De multa vreme s-a obsert ca lipsa igienei bucale favorizeaza depunerea la suprafata dintilor a unei pelicule, cu aspect gelatinos, alcatuita in mare parte din microorganisme, denumita placa dentara bacteriana, notiune care nu are nimic comun cu placa dentara, piesa protetica de inlocuire o dintilor.
In lipsa unei igiene corecte a cavitatii bucale si a dintilor, in primele 24 de ore de la ultimul periaj se formeaza matricea placii dentare situata pe suprafata smaltului. In urmatoarele doua, pina la patru zile, vor apare acumulari de microorganisme, aderate colonii microbiene. Acumularile vor creste rapid, incepind a se uni intre ele, desavir-sindu-se astfel placa dentara. Numarul microorganismelor din placa dentara este foarte mare, in jur de 250 de milioane pe miligram. Se mai pot obser, in alcatuirea placii dentare, celule epiteliale si leucocite.
Desigur, placo dentara nu este o masa inerta de microbi la suprafata dintilor, ci reprezinta un depozit cu mari posibilitati agresive la nivelul smaltului si al dentinei, care genera in final caria. Proprietatile biologice ale placii sint deosebite de cele ale salivei, ea reprezentind o condensare ce apare la nivelul spatiilor gingile interdentare, condensare care tinde sa acopera toata suprafata smaltului.
Cuprins:
Piatra dentară |
sus  |
Formarea plăcii dentare bacteriene este favorizată de lipsa igienei dentare, ca şi de o alimentaţie bogată in zaharuri.
Saliva are relaţii strinse cu metabolismul bucal, dar şi cu straturile dure ale dinţilor, reprezentind pentru dinţi ceea ce pentru organism reprezintă lichidul sanguin. Cīnd saliva este secretotă in cantitate mare, se realizează o mai bună curăţire a supra feţelor dentare. Aceasta explică faptul că dinţii frontali inferiori fiind permanent scăldaţi īn salivă, sint mai puţin expuşi la formarea de carii. S-a constatat că placa dentară de la nivelul frontalilor inferiori conţine mai mult calciu decit cea de la nivelul molarilor, fiind astfel mai cu uşurinţă transformată īn tartru, adică īn piatră dentară. Procesul de transformare a plăcii dentare in tartru, poate īncepe la cīteva zile de la formarea plăcii iniţiale, element considerat drept tartru pretimpuriu, aceasta īntrucīt piatra dentară are aceleaşi componente ca şi placa dentară.
Cum poate fi īmpiedicată apariţia plăcii dentare microbiene ? Simplu, şi īntr-un singur fel : prin menţinerea şi respectarea tuturor regulilor pe care le-am amintit, privind igiena corectă a gurii şi a dinţilor.
Piatra dentară
Piatra dentară (in limbaj ştiinţific este denumită tartru dentar iar īndepărtarea ei de pe dinţi, executată de către medicul stomatolog, poartă denumirea de detartraj) se depune de regulă pe dinţii tară odată inceputā trebuie continuată cu regularitate, orice intirziere sau īntrerupere răsfrin-gindu-se in mod negativ asupra dinţilor şlefuiţi.
Ce spune o durere de măsele ? |
sus |
Fiecare ştie că o durere de dinţi sau de măsele poate avea intensităţi diferite, uneori fiind suportabilă, alteori atroce.
Durerea de dinţi reprezintă una dintre suferinţele cele mai enervante şi mai supărătoare, care prin intensitatea ei poate fi cauza unei scăderi a randamentului īn muncă, şi deopotrivă a unor chinuitoare insomnii. Ea poate avea cauzele cele mai variate avīnd drept punct de plecare cariile sau inflama-ţiile pulpei dentare, interesīnd unul sau mai mulţi dinţi. Numai cunoscīnd cauzele care pot determina durerile de dinţi şi luīnd cunoştinţă de felul īn care se manifestă, ne vom putea da seama cit de important este a ne trata dinţii. De multe ori, pacientul se prezintă la stomatolog acuzīnd o nevralgie dentară. Aceste dureri sīnt uşor de recunoscut după caracterul lor de dureri provocate de răceală, Sīnt dureri regionale, interesīnd uneori īntreg maxilarul de o parte sau de alta, cu iradieri spre timple, frunte, ureche, care cedează de obicei la antinevralgice. Se mai poate īntīmpla īnsă, ca durerile presupuse drept nevralgice să fie de altă natură, indicind o leziune profundă, dentara. In asemenea cazuri, durerea nu cedează la antinevralgice, ameliorările obţinute fiind foarte vagi şi trecătoare.
De aceea, trebuie bine reţinut faptul că nici o durere dentară, avind o cauză bine determinată, nu cedează de la sine sau prin antinevralgicele obişnuite, ea avind o tendinţă de agravare şi de accentuare a suferinţei, dacă nu este tratată corect şi la timp.
Ştiind aceste lucruri, este uşor de īnţeles cā tra-tīnd asemenea dureri cu indiferenţă, īncercīnd a le calma cu diverse antinevralgice, sau chiar supor-tīndu-le cu stoicism, constituie evidente greşeli. Trebuie ca pacientul să se adreseze cit mai neīntīrziat medicului stomatolog, care va stabili adevărata cauză a durerii, iar in cazul in care va găsi cine ştie ce surprize, cine ştie ce carii sau leziuni ascunse, va awea posibilitatea de a le trata intr-o fază cit mai de īnceput, ceea ce va fi īn avantajul pacientului. Altfel, neglijind prezentarea la medic, se va putea īntīmpla ca respectivul pacient să fie pus in situaţia de a suferi, mai curind sau mai trrziu, extracţia unor dinţi sau măsele care nu se vor mai putea recupera, şi care dacă ar fi fost trataţi la timp, ar fi putut fi salvaţi. In plus trebuie să se ştie că abuzul de medicamente calmante, īn cazul unor dureri dentare persistente, se poate răsfrīnge asupra bunei funcţionări a unora dintre cele mai importante organe, cum ar fi : stomacul, ficatul, rinichii, ducind la īmbolnăvirea acestora.
Un alt sfat util in această privinţă : este inadmisibilă şi dăunătoare practica unor pacienţi, care, contemplindu-şi in faţa oglinzii dinţii găunoşi, işi introduc in interiorul cariilor, perfect vizibile ca nişte scorburi, tampoane de vată imbibate cu spirt, ţuică, drojdie, apă de colonie, parfum sau chiar usturoi, alţii mai ingenioşi introducind in carii tămiie, in scopul de a calma durerea. Chiar dacă asemenea "calmante" - aşa cum sint considerate de ei - vor aduce o ameliorare de moment, ele vor provoca in acelaşi timp - in special tămiia - arsuri ale ţesuturilor de susţinere dentare, adevărate distrugeri la nivelul dinţilor sau al măselelor cariate, şi nu numai ale acestora, şi chiar ale dinţilor sau măselelor sănătoase din vecinătate, ca şi suferinţe ale părţilor moi care īnconjoară dinţii. Mai mult chiar, intervenţia medicului intr-o fază avansată a bolii va fi cu mult mai dificilă, iar pacientul va avea mai mult de suferit din cauză că anestezia va prinde mai greu pe ţesuturile astfel maltratate, nefācindu-şi efectul decit in parte, sau de loc.
lată de ce considerăm că prezentarea cit mai din pripă la medicul stomatolog este necesară, chiar atunci cind este vorba de dureri dentare suportabile. Numai aţa vom preveni riscul de a fi puşi in faţa unor surprize nedorite, sau a unor suferinţe dintre cele mai greu de tratat.
Complicaţiile cariilor dentare |
sus |
Dinţii au in alcătuirea lor, după cum am arătat, pe lingă părţile osoase şi părţi din ţesut moale, foarte sensibil la diverşi factori, cum ar fi agenţii fizici, chimici, bacteriile, viruşii. Ne referim la pulpa dentară, ţesut aflat īn interiorul dintelui, īn care sistemul nervos este bine reprezentat şi a cărei inflamaţie, avīnd denumirea de pulpită, poate provoca mari suferinţe. Grosimea pereţilor duri ce īnconjoară pulpa variază īn decursul unei vieţi, volumul camerei pulpare micşorīndu-se. in acelaşi timp crescind grosimea pereţilor.
Inflamaţia pulpei, pulpita, se datoreşte eariiloi profunde, netratate, care vor face ca procesul carios să se adinceascā tot mai mult, afectind pulpa. Aceasta ve deveni din ce in ce mai sensibilă la toate excitaţiile venite din afară, sensibilitatea traducīndu-se prin apariţia unor dureri la īnceput suportabile, care in timp vor lua un caracter exasperant.
In cele ce urmează vom īncerca să arătam cele mai importante aspecte ale inflamaţiei pulpei dentare, ale pulpitei propriu-zise. Ceea ce atrage in primul rind atenţia in cazul unei pulpite, este durerea provocată de variaţiile de temperatură, la īnceput mai mult la temperaturile reci, apoi şi la cele calde. De asemenea se observă apariţia unei sensibilităţi la contactul cu dulciurile, pacientul puţind indica cu precizie dintele īn cauză, durerea provocată īncetīnd imediat ce atingerea a fost suprimată,
Sīnt mai multe forme de pulpite. Le vom descrie pe rīnd.
Pulpita seroasā poate fi uneori parţială, durerea fiind localizată la un anumit dinte, pacientul puţind consuma alimente calde sau reci, simţind numai o mică durere. Aceasta in faza de īnceput. Cu timpul īnsă, durerea se īnteţeşte, puţind dura de la cīteva minute pīnă la citeva ore. Apărīnd prin crize aşadar, acestea sīnt mai distanţate īn timp, mai rare la īnceput, pentru a deveni apoi din ce in ce mai frecvente şi mai persistente. Dacă la īnceput ele sīnt cauzate de contactul cu cald sau cu rece, in timp vor apare chiar la contactul cu alimente aflate la temperaturi normale, īnsuşi contactul cu aerul rece puţind provoca dureri. La īnceput provocate doar prin atingere, ele vor deveni spontane, fiind simţite mai mult seara şi īn timpul nopţii.
Durerile vor ceda uneori de la sine, fără nici un medicament, alteori vor persista, chiar īn ciuda celor mai active medicaţii. Dacă īn acest timp se va īncerca īndepărtarea din cavitatea ca-rioasă a unor resturi alimentare, durerea va lua un caracter exasperant, putīndu-se totuşi calma temporar cu apă călduţă. Cind inflamaţia cuprinde pulpa dentară īn Īntregime, durerile, fie ele spontane, fie provocate prin atingeri, vor deveni insuportabile, durīnd mult timp, cu uşoare perioade de ameliorare. Trebuie subliniat faptul că durerea este atīt de chinuitoare in asemenea cazuri, īncīt poate face ca oameni īn toată firea, perfect echilibraţi nervos, să plīngă ca nişte copii, figura lor trădind o cumplită suferinţă. Este ceea ce a căpătat denumirea de turbare a dinţilor. Departe de a fi localizată la dintele bolnav, durerea se īntinde la dinţii din vecinătate şi chiar la cei de pe maxilarul opus, luind aspectul dramatic al celei mai insuportabile nevralgii. O astfel ae suferinţă, considerată a fi una dintre cele mai teribile din cite pot fi, este capabila sā influenţeze defavorabil deciziile unor oameni ca : piloţii, mecanicii de locomotive, cosmonauţii şi alţii, care, aflaţi la postul lor īn asemenea momente, pot fi expuşi la grave greşeli.
Calmantele au īn general o slabă eficienţă- īn astfel de cazuri, putīndu-se obţine o slabă ameliorare a durerii, nicidecum o alinare totală. Pulpita purulentă poate fi şi ea parţială, volumul pulpei dentare va creşte īn acest caz cu 15-20% faţă de volumul normal, ducīnd la creşterea presiunii īn dintele bolnav, urmată de degenerescenta fibrelor nervoase respective şi de apariţia puroiului. Durerea va apare in crize spontane, mai mult noaptea, la īnceput va fi locală apoi iradiată, avīnd uneori un caracter pulsatil, īn adevărat ritm sincron cu bătăile inimii. Ea poate creşte īn intensitate sub influenţa oricărei cauze care determină afluxul crescut de sīnge spre cap, cum ar fi căldura pernei, poziţia orizontală a corpului. Lichidele reci reduc durerea, iar pacientul, observīnd acest lucru ţine apă rece in gură. Cind pulpita purulentă invadează īntreaga pulpă dentară, lucrurile iau un aspect şi mai grav. Durerile spontane sīnt foarte puternice şi cu toate că cedează īncă la contactul cu apa rece, nu mai pot fi calmate cu nici un medicament, nici chiar cu pansamentele locale anestezice aplicate de medic. Traumatismele puternice exercitate asupra din-ţiior īn asemenea situaţii pot produce moartea pulpei dentare, chiar la dinţii care nu au nici o carie şi a căror pulpă dentară nu este infectată, in asemenea cazuri, dintele īşi modifică culoarea spre galben-cenuşiu sau brun, rămīnīnd insensibil la diverse excitaţii termice sau chimice.
Alteori, din descompunerea pulpei, sub acţiunea microbilor de putrefacţie, poate rezulta asa numita gangrena pulpară simplă. In acest caz pacientul acuză prezenţa unei carii mari, a unui miros neplăcut, fetid, persistent īn gură, modificarea de culoare a dintelui bolnav, care a devenit complet insensibil. Gangrena se complică uneori cu parodontita apicolă. Prin descompunerea fermentativă a substanţei proteice dentinare şi chiar a substanţei organice din structura smalţului, gangrena slăbeşte rezistenţa dintelui, favorizīnd fractura acestuia chiar la presiunile masticatorii obişnuite. Totodată, gangrena reprezintă un important focar de infecţie pentru īntregul organism, puţind determina īmbolnăviri la distanţă, cum ar fi : nefrita, endocardita şi mio-cardita, bolile reumatismale şi altele. Apariţia pa-rodontitei apicole, de care vorbeam mai sus, determină o sensibilitate uşoară la simpla atingere a dintelui respectiv, puţind deveni īnsă durere. Este vorba de o simplă jenă care dispare prin apăsarea dintelui, ceea ce face ca pacientul să-şi strīngă instinctiv dinţii. Cam la 24-48 de ore de la apariţia senzaţiei de jenă, se instalează o durere care devine insuportabilă, avīnd iradieri spre orbită, tīmplă, ureche, gīt şi un caracter săgetător. Este continuă, nu cedează la calmantele obişnuite şi este accentuată prin poziţia orizontală a corpului.
Căldura pernei, aplecarea corpului īnainte, căldura locală, atingerea cu limba ca şi contactul interdentar īn timpul vorbirii, toate acestea duc la dureri teribile, atroce, insuportabile. Uneori, pentru o evita orice atingere a dintelui bolnav, respectivul pacient stă cu gura deschisă, lă-sind să i se scurgă saliva din gură. El are senzaţia că dintele i-a crescut in īnălţime. Ţesuturile din jur īncep să se umfle. Durerea este pulsatilă. Orice trepidaţie, orice mişcare bruscă a corpului, mersul īnsuşi accentuează durerea care are iradieri spre regiunea tīmplelor şi a cefei. Ganglionii sīnt măriţi de volum şi dureroşi la palpare, temperatura se poate ridica la 39-40 grade Celsius. Bolnavul are frisoane, insomnii, stare de constipa-ţie. Un tablou clinic impresionant, capabil a pune in alertă pe oricare bolnav, oricīt de stăpīn ar fi pe sine.
Cunoscind cele mai sus arătate, ne putem da foarte bine seama de marile neplăceri şi chiar riscuri pe care le comportă apariţia unei pulpite, cu diversele ei manifestări clinice şi complicaţii posibile. Mai trebuie reţinut faptul că īn afara celorlalte simptome, durerea este factorul care domină. Este vorba de o durere atroce, insuportabilă, īnnebunitoare, care īntrece īn intensitate orice altă durere fizică la care este expus omul prin boală.
Ca tratament, in cazul in care pulpa dentară devine dureroasă, nu există decit o singură posibilitate : tratarea corectă a canalelor si obturaţia de canal, efectuate de către medicul stomatolog.
Abcesul dentar |
sus |
Abcesul dentar reprezintă o complicaţie a cariei dentare netratate. El īnsoţeşte o gangrena dentară, putindu-se repeta de mai multe ori la acelaşi dinte, atunci cīnd acesta nu este tratat. Tot caria este aşadar de vină...
Care sīnt semnele formării unui abces dentar? In prima perioadă a bolii apar dureri violente, spontane, care persistă atīt ziua cit şi noaptea şi care nu cedează la calmantele obişnuite. La un moment dat, durerile īncep să scadă īn intensitate şi ţesuturile din jurul dintelui īn cauză īncep să se umfle. Pe măsură ce umflătura devine din ce īn ce mai evidentă, durerea se atenuează, pīnă la a ceda complet.
In mod obişnuit, pacientul nu se prezintă la medic din primele clipe. El aşteaptă. Ştie din bătrīni că dacă abcesul se umflă, durerea trece şi totul se aranjează. Ceea ce-l face de multe ori să se prezinte la medic este faptul că jumătatea respectivă a obrazului s-0 umflat īntr-atīt, īncīt īmpiedică aproape complet deschiderea pleoapelor.
Există anumiţi microbi care cauzează abcesul dentar, ei alcătuind o floră microbiană sensibilă numai la anumite medicamente, care trebuie prescrise deci de medic. De multe ori, pacientul ia Penicilina V, total ineficace īn asemenea cazuri sau orice alt antibiotic pe care-l are la īndemīnă sau īl găseşte prin casă, cum ar fi : Eritromicina, Ampicilina, Kanamicina, antibiotice care deşi puternice, nu au nici un efect atīt timp cīt este vorba de un abces dentar, ele neactivind specific asupra florei microbiene din gură. Orice antibiotic trebuie a fi luat īn doze şi ritm corespunzător, ţinīn-du-se seamă de contraindicaţiile pe care le are. Altfel, el va avea efecte dăunătoare asupra organismului. Asemenea medicamente tari vor putea avea efecte secundare asupra altor organe, pro-vocīnd inflamaţii ale mucoasei gurii, ale mucoasei nasului, rinite, şi īncă alte necazuri. Prezentīndu-se in sfīrşit la medic, acesta va drena abcesul, fie prin canalele dintelui in cauză, fie printr-o incizie, urmīnd ca după aceea pacientul să respecte cu rigurozitate recomandările făcute de medic, cit şi medicaţia prescrisă. Şi, ca orice om păţit, le va respecta desigur... Recomandările in cazul apariţiei abcesului dentar, sīnt următoarele :
. Respectarea unei igiene corecte a dinţilor şi a gurii.
. Clātirea gurii cu infuzie de muşeţel, doi litri pe zi, infuzia fiind la temperatura camerei.
. Comprese cu apă rece pe faţă, īn dreptul abcesului.
. Respectarea cu atenţie a orarului de luare a medicamentelor.
. Măsurarea temperaturii corpului zilnic intre orele 6 şi 18.
. Prezentarea la medic, conform programului stabilit, pentru control.
Celor mai sus arătate, le mai adăugăm o lămurire pe care o socotim necesară : se īntimplă uneori ca pacienţii care aii avut un abces la maxilarul superior, să intre după cīteva zile īn cabinetul medicului, alarmaţi că abcesul a coborīt sub marginea inferioară a mandibulei. Lucrul, deşi de natură a speria pe oricine, nu prezintă nici o gravitate Orice abces superior coboară sub marginea inferioară a mandibulei de īndată ce īncepe să re-greseze. Incit, departe de a īnsemna o agravare sau o complicaţie este un semn bun, arătīnd īnceputul unei vindecări.
Antibioticele, cuţit cu dublu tāiş |
sus |
Există răul obicei ca la cele mai mici semne de indispoziţie, de gripă, ca şi la apariţia celor mai slabe dureri de dinţi, pentru a preīntīmpina o agravare a situaţiei, să se ia antibiotice. Procurīndu-şi medicamentul dorit, sigur fiind că şi-a găsit salvarea, şi că un antibiotic nu poate să-i strice īn nici un caz, respectivul ia după prescripţie proprie antibioticul, aşteptīnd vindecarea... Dar, din păcate, lucrurile nu stau chiar aşa. Şi vom vedea de ce. Antibioticele pot fi considerate "cuţit cu dublu tăiş". Pe de o parte pot ajuta, pe de altă parte pot strica. Ele nu pot să ajute decīt in cazurile īn care sint admi-nistrate corect, şi treaba aceasta nu o poate face decit medicul. Luind antibiotice la intimplare, după propria intuiţie, ele nu numai că nu ajută, dar pot provoca leziuni la distanţă, Ia nivelul altor organe, sau pot accentua suferinţele mai vechi ale acestora. Astfel īn cazul unui abces dentar, tetraciclină se dovedeşte a fi eficientă. Totuşi, poate da necazuri, atunci cind este luată fără a se ţine seamă de alte suferinţe pe care le poate avea respectivul pacient.
Tetraciclină se găseşte īn două forme : drageuri şi capsule, avīnd dozajul de 0,125 g pentru copii, şi 0,250 g pentru adulţi. La copii, doza va fi stabilită pe kilocorp. Există aşadar un anumit dozaj īn această privinţă şi deci un pericol atunci cīnd dozajul este stabilit de către un profan. Numai medicul are competenţa de a prescrie antibioticul, in exemplul nostru tetraciclină, odministrind-o fie din 4 īn 4 ore, fie din 6 in 6 ore, de la caz la caz. Orele trebuie respectate īn mod riguros, pentru a se menţine concentraţia antibioticului. Odată cu tetraciclină, bolnavul va lua şi Vitamina B complex, pentru ca antibioticul să nu tulbure flora intestinală.
Administrată in mod eronat, fără a fi indicată de medic, tetraciclină poate atea efecte toxice, acestea manifestindu-se chiar la nivelul dinţilor, mai cu seamă atunci cīnd este vorba de gravide sau de copii mici. Tot tetraciclină poate fi cauza glaucomului infantil, ca şi a colorării dinţilor permanenţi ai copilului. De altfel, este interzis a se administra tetraciclină copiilor sub virsta de doi ani, aceasta avind efecte nefavorabile asupra dinţilor.
Cit despre adulţi, aceştia trebuie să atragă atenţia medicului atunci cīnd eventual au vreo suferinţă a ficatului sau a rinichilor, mai precis, calculi ale acestor organe. Administrat īn asemenea cazuri, antibioticul va amplifica suferinţele, favorizīnd formarea de noi calculi, in special ai rinichilor. Mai există pacienţi care de īndată ce simt o durere la nivelul dinţilor, se grăbesc să ia antibiotice, nu atīt contra infecţiei, cit pentru a calma durerea. Greşit, fundamental greşit ! O durere dentară nu poate fi calmată prin luarea de antibiotice. Proce-dīnd astfel, durerea va continua, īn schimb īnsă ei
vor căpăta o obişnuinţa faţa de antibiotice. īncīt, atunci cīnd va fi nevoie īn mod real de astfel de medicamente, acestea nu-şi vor mai face efectul. Trebuie să se mai ştie īn plus că antibioticele produc un dezechilibru īntre ciupercile şi microbii aflaţi in mod normal īn gură. Acţionīnd numai asupra microbilor, vor face ca ciupercile să domine, făcīnd să apară aşa-numitele m/coze ale gurii. Trebuie bine reţinut faptul că acţiunea antibioticelor asupra microorganismelor este foarte diferită, influenţată fiind de o serie de factori. Astfel se găsesc īn gură anumiţi germeni asupra cărora antibioticele nu acţionează, existīnd o rezistenţă naturala primară. Mai poate fi vorba şi de o rezistenţă secundară, dobīndită prin folosirea inconsecventă şi dezordonată a antibioticelor, aceasta puţind duce la o selectare a microorganismelor rezistente, ca şi la mutaţii spre forme rezistente.
Un alt sfat īn această privinţă : antibioticele trebuie luate o scurtă perioadă de timp, chiar şi după ce semnele de inflamaţie s-au redus foarte mult. Cu alte cuvinte, tratamentul nu trebuie īntrerupt brusc. Pe de altă parte trebuie să se ştie cā nu există tratament-sablon, numai medicul fiind acela care poate individualiza tratamentul, de la caz la caz, in funcţie de felul īmbolnăvirii si gravitatea acesteia.
Deşi īn capitolul de faţa este vorba īn mod special de antibiotice, socotim util de a vorbi pe scurt şi despre alte medicamente, cum ar fi calmantele obişnuite, pe care unii pacienţi le īnghit fără discer-nămint de īndată ce simt o durere de dinţi. In felul acesta, nu numai cā nu-şi vor rezolva suferinţa dentară, dar īşi vor provoca alte suferinţe deloc de neglijat, ajungīnd uneori pīnă la intoxicaţii medicamentoase. Este bine să se reţină că orice medicament poate fi toxic, totul depinzīnd de individualitatea pacientului ca şi de doza luată. Orice medicament poate da reacţii alergice, deci, orice medicament comportă un risc pentru organsim. Medicamentele reprezintă un mod de īnsănătoşire a organismului bolnav, numai atunci cīnd sīnt luate după prescripţia judicioasă a medicului. Altfel, ele pot genera boli, uneori chiar mai greu de tratat decīt boala pentru care au fost luate. Atenţie māritā aşadar, la abuzul de medicamente.
Ce este granulomul dentar ? |
sus |
Granulomul este o suferinţă dentară situată la nivelul orificiului care există la vīrful dintelui, ca o consecinţă a insămīnţării acestuia cu microbii proveniţi de la o gangrena. Ţesutul osos este īnlocuit printr-un aşa-numit ţesut de granulaţie. Volumul granulomului este variabil, putīnd ajunge pină la dimensiunea unui sīmbure de cireaşă. Semnele prezenţei granulomului sīnt şterse. Pacientul īşi aduce aminte că īn trecut, cu ani in urmă, i s-au făcut pe respectivul dinte unele tratamente de pe urma cărora n-a avut nimic de suferit. Dintele afectat de granulom poate avea o culoare modificată, pacientul simţind uneori o uşoară jenă la masticaţie, iar īn anumite perioade o senzaţie ciudată de alungire a dintelui respectiv, De dureri nu este īncā vorba deocamdată... In general, sīnt expuşi a face granulom dinţii care au pulpa prea aproape de obturaţiile de silicat sau amalgam. Caracteristic pentru un dinte cu granulom este faptul că acesta rămīne insensibil la variaţii de cald şi rece.
Granulomul mai poate da neplăceri la nivelul regiunilor īnconjurătoare şi chiar infecţii de focar la distanţă.
Astfel, cum premolarii superiori, prin intermediul rădăcinilor lor, au cel mai adeseori raporturi foarte intime cu sinusul maxilar, granulomul, ducīnd la o topire a osului care-l desparte de sinus, şi pātrunzīnd apoi in sinus, va determina sinuzita maxilară. Durerile sinuzale apărute vor genera durerile dentare. Din nări se va scurge un fel de secreţie rău-mirositoare. Cele mai mici variaţii de temperatură vor accentua durerea. Acelaşi lucru se poate īntīmpla şi cu primul molar superior afectat de granulom. Cind granulomul este situat la dinţii mandibulei, din cauza presiunii pe vasele şi nervii aflaţi īn canalul mandibular, vor putea apare dureri, sau se va instala o amorţeală a pielii din regiunea respectivă a feţei. Ce se poate face pentru depistarea granulomului ? Cel mai concludent este examenul radiologie, făcut la indicaţia stomatologului. In caz de granulom, acesta va constata existenţa unei zone de culoare īnchisă, rotundă, de dimensiuni variabile, delimitată de osul īnvecinat. Tratamentul granulomului este de regulă cel chirurgical, in cazul unui granulom chistic īnconjurat de o membrană, se va produce īn unele cazuri o diformare a regiunii respective, cu bombarea mucoasei, iar la palparea cu degetul īn dreptul vīr-fului dentar, se va constata o consistenţă depre-sibilă, asemănătoare senzaţiei pe care o poate da strīngerea īntre degete a unei mingi de ping-pong.
ştiţi ce este rezecţia apicala ? |
sus |
Aţi auzit desigur fiecare dintre dumneavoastră de rezecţia apicalā.
Ştiţi că este vorba de o operaţie practicată de stomatolog, dar nu prea ştiţi īn ce constă această operaţie, şi nici de ce i se spune aţa. Vom īncerca să explicăm acestea, in cele ce urmează. Rezecţia apicala este o intervenţie chirurgicală stomatologică, curentă azi, prin care se efectuează īndepărtarea vīrfului bolnav al dintelui şi implicit a elementelor patologice din jurul lui. Termenul de rezecţie apicalā provine de la "rezecţie" ceea ce īnseamnă "tăiere", iar "apicalā" provine de la latinescul "apex" care īnseamnă "vīrf". Tăierea vīrfului dintelui aşadar.
Operaţia constă īn īndepărtarea micului focar de infecţie localizat la vīrful dintelui, creīndu-se astfel condiţiile unei perfecte vindecări. Dintele fiind păstrat, rezecţia apicolă reprezintă o operaţie conservatoare, fiind indicată atīt īn granuloamele din jurul vīrfului dentar de origine chistică, īn infecţiile cronice ale vīrfurilor dentare, cīt şi in anomaliile anatomice, sau atunci cīnd nu se poate pătrunde īn canal pină la vīrful dintelui. In principiu, rezecţia apicolă se poate efectua pe toţi dinţii, cel mai adeseori īnsă fiind practicată pe dinţii incisivi şi canini, apoi la premolari, practicīndu-se cel mai puţin frecvent la molari. După o rezecţie apicalā va rămīne cel puţin două treimi din rădăcină implantată īn os, ceea ce va asigura o bună stabilitate a dintelui.
In ce priveşte felul cum pacientul suportă o asemenea operaţie, aceasta este īn general bine suportată şi lipsită de riscuri. Operaţia nu se poate efectua īn stările febrile, la diabeticii necompensaţi, la femeile aflate in perioada menstruală ca şi la gravidele aflate īn primele două luni şi ultima lună a sarcinii, fiind cu totul contraindicată la bolnavii de hemofilie, la cei cu nefrite cronice, cu osteoporoză senilă, cu cardiopatii decompensate, ca şi la persoanele de virstă īnaintată. Oricum, o rezecţie apicolă nu se va efectua īnainte de a fi fost rezolvată problema pietrei dentare, extracţia resturilor de rădăcini, asanarea cariilor dentare şi a eventualelor leziuni ale mucoasei gurii.
Ce va avea de făcut pacientul pentru a beneficia de o evoluţie cit mai bună după operaţia de rezecţie apicolă, īn vederea unei cīt mai rapide vindecări ?
In primele 48 de ore va aplica comprese cu apă rece, prişniţe, pe obrazul corespunzător regiunii operate, evitīnd alimentele şi lichidele fierbinţi. In ceea ce priveşte aplicarea prişniţelor aceasta se va face după tehnica pe care o vom descrie cīnd se va vorbi despre extracţia dentară. Se va putea īntīmpla uneori, ca după 24 de ore de la operaţie, să apară o inflamaţie care se va accentua progresiv, şi care nu prezintă nici un motiv de īngrijorare, cedīnd de la sine după scurt timp. Din două īn două zile īnsă, pacientul va
merge la control, ori de cite ori va fi programat de medic. Cicatrizarea completă a plăgii se obţine după 6-7 zile, cind se vor scoate si firele. Administrarea de antibiotice se va face numai la prescripţia medicului ; in mod norn.al aceasta nu este necesară după operaţia de rezecţie apicală.
Piatra dentară
