Encefalita HVS a fost identificata ca cea mai frecnta encefalita virala acuta, sporadica din Statele Unite, reprezentand 10-20% din totalul cazurilor. Incidenta ei este estimata la 2,3 cazuri la un milion de persoane pe an. Distributia cazurilor este relativ constanta, pe tot parcursul anului, iar distributia pe varste este bifazica, cu varfuri intre 5-30 ani si peste 50 ani. Infectiile cu HSV-l reprezinta peste 95% din cazuri.
Patogeneza encefalitei cu HSV este variata. La copii si adultii tineri, infectia primara cu HSV poate duce la in encefalita; se presupune ca virusul exogen patrunde in SNC prin diseminare neurotropa de la periferie, pe calea bulbului olfactiv. Totusi, cei mai multi adulti cu encefalita HSV au probe clinice sau serologice care certifica faptul ca au avut o infectie cutaneomu-coasa cu HSV-l anterioara debutului simptomatologiei SNC. In aproximativ 25% din cazurile examinate, tulpinile de HSV-l din orofaringe si tesutul cerebral prelevat de la acelasi pacient sunt diferite; in aceste cazuri encefalita poate aparea prin reinfectia cu o alta tulpina de HSV-l, care ajunge in SNC. S-au propus doua teorii care sa explice instituirea replicarii acti a HSV in zone localizate ale SNC, la persoane la care probele biopsice prelevate din ganglioni si din SNC sunt similare. Reactivarea unei infectii latente cu HSV-l a radacinii nervului trigemen sau a nervilor getativi poate fi asociata cu diseminarea virusului in SNC, pe calea nervilor ce ineraza fosa craniana mijlocie. Prezenta ADN-ului HSV a fost pusa in evidenta prin hibridizarea ADN in tesutul nervos cerebral prelevat la autopsie, chiar de la adulti sanatosi. Reactivarea unei infectii latente, de lunga durata, a SNC poate fi un alt mecanism potential al aparitiei encefalitei HSV.
Specificitatea clinica a encefalitei HSV consta in debutul brusc, cu
febra si simptomatologie neurologica de focar, in special de lob temporal. Diferentierea encefalitei HSV de alte encefalite virale, precum si de alte procese focale, infectioase sau noninfectioase, este dificil de facut. Cea mai sensibila metoda noninvaziva de diagnostic precoce in encefalita HSV este punerea in evidenta a ADN-ului HSV in LCR, prin reactia de polimerizare in lant (PCR). In cele mai multe cazuri de encefalita HSV, se constata o crestere a anticorpilor anti HSV in LCR si in ser. Totusi, aceste titruri crescute ale anticorpilor sunt rar prezente inainte de 10 zile de la declansarea bolii si, cu toate ca sunt utile pentru concluzii retrospecti, nu sunt utile in silirea diagnosticului clinic precoce al bolii. Punerea in evidenta a antigenelor HSV, a ADN-ului HSV sau a replicarii
virale HSV in
biopsia cerebrala este un test de mare sensibilitate, cu rata redusa a complicatiilor; examinarea acestor tesuturi reprezinta, de asemenea, cea mai buna posibilitate de diagnostic si de silire a altor cauze potential traile ale encefalitei. Chimioterapia antivirala reduce mortalitatea in encefalita HSV, iar acyclovirul administrat intranos este mai eficient decat vidarabina. Chiar prin aplicarea tratamentului corespunzator, sechelele neurologice sunt frecnte, in special la cei peste 35 de ani. Multe autoritati in domeniu recomanda instituirea tratamentului intranos cu acyclovir la pacientii cu diagnostic prezumtiv de encefalita HSV, chiar inaintea confirmarii acestui diagnostic sau a silirii unui diagnostic alternativ.
HSV a fost izolat din lichidul cefalorahidian (LCR) la 0,5-3% din pacientii ce s-au prezentat la spital cu meningita aseptica. Meningita HSV este de obicei asociata cu infectie genitala primara cu HSV. Meningita HSV este o afectiune acuta limitata, ce se manifesta prin cefalee, febra, usoara fotofobie si dureaza 2-7 zile. Este caracteristica in LCR o pleiocitoza limfocitara. Sechelele neurologice sunt rare. HSV este cea mai frecnta cauza identificata a meningitei recurente limfocitare (meningita Mollaret). Demonstrarea anticorpilor anti HSV in LCR sau persistenta ADN-ului HSV in LCR pot sili diagnosticul. Administrarea zilnica de terapie antivirala in scopul reducerii probabilitatii reactivarilor clinice ale HSV a fost benefica in asemenea cazuri.
Au fost raportate disfunctii ale sistemului nervos getativ, in special din regiunea sacrata, asociate infectiilor cu HSV si cu virusul varicelo-zosterian. Pot aparea pareze, parestezii ale feselor sau ale zonei perineale, retentie urinara, constipatie, pleiocitoza in LCR si impotenta la barbati. Simptomatologia se remite treptat in cateva zile, pana la cateva saptamani. Uneori hiperestezia si/sau slabiciunea membrelor inferioare poate persista mai multe luni. Rareori, dupa infectia HSV, pot aparea mielita transrsa, manifestata printr-o
paralizie simetrica, rapid progresiva a membrelor inferioare, sau un sindrom Guillain-Barre. De asemenea, reactivarii infectiei cu HSV-l i se poate asocia implicarea sistemului nervos periferic - paralizie faciala idiopatica (paralizia lui Bell) - sau polinevrita craniana. Semnele predominante ale bolii sunt hiperestezia tranzitorie a zonei tegumentare inervate de nervul trigemen si disfunctia sistemului stibular masurata prin electronistagmografie. Studiile care isi propun sa determine daca chimioterapia antivirala poate inlatura sau atenua frecnta sau seritatea acestor semne nu sunt concludente.
