Pentru F. tularensis nu se poate aplica testarea standard a sensibilitatii la agentii antimicrobieni, deoarece microorganismul nu va creste pe mediile utilizate. Multe antibiotice, incluzand toate
antibioticele |3-lactamice si cefalosporinele mai noi, sunt ineficiente in tratamentul acestei infectii. Studii recente au aratat ca, in vitro, cefalosporinele de generatia a-III-a sunt acti impotriva F. tularensis, dar cazurile clinice raportate au indicat esecuri terapeutice in aproape toate cazurile de tularemie la copin tratati cu ceftriaxona. Desi datele obtinute in vitro indica ca imipenemul poate fi activ, tratamentul cu imipenem, sulfanilamide si macrolide nu este recomandat in prezent, datorita lipsei de date clinice. Fluorochinolonele par a fi o terapie promitatoare, datorita toxicitatii lor relativ mici si posibilitatii de administrare orala. Cloramfenicolul si tetraciclina au fost utilizate cu succes pentru tratamentul stadiilor acute ale tularemiei, dar au fost asociate cu rate mai mari ale recaderilor (pana la 20%) decat agentii utilizati conntional.
Streptomicina, administrata intramuscular, in doza de 7,5-l0 mg/kg la fiecare 12 h, este considerata medicamentul de electie pentru adulti. in cazurile sere se pot utiliza 15 mg/kg, la 12 h, pentru primele 48-72 h. De asemenea, streptomicina este considerata medicamentul de electie pentru copii; doza adecvata este de 30-40 mg/kg/zi, in 2 prize administrate intramuscular. La copii, daca dupa 3-5 zile apare un raspuns clinic, doza poate fi redusa la 10-l5 mg/kg/zi in 2 prize. Tipic, tratamentul este continuat timp de 7-l0 zile; totusi, in cazurile usoare sau moderate de tularemie, in care pacientul devine afebril in primele 48-72 h de tratament cu streptomicina, o schema de 5-7 zile este eficienta.
Gentamicina in doza de 1,7 mg/kg, administrata intranos sau intramuscular la 8 h, este, de asemenea, eficienta. La adulti, experienta publicata consta in 2 rapoarte, care descriu 9 si respectiv 8 pacienti care au fost tratati eficient cu gentamicina. Cei 8 pacienti urmariti intr-un raport au prezentat toti
febra inainte de tratament si toti 8 au denit afebrili in 24-72 h. intr-un studiu recent efectuat la copii, alte simptome, cum ar fi limfadenita dureroasa si faringita, au raspuns, de asemenea, in 24-72 h de la inceperea tratamentului cu gentamicina.
De fapt, toate tulpinile de F. tularensis sunt sensibile la streptomicina si gentamicina. La pacientii tratati cu succes, febra dispare de obicei in 2 zile, dar vindecarea leziunilor cutanate si a ganglionilor limfatici poate dura 1-2 saptamani. Atunci cand tratamentul nu este initiat in primele cateva zile de boala, disparitia febrei poate fi intarziata. Recaderile sunt rare in cazul tratamentului cu streptomicina sau gentamicina. Totusi, supuratia tardiva a ganglionilor limfatici se produce la aproximativ 40% dintre copii, indiferent de tratamentul primit. Tipic, s-a constatat ca acesti ganglioni contin tesut necrotic steril, fara do de infectie activa. Pacientii cu ganglioni fluctuenti vor primi cateva zile tratament antibiotic inainte de drenaj, pentru a diminua riscul personalului medical. Spre deosebire de streptomicina si gentamicina, tobramicina este ineficienta in tratamentul tularemiei si nu trebuie utilizata.
PROGNOSTIC
Daca tularemia ramane netratata, de obicei simptomele dureaza 1-4 saptamani, dar pot continua luni de zile. Rata mortalitatii prin infectii sere, netratate (inclusiv toate cazurile netratate de
pneumonie tularemica si tularemie tifoidica) poate fi de 30%. Totusi, rata globala a mortalitatii pentru tularemia netratata este sub 8%. Cu tratament adecvat rata mortalitatii este mai mica de 1%. Rezultatele slabe sunt adesea asociate cu lungi intarzieri in punerea diagnosticului si initierea tratamentului. De obicei, dupa tularemie se obtine imunitate pe viata.
PROFILAXIE
Prenirea tularemiei se bazeaza pe evitarea expunerii la insecte care inteapa si sunt hematofage, in special capuse si musculitele animalelor salbatice. La Centrele de Control si Prenire ale Bolilor este disponibil un vaccin intradermic realizat din F. tularensis vii, atenuate. Acest vaccin este eficient in reducerea frecntei si seritatii infectiei. Se recomanda vaccinarea indivizilor cu risc crescut, care lucreaza cu culturi bogate in microorganisme. Vaccinarea va fi luata in considerare si pentru alti indivizi care vin in contact cu microorganismele, cum ar fi terinari, vanatori, padurari, in special daca ei locuiesc in arii endemice. Evitarea jupuirii vanatului, in special a iepurilor, si purtarea de manusi in timpul manipularii cadavrelor animale scad riscul transmisiei. Utilizarea materialelor impermeabile pentru insecte si masurile care previn atasarea capuselor, precum si indepartarea prompta a capuselor, pot fi utile. Profilaxia tularemiei nu s-a dodit a fi eficienta la pacientii cu capuse incastrate sau intepati de insecte. Totusi, la pacientii care au fost expusi la cantitati mari de microorganisme (de ex., in laborator) si la cei care se afla in perioada de incubatie a infectiei cu F. tularensis, tratamentul precoce poate preni dezvoltarea bolii clinic semnificati.
