia de "after fall" sau "after drop";
- aritmii - reincalzirea reprezinta un stres aditional miocardului si asa sever afectat.


Complicatiile pe termen lung includ: insuficienta cardiaca congestiva; insuficienta hepatica; insuficienta renala; eritropoieza anormala; infarct miocardic; pancreatite afectari neurologice.
O forma grava de hipotermie care poate duce la moarte este cea produsa prin alcool in mediu cu temperatura scazuta. Alcoolul este un anestezic central dar si un puternic vasodilatator periferic, favorizand in felul acesta o mare pierdere de caldura ce nu este contrabalansata de o crestere corespunzatoare a termogenezei. Cei care adorm sub actiunea alcoolului, in frig, mor cu usurinta inghetati.
B)Hipotermii patologice - produse prin alterarea primitiva a mecanismelor de termoreglare sunt consecinta actiunii nocive directe sau reflexe asupra centrilor hipotalamici ai termoreglarii. In acest caz hipotermia se poate instala in conditii termice ambientale normale.
Cauze de hipotermii patologice sunt: leziuni hipotalamice prin tumori (astrocitoM), epilepsie diencefalica; leziuni medulare - mai ales tetraplegia traumatica; hipotiroidismul grav sau hipopituitarismul; malnutritia; boala Parkinson; cetoacidozele; supradozari medicamentoase (fenotiazidice; clorpromazinA); uremii.


3. Hipotermii terapeutice


Este o metoda provocata ca adjuvant al proceselor de anestezie si pregatire preoperatorie in diverse interventii chirurgicale care necesita oprirea circulatiei o perioada mai mare de timp.
In conditiile de anestezie profunda si de racire a sangelui prin circulatie extracorporala, temperatura corpului poate fi scazuta pana la 7 -8°C cand metabolismul este aproximativ 1/16 din metabolismul in conditii bazale. Consumul redus de oxigen duce la fibrilatie ventriculara si stop cardiac. Procedeul este folosit in interventiile pe cord si vasele mari.
Utilizarea hipotermiei in scopuri medicale nu ne permite subestimarea efectului patogen al frigului.
Particularitatile functionale generate de actiunea naturala, necontrolata, a frigului, realizeaza o stare patologica fara posibilitatea restabilirii spontane, care poate evolua progresiv catre moarte, tocmai ca urmare a deprimarii continue si profunde a functiilor vitale pe masura adancirii hipotermiei.


Aclimatizarea



Atunci cand conditiile de mediu se mentin pe o perioada mai lunga de timp la parametrii excesivi, organismul sufera o serie de modificari si ajustari care sa ii permita functionarea optima in aceste conditii, proces denumit aclimatizare.


Aclimatizarea la temperaturi ridicate



Transpiratia reprezinta cel mai eficient mijloc natural de combatere a stresului termic.
Aclimatizarea se realizeaza intr-un interval cuprins intre 4 si 7 zile pana la cativa ani in conditii extreme. Aceasta se realizeaza prin mai multe mecanisme:
- cresterea cantitatii de sudoare care are o concentratie mica de clorura de sodiu ceea ce duce la economia ionilor de sodiu,
- vasodilatatia periferica mare cu rolul de a ceda cat mai multa caldura,

- scaderea volumului circulant,


- descresterea fluxului renal,
-cresterea concentratiei hormonului antidiuretic (ADH) si al aldosteronului,
- scaderea concentratiei de sodiu urinar,

- cresterea frecventei respiratorii,


- cresterea aliurii ventriculare,


Hiperaldosteronismul care poate rezulta in urma aclimatizarii poate duce la scaderea concentratiei de potasiu, fenomen agravat de inlocuirea ionilor de sodiu fara inlocuirea concomitenta si a celor de potasiu.


Aclimatizarea la temperaturi scazute


In explicarea aclimatizarii la temperaturi scazute mecanismele fiziologice de adaptare sunt inca neelucidate complet. Acest tip de aclimatizare consta in adaptarea circulatorie astfel incat sa se protejeze zonele de pe corp expuse la temperaturile scazute. Are loc si o adaptare metabolica care consta in cresterea producerii de caldura necesara compensarii pierderilor crescute ale acesteia (58).






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor