mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Boli cu deficiente imune primare
Index » Boli ale sistemului imun » Boli cu deficiente imune primare
» Imunodeficienta celulei t

Imunodeficienta celulei t


Share





Reflectand la dirsitatea functiilor celulelor T, anomaliile de dezvoltare a celulei T pot fi raspunzatoare de un spectru larg de deficiente imune, incluzand SCID, defecte selecti de imunitate mediata celular, sindroame ce se prezinta ca deficienta de anticorpi. Aceste defecte pot fi dobandite ( modulul 308) sau congenitale.
Sindromul DiGeorge Exemplul clasic al deficientei izolate de celula T, rezulta din dezvoltarea deficitara a elementelor timice epiteliale derivate din pungile faringiene a treia si a patra. Defectul genic a fost localizat la nilul cromozomului 22ql 1. Dezvoltarea deficienta a organelor dependente de celulele cu origine in creasta neurala embrionara determina defecte cardiace congenitale, in particular interesand marile vase, tetania hipocalcemica, determinata de lipsa dezvoltarii parati-roidei si absenta timusului normal. Anomaliile faciale pot include urechi anormale, fosa nazala scurtata, micrognatie si hipertelorism. Concentratiile serice de imunoglobuline sunt de obicei normale, dar raspunsurile prin anticorpi, in particular izotipurile IgG si IgA, sunt frecnt afectate. Nilurile de celule T sunt reduse, in timp ce nilurile de celule B sunt normale. Indivizii afectati au de obicei un timus mic, normal histologic, localizat in cinatatea bazei limbii sau la niul gatului, permitand majoritatii pacientilor sa dezvolte celule T functionale, intr-un numar adecvat sau nu, pentru apararea gazdei. Interntia terapeutica de tipul transtului timic epitelial este recomandata doar pentru cazurile cele mai sere de sindrom DiGeorge.


Deficienta receptorului celulei T Din moment ce expresia si functia receptorului TCR antigen specific sunt dependente de CD3y, 5,8 si Q-r\\, existenta unor gene defecti pentru oricare din componentele acestui receptor poate afecta dezvoltarea si functia celulei T. Au fost identificate imunodeficiente determinate de mutatiile mostenite de CD3y si CD3e. Mutatia la nilul lui CD3y determina un deficit selectiv de celule T CD8, in timp ce mutatiile de la nilul CD3e duc la reducerea preferentiala a celulelor T CD4, sugerandu-se astfel diferente intre rolurile de transmitere a semnalului pentru fiecare componenta a CD3.
Deficienta MHC de clasa II Deoarece celulele T sunt necesare pentru raspunsul celulei B la majoritatea antigenelor, orice defect genic (sau afectiune dobandita) care interfera cu dezvoltarea celulei T si cu imunitatea mediata celular va compromite in acelasi timp si formarea de anticorpi si imunitatea umorala. Deficienta de MHC de clasa II are drept consecinta o stare de imunodeficienta in care TCR trebuie sa recunoasca antigenele proteice prezentate ca fragmente peptidice legate la nilul helixurilor a ale moleculelor de clasa I si II codificate de MHC. La pacientii cu aceasta afectiune relativ rara, celulele prezentatoare de antigen nu exprima pe suprafata lor moleculele de clasa II de tip DP, DQ si DR. De aceea un numar limitat de celule T CD4 helper este generat la nilul timusului, iar antigenul nu este recunoscut in periferie. Indivizii afectati prezinta infectii bronhopulmonare, diaree cronica si infectii virale sere care de obicei sunt fatale inaintea varstei de 4 ani. Defectul este determinat de mutatii la nilul genelor ce codifica factori esentiali de transcriptie care se leaga la nilul elementelor promotoare pentru genele MHC de clasa II. intr-un subgrup de astfel de pacienti exista o mutatie a transactivatorului clasei II, in timp ce in alte familii mutatiile de la nilul genelor ce codifica factori transcriptionali aditionali pentru genele MHC de clasa II sunt raspunzatoare de dezvoltarea si functia deficitara a celulelor T CD4.
Deficienta de tirozinkinaza ZAP70 La pacientii cu deficienta de tirozinkinaza ZAP70, un component major in cascada TCR/ CD3 de transmitere a semnalului, infectiile recurente si oportuniste incep in primul an de viata. Rara transmitere a mutatiilor la nilul ambelor alele a genei de ZAP70 are drept consecinta deficienta selectiva a celulelor T CD8 si disfunctia celulelor T CD4, care insa sunt normale ca numar. Consecinta inevitabila este o imunodeficienta sera.
Deficienta defosforilare a nucleozidelorpurinice Mutatii cu pierderea functiei la nilul genei pentru fosforilaza nucleozidelor purinice (purin nucleoside phosphorylase, PNP) sunt asociate cu o deficienta adesea sera si selectiva a functiei limfocitului T. Aceasta enzima functioneaza la nilul aceleasi cai purinice ca si ADA; efectele toxice ale deficentei de PNP pot fi legate de acumularea intracelulara de deoxiguanozina trifosfat.
Ataxia-telangiectazia Ataxia-telangiectazia (AT) este o afectiune genetica autozomal recesiva caracterizata de ataxie cerebeloasa, telangiectazie oculocutanata si imunodeficienta. Gena responsabila este localizata in regiunea q22-23 la nilul cromozomului 11. Gena mutanta AT are similaritate secntiala cu fosfatidil-inozitol-3 kinazele care sunt implicate in transmiterea semnalului. Gena AT apartine unei familii conservate de gene care monitorizeaza repararea ADN si coordoneaza sinteza ADN in timpul diviziunii celulare. Efectele nefavorabile ale genei AT sunt multiple. Ataxia cerebeloasa debuteaza de obicei in copilarie si este progresiva. Imunodeficienta poate fi manifesta clinic sub forma infectiilor sinopulmonare recurente si cronice care determina aparitia bronsiectaziilor. Totusi nu toti pacientii prezinta imunodeficienta manifesta. Agenezia ovariana este frecnt intalnita. Persistenta unor niluri serice foarte inalte al nilurilor de proteine oncofetale, incluzand alfa fetoprotiena si antigenul carcinoembrionar, poate fi importanta pentru diagnostic. Cauze frecnte de moarte sunt bolile pulmonare cronice si neoplaziile. Dintre acestea din urma limfoamele sunt cele mai frecnte, desi carcinoamele pot de asemenea sa apara.


