Obstructia traheei cu secretii si mucozitati apare postoperator dupa manevre manuale si instrumentale care au interesat traheea. Neaspirarea suficienta inainte si dupa detubare, o secretie mai abundenta si mai consistenta, durerea locala ce face
tusea ineficace sunt cauzele cele mai frecvente, mai grave fiind leziunile traheale directe si cele recurentiale (18).
Atitudinea terapeutica va consta in aspirare si toaleta traheala ritmica, cu respectaea asepsiei, analgezie suficienta pentru o
tuse buna, rareori fiind necesare intubatiile pentru aspirare si respiratie supravegheata.
Traheomalacia sau traheea moale, colapsul tra-heal se intalneste dupa gusi endemice sau hiper-tireotice mari, compresive, sau dupa
tumori tiroi-diene. Contactul prelungit al acestor formatiuni cu traheea duce la slabirea si inmuierea inelelor traheale. Dupa eliberaea traheei si ablatia tiroidiana, traheea devine moale si colabeaza la respiratia spontana, in inspir, sufocand bolnavul. Complicatia apare dupa detubare, si se agraveaza pe masura ce bolnavul incepe sa respire mai energic, ajun-gandu-se la
insuficienta ventilatorie acuta, mai ales la bolnavii relativ sedati.
Atitudinea terapeutica. Reintubarea si transportarea bolnavului in sala de operatie se impune de urgenta. Traheostomia joasa este tratamentul de electie, care permite o respiratie cvasinormala, o ingrijire buna si o convalescenta de 1-2 saptamani, pentru refacerea rigiditatii traheale. Canula traheala trebuie intretinuta, schimbata periodic, iar indepartarea ei definitiva se va face cu prudenta. Traheostomia se va vindeca per secundam, doar prin ingrijire locala (6, 12, 18).
Leziunile nervilor recurenti (12, 18). Este o complicatie grava, cu urmari precoce dar si tardive in elutia bolnavului. Uneori este inevitabila, in disectiile oncologice ale gatului, pentru neoplasme cervicale. in tiroidectomii, prin folosirea tehnicii de rezectie intracapsulara, a devenit rara. Nervii recurenti pot fi lezati tangential, pot fi ligaturati sau sectionati.
loul clinic debuteaza cu modificarea cii (cea bitonala), care in epoca anesteziei locale era testata chiar pe masa de operatie. Vocea devine slaba, stinsa, dupa care, in primele 24 de ore se instaleaza stridorul laringian, prin
pareza si ede-matierea corzilor cale, cu dispnee inspiratorie. Deficitul respirator se poate agrava in urmatoarele zile, cu crize de asfixie la efort. Diagnosticul se va confirma, obligatoriu, prin laringoscopie, care va edematia o leziune uni- sau bilaterala.
Atitudine terapeutica. Leziunile tangentiale sunt reversibile, fiind procate de multe ori de congestii laringotraheale ce raspund bine la tratament antiin-flamator. Majoritatea bolnavilor cu leziuni recuren-tiale unilaterale se adapteaza respirator si cal, disfunctii aparand doar dupa eforturi fizice. Leziunile bilaterale pot proca
tulburari ventilatorii grave, cu risc vital, care necesita reintubare, reinterventii in care exista sansa eliberarii unei ligaturi a nervului, dupa disectii minutioase si sangerande, urmate de traheostomie. Suturile nerase macro-sau microchirurgicale nu dau rezultate bune. Tratamentul bolii de baza este, de asemenea, foarte important.
