PATOGENIE
Prezenta ermilor adulti la nivelul cailor limfatice induce un proces inflamator si proliferativ endotelial limfatic, infiltratul inflamator granulomatos fiind preponderent eozinofilic. in fazele tardive ale parazitozei se instaleaza fibroza, scleroza si obstructia cailor limfatice de catre filarii.
Reactiile alergice sunt declansate de produsii meolici toxici ai parazitului, de lichidul, in care sunt eliminate larvele din organismul matern sau de toxinele rezultate din descompunerea ermilor adulti .
Cuprins:
Evoluţie clinică |
sus  |
Filariozele limfatice evoluează adesea asimptomatic la persoane cu amicrofilariemie, considerate "purtători sănătoşi". în formele clinic manifeste, sunt întâlnite manifestări precoce şi tardive, datorate procesului inflamator acut sau obstrucţiei cronice a căilor limfatice.
Manifestările precoce apar la 3 luni de la contaminare. Constau în febră, cefalee, insomnii, limfangite însoţite sau nu de adenopatii. Bolnavii prezintă manifestări genitale (limfangite scrotale, funiculite, orhiepididimite, vaginite), limfangite recidivante localizate la nivelul membrelor inferioare şi uneori limfangite profunde manifeste prin dureri toracice sau abdominale (colici filariene). Sunt posibile şi manifestări alergice pulmonare (sindrom Lâffler), articulare (artralgii). Episodul acut are o durată variabilă de la câteva zile la câteva săptămîni.
Manifestările tardive, cronice sunt diverse, fiind cauzate de obstrucţia mecanică a căilor limfatice, corelată cu acţiunea toxică şi iritativă, indusă de filării [36]. în stadiile avansate se instalează limfadenopatia cronică, care reprezintă uneori singura manifestare clinică a acestei filarioze. Adenita se transformă în adenolimfocel cronic, cu aspectul unei tumori mari, fluctuante.
Bolnavii prezintă şi varice limfatice, în special în regiunilegenitale, care se pot ulcera, determinând chylolimfurie. Edemul şi hiperplazia fibroasă a dermului şi a hipodermului sunt enorme, de unde şi denumirea bolii de elefantiaza arabilor. Uneori, filarioza limfatică se manifestă doar prin edeme monstruoase ale picioarelor (elefantiaza, în insulele Pacificului), dar alteori prin edeme localizate la membrele inferioare şi la nivelul scrotului (elefantiaza membrelor şi a organelor genitale, în Africa). In elefantiaza, tegumentul membrelor inferioare şi a scrotului devine subţire, se fisurează, favorizând ulceraţiile şi suprainfecţiile bacteriene [18].
Wuchereria (Brugia) malayi produce filarioza de Malaya, întâlnită în sud - estul Asiei (Indochina, Indonezia, Malaiezia), care se manifestă prin elefantiaza membrelor inferioare, când edemele nu depăşesc genunchiul sau elefantiaza sânului şi elefantiaza tardivă a membrelor superioare cu adenopatie cervicală, axilară [11]. Organele genitale sunt rareori atinse [9].
Wuchereria pacifica este o variantă a Wuchereriei bancrofti întâlnită în Oceania. Determină o filarioza severă, în care sunt frecvente complicaţii genitale precoce.
Diagnosticul este sugerat de manifestările clinice, de datele epidemiologice şi de hipereozinofilia sanguină marcată în fazele precoce ale parazitozei. Eozinofilia sanguină devine semnificativă în puseele limfatice, în filarioza eozinofilică pulmonară (sindrom Loffler) şi postterapeutic.
Diagnosticul parazitologic urmăreşte evidenţierea microfilariilor în sângele recoltat în cursul nopţii. Se examinează sângele în preparate native, în coloraţii vitale, în frotiuri şi în picătură groasă. Preparatele microscopice evidenţiază microfilarii printre hematii. în preparatul nativ, microfilariile prezintă o mobilitate accentuată. Diagnosticul parazitologic este adesea negativ, atât în fazele precoce cât şi în cele tardive. Se recomandă metode de concentrare (leucoconcentrarea, filtrarea sângelui). Ocazional microfilariile se detectează în puncţia ganglionară, în fluidul adenolimfocelului sau în urină. în biopsiile ganglionare se vizualizează uneori viermii adulţi. Puncţia ganglionară nu este recomandată din cauza posibilelor complicaţii: Iimfangită cu elefantiaza [11].
Diagnosticul serologic oferă uneori rezultate pozitive. Tehnicile serologice clasice, cu sensibilitate moderată (reacţia de floculare, reacţia de fixare de complement, reacţia de hemaglutinare indirectă) au fost înlocuite în prezent cu imunofluorescenţa indirectă, care este o metodă rapidă şi sensibilă. Se poate efectua concomitent şi o imunoelectroforeză, ceea ce permite diagnosticul la 50% dintre bolnavi [2]. Reactivitatea încrucişată cu alţi nemathelminţi, reprezintă un element de dificultate, orientând spre diagnosticul de filarioza, dar fără a preciza stadiul evolutiv al filariozei şi specia de filarie producătoare. în prezent se folosesc tehnici cu sensibilitate crescută: reacţii imuno-enzimatice sau radioimune. Reacţiile serologice menţionate urmăresc evidenţierea Ig. E sau a Ig. G antifilariene, precum şi detectarea antigenelor parazitare [2,18].
Testul Mazzotti este util pentru diagnostic şi conduita terapeutică. Se practică doar când există certitudinea absenţei altor filării patogene, în organismul de testat. Efectuat cu 2 ore înainte de prelevarea sângelui, stimulează pasajul larvelor în sângele periferic, determină creşterea eozinofiliei şi accentuarea manifestărilor de Iimfangită [11]. Intensitatea acestei reacţii reflectă riscul reacţiilor alergice post-terapeutice.
Terapia actuală a filariozei este necorespunzătoare. Notezine reduce numărul microfilariilor din sângele periferic, dar este puţin eficient asupra viermilor adulţi şi accentuează procesul inflamator produs în jurul viermilor morţi, motiv pentru care este necesară asocierea cu un antiinflamator, şi rar, cu Moranyl (Suramină sodică), activ asupra viermilor adulţi [2]. Intervenţia chirurgicală este recomandată în fazele tardive, la pacienţii cu adenolimfocel.
Se recomandă depistarea şi tratarea bolnavilor, chimioprofiiaxia cu Notezine a persoanelor cu risc crescut de contaminare, precum şi profilaxia individuală prin evitarea înţepăturii ţânţarului, folosirea mijloacelor de protecţie mecanică. Profilaxia colectivă este dificilă. Constă în distrugerea vectorilor cu insecticide.