Anomaliile imunologice par sa fie consecinta dezvoltarii anormale a timusului. Acesta este marcat hipoplazic si similar ca structura cu timusul embrionar. Repertoriul celular T periferic este redus, mai ales la nilul timentelor tisulare limfatice. Anergia cutanata si rejetul tardiv al grefelor de piele sunt frecnt intalnite. Cu toate ca dezvoltarea limfocitelor B este normala, marea majoritate a pacientilor prezinta deficiente serice de IgE si IgA, iar un numar mai mic au un nil seric redus de IgG, in special subclasele IgG2 si IgG4. IgM si IgD sunt uzual normale.
Defectul in repararea ADN la acesti pacienti face ca celulele lor sa fie foarte susceptibile la alterarile cromozomiale induse de radiatii si este raspunzator de o incidenta crescuta a neoplaziilor.
Este disponibil doar un tratament simptomatic. Terapia cu imunoglobuline nu este indicata decat daca exista o deficienta sera de IgG. Trebuie evitata expunerea la radiatii X la pacientii cu AT. AT este o afectiune rara, cu o incidenta cuprinsa intre 1 la 100 000 si 1 la 10 000, dar un procent din poulatie este heterozigota pentru mutatia AT. Statusul heterozigot predispune la radio sensibilitate celulara crescuta si cancer, mai ales neoplasm mamar la femei.

Sindroame de deficienta imunoglobulinica Agamaglo-bulinemia X Hncata Indivizii masculi cu acest sindrom incep frecnt sa prezinte infectii bacteriene recurente tarziu in primul an de viata, atunci cand imunoglobulinele pronite de la mama dispar. Indivizii afectati au foarte putine limfocite B purtatoare de anticorpi in circulatie si nu prezinta foliculi limfatici secundari. Cu toate acestea, precursorii celulari B se gasesc in numar normal la nilul madui osoase. Acest blocaj de dezvoltare la nilul pre-B difera de blocarile mai precoce sau mai tardi ale dezvoltarii celulei B intalnite in alte stari de imunodeficienta ( mai jos si ura 307-l). Gena modificata a tirozinkinazei Bruton (Btk) raspunzatoare de aparitia agamaglobulinemiei X lincate este localizata la nilul regiunii Xq 22. Celulele B ale femeilor heterozigote purtatoare ale defectului utilizeaza doar cromozomul X cu gena Btk normala, in timp ce celulele T si celulele mieloide exprima oricare din cromozomii X. Agamaglobulinemia X Hncata cu deficit de hormon de crestere este o afectiune foarte rara, determinata de un alt defect genic localizat la nilul aceleasi regiuni a cromozomului X.
Agamaglobulinemia este un termen inadecvat, din moment ce majoritatea pacientilor cu aceasta forma sau forme mai sere de panhipogamaglobulinemie sintetizeaza un anumit numar de imunoglobuline. In cadrul aceleasi familii, unii barbati afectati prezinta niluri substantiale de IgM, IgG si IgA, in timp ce altii sunt aproape agamaglobulinemiei. Toti pacientii cu deficienta de Btk prezinta deficit de limfocite B circulante. Aceasta observatie indica faptul ca cele cateva limfocite B care scapa de blocajul de diferentiere sunt capabile de maturizare in celule plasmatice si de sinteza de imunoglobuline. Cu toate acestea, terapia de substitutie cu imunoglobuline este necesara la toti acesti pacienti datorita numarului limitat de clone celulare B care este generat.
Infectiile sinopulmonare reprezinta cea mai frecnta problema clinica. O forma de artrita cu unele asemanari cu poliartrita reumatoida apare la unii pacienti. Cateodata cauza fenomenelor artritice este reprezentata de Mycoplasma. Encefalita cronica de etiologie virala poate fi o complicatie fatala. Unii dintre pacienti prezinta dermatomiozita asociata. Frecnta de aparitie a acestor complicatii este redusa prin utilizarea unui tratament adecvat cu imunoglobuline intranos.
Hipogamaglobulinemia tranzitorie a copilariei Acest diagnostic este limitat la situatiile rare in care hipogamaglobulinemia fiziologica normala a copilului mic este neobisnuit de prelungita si sera. Nilurile de IgG scad in mod normal la valori de 3.0-4.0 g/1 intre varsta de 3 si respectiv 6 luni pe masura ce imunoglobulinele materne sunt catabolizate. Ulterior nilul de IgG creste reflectand cresterea capacitatii de sinteza a copilului. Teste imunologice periodice sunt necesare pentru a diferentia acesta hipogamaglobulinemie tranzitorie de alte forme de deficienta de anticorpi. Terapia de substitutie imunoglobulinica este recomandata doar in cazul infectiilor sere sau recurente.
Deficienta izolata de IgA Acest tip de imunodeficienta apare cu o frecnta de 1 la 600 de indivizi de origine europeana. Deficienta de IgA este mai putin frecnta la populatia de origine asiatica sau africana. in Japonia, de exemplu, incidenta este de 1 la 18 500. Desi baza genetica exacta a acestei diferente de incidenta nu este cunoscuta, deficenta de IgA in populatia caucaziana se asociaza frecnt cu anumite halotipuri de MHC.
Cu rare exceptii, subclasele IgAl si IgA2 sunt ambele deficiente atat in ser, cat si in secretiile mucoaselor. In timp ce marea majoritate a indivizilor cu deficienta de IgA sunt aparent sanatosi, unii dintre ei pot prezenta un numar crescut de infectii respiratorii de seritate variabila iar cativa boala pulmonara sera de tipul bronsiectaziilor. De asemenea, poate apare boala diareica cronica. Incidenta astmului si a altor boli atopice este mare in randul pacientilor cu deficienta de IgA si inrs, incidenta deficentei de IgA in randul copiilor atopici este de 20-40 de ori mai mare decat in randul populatiei normale. De asemenea, deficienta de IgA prezinta o asociere semnificativa cu poliartrita reumatoida ( modulul 313) si lupusul eritematos sistemic ( modulul 312). Reducerea selectiva a claselor IgG2 si IgG4 a fost asociata cu cresterea numarului de infectii observata la unii indivizi cu deficienta de IgA. In sfarsit, pacientii cu deficienta de IgA pot dezvolta niluri semnificati de anticorpi anti IgA. Acesti pacienti pot prezenta reactii anafilactice sere cand sunt transfuzati cu sange sau derivate de sange.


Deficienta de IgA este frecnt familiala. Poate apare de asemenea in asociere cu infectii congenitale intrauterine, cum ar fi toxoplasmoza, rubeola si infectia cu virus citomegalic sau dupa tratamentul cu fenitoina, penicilamina sau alte medicamente, la indivizii susceptibili genetic.
Patogenia deficentei de IgA, fie ea genetica, fie indusa de o agresiune din mediu, implica o blocare in procesul de diferentiere terminala a limfocitelor B. La acesti pacienti, limfocitele purtatoare de IgA prezinta de asemenea si IgM. Acest fenotip imatur, prezent si la nou-nascuti, poate reflecta un defect primar la nilul interactiunii esentiale reglatorii dintre celulele B si T.

Tratamentul deficientei de IgA este in mod esential simptomatic. IgA nu pot fi inlocuite efectiv prin imunoglobuline sau plasma exogena, iar utilizarea oricarei dintre aceste metode este grevata de riscul dezvoltarii de anticorpi anti IgA. Pacientii cu deficienta de IgA ce necesita transfuzii trebuie evaluati in ceea ce priste prezenta anticorpilor anti IgA si ideal ar trebui transfuzati doar cu sange de la donori cu deficenta de IgA. Tratamentul cu imunoglobulina poate aduce beneficii la acea persoana cu deficienta de IgA la care deficentele de subclase IgG2 si IgG4 sunt asociate cu infectii sere. Riscul reactiilor anafilactice la IgA contaminant din produsele de transfuzie trebuie intotdeauna avut in dere in cursul tratamentului pacientilor cu deficenta de IgA.
Deficientele subclaselor de IgG Deficiente selecti, interesand una sau mai multe din cele patru subclase de IgG, sunt observate la unii pacienti cu infectii repetate. Deficienta subclaselor de IgG poate fi usor trecuta cu derea cand se masoara nilul total seric de IgG, deoarece IgG2, IgG3 si IgG4 reprezinta impreuna 30-40% din totalul de anticorpi IgG. Chiar si o deficienta de IgGl poate fi mascata de cresterea celorlalte izotipuri de IgG. Cu toate acestea, existenta anticorpilor monoclonali cu specificitate de subclasa permite masurarea precisa a nilurilor diferitelor tipuri de IgG.
Deletiile homozigote ale genelor ce codifica regiunile constante ale diferitelor lanturi y reprezinta baza deficientelor subclaselor de IgG la unii indivizi. De exemplu, deletia genelor Co^, Cy2, Cy4 si Ce pe ambii cromozomi 14 a fost raspunzatoare pentru inabilitatea unui pacient de a sintetiza IgAl, IgG2, IgG4 si IgE. Interesant, pacientii cu deletii la nilul genei CH de acest tip sau cu alt pattern nu prezinta neaparat infectii neobisnuite.
Majoritatea pacientilor cu deficienta a subclaselor de IgG cu infectii repetate par sa prezinte defecte de reglare care impiedica diferentierea normala a celulelor B. Defectul se poate extinde si la alte izotipuri. Deficenta de IgA poate insoti deficientele subclaselor IgG2 siIgG4 ( mai sus "Deficiente izolate de IgA\"), iar incapacitatea de a produce anticorpi de tip IgM ca raspuns la antigenele polizaharidice reflecta de obicei un spectru mai larg de defecte in cadrul raspunsului prin anticorpi. Pacientii cu deficite ale subclaselor de IgG pot beneficia de administrarea de imunoglobuline, fiind necesara o examinare imunologica completa pentru a identifica pe cei care necesita o astfel de terapie.
Imuno deficienta variabila comuna Acesta categorie diagnostica include un grup heterogen de barbati si femei, in majoritate adulti, care au in comun manifestarile clinice ale productiei deficitare la nilul tuturor claselor majore de imunoglobuline. Majoritatea acestor pacienti panhipogama-globulinemici prezinta un numar normal de limfocite B diferite clonal, dar imature ca fenotip. La acesti pacienti limfocitele B sunt capabile sa recunoasca antigenele si pot prolifera, dar nu se pot diferentia pentru a deni celule plasmatice. Acest model deficitar de diferentiere determina aparitia frecnta a hiperplaziei limfatice nodulare, incluzand splenomegalie si hiperplazie limfatica intestinala. Au fost propuse diferite tipuri de defecte in diferentierea limfocitelor B. O anomalie intrinseca a limfocitelor B poate impiedica diferentierea acestora in celule plasmatice secretoare de imunoglobuline, chiar in prezenta factorilor de diferentiere ai celulelor T. O alta ipoteza sugereaza ca raspunsul anormal al celulelor B poate reflecta o deficienta a functiei celulelor T helper, care poate fi asociata cu o scadere a numarului de celule T CD4+. In sfarsit o alta cauza posibila este deficienta componentelor complementului, cum ar fi C4A, care in mod normal faciliteaza activarea mediata de antigen a celulelor B.
Imunodeficienta comuna variabila si deficienta de IgA pot reprezenta capetele extreme ale unui spectru clinic determinat de acelasi defect genic de baza la un grup larg de pacienti. Cele doua afectiuni prezinta o blocare similara a diferentierii celulelor B, deosebindu-se doar prin numarul de clase de imunoglobuline afectate. Ambele survin frecnt in cadrul aceleiasi familii si se asociaza cu aceleasi haplotipuri de MHC. Aceste observatii sugereaza existenta aceleiasi susceptibilitati genetice in ambele afectiuni.
Este important de luat in considerare diagnosticul de imunodeficienta comuna variabila la adultii cu infectii pulmonare cronice, unii dintre acestia putandu-se prezenta cu bronsiectazii inexplicabile. Bolile intestinale, incluzand giardioza cronica, malabsorbtia intestinala, gastrita atrofica cu anemie pernicioasa, sunt frecnte la acest grup de pacienti. Pacientii cu imunodeficienta comuna variabila se pot prezenta de asemenea cu semne si simptome inalt sugesti pentru o neoplazie limfatica si anume febra, pierdere in greutate, splenomegalie, limfade-nopatie generalizata si limfocitoza. Examinarea histologica de rutina a tesutului limfatic arata de obicei hiperplazia centrilor germinativi care poate fi dificil de diferentiat de limfomul nodular ( modulul 113). Demonstrarea unei distributii normale a izotipurilor de imunoglobuline si a lanturilor usoare la nilul limfocitelor B circulante si tisulare poate fi utila in diferentierea acestor pacienti de cei care prezinta neoplazii cu celule B monoclonale si care prezinta hipogamaglobulinemie secundara. Administrarea intranoasa, lunara, in doze adecvate de imunoglobulina ( mai jos) este o parte esentiala a tratamentului profilactic si curativ al tuturor acestor complicatii.
Imuno deficenta X lincata cu niluri crescute de IgM In acest sindrom, nilurile de IgG si IgA sunt foarte joase, in timp ce nilul de IgD poate fi ridicat. Dezvoltarea normala a limfocitelor B purtatoare de IgM si IgD si absenta limfocitelor purtatoare de IgA si IgG arata existenta unui defect in procesul de comutare al izotipurilor. La marea majoritate a acestor pacienti gena defectiva codifica o molecula transmembranara de pe suprafata celulelor T activate care este ligand pentru molecula CD40 de pe suprafata celulelor B. Mutatiile genice ce preced expresia normala a ligandului de CD40 impiedica cooperarea normala dintre celulele B si T, formarea centrilor germinativi si comutarea izotipurilor de imunoglobuline. loul clinic al infectiilor este similar, dar mai ser, ativ cu cel care apare in alte stari hipogamaglobulinemice. Cateodata pot apare pneumonie determinata de P. carinii, enterita sera determinata de infectia cu criptosporidium si infectii fungice, explicate probabil printr-un defect la nilul raspunsului celulei T. De asemenea la barbatii afectati neutropenia poate creste susceptibilitatea la infectii. Substitutia adecvata cu anticorpi prin administrarea de imunoglobuline poate ameliora neutropenia si poate sa scada frecnta infectiilor si deci administrarea de antibiotice. Transtul de maduva osoasa poate fi un tratament curativ, dar el este rezervat in prezent pentru circumstante exceptionale.
Deficienta izolata de IgM Acest sindrom este rar in populatia din Statele Unite, dar frecnt detectat intr-o populatie britanica. Aproximativ 60% din acesti pacienti prezinta infectii sere recurente, de multe ori asociate cu bacteriemie. Pneumonia pneumococica si meningita meningococica au fost observate la pacientii cu deficinta de IgM. Alte situatii asociate includ boli gastrointestinale, atopie, splenomegalie si dezvoltarea neoplaziilor. Afectiunea este frecnt familiala si de patru ori mai frecnta la barbati decat la femei. Numarul de limfocite B variaza de la un nil foarte jos la unul normal.



Tipareste Trimite prin email









Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli ale sistemului imun:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai