mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Afectiuni ale dintilor
Index » Boli » Afectiuni ale dintilor
» Despre lucrarile dentare

Despre lucrarile dentare







Prin ocluzie dentara se intelege angrenarea dintilor in pozitia lor fireasca sau, cum se mai spune, "muscatura". In mod normal, dintii frontali superiori trebuie sa acopere o treime din dintii frontali inferiori, aceasta reprezentind ceea ce se cheama ocluzie dentara normala. Ocluzia dentara mai poate fi socotita normala chiar si in cazul cind jumatate din suprafata frontalilor inferiori este acoperita de catre frontalii superiori. Sint cazuri insa, cind ocluzia dentara poate fi anormala.


Cuprins:

Ce este ocluzia dentară ?

şlefuirea dinţilor

Materiale folosite pentru lucrările dentare

Cimentarea punţilor dentare

Pierderea totala a dinţilor

Ce trebuie să facă un purtător de proteză mobilă

Ce este proteza scheletatā ?

Implantul dentar īntre speranţă şi realitate


Ce este ocluzia dentară ?

sus sus
Un caz este reprezentat prin acoperirea dinţilor inferiori, cu două treimi sau chiar īn īntregime, de către dinţii superiori. Este o anomalie a ocluziei care poate avea repercusiuni nefavorabile asupra ţesutului de susţinere dentar, ducīnd īn timp la inflamarea parodonţiului şi Io formarea unor pungi gingivale care vor determina o slăbire a implantării dinţilor, şi deci o mobilitate a acestora. Se mai poate intimpla uneori ca prin pierderea molarilor de pe un maxilar, ca şi datorită delăsării pacientului, să intervină in timp modificări esenţiale avīnd drept consecinţă o ocluzie anormala care. odată apărută, va influenţa in mod negativ asupra dinţilor, o parodonţiului, cit şi asupra articulaţiei temporo-mandibulare. Lucrul se va traduce prin apariţia unor zgomote ca nişte pocnituri, observate īn timpul masticaţiei şi chiar al vorbirii, precum şi micşorarea etajului inferior al feţei, ceea ce va atrage după sine o schimbare a fizionomiei. Asemenea modificări produse de ocluzie privind dimensiunile, pot surveni şi pe plan orizontal, ele fiind observate la mişcările dinainte-inopoi ca şi in mişcările de lateralitate ale mandibulei. In ceea ce priveşte relaţia dinainte-inopoi, pot interveni uneori modificări esenţiale.



Astfel, la un copil care va avea reaua deprindere de a-şi suge degetul, practicīnd acest obicei ani de-a rīndul, se va produce o evazare a dinţilor frontali superiori, care va persista pină la vīrsta cind va deveni adult. In aceeaşi ordine de idei putem spune cā obiceiul unor copii de a ţine un creion intre dinţi, va putea duce īn timp la o īmpingere īnapoi a mandibulei şi la crearea unui spaţiu de 2-10 mm intre dinţii frontali ai celor două maxilare, ajungīndu-se īn Unele cazuri la situaţii īn care marginile tăietoare ale incisivilor inferiori, să muşte pur şi simplu in cerul gurii. Atunci cīnd dinţii, cei de sus şi cei de jos sint cap la cap, ocluzia poate fi considerată normală.

O altă relaţie modificată este aceea īn care dinţii
inferiori calcă īnaintea celor superiori, bărbia fiind
proeminentă, anomalia numindu-se prognatism mandibular.
Mai poate exista şi cazul relaţiei de lateralitate, īn care pot interveni relaţii de tip īncrucişat īn care, īn jumătatea dreaptă de pildă dinţii sīnt īn angrenaj normal, iar in jumătatea stingă angrenajul este modificat.
Se mai poate intimpla ca intre marginile de tăiere ale dinţilor, să rămină un spaţiu. Este ceea ce se cheamă ocluzie deschisă, urmare a unor deprinderi din copilărie constind in interpunerea limbii ca şi sugerii pernei, cearşafului sau a degetului, lată cum practicarea unor rele obiceiuri in copilărie, ca şi unele delăsări in această privinţă ale adultului, pot transforma o angrenare normală a dinţilor, intr-o supărătoare anomalie.

şlefuirea dinţilor

sus sus
Se īntimplā uneori ca după şlefuirea dinţilor pacienţii, privindu-se īn oglindă, să spună nu fără regret şi chiar cu un ton de reproş : - "De ce mi-aţi şlefuit dinţii ? Poate că n-ar fi fost nevoie" ! Trebuie să se ştie că pentru imbrăcarea cu coroane a unor dinţi, in vederea confecţionării unei punţi dentare, este necesar ca in prealabil să se facă şlefuirea dinţilor respectivi. Acest lucru se efectuează de către medicul stomatolog care, cu ajutorul unor instrumente rototive anexate aparatului dentar, va şlefui toate suprafeţele dintelui, redu-cind in acest fel toate bombările şi toate asperităţile, īntr-un cuvīnt nivelind suprafeţele respective in aşa fel incit dintele sā capete aspectul unui trunchi de con, avind baza mare la gingie. In plus, pentru ca viitoarea lucrare să se poată Īncadra cit mai bine pe arcade, va fi necesar ca dinţii să fie pe cit posibil paraleli īntre ei. In acest scop, unii dinţi se vor şlefui moi mult, alţii mai puţin, fiind nevoie de o pierdere mai mică sau mai mare de substanţă dentară.
Şlefuirea se execută cu sau fără anestezie, totul fiind in funcţie de rezisenţa pacientului, de dintele īnsuşi, fiind nevoie uneori să se recurgă chiar la scoaterea nervului īn vederea şlefuirii.

Se īntīmplă uneori, ca la cīteva ore după şlefuire, deşi aceasta s-a făcut sub anestezie, să apară dureri violente, observate moi cu seamă la contactul dinţilor īn cauză cu alimente calde, reci, dulci, sărate, acre. Lucru neplăcut desigur care, pentru a fi evitat, ii determină pe medic să procedeze la o impregnare a bontului dentar cu o soluţie care precipitīnd va imprima dintelui o culoare neagră. Alt necaz aşadar ! Pacientul va fi profund nemulţumit de coloraţia neagră a dinţilor săi... Va fi īndreptăţită oare o asemenea nemulţumire ? Desigur, nu ! Şi aceasta pentru următoarele considerente :
* Impregnarea neagră va interesa numai dinţii premolari şi molari care nu participă la fizionomie, fiind puţin vizibili.
* Precipitatul, īnchizīnd canaliculele dentinare, va face ca durerea să se atenueze şi chiar să dispară.
* Viitoarea lucrare va acoperi dinţii astfel impregnaţi, īncīt aceştia nu vor mai supăra prin aspectul lor inestetic.

Tot in legătură cu şlefuirea dinţilor mai putem adăuga că sīnt situaţii in care anumite neregulari-tăţi ale dinţilor de pe arcada opusă pot determina in timp dislocări ale dinţilor existenţi, generind chiar bruxismul. Va fi necesară şlefuirea cuspizilor acestor dinţi, sau a unor suprafeţe de masticaţie,
ale căror neregularităţi au provocat neajunsuri. In aceste cazuri, şlefuirea, departe de o īnsemna o stricare a dinţilor, aţa cum cred unii pacienţi īnseomnă o reechilibrare a ocluziei dentare, o aducere la normal a acesteia. Este vorba de aşa numita şlefuire selectivă, care nu trebuie să fie un motiv de nemulţumire pentru nimeni.

Materiale folosite pentru lucrările dentare

sus sus
Exista in stomatologie o preocupare firească ca lucrările dentare efectuate să imite cit mai bine naturalul, să fie cit mai puţin vizibile, cit mai discrete, cu metalul cit mai abil ascuns privirilor. De aceea, ori de cite ori este vorba de efectuarea unor lucrări dentare fixe, se pune in primul rind problema materialului din care acestea vor fi confecţionate. In legătură cu aceasta, socotim necesar să prezentăm succint, avantajele şi dezavantajele diferitelor materiale utilizate īn lucrările dentare. Vom īncepe cu aurul, material nobil utilizat īn confecţionarea lucrărilor, nu īnsă īn stare pură, ci ca aliaj. Fiind un material care nu se alterează in cavitatea bucală şi uşor de prelucrot, a fost īntrebuinţat din cele mai vechi timpuri in protetica dentară. Deşi foarte maleabil, foarte rezistent faţă de acţiunea diverşilor acizi, fiind prea moale, aurul pur se īntrebuinţează īn amestec cu diferite metale cum ar fi argintul, cuprul, platina, care au rolul de a-i īmbogăţi calităţile mecanice.

Aliajele de aur folosite īn stomatologie conţin diferite procente de aur pur īn raport cu calităţile mecanice care se cer aliajului respectiv, cantitatea de cur pur ce se găseşte īntr-un aliaj putindu-se exprima īn grame la mie, sau īn carate. Se porneşte īn general, de la faptul că aurul pur are 24 de carate, deci mie la mie. Corespondenţa aliajelor este deci următoarea : Aur 24 carate, aur 1 000%o ; nu este utilizat. Aur 22 carate, 916%o aur fin, 84 g fiind argint şi cupru. Aur 20 de carate, aur 883%», conţine mai mult cupru decit argint.
Aur 18 carate, aur 750%o, 83 părţi argint şi 167 cupru.
Aur 16 carate, aur 666%o ; nu se īntrebuinţează la lucrările dentare deoarece īn gură se alterează, el putīnd fi īntrebuinţat numai la lucrările cu caracter provizoriu, cum ar fi lucrările ortodontice. In ţara noastră, aliajele de aur necesare lucrărilor dentare, sīnt puse la dispoziţia pacienţilor de către Banca Naţională, pe baza reţetei eliberate de către medicii autorizaţi īn acest sens.
Aliajele de aur sīnt foarte bine tolerate īn gură, pot fi turnate īn cele mai fine detalii ale tiparului, sīnt rezistente īn timp şi pot permite efectuarea unor lucrări de mare precizie.

Platina este un metal argintiu-gri, avīnd un punct de topire foarte īnalt. Nu se alterează īn gură şi aliat cu aurul, ii măreşte acestuia rezistenţa la rupere, duritatea aliajului astfel obţinut, ridicīndu-i şi punctul de topire. Albeşte culoarea aurului şi dă o mare rezistenţă lustrului dat de lucrările protetice. Palliagul, aliaj palladiu-argint, a fost realizat īn vederea īnlocuirii īn mod cit mai economic fi mai avantajos a aliajelor de aur. Elementul principal este paladiul. Este un metal nobil, fācind parte din grupa platinei. Nu poate fi īntrebuinţat pentru confecţionarea lucrărilor dentare īn stare pură, deoarece are un punct de topire foarte ridicat. Argintul are relativ suficiente calităţi mecanice pentru a fi īntrebuinţat īn stare pură la confecţionarea lucrărilor protetice. Faptul īnsă că se alterează uşor in gură şi se combină uşor cu sulful, face ca el să nu fie īntrebuinţat īn acest scop īn stare pură.

Adăugarea paladiului in proporţie de 25% īn aliajele de argint, apără aliajul de acţiunea dăunătoare a sulfului. Deşi formula fabricaţiei este secretă, se pare că īn palliag s-ar găsi şi aur īn proporţie de 2-15%, cupru 7-9%, platină 1-2%, precum şi crom, cobalt, magneziu, mangan. Aliajele de palliag fi pallidor, care reprezintă o combinaţie de paladiu şi aur, au calităţi asemănătoare aliajelor de aur, cu aceste materiale pu-tindu-se executa aceeaşi gamă de lucrări ca şi cu aurul. Sīnt bine tolerate īn gură, se pretează la executarea celor mai fine lucrări şi sīnt mult mai ieftine decit cele din aur. Vipla este un oţel inoxidabil de culoarea platinei, ceea ce i-a dat şi numele, cuvīntul viplă derivīnd de la "Wie-platin". Lucrările de vipla sint bine tolerate īn gură, sint foarte ieftine, se prelucrează destul de uşor, totuşi mai greu decit aurul, au un coeficient de rezistenţă la abraziune foarte ridicat. Crom-cobaltul reprezintă un aliaj de crom cu cobalt. Este un aliaj foarte important şi se poate turna, obţinīndu-se lucrări foarte corecte, avind totodată un cost foarte scăzut.

Răşinile sintetice, deşi cunoscute de mult timp, prin reacţiile de polimerizare şi condensare a răşinilor, abia in 1931 ou apărut sub denumirea de acrilat, reprezentind substanţe plastice sintetice care şi-au căpătat o largă utilizare in confecţionarea lucrărilor dentare fixe. Avind o culoare mult apropiată de a dinţilor naturali şi un coeficient de abraziune destul de ridicat, precum şi o rezistenţă bună, acrilatul se bucură azi de o largă utilizare īn stomatologie. Dacă se păstrează o igienă corectă a dinţilor, culoarea albă a acrilatului se menţine in timp. Cunoscīnd acum materialele dentare, cu toate avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă fiecare, nu va rămine decit să vă decideţi pentru confecţionarea lucrării dumneavoastră, ţinīnd bineīnţeles seama şi de recomandările medicului.

Cimentarea punţilor dentare

sus sus
Orice lucrare dentară fixă, prin care īnţelegem punţi dentare sau coroane dentare, odată efectuată, cere să fie cimentată, īn vederea trăiniciei ei. Cimentarea nu se face dintr-o dată, fiind nevoie de anumite tatonări. Se aplică mai īntii o cimentare provizorie, pentru a se vedea cum este suportată lucrarea dentară şi curri se adaptează la felul de masticaţie. In acest timp se vor putea ivi neplăceri īn sensul că, datorită salivaţiei, puntea provizorie va putea căpăta o mobilitate care va jena gingia. Lucrarea provizorie va fi aplicată cu o pastă, care va permite scoaterea punţii şi curăţarea ei. Pacientul trebuie să respecte data fixată de medic pentru aplicarea cimentării definitive, ceea ce nu se īntīmplă īntotdeauna, unii pacienţi neglijīnd de a se mai prezenta. O asemenea neglijenţă poate atrage mari neplăceri. Datorită mobilizării dinţilor stīlpi, se vor putea produce răniri ale gingiei, iar resturile alimentare adunate sub coroane, prin putrefacţie, vor genera carii. Din cauza ne-respectării igienii gurii, aceasta va emana un miros neplăcut, putīndu-se produce chiar infecţii. Odată cu efectuarea de către medic a cimentării definitive, toate aceste neajunsuri vor dispare. De aceea, este de dorit ca timpul de probă indicat de medic să fie respectat cu stricteţe.

Imediat după aplicarea cimentării definitive, pacientul va trebui să ţină seamă de următoarele indicaţii :
. Timp de 3 ore nu va introduce nimic in gură, mai bine zis nu va minca nimic, nu va bea nimic, nu va suge bomboane si nici măcar nu-ţi va clăti gura. De asemenea, nu va fuma in acest timp. Nerespectarea acestor indicaţii face ca cimentul să nu facă priză, lucru care va avea drept consecinţă mobilitatea lucrării.
Se mai poate intimpla īn asemenea cazuri ca o coroană să se descimenteze de pe un stilp, rămī-nind ancorată numai de celălalt stilp, sau de ceilolţi. O asemenea neplăcere nu se va putea rezolva decīt prin tăierea de către medic a respectivei punţi şi īnlocuirea ei cu alta. După cum se poate vedea, este vorba de o serie de neplăceri, atīt pentru pacient cit şi pentru medic, neplăceri care nu pot fi evitate decīt printr-o riguroosă respectare a termenelor de prezentare şi a recomondārilor făcute.

Pierderea totala a dinţilor

sus sus
Pierderea unui mare număr de dinţi sau a tuturor dinţilor de pe un maxilar sau de pe ambele maxilare, aşa numita edentaţīe, poate fi parţială, īntinsă sau totală. Oricum ar fi, o asemenea lipsă poate, īntr-o mai mică sau mai mare măsură, să pricinuiască o serie de neplăceri respectivului pacient. In ce constau aceste neplăceri ? In primul rīnd este vorba de tulburările privind masticaţia. Este firesc ca atunci cīnd n-ai dinţi, alimentele să nu poată fi bine mestecate. Introduse īn gură, acestea nu vor mai putea fi fărīmiţate īn mod mulţumitor. Masticaţia se va face cu dinţii rămaşi, dacă vor moi exista şi aceştia.,, Sīnt edentaţi care, pur şi simplu,mesteca mincarea intre gingii. Este uşor de īnţeles cā alimentele, īn asemenea cazuri, vor intra īn esofag şi apoi īn stomac, īntr-o stare nu cu mult diferită de aceea in care se aflau īnainte de a fi fost introduse īn gură. De obicei, edentaţii capătă prin experienţă o oarecare abilitate in a-şi fărīmiţa alimentele folosind īn acest scop gingiile şi doi-trei dinţi rămaşi pe ici pe colo.

Pīnă la urmă, renunţīnd la alimentele tari, ei vor recurge la alimente lichide cum ar fi supele, sosurile, compoturile care pot fi īnghiţite uşor, fără a fi nevoie să fie mestecate. Sint unii edentaţi care prin obişnuinţă vor ajunge chiar să se complacă īn asemenea situaţii, renunţīnd la a-şi mai face lucrări dentare mobile sau proteze dentare. O asemenea delăsare, va fi desigur urmată de neplăceri privind buna funcţionare a aparatului digestiv. īnghiţind alimente tari, acestea vor trece insuficient prelucrate in stomac, duoden şi apoi īn intestin, deter-minīnd gastrite, duodenite, colite. īnghiţind numai alimente lichide, nu se va rezolva nici īn acest fel problema. Lichidele nu pot conţine toate principiile active necesare organismului. Toate acestea fac ca edentaţii totali să fie īn primul rīnd candidaţi la bolile de stomac. Ei vor fi pur şi simplu denutriţi, vor slăbi in mod īngrijorător, lucru care-i va face să se gindească la tot ce poate fi mai rău, fără a se gindi la adevărata cauză a slăbirii lor. Trebuie să arătăm că lipsa totală a dinţilor imprimă figurii un aspect neplăcut, de loc de trecut cu vederea.

Care sint īn fond modificările pe care o lipsă totală a dinţilor şi chiar una aproape totală le poate aduce īn proporţionalitatea feţei ? Etajul inferior al feţei, cuprins īntre baza nasului şi vīrful bărbiei, este cu mult mai redus faţă de etajul mijlociu şi cel superior. Mucoasa roşie, naturală, a buzelor este suptă aproape īn totalitatea ei, fā-Cīnd ca acel desen al buzei superioare numit "arcul lui Cupidon" să fie complet īnfundat, nepus deci īn valoare. Ridurile feţei se accentuează şi apar altele noi care vor da feţei un aspect de imbātrīnire.
Familia şi cei din jur au datoria de a interveni īn asemenea cazuri pentru ca respectivul edentat să meargă de urgenţă la stomatolog spre a-şi confecţiona proteze. Şi chiar admiţind că la un mo-met dat ei se vor hotărī să-şi facă proteze, acestea nu vor da īntotdeauna rezultatul dorit. Edentaţia,păstrata ani şi ani, o determinat modificări ale ţesuturilor, īncīt tīrziu, cīnd īşi vor pune proteză, vor īncerca o dezamăgire, observind că aspectul chipului lor nu este cu prea mult schimbat in bine. Deşi proteza dentară face parte din ceea ce se cheamă medicina frumuseţii, această frumuseţe atit de dorită nu va putea fi obţinută īntotdeauna prin purtarea protezei, totul nefiind decīt o consecinţă a faptului că respectivul sau respectiva s-a hotărīt cam prea tīrziu la confecţionarea acesteia.

Facem aceste sublinieri in atenţia pacienţilor, mai cu seamă a celor tineri, care deşi au danturi incomplete, cu lipsuri importante, amină ani şi ani de-a rīndul să-şi facă lucrări dentare. Ei vor ajunge la asemenea deformări ale feţei, pe care o proteză, oricīt de artistic efectuată, nu le va mai putea remedia.
O altă deficienţă majoră provocată de edentaţie, interesează funcţia vorbirii. Lipsindu-i dinţii, edentatul nu va mai avea o pronunţie corectă a sunetelor. lată, aşadar, atitea şi atitea neplăceri pe care le poate aduce edentaţia, ca şi orice īntīrziere privind data restaurării acesteia. Medicul stomatolog este singurul care, cu arta şi priceperea sa, va reuşi să rezolve problema. O proteză bine confecţionată, dar mai ales la timp confecţionată, este capabilă de a oferi privirilor o dantură mai frumoasă chiar decīt cea naturală, fiind totodată o garanţie a sănătăţii īntregului organism.

Ce trebuie să facă un purtător de proteză mobilă

sus sus
Pīnă īn momentul aplicării unei proteze, rolul medicului este determinant. Din acest moment īnsă, rolul pacientului se situează pe primul plan. Deşi īncă de la īnceputul tratamentului medicul ii va atrage atenţia pacientului asupra dificultăţilor ce le va avea de īntīmpinat prin purtarea viitoarei proteze, abia avīnd-o īn gură el se va convinge cu adevărat de oceasto. Reacţia unui pacient īn asemenea situaţii depinde desigur de temperamentul său, de răbdarea sa şi, de ce n-am spune-o ?


Intr-o bună măsură şi de educaţia sa. Aplicarea unei proteze reprezintă o etapă hotări-toare īn reuşita unui tratament de acest fel. Din acest moment, o perioadă de timp īntre 3 şi 6 luni, uneori chiar şi mai mult, pacientul va trebui să facă dovada voinţei şi tenacităţii sale, ştiind că orice pripeală, orice slăbiciune, orice descurajare īn acest sens nu poate fi decīt īn defavoarea sa. Care sīnt principalele neplăceri imediate, inerente de altfel, pe care le pot provoca purtarea unei proteze mobile nou confecţionate ? Trebuie să se ştie īn primul rind că acoperirea pe o suprafaţă īntinsă a mucoasei gurii şi a gingiilor cu lucrarea mobilă, dă, in primele momente şi chiar mai tirziu, o senzaţie de lipsă de confort, pentru considerentul că mucoasa gurii este extrem de sensibilă.

Cu atīt mai mult, in cazul aplicării pe ambele maxilare a unei proteze totale, care īnsumează o suprafaţă de acoperire īntinsă a mucoasei. La unele persoane, aplicarea protezei superioare poate da o senzaţie de vomă. Aceasta in mod deosebit la femeile care suferă de ficat, greaţa neavind un substrat fizic, ci psihic, datorită preocupării exagerate faţă de proteza aplicată. Un alt neajuns este reprezentat de tulburările observate in vorbire. In primele momente pacientul ţine gura īnchisă, dinţii īncleştaţi, avind pur şi simplu teamă de a deschide gura spre a vorbi, răspunzīnd prin semne la īntrebările medicului. Asemenea neplăceri observate īn primele clipe se vor atenua curīnd, dispărind după două-trei zile de la data punerii protezei. O revenire şi mai grabnică la normal se poate obţine prin lectura cu glas tare īn prima şi a doua zi.
Un alt neajuns interesīnd fizionomia, poate fi pricinuit de faptul că pacientul, obişnuit cu situaţia de edentat total pe care a suportat-o ani de zile, simţind proteza in gură, va avea o senzaţie de corp străin, destul de neplăcută. Mai mult īncă, īn prima perioadă a purtării protezei se va feri să rīdă şi chiar să zīmbească, pārindu-i-se că acest lucru īi dă un aspect ridicol figurii.

Gustul faţă de anumite alimente pīnă aci preferate, poate fi influenţat īn mod negativ la un proaspăt purtător de proteză. El nu va mai simţi gustul alimentelor şi lucrul se observă destul de frecvent īndată după punerea protezei, mai ales a celei superioare. Vina īn asemenea cazuri nu poate fi pusă in nici un caz pe seama lucrării, ea fiind pe fond nervos, pornită de la scoarţa creierului. Mecanismul de producere este determinat de o alterare de moment a complexului de reflexe ale mirosului, gustului, sensibilităţii termice care va avea drept consecinţă o reducere a simţului gustativ, totul fiind deci pe fond psihic. Este o neplăcere, de altfel temporară, care va dura 8, 10, cel mult 20 de zile, pentru scurtarea căreia se recomandă consumul alimentelor calde, căldura fiind un factor care īn asemenea situaţie va reuşi să aducă la normal gustul faţă de anumite alimente. Un alt neajuns poate fi pricinuit de masticaţie. Este cel mai neplăcut, cel mai greu de suportat pentru pacient, şi cel mai greu de īnlăturat īn timp. Se cere īn asemenea cazuri răbdare, răbdare şi iar răbdare !

Ceea ce contează īn mare măsura, este felul de a mesteca alimentele. Acestea vor fi introduse in gură īn mici fragmente, ceea ce va face ca o masă să dureze de 4-5 ori mai mult decīt este normal. Se vor evita alimentele lipicioase, oderente, cum ar fi halviţa, cozonacul moale, făinoasele preparate din cocă moale, care lipindu-se de proteză o pot disloca. Este total greşită comportarea unor pacienţi proaspăt purtători de proteză, care īn timpul mesei īşi scot proteza, pentru a o repune īn gură după ce au terminat de mīncat. Este de asemenea de neadmis comportarea unor vechi purtători de proteză care, pentru a evita neplăcerile pricinuite īn timpul masticaţiei de proteza nouă, şi-o scot īn timp ce mănīncā, utilizīnd-o pe cea veche, pentru ca numai după ce au mīncat să şi-o pună din nou. Este fără īndoială un joc ridicol, o treabă inutilă şi īn totul dezavantajoasă, care nu va (ace decīt ca timpul de adaptare la noua proteză, şi aşa destul de lung, cam 90 de zile īn mod normal, să se dubleze sau chiar să se tripleze. Se mai poate īntīmpla ca in timpul masticaţiei, la un proaspăt purtător de proteză, aceasta să se īnfunde, tasīndu-se pe cīmpul protetic. Deşi este vorba de infundări foarte mici, de ordinul sutimilor şi chiar al miimilor de milimetri, ele pot răni mucoasa, cu dureri la atingere, făcīnd ca proteza să fie foarte greu suportată.

Va putea apare īntr-o asemenea situaţie şi o inflamare a ganglionilor aflaţi sub marginea inferioară a maxilarului inferior, īnsoţită de dureri la īnghiţirea alimentelor. Lucrul va īngrijora pe respectivul pacient, fācindu-l să se gindească Ia o infecţie, cind este departe de a fi aşa ceva nefiind vorba in fond decīt de o simplă reacţie de adaptare la noua proteză, lipsită de orice riscuri. Examinarea de către stomatolog va fi totuşi necesară, in vederea unui eventual retuş, care va pune totul īn ordine.
Se mai poate īntīmpla ca, după consumarea cu chiu cu vai a unei mese cu proteza nouă, pacientul sā simtă dureri la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare, acestea putīnd să apară chior şi la mişcările de deschidere şi īnchidere a gurii. Lucrul nu trebuie să īngrijoreze, asemenea dureri fiind considerate normale. Ele sīnt datorate redimen-sionării etajului inferior al feţei, adică readucerii acestuia, prin noua proteză, la dimensiuni normale. Muşchii masticatori, ca şi articulaţiile respective, obişnuiţi cu o anumită dimensiune, cu o anumită īnălţime a etajului inferior, vor protesta īn acest fel faţă de īnălţimea nou creată prin aplicarea protezei. Dar totul se va aranja şi va intra in normal după 10-14 zile, timp necesar unei adaptări la noile dimensiuni.

Toate neplăcerile enumerate contribuie la descurajarea pacientului care īşi propune să renunţe la noua lucrare, convins fiind că nu o va putea purta. Sīnt descurajări fără rost, sīnt convingeri total greşite. In astfel de cazuri, īncurajările şi insistenţele familiei ca şi lămuririle competente şi binevoitoare ale medicului stomatolog, vor ti pe cit de necesare, pe atīt de binevenite. Ele vor putea influenţa īn mod favorabil, uneori spectaculos, psihicul respectivului, atīt de... mīnios pe proteza sa, nevinovată īn fond, făcīndu-l să se hotărască la purtarea pe mai departe a protezei, pe care, ciudat, o va suporta acum mai bine. Psihicul, puterea de sugestie, pot conta īn asemenea cazuri, mai mult ca orice. Totul depinde intr-o mare măsură şi de cuminţenia pacientului, de răbdarea sa, ca şi de o justă īnţelegere o situaţiei nou create.
Unii pacienţi, acuzind neplăceri - chiar minore -pricinuite de noua lucrare, cer medicului stomatolog să le facă un retuş, convinşi fiind că acesta va pune totul īn ordine, chiar atunci cīnd nu este absolut necesar. Sīnt comportări cu totul greşite, cele mai dese ori prin nimic justificate, totul fiind datorat unei simple greutăţi de adaptare, inerente.

Este de asemenea greşit procedeul unor proaspeţi purtători de proteze, care din cind īn cind īşi scot proteza, pentru "a respira şi ei mai liniştiţi", dupā cum īi auzi spunīnd. Este şi mai greşit īncă procedeul unora care, pentru a dormi mai liniştiţi, īşi scot lucrarea īn timpul nopţii, punind-o grijulii in-tr-un pahar cu apă, pe noptieră... In primul rind, aceasta dăunează materialului acrilic din care este confecţionată proteza. In al doilea rind, purtarea cu mari īntreruperi a protezei nu ajută cu nimic la adaptarea acesteia şi la obişnuinţa de a o purta. Prin aceasta, glandele salivare vor secreta o cantitate suplimentară de salivă care va contribui la o mai rapidă şi o mai perfectă adaptare a protezei pe cīmpul protetic. Totodată, saliva secretată īn exces va face posibilă crearea unei fine pelicule de lichid salivar intre proteză şi mucoasă, lucru care va favoriza menţinerea protezei. In plus, senzaţia de dulce, īl va sustrage pe pacient de la gīndurile neplăcute pricinuite de purtarea protezei. Eroziunile produse uneori pe mucoasă, nu trebuie să īngrijoreze şi nici să-l facă pe pacient să se gindească imediat să renunţe la lucrare. Simpla clătire a gurii cu ceai de muşeţel la temperatura camerei, va favoriza cicatrizarea eroziunilor şi īnmuierea mucoasei gurii.

Şi acum, revenind la retuşul de care vorbeam mai sus, trebuie să adăugăm faptul că acesta nu se poate face la mai puţin de 24 de ore de la aplicarea protezei. Şi-apoi, īncă un lucru care trebuie semnalat atīt pentru agresivitatea Iui, ca şi pentru răul pe care i-l poate pricinui pacientului. Sīnt unii pacienţi, purtători de proteze, care, in faţa refuzului pe deplin justificat al medicului de a le face un retuş, merg acasă, īncercind a-şi face ei singuri retuşul, utilizind īn acest scop briceagul, pila de unghii, glaspapirul şi altele... Sīnt manevre care pe lingă faptul că pot produce răniri ale părţilor moi ale gurii, pot compromite lucrarea īnsăşi. Trebuie subliniat că orice proteză are aţa numite zone-cheie, ale căror modificări inoportune şi făcute cu incompetenţă, pot face inutilizabilă proteza respectivă, pinā aci fără nici un cusur. Mai există procedeul greşit al unor pacienţi, de a merge la medic pentru a se plīnge de eroziunile pricinuite de lucrarea care a devenit insuportabilă, purtind proteza nu in gură, ci īn poşetă, sau īnvelita īntr-o bastistă. Ori, este foarte uşor de īnţeles, că medicul nu-şi va putea da seama de situaţia reală, otita timp cit leziunile vor fi īn gură, iar proteza cu pricina īn buzunarul pacientului.

De aceea, ori de cile ori pacientul se va prezenta la medic cu asemenea necazuri, «a trebui sa aibă lucrarea in gură, orieit de insuportabilă ar fi purtarea acesteia. Numai in felul acesta, medicul se va putea convinge ca lucrarea este purtată, puţind totodată sā-si dea seama de locurile īn care proteza apasă prea mult pe mucoasă, fācindu-i leziuni, procedind eventual la o rectificare a acesteia, la retuşul propriu-zis.
Proteza, odată adaptată īn gură, va fi purtată fără a mai pricinui nici o neplăcere, devenind prin obişnuinţă ceva firesc şi necesar. Abia acum pacientul īşi va da seama că există o mare deosebire īntre gura īn paragină şi neplăcut mirositoare pe care o avea pinā nu cu mult timp in urmă şi dantura superbă pe care o are acum care, deşi artificiala, nu poate fi prin nimic deosebită de o dantură naturală. Faţa lui pīnă mai ieri īmbătrīnită. cu trăsăturile deformate, va căpăta o expresie plăcută. Dar, pentru ca o lucrare protetică să se menţină frumoasă, este nevoie ca ea să fie īngrijită, tot asa cum trebuie īngrijită o dantură naturală. Igiena gurii trebuie păstrată cu toate atenţia.

Proteza va fi spălată cu apă şi săpun sau cu paste de dinţi obişnuite, fiind clătită după aceea. Obiceiul unora de a-şi spăla proteia cu anumiţi detergenţi, nu este recomandabil, puţind fi chiar dăunător. In asemenea cazuri se va putea īntīmpla, dacă proteza nu a fost bine clătită\' după spălarea ei, ca mici particule de detergent rămase printre dinţi, să provoace iritaţii ale mucoasei gurii, sau chiar stări alergice. Dacă este vorba de un purtător de proteză care mai are īn gură şi dinţi proprii, aceştia vor fi spălaţi şi īngrijiţi cu aceeaşi atenţie cu care este īngrijită proteza.
Dacă, deşi bine īngrijită, o proteză va deveni după un timp necorespunzātoare, datorită scăderii crestelor alveolare sau unor anumite modificări ale articulaţiei temporo-mandibulare, determinīnd o alunecare īnainte a maxilarului inferior, se va putea proceda fie la o căptuşire a protezei existente, fie la confecţionarea alteia noi.
Sperăm că sfaturile de mai sus le vor fi de folos purtătorilor de proteză, făcīndu-i să privească cu răbdare şi īnţelegere, toate neajunsurile pe care aceasta, mai cu seamă la īnceput, le poate pricinui. Satisfacţia de a se bucura de o dantură frumoasă.
ca şi senzaţia de confort pe care o dă o lucrare bine confecţionată şi perfect adaptată, va īnsemna pentru ei o răsplată bine meritată.

Ce este proteza scheletatā ?

sus sus
Proteza scheletatā reprezintă un tip superior de proteză. Datorită faptului că este costisitoare, ne-cesitīnd materiale şi aparatură deosebite este, din acest punct de vedere, mai puţin accesibilă practicii curente, astfel īncīt, numai anumite servicii stomatologice o pot confecţiona.
Indicată īn situaţiile īn care dinţii sīnt intercalaţi cu spaţii goale proteza scheletatā prezintă in primul rind avantajul unui grad sporit de confort pentru pacient. Aceasta, pentru considerentul că dacă proteza de tip obişnuit acoperă cea mai mare parte a mucoasei cerului gurii, proteza scheletatā lasă liberă 80-90°o din suprafaţa mucoasei, neexistind īn acest caz decit o bară metalică transversală. Faţă de proteza acrilică, proteza scheletatā mai prezintă avantajul unui plus de confort, atīt pentru limbă cit şi pentru mucoasă, fără acea alterare o gustului, al mirosului şi al senzaţiilor termice, ne-cesitind totodată o perioadă de adaptare mult mai redusă. In ceea ce priveşte vorbirea, ca şi perioada de adaptare a masticaţiei, acestea sint şi ele reduse in timp prin purtarea protezei scheletate.

Proteza scheletată pentru maxilarul inferior este reprezentată printr-o simplă bară metalică, perfect mulată pe dinţii existenţi, de o dimensiune mult redusă ca lăţime şi grosime. Dinţii care completează spaţiile edentate sint aşezaţi pe şei de acri-lat, prinse de bara metalică. Ancorarea şi stabilitatea protezei scheletate vor fi asigurate de o serie de croşete de un tip special, precum şi de alte dispozitive create anume in acest scop. Desigur că, pentru adaptarea unor asemenea elemente speciale, vor trebui efectuate in prealabil o serie de modificări la nivelul dinţilor de pe arcadă, modificări constind īn sculptarea pur şi simplu a unor cavităţi in dinţii existenţi şi in confecţionarea unor coroane care să permită ancorarea croşetelor, coroanele fiind prevăzute şi cu lăcaşuri care să adăpostească nişte croşete de un tip special, numite pinteni.
Mulţi pacienţi, auzind despre incontestabilele avantaje pe care le prezintă proteza scheletată, o solicită.

Aflīnd insă despre dificilele şi multiplele pregătiri necesare in vederea protezării, cum ar fi sculptarea de cavităţi, şlefuirea masivă a dinţilor in vederea imbrăcării lor in coroane turnate şi alte manopere, entuziasmul lor scade brusc, mulţumin-du-se cu lucrări protetice obişnuite.
Un lucru care trebuie bine subliniat, este acele că proteza scheletată fiind o lucrare mai dificilă nu poate fi efectuată decit după prepararea minuţioasă a dinţilor restanţi pe arcade şi după un plan protetic gindit de către medicul stomatolog.
Luind īn calcul atīt avantajele cit şi dezavantajele, pacienţii trebuie să fie decişi atunci cind solicită o asemenea lucrare protetică.

Implantul dentar īntre speranţă şi realitate

sus sus
Pe zi ce trece, ne devine tot mai familiar termenul de implant. Fiind informaţi din presă despre diversele transplanturi de organe şi, īn materie de dinţi despre implantul dentar, aproape că s-a ajuns a se crede că extracţia unuia sau a mai multor dinţi, nu mai constituie o problemă şi nici o pagubă, privind integritatea numerică a dinţilor, deoarece prin implantare se pot aplica īn locurile goale dinţii ce vor fi necesari. Dar, lucrurile nu stau chiar aşa, şi problema nu este chiar atīt de simplă pe cīt s-ar părea. Vom vedea de ce.
Implantarea pune din capul locului o problema de importanţă majoră, şi anume, aceea o tolerării de către organism a respectivului implant. După cum se ştie, organismul are tendinţa de a elimina orice corp străin introdus in economia sa. Este vorbo de fenomenul de "respingere", adevărata cauză a insuccesului observat la numeroase transplanturi de organe, ceea ce este foarte firesc să se intimple şi cu un implant dentar. Implantul exercită asupra osului alveolar o forţă, care va provoca in timp o rezorbţie a acestuia, urmată de mobilitatea şi pină la urmă de eliminarea acestui indezirabil pe care-l reprezintă implantul.

Inconvenientul respingerii face ca aplicarea implantului dentar să se practice pe o scară redusă, şi numai in cazurile in care situaţia permite acest lucru. Este indicată aplicarea la persoanele tinere cu o sănătate foarte bună, care şi-au pierdut dinţii īntr-un accident de pildă, şi care. fără această posibilitate, ar fi nevoiţi să poarte proteze. Implantul dentar poate deveni necesar şi in cazul celor cărora le lipsesc toţi dinţii, şi la care diminuarea crestelor alveolar este atit de accentuată, īncīt nici cei mai buni specialişti īn protetică dentară nu le vor putea confecţiona o proteză de care să se poată folosi, in asemenea cazuri, se poate Face un gen de implant cu totul special, care nu se practică azi decīt in clinicile specializate de chirurgie buco-maxilo-facială, in cadrul facultăţilor de stomatologie din ţara noastră. Mucoasa gingi-vală va fi īnălţată, creindu-se o nouă creastă, prin luarea dintr-o coasta o respectivului pacient, a unei bucăţi de os, ce va fi introdusă sub mucoasa gingi-vală. O altă metodă constă in introducerea sub mucoasă a unei şine dintr-un metal special, şină din care ies la suprafaţă 4 butoni, făcind oficiu de stilpi de ancorare, care vor avea rolul de o asigura lucrării o deplină stabilitate.

Implantele dentare pot fi confecţionate din aur, platină, tantal, steliţi, fiind prevăzute cu tije de cele mai diferite forme, necesare unei cit mai bune implantări a dinţilor artificiali care vor străbate lucrarea. lată adevărata faţă a acestei himere care creează atītea iluzii pentru unii suferinzi eu dinţii. Situat la ora actuală intre speranţă şi realitate, implantul dentar rămīne deocamdată, mai mult o speranţă... Viitorul ne va aduce poate mai mult īn această privinţă.
Deşi, după cum am văzut, el reprezintă azi o rezolvare ,,in extremis", putem spune că cel mai bun implant īl reprezintă totuşi proprii noştri dinţi, bine implantaţi de la natură. Şi lucrul este de dorit pentru toată lumea.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor