Streptococii viridans cuprind un numar mare de specii alfa-hemo-litice si reprezinta un grup heterogen de microorganisme, importante ca agenti ai endocarditei bacteriene. O serie de specii de streptococi viridans, incluzand Streptococcus salivarius, S. mutans, S. sanguis si S. mitis, apartin florei orale normale, care populeaza dintii si gingiile. Unii dintre acestia participa la formarea cariilor dentare. Se crede ca bacteriemia tranzitorie indusa de masticatie, periajul dintilor si alte traumatisme minore, alaturi de capacitatea acestor microorganisme de a adera la suprafetele biologice sunt raspunzatoare pentru predilectia lor de a determina endocardita. Streptococii viridans sunt de asemenea izolati, uneori facand parte dintr-o infectie mixta, in sinuzita, abces cerebral si abces hepatic.
Un grup de microorganisme denumite grupul Streptococcus intermedius sau S. milleri (S. intermedius, S. anginosus si S. constellatus) sunt deseori considerati ca streptococi viridans, desi intr-un anumit fel difera de alti streptococi viridans atat prin tipul de hemoliza, (de obicei beta-hemoliza) cat si prin sindroamele clinice. Aceste microorganisme determina frecnt infectii supurati, de obicei abcese cerebrale si ale viscerelor abdominale.
Bacteriemia cu streptococi viridans apare relativ frecnt la pacientii neutropenici, in particular dupa transt de maduva sau chemoterapie in doze mari pentru cancer. O parte din acesti pacienti dezvolta un sindrom septic cu
febra mare si soc. Factorii de risc pentru bacteriemia cu streptococi viridans includ profilaxia antibiotica cu trimetoprim-sulfametoxazol sau fluorochinolone, mucolitice, tratamentul cu antiacide sau antagonisti ai histaminei si neutropenia marcata. Pentru ca multi streptococi viridans izolati din sangele celor cu neutropenie sunt rezistenti la penicilina, pacientii neutropenici cu bacteriemie vor fi tratati cu vancomicina pana cand sunt disponibile rezultatele testelor de sensibilitate.
Dupa cum s-a notat mai sus, tulpinile izolate la pacientii neutropenici cu bacteriemie sunt frecnt rezistenti la penicilina; streptococii viridans izolati in alte situatii clinice sunt de obicei sensibili la penicilina. Ocazional, structurile izolate din hemoculturile pacientilor cu endocardita nu sunt capabile sa cresca atunci cand sunt subcultivate pe medii solide. Acesti streptococi cu caracter nutritional diferit necesita compusi tiolici suplimentari sau forme acti de vitamina B6 (piridoxal sau piridoxamina) pentru a creste in laborator. Deoarece se pare ca esecul tratamentului si recaderile apar mai frecnt in cazurile de endocardita determinate de streptococii cu caracter nutritional diferit decat in cazurile cu streptococi viridans obisnuiti, se recomanda pentru tratamentul endocardi-telor determinate de aceste microorganisme asocierea gentami-cinei (1 mg/kg la 8 ore pentru pacientii cu functie renala normala) cu penicilina.
Streptococcus suis este un agent patogen important la porci, dar s-au raportat si cazuri de meningita la om produsa de acest microorganism, de obicei la crescatorii de porci. Tulpinile de S. suis asociate cu
infectiile umane reactioneaza in general cu serul care tipizeaza grupul Lancefield R si uneori si cu grupul D. Tulpinile pot fi alfa- sau beta-hemolitice si sunt sensibile la penicilina.
Streptococii anaerobi sau peptostreptococii, apartin florei normale a cavitatii bucale,
intestinului si vaginului. Ei sunt implicati de obicei in infectii mixte, in abcese cerebrale, sinuzita, abcese dentare si alte infectii odontogenice (angina Ludwig, abcese ale spatiilor retrofaringian si faringian bilateral), in
pneumonia de aspiratie, abces pulmonar si empiem si in abcese intraabdominale si pelvine. Streptococii anaerobi si micro-aerofili, alaturi de
bacteriile facultati, pot aa de asemenea un rol in infectiile invazi de tesuturi moi, legate in general de traumatisme sau plagi chirurgicale. Tratamentul acestor infectii implica debridarea tesutului infectat si administrarea penicilinei in doze mari (12 pana la 18 milioane pe zi pentru infectiile sere).
