Hiperplazia prostatica este reprezentata de modificari ce implica tesutul glandular, tesutul fibromuscular, sau ambele structuri. Astfel, vor aparea noduin stromali, formati predominent din tesut muscular si fibros, noduli glandulari, formati din structuri acinoase, si noduli fibroadenomatosi, cu o structura mixta, glandulara, stromala, si fibromusculara.
Exista mai multe ipoteze etiologice ale adenomului periuretral:
1. Reinductia (redesteptarea) sinusului uro-ge-nital in a prolifera si a se dezvolta formand tesut prostatic, sub stimulare androgenica.
2. Stimularea estrogenica. Pe masura inaintarii in rsta, secretia de testosteron scade progresiv, iar raportul estrogeni/testosteron, creste in favoarea primilor. Coroborat cu transformarea testosteronului in estrogeni la nivelul tesutului adipos, rezulta o cantitate si mai mare de estrogeni circulanti. E bine cunoscut efectul de stimulare a hiperplaziei stromale de catre estrogeni, care la randul ei determina hiperplazia epiteliala, si deci cresterea de volum a glandei, si de aici rolul direct al hiper-estrogenemiei in dezvoltarea adenomului periuretral. Cu toate acestea, mecanismul nu este pe deplin cunoscut si inteles, presupunandu-se ca andro-genii initiaza procesul hiperplazic in timp ce estrogenii il intretin.
ANATOMIE PATOLOGICA
Adenomul de prostata, din punct de vedere macro-scopic are forma unui trunchi de con cu baza in sus, strabatut de uretra, respectand forma initiala a glandei, dar nu si dimensiunile. Frecvent este format din doi lobi laterali, egali sau asimetrici, la care uneori se adauga si un al treilea lob, cu situatie mediana. Alteori, acest lob median, este atat de voluminos si acopera colul cal la locul unde emerge uretra, devenind obstructiv printr-un mecanism de "clapeta\". Datorita dezvoltarii lobilor laterali,
uretra prostatica este deformata, devine scolio-tica si isi modifica unghiurile, este alungita si sinuoasa. Obstructia nu apare prin scaderea calibru-lui uretral, ci prin deformarea acesteia, facand ca
urina sa fie ecuata printr-un tub deformat, sinuos, mai lung si scoliotic si care implicit este obstructiv.
Adenomul prostatic este separat de restul
prostatei printr-un fibros sau fibro-muscular, ce orienteaza chirurgul in excizia tesutului adenoma-tos. Din aceasta structura fibro-musculara pleaca travee conjunctive ce separa noduin adenomatosi.
BPH se dezvolta din
prostata tranzitionala, peri-uretrala, indeplinind caracteristicile anatomice de formatiune periuretrala, supramontanala, presperma-tica sau intrasfincteriana (in interiorul sfincterului neted). Poate avea dimensiuni de la 10-l5 grame pana la 150-200 de grame, dar media in momentul diagnosticului este in jur de 30-50 de grame. Microscopic,
nodulii sunt formati din hiperpiazie stromala, fibro-adenomatoasa, sau glandulara, in toate ade-noamele de prostata existand toate aceste structuri, dar in proportii riabile (. 3).
