S. aureus este cea mai frecventa cauza de osteomielita acuta la adulti si una din principalele cauze la copii. Osteomielita acuta apare ca rezultat atat al diseminarii hematogene localizata in os (in special os patologic), cat si al extinderii directe prin contiguitate de la un focar de infectie. Localizarile cele mai frecvente ale osteomielitei produsa prin diseminare hematogena la adulti sunt corpurile vertebrale; la copii, cel mai des sunt afectate metafizele oaselor lungi, datorita bunei vascularizatii de la acest nivel. Osteomielita acuta la adulti se prezinta in general cu simptome generale si
durere in zona afectata, ce apar ades dupa cateva saptamani sau luni; diagnosticul este dificil in absenta simptomelor locale. Datele de laborator care sustin diagnosticul sunt leucocitoza si VSH crescut. Bacteriemia poate sau nu sa fie dovedita. Vindecarea este in general asigurata prin tratament antibiotic parenteral cu durata de 4-6 saptamani.
S. aureus este de asemenea prima cauza de osteomielita cronica ce apare in zonele supuse anterior unei interventii chirurgicale, unui traumatism sau devascularizate. in lumina unui calm relativ a multor infectii cu S. aureus, osteomielita cronica stafilococica poate avea o latenta imprezibila; infectia poate fi asimptomatica pentru cativa ani sau chiar decade, dupa care apare o redesteptare spontana ce se manifesta prin durere, aparitia unei formatiuni sinusale si a unei scurgeri purulente. Radiografia simpla a zonei afectate edentiaza in general distructia osoasa. Etiologia stafilococica a infectiei este cel mai bine dovedita de
biopsie si culturi osoase, in atie cu culturile din scurgerile superficiale sau sinusale, care pot da rezultate eronate. Tratamentul necesita indepartarea chirurgicala a osului necrozat, urmata de tratament antibiotic de lunga durata.
O forma speciala de osteomielita este cea asociata cu protezele articulare sau cu dispozitivele de fixare interne sau externe. Durerea, febra, inflamatia si scaderea gradului de mobilitate sunt semnele cardinale de infectie a protezei. Radiografia simpla poate edentia desprinderea protezei, care apare ca o imagine radiologica stralucitoare la jonctiunea dintre os si ciment. Osteomielita cu S. aureus asociata protezelor articulare poate fi rareori traila doar cu antibiotice. Manifestari clinice de septicemie, bacteriemia persistenta sau dole clinice sau radiologice de desprindere a protezei, sunt indicatii absolute pentru indepartarea protezei. Infectia cu S. aureus a dispozitivelor de fixare necesita indepartarea lor, desi aceasta metoda este frecvent intarziata destul de mult pentru a permite ndecarea fracturii de fond. Recidiva tardiva dupa tratament medical nu este neobisnuita. O strategie de suprimare a infectiei, cu antibiotice orale, dupa o perioada prealabila de tratament parenteral cu doze mari este uneori utila, cand indepartarea materialului protetic este considerata ca fiind o metoda prea agresiva pentru un anumit pacient.
S. aureus este cauza majora de
artrita septica la adulti. Factorii predispozanti includ utilizarea drogurilor injecile,
artrita reumatoida, utilizarea sistemica sau intraarticulara a steroizilor, traumatisme penetrante si afectiuni articulare anterioare produse de traumatisme sau boli. Cele mai frecvente articulatii interesante sunt genunchii, soldurile si articulatiile sacroiliace. Pe langa antibiotice parenterale, tratamentul necesita atat aspirarea repetata a articulatiei - scopul final fiind sterilizarea spatiului articular, scaderea numarului de leucocite in aspiratul articular si oprirea reacumularii de lichid - cat si debridarea prin drenaj deschis sau prin artroscopie. Esecul drenajului adecvat al articulatiei infectate cu S. aureus constituie un risc de pierdere permanenta a functiei articulare. S. aureus este cea mai obisnuita cauza de bursita septica.
Infectia muschilor cu S. aureus (piomiozita) este neobisnuita in zona temperata. Abcesulpsoasului este principala exceptie. Muschiul psoas este afectat atat pe cale hematogena, cat si prin extindere directa de la zonele de osteomielita vertebrala; simptomele sunt reprezentate de
febra si dureri la extensia soldului. Desi altadata o cauza rara de febra de origine necunoscuta, abcesul psoasului este astazi relativ usor de diagnosticat prin TC abdominal sau RMN. Abcesele psoasului sunt uneori usor de drenat printr-un cateter percutan, daca nu este indicat drenajul chirurgical. Din motive prea putin cunoscute, multe cazuri de piomiozita stafilococica apar la tropice (piomiozita tropicala); in SUA, piomiozita este intalnita mult mai des la pacienti ce au boli de fond cum ar fi
diabetul zaharat, alcoolismul, terapie imunosupresoare sau hematopatii maligne.
DIAGNOSTIC Diagnosticul infectiilor cu S. aureus este in general simplu si se bazeaza pe izolarea microorganismului fie din materialele purulente, fie dintr-unul din fluidele organismului uman care este steril in mod normal. Foarte rar, daca S. aureus va creste doar intr-o singura hemocultura, va fi considerat ca factor contaminant. Probele clinice nu necesita medii speciale de transport pentru a conserva abilitatea microorganismelor. Coloratia Gram a materialului purulent dintr-un abces stafilococic edentiaza invariabil neutrofilie abundenta si coci intra- si extracelulari singuri, in perechi, lanturi scurte, tetrade sau ciorchini. S. aureus creste rapid in medii standard, cum sunt agar-sange si agar-ciocolata. Coloniile catalazo-pozitive si coagulazo- sau termonucleazo-pozitive pot fi identificate prezumptiv ca fiind S. aureus. Multe kit-uri sunt acum disponibile pentru identificarea cocilor gram-poziti si sunt in general sigure pentru identificarea S. aureus.
Diagnosticul intoxicatiilor stafilococice poate fi foarte dificil si se poate bizui in totalitate pe informatiile clinice (de ex. diagnosticul SST). Datele de laborator pot confirma diagnosticul - de ex. demonstrarea seroconversiei la SSTT-l urmand o boala compatibila, demonstrarea producerii de
toxine in tro la o tulpina izolata de la un pacient sau detectia de ES in probele alimentare.
