mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Introducere in sistemul imun
Index » Boli ale sistemului imun » Introducere in sistemul imun
» Clasificarea cd a antigenelor de diferentiere ale limfocitelor umane

Clasificarea cd a antigenelor de diferentiere ale limfocitelor umane







Dezvoltarea tehnologiei anticorpilor monoclonali a dus la descoperirea unui mare numar de noi molecule pe suprafata leucocitelor. In 1982, Primul Workshop International asupra diferentierii leucocitare a tinut sa sileasca o nomenclatura pentru moleculele de suprafata ale leucocitelor umane. De la aceasta intrunire si de la intrunirile ulterioare axate pe diferentierea leucocitara a datat clasificarea grupului de diferentiere (cluster of differentiation = CD) a antigenelor leucocitare (Tabelul 305-2). Datele prezentate in elul 305-2 silesc un context pentru a facilita studiul unei serii extraordinar de complexe a evenimentelor care se produc in cursul functiei normale si aberante a sistemului imun.
CITOKINE Citokinele sunt proteine solubile produse de o mare rietate de tipuri celulare hematopoietice si nonhematopoietice. Ele sunt esentiale pentru functia normala a sistemului imun si expresia lor poate fi perturbata in stari de boala. Ele sunt implicate in reglarea cresterii, in dezvoltarea si actirea celulelor sistemului imun si in medierea raspunsului inflamator. In general, citokinele au o considerabila redundanta caracterizata prin aceea ca diferitele citokine au functii similare, in plus, multe citokine sunt pleotropice prin faptul ca ele sunt capabile de actiune pe multe tipuri celulare diferite. Acest pleotropism rezulta din expresia pe multiple tipuri celulare a receptorilor pentru aceleasi citokine ( mai jos), ducand la formarea "retelei de citokine\". Actiunea citokinelor poate fi: (1) autocrina, cand celula tinta este aceeasi celula care secreta citokina, (2) paracrina, cand celula tinta este in apropiere si (3) endocrina, cand citokina este secretata in circulatie si actioneaza distal de sursa. Un numar de clasificari au fost propuse pentru gruparea citokinelor dupa functia lor. Totusi, acestea sunt toate imperfecte datorita faptului ca un numar de citokine se suprapun acestor clasificari. O clasificare empirica imparte citokinele in urmatoarele trei grupe: (1) citokine imunoreglatorii care sunt implicate in actirea, cresterea si diferentierea limfocitelor si monocitelor, de exemplu interleukina (IL)-2, IL-4 si factorul beta de transformare a cresterii (TGF|3); (2) citokine proinflamatoare care sunt produse predominant de fagocitele mononucleare ca raspuns la agenti infectiosi, de exemplu IL-l, factorul alfa de necroza tumorala (TNFa), IL-6 si familia de chemokine ale citokinelor inflamatoare in interiorul careia sunt incluse IL-8, proteine chemotactice pentru monocite (MCP)-l, MCP-2, MCP-3, proteine inflamatoare pentru macrofage (MlP)-la, MIP-lJ3 si reglarea in timpul actirii expresiei si secretiei limfocitelor T normale (regulation-upon-actition normal T expressed and secreted = RANTES) ( de asemenea modulul 62) si (3) citokine care regleaza cresterea si diferentierea leucocitelor imature, de exemplu IL-3, IL-7 si factorul de stimulare al coloniilor granulocite-macrofage (GM-CSF). in general, citokinele isi exercita efectele lor influentand actirea genetica care determina actirea celulara, cresterea, diferentierea si expresia functionala a moleculelelor de suprafata si functia celulelor efectoare. in acest sens, citokinele pot avea efecte dramatice in reglarea raspunsurilor imune si in patogenia unei rietati de boli. intr-ader, celulele T au fost clasificate pe baza tipului de citokine pe care ele il secreta si care determina un raspuns imun umoral alergic sau un raspuns imun mediat celular ( mai jos).



Receptorii pentru citokine pot fi grupati in cinci familii principale pe baza similitudinilor secventelor aminoacizilor extracelulari si a domeniilor structurale conserte (ura 305-l). Superfamilia imunoglobulinelor (Ig) reprezinta un numar mare de proteine de suprafata si secretate. Toti membrii superfamiliei de Ig trebuie sa aiba cel putin un domeniu in structura lor proteica. Receptorii pentru IL-l (tip 1, tip 2) sunt exemple de receptori pentru citokine cu domenii extrace-lulare Ig. Caracteristica familiei receptorului pentru factorul de crestere hematopoietic (tipl) este ca regiunile extracelulare ale fiecarui receptor contin doua secvente conserte. O secventa localizata la capatul N terminal este bogata in reziduri de cisteina. Cealalta secventa este localizata la capatul C terminal, proximal de regiunea transmembranara si contine cinci reziduuri de aminoacizi, triptofan-serina-X-triptofan-serina (WSXWS). Receptorii pentru citokine exprimand secventa WSXWS sunt atribuiti "familiei tip 1 a receptorilor pentru citokine\". Aceasta familie poate fi ulterior grupata pe baza numarului subunitatilor receptorului pe care ei le au si a utilizarii subunitatilor impartite. Receptorii cu subunitati impartite adesea au rol critic in traducerea semnalului. Un numar de receptori pentru citokine, de exemplu IL-6, IL-l1, IL-l2 si factorul inhibitor al leucemiei sunt perechi cu gpl30. Exista de asemenea o subunitate comuna
de 150 kDaimpartita de receptorii pentru IL-3, IL-5 si GM-CSF. Catena gamma (yc) a receptorului pentru IL-2 este comuna cu receptorii pentru IL-2, IL-4, IL-7, IL-9 si IL-l5. Astfel, receptorul specific pentru citokine este responsabil pentru legarea specifica a ligandului, in timp ce subunitatile cum sunt gpl30, subunitatea de 150 kDa si subunitatea yc sunt importante in traducerea semnalului.
Membrii familiei receptorului pentru interferon (IFN) (tip II) includ receptorii pentru IFN y si IFN a/(3 care isi impart un domeniu de legare similar de 210 aminoacizi cu perechi de cisteina conserte la ambele capete amino si carboxi. Receptorii pentru interferoni constau in cel putin doua subunitati distincte. Membrii familiei receptorului pentru TNF (tip III) isi impart un domeniu de legare comun compus din regiuni repetate bogate in cisteina. Membrii acestei familii includ: receptorii p55 si p75 pentru TNF (TNFR1 si respectiv TNFR2), antigenul CD40 care este un marker de suprafata important al celulei B implicat in comutarea isotipica, fas/Apo-l a carui actire induce apoptoza, CD27 si CD30 care sunt gasite pe celulele T actite si pe celulele B si receptorul pentru factorul de crestere al nervilor. Secventa comuna pentru familia proteinelor cu sapte domenii transmembranare a fost initial gasita la receptorii care sunt legati de proteinele ce leaga GTP-ul. Aceasta familie include receptorii pentru chemokine, receptorii beta-adrenergici si rodopsina retiniana. Este important a obser ca doi membri ai familiei receptorilor pentru chemokine, receptorul tip 4 pentru chemokina CXC (CXCR4) si receptorul tip 5 pentru chemokina beta (CCR5), au fost identificati recent ca servesc drept coreceptori in timpul infectiei celulei-gazda, exprimand CD4 pentru HIV ce produce sau nu produce formarea de sincitii. Atat citokinele cat si receptorii lor isi impart structuri si functii similare. De exemplu, liganzii pentru familia receptorului pentru TNF regleaza si determina actirea mortii celulare programate (apoptoza) si toti leaga molecule din aceeasi familie structurala. Similar, IL-3, IL-5 si GM-CSF sunt toate produse de celule T helper (TH) 2 si receptorii acestor citokine isi impart catene |3 comune. Astfel, citokinele si receptorii lor pot fi diversificati impreuna in cursul evolutiei.


Progrese semnificative au fost facute in definirea cailor de semnalizare prin care citokinele isi exercita efectele lor intracelulare. Acestea sunt in mod particular aderate in ceea ce priveste riata familie a receptorilor pentru hemato-poietina. Familia Janus a protein tirozin kinazelor (JAK) este un element critic implicat in semnalizarea via receptori pentru hematopoietina. Exista patru kinaze JAK cunoscute -JAK1, JAK2, JAK3 si Tyk2- care leaga preferential diferite subunitati de receptor. Legarea citokinei de receptorul ei aduce subunitatile in apozitie si permite unei perechi JAK sa se transfosforileze si sa o activeze pe alta. Apoi JAK fosforileaza receptorul pe reziduurile de tirozina si permite moleculelor de semnalizare sa se lege la receptor unde aceste molecule la randul lor pot deveni fosforilate. Aceste molecule de semnalizare pot lega receptorul pentru ca ele contin domenii (SH2 sau src, doua domenii omoloage) care pot lega reziduurile tirozinice fosforilate. Exista un numar al acestor importante molecule de semnalizare care leaga receptorul, cum ar fi molecula SHC adaptatoare, care poate cupla receptorul cu actirea caii protein kinazei actite de mitogeni. in plus, o foarte importanta clasa a substratului pentru JAK este cea reprezentata de familia
de factori transcriptionali cunoscuta ca receptori ai semnalului si actitori ai transcriptiei (signal transducers and actitors of transcription = STAT). STAT are domenii SH2 care le face capabile sa se lege de receptorii fosforilati unde ei sunt apoi fosforilati prin JAK. Se pare ca diferite STAT au specificitate pentru diferite subunitati de receptor. STAT disociaza apoi de pe receptor si se transloca la nucleu, se leaga la secventele ADN pe care ei le recunosc si regleaza expresia genetica. STAT leaga preferential secventele ADN care sunt usor diferite una de cealalta si prin aceasta, probabil, controleaza transcriptia genelor specifice. Importanta acestei cai este in mod deosebit relenta in dezvoltarea limfoida. Toti receptorii pentru IL-2, IL-4, IL-7, IL-9 si IL-l5 contin o subunitate de receptor comuna denumita subunitatea y comuna sau yc. Gena pentru yc este situata pe cromozomul X si mutatii ale yc apar in boala transmisa prin cromozomul X asociata imunodeficientei severe (severe combined immunodeficiency = SCID). Mutatii ale JAK apar, de asemenea, intr-o boala identica cu X-SCID, totusi, intrucat JAK 3 este gasita pe cromozomul 19 si nu pe cromozomul X, deficienta JAK 3 apare si la baieti si la fete ( modulul 307). In acest modul citokinele care afecteaza riate tipuri celulare sunt discutate in contextul fiecarui tip de celula imuna.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor