Index » Dieta nutritie » Retete » Condimente
» Busuiocul

Busuiocul

Ocimum basilicum,

Fam. Lamiaceae

Desi este originar din sudul Asiei, busuiocul este de foarte mult timp cultivat in Europa ca planta culinara si medicinala. Exista aproximativ 150 de varietati de busuioc.

Pe langa tipul de busuioc mediteraneean, cunoscut europenilor, mai exista o serie intreaga de alte varietati, multe dintre ele hibrizi cu diferite arome. Busuiocul indian are o aroma intensa, cumva iute, iar in Thailanda exista o varietate cu o aroma de lemn dulce. Mai exista varietati de busuioc camforat, busuioc anason, busuioc scortisoara si busuioc mexican, care are o aroma complexa, foarte placuta, cu un usor parfum de anason.

Busuiocul contine ulei esential ai carui compusi activi difera in functie de locul de cultivare a plantei. Astfel, uleiul esential al varietatii care creste in insulele Oceanului Indian are un continut de estragol de 65-85%, in timp ce varietatea cultivata in sudul Europei si in Egipt produce un ulei esential al carui compus majoritar este linaloolul.

ta are frunze verzi si flori cu corola alba sau alb-roza. Mirosul acestora este caracteristic, aromat, ca, de altfel, si gustul, specific. Este folosit in numeroase afectiuni precum afte (gargara cu infuzie), dureri abdominale, meteorism, zona zoster (mixtat cu salvie si cimbru de gradina sau sub forma de ulei de busuioc, badijonari).

Are proprietati antiseptice, antispastice si tonice in afectiunile intestinale. Se pare ca actioneaza indeosebi asupra corticosuprarenalei. Este foarte utilizat de asiatici in astenia nerasa, spasme gastrice si pilorice. Ceaiul de busuioc, mixtat cu tei, paducel si levantica este folosit si in nevralgii, amenoree, dismenoree sau ca sedativ in afectiuni ale sistemului ners central.
Ceaiul si sucul din frunze de busuioc sunt utilizate in dispepsie (balonari, greturi, arsuri), ma, gripa, frigiditate.