AGENT ETIOLOGIC
Rinorusurile sunt membrii ai familiei Picornaridae si sunt rusuri mici (15-30 nm), fara invelis si cu un
genom de ARN monocatenar. Spre deosebire de alti membri ai familiei Picornaridae, cum ar fi enteroru-surile, rinorusurile nu sunt acido-rezistente, fiind aproape complet inactivate la un pH de 3 sau mai mic. Rinorusurile se dezvolta preferential la 33-34°C, care este temperatura din pasajul nazal uman, mai bine decat la 37° C (temperatura de la nivelul cailor aeriene inferioare). Se cunosc 100 de serotipuri distincte de rinorus si un subtip.
EPIDEMIOLOGIE
Rinorusurile reprezinta cauza principala a rinitei si au fost izolate la 15-40% din adultii ce prezentau manifestari clinice. Rata generala a infectiei cu rinorusuri este mai mare la
sugari si copin mici si scade o data cu cresterea varstei. Infectia cu rinorus poate aparea pe toata durata anului, frecventa maxima inregistrandu-se la inceputul toamnei si primavara, in zonele cu clima temperata. Infectia cu rinorus este introdusa in familie cel mai adesea de copilul de varsta prescolara, sau de copilul de varsta scolara mai mic de 6 ani. in 25-70% din cazuri, imbolnarea unei persoane este urmata de imbolnarea altor membri ai familiei, mai afectati fiind cei mai tineri membri. Rata atacurilor creste cu marimea familiei.
Raspandirea bolii se realizeaza prin contact direct cu secretiile infectante, mai ales cu picaturile respiratorii. Anumite studii efectuate pe voluntari au demonstrat posibilitatea transmiterii prin strangerea mainii, urmata de autoinoculare la nivelul mucoaselor nazale sau conjunctivale. Alte studii au demonstrat transmiterea prin particule de aerosoli mari sau mici. Virusul a fost regasit pe suprafete de plastic pe care fusese inoculat cu 1-3 ore mai devreme, ceea ce sugereaza posibilitatea transmiterii bolii si prin obiecte. In studiile efectuate pe cupluri in care unul dintre parteneri nu prezenta
anticorpi serici, transmiterea a fost asociata cu un contact prelungit (peste 122 de ore) pe o perioada de 7 zile. Infectarea nu a avut loc decat atunci cand rusul a fost regasit pe mana sau mucoasa nazala a donatorului, cel putin 1000 TCIDS0 rale au fost identificate in secretiile nazale ale acestuia si donatorul prezenta cel putin o simptomatologie moderata de "raceala\". Contrar anumitor pareri, expunerea la frig, oboseala si privarea de
somn nu au fost asociate cu o rata crescuta a imbolnarilor induse de rinorusuri la voluntari.
Infectia cu rinorus este raspandita in intreaga lume. La varsta adulta, aproape fiecare indid prezinta anticorpi neutrali-zanti pentru diferite serotipuri, insa prevalenta anticorpilor pentru un anume serotip variaza foarte mult. Exista o circulatie a mai multor serotipuri concomitent si nici un serotip sau grup de serotipuri nu pare a fi mai frecvent decat altele.
PATOGENEZA
Rinorusurile infecteaza celulele prin atasare de receptorii celulari specifici; grupul principal al acestor receptori a fost identificat ca molecula de adeziune intercelulara 1 (ICAM-l). Informatiile asupra caracterelor histopatologice si patogenezei infectiei acute cu rinorus la om sunt relativ limitate. Biopsiile efectuate la persoane cu boala indusa experimental sau infectate pe cale naturala edentiaza
obstructia circulatiei venoase (si limfatice) a unui membru" class="alin2">edemul mucoasei nazale, frecvent hiperemica si acoperita in timpul fazei acute de boala de o secretie mucoida. Este prezent si un usor infiltrat cu celule inflamatorii, incluzand neutrofile, limfocite, plasmocite si eozinofile. Glandele secre-toare de mucus de la nivelul submucoasei sunt hiperactive; congestia regionala poate determina obstructia catatilor sinusale ce se deschid in vecinatate.
Perioada de incubatie in boala produsa de rinorus este scurta, in general 1-2 zile. Contagiozitatea incepe odata cu declansarea bolii sau poate aparea chiar inaintea aparitiei simptomatologiei. Mecanismele imunitatii la rinorus nu sunt inca bine cunoscute. in unele studii prezenta anticorpilor homotipici a fost asociata cu reducerea semnificativa a ratelor de infectie si boala ulterioare, dar exista conflicte prind importanta relativa a anticorpilor serici si locali in protectia fata de infectia cu rinorus.
MANIFESTARI CLINICE
Cele mai importante manifestari clinice ale infectiei cu rinorus sunt cele ale rinitei (raceala banala). Boala debuteaza cu rinoree si stranut, asociate cu congestie nazala. Durerea de gat este adesea prezenta si, in anumite cazuri, poate fi prima manifestare. Semne si simptome sistemice, cum ar fi cefaleea si starea de indispozitie si epuizare, sunt atenuate sau absente, iar
febra este rara. Boala dureaza 4 pana la 9 zile, dupa care se remite spontan, fara sechele. La copii se poate complica cu bronsite, bronsiolite si bronho-pneumonii, cu toate acestea insa rinorusul nu reprezinta cauza principala de infectare a cailor respiratorii inferioare la copii. Rinorusurile pot determina acutizarea astmului si a altor boli pulmonare cronice la adult. Majoritatea infectiilor cu rinorusuri se remit fara sechele, dar pot aparea totusi complicatii, cum ar fi
otita medie si
sinuzita acuta, ca o consecinta a obstructiei trompei lui Eustachio si a ostiului sinusal.
DIAGNOSTIC
Rinorusurile sunt principalii agenti incriminati in aparitia racelii comune, dar boli asemanatoare pot fi determinate de o serie de alte rusuri, iar diagnosticul etiologic nu se poate pune doar pe baza datelor clinice. Diagnosticul de infectie cu rinorus se face prin izolarea rusului din secretiile sau spalatura nazala in culturi de celule. In practica, aceasta procedura se utilizeaza rar, datorita caracterului benign si autolimitat al bolii. Datorita numarului mare de serotipuri de rinorus, diagnosticul infectiei cu rinorus prin testarea anticorpilor serici nu este posibil. Testele uzuale de laborator, cum ar fi numararea leucocitelor sau determinarea tezei de sedimentare a hematiilor, nu sunt utile in diagnosticul infectiilor cu rinorus.
