Trichomonas vaginalis a fost descris initial de Donne in 1836.
Considerat initial ca un parazit comensal, ulterior s-a acceptat rolul sau patogen primar in declansarea trichomoniazei urogenitale [6]. Trichomoniaza urogenitala este o boala nerica, benigna si frecnta, produsa de Trichomonas vaginalis.
Trichomoniaza se intalneste cu predilectie in mediul urban. S-a extins in special dupa cel de al doilea razboi mondial si in prezent este infectia cea mai frecnta a cailor genitale (20 - 80% din femei sunt parazitate) [27].
Incidenta bolii este crescuta la femei cu parteneri sexuali multipli si cu alte boli transmise sexual, fiind frecnta asocierea cu Candida, gonococ sau bacterii piogene banale .
Cuprins:
Trichomonas vaginalis este un protozoar flagelat, oval, de 18-26 um lungime/5-15 um lăţime, mobil .
Există doar ca formă vegetativă, trofozoit, şi nu formează chist. Are un nucleu voluminos situat anterior, o masa de blefaroplaşti de la care pornesc 4 flageli liberi, anteriori, un flagel recurent, ce determină o membrană ondulantă cu poziţie dorsală şi o formaţiune de īntărire a
membranei onduiante - coasta de īntărire. īn axul corpului prezintă o fomaţiune rigidă, de susţinere - axostil [2,11].
Proprietăţi biologice: Trichomonas vaginalis este un parazit mobil. Mediul acid (pH 5-6), temperatura optimă de 36-38° şi prezenţa glicogenului favorizează multiplicarea paraziţilor. Este puţin rezistent īn mediul extern, īn limite de temperatura de 8-46°.
Ciclul biologic |
sus  |
Trichomonas vaginalis este un parazit specific uman, omul fiind gazda definitivă şi rezervor de paraziţi. Se īntālneşte atāt la femei cāt şi la bărbaţi.
La femei trichomonadele se localizează īn vagin dar pot fi īntālnite şi īn canalele Skene (la 36% din femei), canalele glandelor Bartholin (22%) cervix (2%) şi la nivelul aparatului urinar: uretră (75%), glande uretrale (38%), vezica urinară (6%). Se estimează că 95% din femei au localizări uretrale şi parauretrale ale parazitului [26].
La bărbaţi parazitul se localizează la nivelul şanţului balano-prepuţial, a glandelor uretrale şi uneori īn prostată şi veziculele seminale [2].
Trichomonas vaginalis se transmite de la o persoană la altă persoană, preponderent pe cale venerică, dar ocazional se poate transmite şi pe cale nevenericā prin: apa de bazin, obiecte de toaletă, instrumentar ginecologic şi intrapartum - transmitere de la mamă Ia fetiţe, īn timpul naşterii.
Contaminarea umană |
sus |
Rezervorul de infecţie este femeia bolnavă sau purtătoarea sănătoasă. Infectarea femeii se realizează preponderent pe cale sexuală. Bărbatul, purtător sănătos asimptomatic şi rar simptomatic este transmiţătorul bolii. Bărbaţii au rol īn infectarea primară a femeii şi īn reinfecţie, cānd tratamentul femeii bolnave nu este īnsoţit şi de tratamentul bărbatului.
Parazitul se īntālneşte la 66-100% dintre partenerele femei ale bărbaţilor infectaţi şi la 30-80% dintre partenerii masculini ai femeilor infectate [6,26].
Transmisia nevenerică este relevată de existenţa infecţiei cu Trichomonas vaginalis la fecioare şi fetiţe. Deşi temperatura optimă de dezvoltare a trichomonadelor este de 36-38°, paraziţii rezistă īntre limite largi de temperatura (8- 46°), păstrāndu-şi viabilitatea o perioadă scurtă de timp pe lenjerie, obiecte de toaletă, instrumentar ginecologic, proaspăt contaminate şi chiar apă. Aceasta explică posibilitatea de contaminare a fetelor impubere, cu precădere īn mediul familial.
Transmisia intrapartum: parazitul se poate transmite īn timpul naşterii (la 2-17% din fetiţele născute de mame parazitate) dar īn general, infecţia este autolimitantă [6].
La femei incorect tratate există şi posibilitatea de reinfecţie cu paraziţi existenţi la nivelul căilor urinare.
Morfologie
