Bacteriuria survine la cel putin 10-l5% din pacientii spitalizati care au montate catetere uretrale permanente. Riscul de infectie este de aproximativ 3-5% pe ziua de cateterizare. Aceste infectii sunt determinate de obicei de E. coli, la care se adauga Proteus, Pseudomonas, Klebsiella si Serratia. Multe din tulpinile infectante arata o rezistenta crescuta marcat la substante antimicrobiene, in atie cu microorganismele care determina
infectiile urinare dobandite in comunitate. Factorii asociati cu un risc crescut de infectie includ sexul feminin, perioada de cateterizare lunga, boli de baza severe, deconectarea cateterului si a tubului de dren, alte modalitati defectuoase de ingrijire a cateterului si absenta terapiei antimicrobiene sistemice.
Infectia survine atunci cand
bacteriile ajug in ca prin una din cele doua cai: prin migrare de-a lungul coloanei de
urina in lumenul cateterului (calea intraluminala) sau prin miscari in amonte de-a lungul invelisului mucos din afara cateterului (calea periuretrala). Patogenii dobanditi in spital ajung in cateterul pacientului sau in sistemul de colectare a urinei de pe mainile personalului spitalului, din solutiile sau
lichidele de spalatura contaminate si pe calea instrumentelor sau dezinfectantilor contaminati. Bacteriile intra in sistemul de cateterizare de obicei la jonctiunea cateter-tub colector sau la intrarea pungii de dren. Apoi bacteriile urca intraluminal, ajungand in ca in decurs de 24-72 h. Alteori, flora colonica proprie pacientului colonizeaza pielea perineala si zona periuretrala si ajunge in ca pe calea suprafetei externe a cateterului. Aceasta cale este deosebit de frecventa la femei. Studii recente au demonstrat rolul important al atasarii si cresterii bacteriene pe suprafata interna a cateterului, in patogenia infectiilor tractului urinar asociate cateterelor. Astfel de bacterii ce cresc in biofilme pe suprafata interna a cateterului pot eventual sa produca cruste ce constau din bacterii, glicocalix bacterian, proteine urinare ale gazdei si saruri urinare. Aceste cruste furnizeaza un refugiu pentru bacterii si pot sa le protejeze de agenti antimicrobieni si fagocite.
Din punct de vedere clinic, majoritatea infectiilor asociate cateterelor determina simptome minime, nu determina
febra si deseori se rezolva dupa retragerea cateterului. Frecventa infectiilor tractului superior asociate cu bacteriuria indusa de cateter este necunoscuta. Bacteriemia cu gram-negativi, care urmeaza in 1-2% din cazuri bacteriuriei asociate cu cateterizarile, este cea mai semnificativa complicatie recunoscuta a infectiilor urinare induse de catetere. S-a demonstrat in mod repetat ca tractul urinar cateterizat este cea mai frecventa sursa a bacteriemiei cu gram-negativi la pacientii spitalizati, fiind responsabil, in general, de aproximativ 30% din cazuri.
Infectiile tractului urinar asociate cateterizarii pot fi prevenite uneori la pacientii cateterizati mai putin de doua saptamani prin folosirea unui sistem de colectare inchis steril, prin folosirea atenta a tehnicilor de asepsie in timpul inserarii si ingrijirii cateterului si prin masuri care sa minimalizeze infectia incrucisata. Alte masuri preventive, incluzand curele scurte de terapii antimicrobiene sistemice, unguente antimicrobiene aplicate local, periuretral, utilizarea de unitati preconectate cateter-tub de dren si antimicrobiene adaugate in punga de dren, toate s-a dovedit a avea un rol protector in unul sau mai multe studii controlate, dar nu sunt recomandate pentru uzul general. In ciuda precautiilor, majoritatea pacientilor cateterizati mai mult de doua saptamani dezlta in cele din urma bacteriurie. Necesitatea tratamentului, ca si tipul si durata optima a tratamentului pentru astfel de pacienti cu bacteriurie asimptomatica nu au fost silite. indepartarea cateterului, in asociere cu o cura scurta de antibiotice la care microorganismul este sensibil reprezinta probabil cel mai bun mod de a actiona si aproape totdeauna rezolva bacteriuria. Tratamentul bacteriuriei asimptomatice asociate cateterizarii poate avea un beneficiu maxim la femeile in varsta, care dezlta mai frecvent simptome daca sunt lasate netratate. In cazurile in care cateterul nu poate fi indepartat, terapia antibiotica se dovedeste de obicei nefolositoare si practic, poate avea ca rezultat o infectie cu tulpini mai rezistente. In aceste situatii bacteriuria trebuie ignorata, cu exceptia cazului cand pacientul dezlta simptome sau are un risc mare de a dezlta bacteriemie. in aceste cazuri, utilizarea antibioticelor sistemice sau antisepticelor cii urinare poate reduce gradul de bacteriurie si probabilitatea de bacteriemie. Datorita leziunilor maduvei spinarii, incontinentei sau altor factori, unii pacienti din spitale sau institutiile de ingrijire necesita cateterizare cala pe termen lung sau semipermanenta. Masurile care au incercat sa previna infectia au fost in mare masura fara succes si in esenta toti pacientii cateterizati cronic dezlta bacteriurie. Atunci cand este indicata, cateterizarea intermitenta, realizata de un cadru medical mediu sau de pacient, pare sa reduca aparitia bacteriuriei si a complicatiilor asociate la astfel de pacienti. Tratamentul trebuie aplicat atunci cand apare infectia simptomatica, dar tratarea bacteriuriei asimptomatice la astfel de pacienti nu are beneficiu aparent.
