mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Anomalii congenitale ale aparatului locomotor
Index » Patologia chirurgicala ortopedica » Anomalii congenitale ale aparatului locomotor
» Entorse

Entorse







I. GENERALITATI
Entorsele reprezinta traumatisme articulare inchise ce afecteaza partile moi articulare si periarticula-re in urma unei suprasolicitari bruste ce determina miscari de amplitudine mai mare decat limitele fiziologice ale articulatiei respective, fara, insa a provoca o deplasare permanenta a elementelor osoase ce constituie articulatia (3, 5).
De multe ori aceste leziuni sunt neglijate atat de pacient cat si de personalul medical ceea ce face ca numarul complicatiilor dupa aceste leziuni sa fie destul de mare.


Frecventa

Entorsele reprezinta una din cele mai des intalnite traumatisme ale sistemului osteoarticular.
Varful de incidenta se afla la tineri si adulti (mai ales la sportivi) (3, 5, 12, 15).
Sunt rare la copii deoarece ligamentele si capsula articulara au o elasticitate crescuta iar amplitudinea miscarilor articulare este fiziologic crescuta.


Etiopatogenie


Factorii care determina o entorsa pot fi clasificati in factori determinanti si factori predispozanti.
Factorul determinant este traumatismul. Factorii predispozanti se pot clasifica in doua grupe: congenitali si dobanditi. La factori congenitali am putea aminti: genum lgum congenital, piciorul r equin congenital etc. La factori dobanditi amintim: laxita-tiile articulare postraumatice.
Principalul mecanism implicat este cel indirect prin fortarea intr-un anumit sens a articulatiei respective: exagerarea unei miscari normale (rus, lgus, hiperextensie, hiperflexie, rotatie sau diverse miscari combinate) sau efectuarea unei miscari anormale.
Mai rar, entorsa se datoreaza unui mecanism direct (14, 18).

Anatomie patologicaIn functie de violenta traumatismului se produc leziuni dnatomopatologice ce pot fi grupate in (2, 3, 12, 15, 18):
a. Leziuni ale ligamentelor:
. intindere sau elongatie ligamentara caracterizata prin flaciditate si extensibilitate excesi a ligamentelor respective.
. Ruptura ligamentara-partiala (ligamentul este efilosat) sau totala (nu exista nici o fibra care sa continue traiectul ligamentul intre cele doua insertii ale acestuia). in general cedeaza initial ligamentele scurte si apoi cele lungi.
. Dezinsertia ligamentara - este o leziune mai rara ce consta din desprinderea ligamentului de la locul sau de prindere osoasa cu sau fara smulgerea unui mic fragment osos.
b. Leziuni articulare asociate
. Rupturi ale capsulei articulare - desirari sau ruptura franca;
. Leziuni ale sinovialei cu hemartroze;


. Leziuni ale meniscurilor intraarticulare;

. Leziuni ale cartilajelor articulare.


c. Alte leziuni asociate

. Rupturi tendinoase sau musculare;
. Rupturi ale selor sangvine si filetelor nervoase ce determina sufuziuni sangvine subcutane.In cazul in care aceste leziuni nu sunt tratate sau daca tratamentul lor este defectos apar sechele:
Ligamente rupte sau libere si retractate
. Hiperemie si edem mai mult sau mai putin important al sinovialei;
. Osteoporoza importanta a epifizelor osoase ce alcatuiesc articulatia respecti (osteodistrofia posttraumatica).

Fiziopatologie
Desi uneori leziunile antomopatologice sunt minime (ex: doar o simpla intindere ligamentara) manifestarile clinice locale sunt importante. Aceasta discrepanta a dus la studierea proceselor fiziopato-logice declansate de entorsa. Printre primii care au studiat aceste mecanisme a fost Lerriche care expune conceptul tulburarilor somotorii ce apar in cadrul entorselor.
Astfel, cand o articulatie este traumatizata sunt stimulati numerosi receptori nervosi prezenti la nivelul structurilor anatomice lezate (ligamente, capsula, sinoviala). Se declanseaza un mecanism reflex ce determina contractura musculara locala, modificari ale meolismului celular local. Rezultatul este: cresterea volumului de lichide in spatiul extracelular, aparitia hemoconcentratiei si cresterea scozitatii sangvine, incetinirea circulatiei locale. Tot reflex, dar tardiv la unele cazuri poate aparea si osteoporoza (14, 15, 17).
De aceea, in perioda imediat urmatoare traumatismului apare tumefactie locala cu cresterea temperaturii locale. Aceasta perioada a sodilatatiei active poate dura in medie 8-l0 zile dupa care procesele fiziologice revin la normal.
ClasificareIn general entorsele se impart in functie de gradul leziunii anatomopatologice in 3 grade:
. Gradul I: intindere ligamentara si distensie a formatiunilor periarticulare.
. Gradul II: ruptura paritala a ligamentelor.


. Gradul III: ruptura totala sau dezinsertia ligamentara.

Simptomatologie
Pacientul se prezinta la medic pentru dureri la nivelul articulatiei afectate ce determina o limitare a functionalitatii articulatiei respective (3, 6, 17, 18).
Din anamneza trebuie sa fie precizate:
. Modalitatea de producere (foarte importanta pentru punerea unui diagnostic corect);
. Daca este prima entorsa sau este o recidi;
. Durata scursa de la traumatism pana in momentul prezentarii la medic.
Initial, durerea este putin intensa (primele ore de la traumatism) pacientul putand relua imediat dupa accident activitatea sporti (ex: sportivul isi continua jocul). Dupa cate ore insa durerea devine puternica si se asociaza cu o impotenta functionala de grade riabile.
Examenul local. La inspectie se obser o tumefactie locala ce modifica relieful zonei interesate, eritem si echimoze periarticulare. Pozitia articulatiei este in general o pozitie antalgica sau, in unele cazuri, vicioasa (datorita rupturilor ligamentare).
Palparea pune in evidenta hipertermia locala, puncte dureroase ce sunt specifice fiecarei articulatii, in general aceste puncte se afla pe traiectul ligamentelor afectate.
Mobilitatea articulatiei afectate poate fi modificata, in general cautarea acestui semn provoaca dureri vii si de aceea este ideal de a fi efectuata cu blandete sau sub anestezie. Ea poate preciza cresterea patologica a amplitudinii unor miscari ce traduce o entorsa gra.


Mai pot fi depistate si tulburari nervoase de genul paresteziilor, contracturilor musculare perirticu-lare.

Examinari paraclinice
Examinarea radiologica este obligatorie and in vedere riscul ca o entorsa sa se asocieze cu o fractura. Totodata efectuarea radiografiilor in anumite incidente si pozitii speciale (mentinute) poate duce la clarificarea diagnosticului.
Alte investigatii utilizate actualmente pentru diagnosticarea acestor leziuni sunt: ecografia, RMN, artrografia, artroscopia etc (7, 16).

Evolutie si complicatii
Evolutia entorselor depinde de gradul leziunii, localizare, rsta, patologie asociata.
Entorsele usoare (fara rupturi ligamentare) se vindeca in aproximativ 3 saptamani. Recuperarea functionala este completa in aceste cazuri.
Entorsele grave (cu interesare capsuloligamen-tara) in cazul in care sunt precoce si corect tratate si urmate de un program de recuperare functionala bine structurat duc la rezultate functionale foarte bune. Recuperarea functionala completa fiind de la caz la caz dupa 6 si 12 saptamani.
Daca leziunile sunt neglijate sau incorect tratate articulatia ramane dureroasa apar hidartroze repetate, tulburari somotorii-cianoza, edem dur, hipotrofii musculare, osteoporoza extremitatiilor respective. De asemenea, poate persista o insilitate cronica a articulatiilor respective.

Tratament
Este individualizat in functie de articulatia lezata si de gradul entorsei. Cu toate acestea se pot enunta cate principii si metode generale de tratament\'(1, 4, 13).
Obiectivele generale ale tratamentulului sunt:
. Blocarea reactiilor somotorii - infiltratii anestezice locale (xilina 1%), crioterapie (punga cu gheata sau comprese reci), antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), miorelaxante scheletice.
. Tratamentul leziunilor ligamentare: ortopedic, chirurgical.
. Combaterea amiotrofiei si osteoporozei -fizioterapie.
a. Infiltratiile locale
Se pot face cu 5-l0 ml de xilina 1% injectate periarticular si intraarticular. Actualmente aceasta metoda se foloseste mai rar.
Admistrarea de corticoizi injecili este proscrisa in general.


b.Crioterapie

Folosita local, punga cu gheata sau compresele reci au eficienta mare daca se aplica imediat dupa traumatism. Ea actioneaza prin 2 mecanisme:
- actioneaza impotri iritatiei locale si are efect anestezic;
- efect soconstrictor local reducand sangera-rea din zonele lezate si scazand tumefactia si inflamatia in articulatia lezata.


c. Fizioterapia cu diatermice

Ele se pot aplica imediat dupa ce pericolul de sangerare in regiunea afectata a trecut. Ca si crio-terapia in tratamentul initial, determina o reducere a durerii printr-un procedeu de feedback si normalizeaza circulatia locala.


d. Fizioterapia cu ultrasunete

Folosit in tratamentul precoce al entorselor usoare. Are efect in dispersarea hematomului local si stimularea circulatiei in zona afectata. De asemenea, micsoreaza durerea.


e. Gimnastica medicala

Mobilizarea precoce reprezinta una din cele mai dificile decizii in tratamentul leziunilor ligamentare (intinse sau rupte partial). Aceasta mobilizare se incepe imediat dupa ce tumefactia si durerea locala a disparut. Ea reduce riscul aderentelor intre formatiunile afectate si al redorii articulare.In leziunile mai severe cand o imobilizare adecta este necesara pentru a reduce cicatrizarile vicioase in procesul de vindecare, mobilizarea trebuie inceputa imediat dupa scoaterea aparatului gipsat.
Este esential de stiut insa ca mobilizarea in perioada acuta de inflamatie si tumefactie doar agraveaza conditiile locale si intarzie recuperarea.In concluzie, enumeram in continuare principalele puncte in tratamentul general al leziunilor ligamentare:
1. Ruptura completa ligamentara trebuie imobilizata pentru minim 4-6 saptamani dupa accident si in anumite cazuri (ex: ligamentele colaterale ale genunchiului, ligamentul colateral al articulatiei metacarpofalangiene a po-licelui) tratament chirurgical si imobilizare. Dupa aceea se incepe programul de recuperare functionala si fizioterapie.
2. in fazele acute este indicata combinatia: pozitie procli, repaus, comprese reci, fasa elastica ce determina o reducere a durerii si a edemului.
3. Diatermicele si ultrasunetele in fazele precoce dupa accident au un efect senzorial si de crestere a circulatiei locale reducand astfel tumefactia. in aceste cazuri ultrasunetele determina dispersarea hematomului local ceea ce are ca efect reducerea aderentelor locale.



Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor