Doi membri ai genului Ehrlichia s-au dovedit a fi agentii etiologici ai bolii amenintatoare pentru viata, in SUA. Ehrlichia chaffeensis, care ataca in special macrofagele si monocitele, determina ehrlichioza monocitara umana; un microorganism asemanator cu Ehrlichia equi determina ehrlichioza granulocitara umana (elul 179-2). Ehrlichiile sunt bacterii mici, gram-negative, obligatoriu intracelulare, care cresc sub forma de microcolonii in fagozomi (ura 179-2). Aparitia incluziilor citoplasmatice, o aglomerare cuolara de ehrlichii care se coloreaza Giemsa in fagocite, determina numele sau, morula, cuntul latin pentru duda.
Ehrlichiile au fost descoperite de cercetatorii veterinari: Anaplasma marginale in 1910, Cowdria ruminantium in 1925, Ehrlichia canis in 1935 si Ehrlichia phagocytophila in 1940. in continuare investigarea ehrlichiilor a fost stimulata de o epidemie de ehrlichioza fatala canina printre cainii militari, in timpul razboiului din Vietnam, si prin recunoasterea ehrli-chiozei monocitare ecvine de-a lungul raului Potomac in 1979. Agentul unei afectiuni umane asemanatoare mononucleozei infectioase a fost izolat in 1953 si a fost desemnat ulterior ca Ehrlichia sennetsu.
Taxonomia Ehrlichiei a fost solutionata pe baza filogeniei moleculare. Cunostintele actuale sugereaza ca trei grupuri genetice diferite pot reprezenta trei genuri diferite. E. chaffeensis apartine altor microorganisme transmise de capuse, cum ar fiŁ. canis si C. ruminantium. Ehrlichiile granulocitare umane apartin unui alt genogrup de bacterii transmise prin capuse care includ E. equi, E. phagocytophila si A. marginale. E. sennetsu apartine grupului de microorganisme care paraziteaza trematodele pestilor. Acesti helminti ai pestilor se afla pe o treapta evoluti interesanta, la fel de indepartata de cea a ehrlichiilor patogene pentru om gasite in Statele Unite, pe cat o sugereaza diferentele genetice. Sursa ecologica a tulpinilor de Erlichia transmise prin capuse implica un rezervor mamifer permanent infectat, de la care capusele imature dobandesc microorganismele pe care le pastreaza in timpul maturatiei (dar nu le transmit transorian) si pe care le transmit apoi prin muscatura.