Faringita cu streptococi de grup A este una din cele mai frecvente infectii bacteriene in copilarie, reprezentand 20-40% din cazurile de
faringita exsudati, desi se intalneste la toate grupele de rsta. Este rara la copin sub rsta de 3 ani la care se manifesta sub forma unui sindrom cu febra, indispozitie si limfadenopatie, fara faringita exsudati. Infectia este dobandita prin contactul cu o persoana purtatoare a microorganismului. Mecanismul de raspandire este de obicei prin picaturi respiratorii, desi sunt bine descrise si alte cai, inclusiv prin alimente.
Perioada de incubatie a faringitei streptococice este de 1-4 zile. Simptomele includ
durere in gat,
febra si frisoane, indispozitie si uneori simptome abdominale si rsaturi, in special la copii. Semnele si simptomele sunt riabile, de la disconfort faringian usor, cu elemente minime la examenul fizic, pana la febra ridicata si durere severa in gat, asociata cu o mucoasa faringiana intens hiperemica si edematiata si prezenta exsudatului purulent la nivelul peretelui exterior al faringelui si pilierilor amigdalieni. Frecvent se constata ganglionii limfatici cervicali anteriori mariti de volum si durerosi insotind faringita exsudati.
Diagnosticul diferential al faringitei streptococice are in vedere multe alte cauze
virale sau bacteriene de faringita. Alte infectii care produc de obicei faringita exsudati includ mononucleoza infectioasa si infectia cu adenovirusuri. in prezent rare in Statele Unite, pseudomembranele din difterie pot avea de asemenea un aspect similar. Corynebacterium (Arcanobacterium) hemolyticum poate determina faringita, frecvent in asociere cu un rash scarlatiniform. Alte cauze de faringita, de obicei fara exsudat purulent, includ virusurile coxsackie, gripal, Mycoplasma, Neisseria gonorrhoeae si infectia acuta cu HIV. Datorita riatiei prezentarilor clinice ale faringitei streptococice si numarului mare de alti agenti care pot produce un lou clinic asemanator, diagnosticul de faringita strepto-cocica doar pe date clinice nu este cert.
Cultura din exsudatul faringian ramane metoda standard pentru diagnosticul de faringita streptococica. Atunci cand este corect recoltata (cu un tampon steril cu care se sterg viguros ambii pilieri amigdalieni) si pregatita, cultura faringiana este metoda cea mai sensibila si mai specifica disponibila pentru silirea unui diagnostic definitiv. Kiturile de diagnostic rapid, utilizand latex-aglutinarea sau teste imunologice enzi-matice din specimenele tamponului faringian, sunt acum larg disponibile si pot fi folosite ca metode auxiliare culturii faringiene. In timp ce aspectele specifice ale sensibilitatii si specificitatii riaza in diferite studii, in general kiturile de diagnostic rapid au o specificitate mai inalta (peste 95%), astfel incat un rezultat pozitiv poate sta la baza silirii diagnosticului definitiv, excluzand necesitatea efectuarii unei culturi faringiene. Totusi, testele de diagnostic rapid sunt mai putin sensibile decat cultura faringiana (cu o sensibilitate relati cuprinsa intre 55-90% in studii ate), astfel incat un test de diagnostic rapid negativ trebuie confirmat cu o cultura faringiana.
Evolutia obisnuita a faringitei streptococice necomplicate este reprezentata de rezolutia simptomelor dupa 3-5 zile. Evolutia este putin scurtata de tratament, care se administreaza in primul rand pentru a preveni complicatiile supurative si
reumatismul articular acut. Prevenirea reumatismului articular acut depinde de eradicarea microorganismului din faringe si nu doar de disparitia simptomelor si necesita 10 zile de tratament cu penicilina, fie sub forma unei singure doze intramusculare de benzatin-
penicilina G, fie prin tratament oral cu penicilina timp de 10 zile (elul 143-2). Pentru pacientii sensibili la penicilina se poate folosi eritromicina. Culturile de control dupa tratament nu mai sunt in general recomandate desi sunt justificate in unele cazuri, cum ar fi la pacienti sau familii cu infectii streptococice frecvente sau situatii in care se apreciaza ca riscul pentru
reumatism articular acut este crescut, de exemplu cand au aparut recent cazuri in colectivitate.
Complicatiile supurative ale faringitei streptococice au devenit neobisnuite datorita utilizarii largi a antibioticelor in majoritatea cazurilor de infectie streptococica simptomatica. Aceste complicatii sunt rezultatul diseminarii infectiei de la nivelul mucoasei faringiene in tesuturile mai profunde, fie prin extindere directa, fie pe cale limfatica sau hematogena si pot include limfadenita cervicala, abcesul peritonsilar sau retro faringian, sinuzita,
otita medie, meningita, bacteriemia, endocardita si pneumonia. La pacientii cu simptome neobisnuit de severe sau prelungite ori durere localizata asociata cu febra crescuta si aspect toxic, trebuie luate in considerare complicatiile locale, cum ar fi formarea abceselor in spatiul parafaringian sau peritonsilar.
STAREA DE PURTATOR ASIMPTOMATIC Culturile de control au aratat ca in anumite populatii peste 20% din indivizi pot prezenta colonizare faringiana asimptomatica cu streptococi de grup A. Nu exista un ghid de tratament definitiv pentru acesti purtatori asimptomatici sau pentru indivizii asimptomatici care prezinta o cultura faringiana poziti dupa un tratament complet pentru faringita simptomatica. O atitudine rezonabila este de a administra penicilina intr-un singur ciclu de 10 zile pentru faringita simptomatica, fara a repeta tratamentul daca persista culturile pozitive, decat daca reapar simptomele. Studii asupra istoricului natural al starii de purtator streptococic si asupra infectiei au aratat ca atat riscul de a dezvolta reumatism articular acut, cat si cel de a transmite infectia la alte persoane este substantial mai mic la purtatorii asimptomatici decat la persoanele cu faringita simptomatica, astfel incat incercarile exagerat de agresive de a eradica starea de purtator sunt probabil nejustificate in majoritatea cazurilor. O exceptie fata de aceasta specificatie generala este situatia in care un purtator asimptomatic este sursa de infectie pentru altii. Au fost detectate izbucniri ale infectiei transmise prin alimente si infectii puerperale nosocomiale declansate de purtatori asimptomatici care pot gazdui microorganismul in faringe, pe piele, in gin sau anus. In cazul in care purtatorul transmite infectia altor persoane, incercarile de a eradica starea de purtator sunt justificate, desi datele pentru cel mai bun
regim de eradicare a microorganismului dupa esecul tratamentului doar cu penicilina sunt limitate. Pentru eliminarea starii de purtator faringian se utilizeaza combinatia penicilina si rifampicina, iar adaugarea ncomicinei orale s-a dovedit benefica in eradicarea colonizarii rectale, desi nu exista o experienta sta cu nici una dintre aceste scheme.
