Afectiuni virale

Index » Boli infectioase » Afectiuni virale
» Infectia cu virusuri hepatitice ( b, b+d, c) in practica asistentilor medicali

Infectia cu virusuri hepatitice ( b, b+d, c) in practica asistentilor medicali

I. INFECTIA CU VIRUSUL HEPATITIC B



Infectia cu virusul hepatitic B reprezinta la nivel mondial o problema majora de sanatate publica, cauza majora de morbiditate si mortalitate la om, anual īnregistrāndu-se aproximativ 1 milion de decese ca urmare a infectiei acute sau a sechelelor cronice datorate infectiei cu virusul hepatic B. Īn fiecare an apare īn Europa un numar estimat la 0,9 – 1 milion de cazuri noi de infectie acuta, din care un sfert elueaza catre boli cronice ale ficatului (hepatita cronica, ciroza hepatica, cancer hepatic). Se estimeaza ca aproximativ 350 – 400 milioane de persoane sunt infectate cu virusul hepatitic B ( VHB ).

Romānia se afla īn zona de endemicitate medie privind distributia infectiei cu VHB, respectiv 1,1 – 7% din populatie este purtatoare cronica de AgHBs, iar 20 – 60%, poseda anticorpi antiHBs. Grupele populationale de risc pentru infectia cu VHB sunt reprezentate de: politransfuzati ( hemofilici ), pacienti hemodializati sau transtati, homosexuali, prostituate, toxicomani iv, personal medical si paramedical, contacti familiali ai purtatorilor de AgHBs, persoane instutionalizate (copii, batrāni), copii nascuti din mame infectate cu VHB. Īn fiecare an apar īn Europa un numar estimat de 0,9 - 1 milion de cazuri noi de infectie acuta cu VHB, din care un sfert elueaza catre boli cronice de ficat .

O serie de masuri pot duce la prevenirea controlul infectiei cu VHB. Cele mai importante sunt: imunizarea, educarea grupurilor aflate la risc īnalt si a personalului medical, aplicarea precautiunilor universale si testarea sistematica a sāngelui si produselor de sānge.

Prevenirea transmiterii VHB īn populatie se poate realiza īn mod eficient, prin mijloace de profilaxie nespecifica (educarea grupelor aflate la risc īnalt si a personalului medical, aplicarea masurilor de precautie universale, screeningul sāngelui si al produselor de sānge) si mai ales specifice (imunizare). Organizatia Mondiala a Sanatatii a recomandat īn 1992, introducerea vaccinarii anti VHB īn toate tarile prin Programe Nationale bazate pe strategii de vaccinare (1).Romānia se afla printre tarile ce beneficiaza de programe nationale de imunizare specifica anti VHB a nou nascutilor si/sau a adolescentilor.



ETIOLOGIE

Virusul hepatitei B (HVB) este un corpuscul sferic, cu dublu contur, cu un diametru de 43 nm, constituit dintr-un īnvelis extern si componenta centrala , care este nucleocapsida virionului.

Partea externa (īnvelisul) constituie antigenul de suprafata al virionului:AgHBs. Acest antigen se gaseste īn sīnge. Eliberate īn exces din īnvelisul extern, aceste particule de AgHBs se gasesc īn ser īn cantitati uneori mari, putīnd fi decelate prin diferite teste, pentru diagnosticul specific al infectiei cu HBV.

AgHBs apare īn sāngele celor infectati cu mult timp īnaintea bolii clinice, īncepānd de la 2 saptamānii dupa infectie, mentināndu-se īn perioada de boala acuta timp de 2-21 de saptamāni, cānd decelarea īn sānge serveste pentru diagnosticul hepatitei de tip B. Persistenta lui peste 3 luni de la debutul bolii acute prezinta semnificatia fie a trecerii īn stare cronica, fie īn aceea de purtator aparent sanatos (cronic) de antigen..

Fata de AgHBs apar anticorpii respectivi anti-AgHBs, īnsa mai tārziu, īn convalescenta si numai la acei bolnavi care fac o infectie autolimitata, prezenta lor semnificānd vindecarea sigura a bolii si imunitatea postinfectioasa (singurii anticorpi din cursul acestei infectii cu actiune protectiva).Īn majoritatea cazurilor.

Componenta centrala (nucleocapsida virionului) cuprinde urmatoarele componente: capsida, ADN-polimeraza si genomul viral.

Capsida este denumita īn mod curent antigenul central al virusului:AgHBc.Se deceleaza īn celulele hepatice.

Fata de AgHBc apar anticorpi specifici IgM, care reprezinta indicatorul cert de infectie (boala) acuta. Persistenta lor (īn titruri mai mici) semnifica o infectie persistenta activa sau acutizari ale procesului cronic (o dovada a multiplicarii virale: prezenta activa a bolii). Dimpotriva, disparitia lor coincide cu vindecarea bolii.

Tot īn capsida virionului exista un alt antigen denumit AgHBe. Persistenta antigenului e constituie un indiciu al elutiei bolii catre cronicizare, a unui proces activ (valoare predicativa nefarabila).

S-a demonstrat ca persistenta antigenului e īn ser confera acestuia o mare infectivitate, constituind un marker al infectiozitatii sāngelui. Īn contrast, aparitia si persistenta anticorpilor anti-e constituie un semn farabil, pentru vindecarea bolii (desi nu de valoare absoluta

Nucleocapsida contine 2 enzime: ADN-polimeraza si reverstranscriptaza. Gradul de activitate al ADN-polimerazei indica intensitatea replicarii virale si gradul de infectivitate a serului respectiv.

Genomul HBV (AND-ul viral) este componenta esentiala a nucleocapsidei.. O functie a genomului este cea de replicare virala.

Rezistenta VHB este neobisnuit de mare fata de unii agenti fizici si chimici. El rezista la actiunea temperaturii de 60 timp de 10 ore, fiind distrus numai prin fierbere prelungita (30 minute la 100), prin autoclavare la 90-l20 īn 20 de minute, sau la caldura uscata de 160 īn 1 ora. Este putin afectat de razele ultraviolete si rezista la clorinarea apei (īn limitele poilitatii), la eter, fenol, beta-propriolactona, alcool. Este rezistent la temperaturi scazute (īnghetat la -20C este viabil si dupa 15 ani).



EPIDEMIOLOGIE



Hepatita virala B, probabil mai putin raspāndita īn secolele trecute si identificate cu siguranta īntre anii 1938 si 1944, a luat o mare extindere dupa cel de-al doilea razboi mondial. Dupa cum se exprima raportul O.M.S. din 1977 :“hepatita B este solid imtata īn populatiile lumii īntregi, inclusiv acelea ale tarilor si insulelor īndepartate .

Cresterea morbiditatii prin hepatita B īn ultimele decenii se datoreaza mai multor factori si anume:

-multiplicarea manoperelor medicale, cu posibilitati crescute de transmitere parenterala a virusului (hepatita de inoculare): tehnici de explorare, injectii, imunizari, analize de control periodic, etc.;

-cresterea numarului de transfuzii de sīnge si derivate si īnmultirea centrelor de hemodializa periodica (riscul hepatitei posttransfuzionale);

-īn unele tari folosirea de droguri pe cale parenterala;

-posibilitatea raspīndirii hepatitei B pe cale sexuala (in aglomerarile urbane) - transmitere veneriana;

-cresterea continua a rezerrului de virus, prin purtatorii cronici de virus (hepatite cronice, purtatori aparent sanatosi).

Dintre profesiuni, cel mai afectat este personalul medico-sanitar (hepatita profesionala).

Sursa de virus

Este reprezentat de om, prin:

-bolnavii de hepatita virala acuta de tip B;

-bolnavii cu hepatita cronica purtatori de AgHBs

-bolnavii cu ciroza hepatica cu virus B prezent;

-bolnavii cu cancer primitiv hepatic, care īn proportie de 20-80% sunt purtatori de AgHBs;

-purtatori cronici, aparent sanatosi de AgHBs, a caror prevalenta variaza īn Europa īntre 0,5 si 5%. Īn unele colectivitati īnchise, portajul de AgHBs poate fi mare, 11,9% sau si mai mult.

Produsele umane care contin VHB (semnalizat prin AgHBs) sunt: sīngele, sangele menstrual, diferite secretii (bila, sperma, secretia vaginala, laptele de femeie). O importanta sursa de VHB este saliva. Astfel, diferiti cercetatori au constatat ca īntre 50 si 86% dintre bolnavii cu hepatita B sau dintre purtatorii de AgHBs prezinta īn saliva AgHBs. Saliva umana poate servi ca vehicul pentru transmiterea VHB. Se considera ca saliva este vehiculul principal al infectiei neparenterale cu VHB, prin : sarut, picaturi de saliva raspīndite īn aer, obiecte atinse cu saliva infectata. Secretiile nazofaringiene la purtatorii de VHB pot contine AgHBs īn 43 % din cazuri.

Īn urina, AgHBs a fost decelat inconstant la bolnavii de hepatita acuta.

Īn centrele de hemodializa s-a izolat AgHBs de pe suprafata obiectelor din jurul persoanelor si al bolnavilor purtatori de VHB, ceea ce arata ca bolnavii cu AgHBs trebuie izolati de ceilalti bolnavi .



MODURI SI CAI DE TRANSMITERE



Manopere medicale si nemedicale cu risc de transmitere a hepatitei B





Manopere medicale

Manopere nemedicale



Transfuzie de sīnge

Administrare de derivate din sange ( exceptie albumina umana si imunoglobulinele)

Determinari de grup sanguin

Recoltari de sīnge prin punctii venoase

Punctii digitale pentru hemograme

Punctii diverse

Intradermoreactii

Injectii

Vaccinari parenterale

Interventii chirurgicale

Tratamente stomatologice (extractii dentare)

Hemodializa

Cateterism cardiac

Electromiografie

Acupunctura

Vaccinari īn serie cu „pistol” (jet gun)

Autoinjectii (toxicomani)

Punctia lobului urechii pentru cercei

Tatuaj

Ventuze

Barbierit

Manichiura si pedichiura

Escoriatii sau plagi care ajung īn contact cu sīngele unui purtator de AgHBs

Acupunctura (practicata de persoane nemedicale )



Calea percutana ramīne calea de transmitere cea mai importanta a hepatitei B, cuprinzīnd variate modalitati, dar care toate sunt īn legatura cu infectarea sau cu inocularea incidentala de sīnge (sau cu derivate), chiar īn cantitati infinit de mici.

Sunt redate īn el principalele manopere medicale si nemedicale, care prezinta riscul transmiterii de VHB, īn lipsa unei sterilizari adecvate, pentru primitori, dar īn unele cazuri si pentru efectori (personalul medico-sanitar).

Transmiterea VHB este posibila īn stomatologie, prin instrumente nesterilizate,data fiind prezenta freventa a AgHBs īn saliva purtatorilor cronici de AgHBs. Riscul de transmitere a VHB de la stomatologii purtatori de AgHBs la pacientii īngrijiti de acestia,este practic foarte rar dar nu imposibil.

Alte cai de transmitere. S-au adus probe epidemiologice si experimentale de transmitere a VHB, prin variate modalitati nonpercutane, ci prin contact cu unele mucoase infectate prin sarut (transmiterea prin saliva īncarcata cu virus ) sau prin contact sexual.Din enumerarea acestor modalitati, rezulta ca hepatita B se poate transmite prin contact intim, īntre sot si sotie, si īn general, intrafamilial.

Dupa diferite cercetari, se apreciaza o pondere de 17-26,9%, chiar 38%, pentru transmiterea neparenterala.

Transmiterea verticala (gravida-fat) - se admite ca modul de transmitere cel mai frecvent al VHB de la mama cu AgHBs este infectia perinatala, īn cursul travaliului si expulziei (prin contactul copilului cu sīngele infectant al mamei ), precum si cea postnatala, prin contactul intim cu mama purtatoare de AgHBs.

Transmiterea aerogena este posibila, dar extrem de rara, prin stropi de sīnge īn aer, īn centrele de hemodializa sau prin picaturi de saliva infectanta raspīndita īn aer.





HEPATITA B VIRALA PROFESIONALA



Īn prezent, hepatita virala si īn special hepatita de tip B, constituie cauza cea mai frecventa a morbiditatii cu caracter profesional a personalului medico-sanitar (60% din morbiditatea profesionala a acestui personal).

Acest aspect a devenit evident īncepīnd din 1949-l950 si de atunci numeroase statistici au aratat ca frecventa hepatitei virale este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar fata de restul populatiei. Pe specialitati, personalul cel mai expus este: personalul din centrele de hemodializa, din centrele de recoltare a sīngelui si personalul de laborator. Pe specialitati clinice, cei mai expusi sunt, īn ordine:stomatologii, chirurgii, obstetricienii Deosebit de expus este si personalul din unitati psihiatrice si de copii retardati (80% dintr-un serviciu de psihiatrie prezentau markeri ai infectiei cu VHB: purtatori de anticorpi sau de AgHBs).

Modalitatile de infectie sunt variate, dar īn esenta constau din contactul cu sīngele virulent al bolnavilor sau al purtatorilor de VHB.

Īn toate tarile, hepatita virala de tip B a fost inscrisa pe lista bolilor profesionale a personalului medico-sanitar, iar acesta este trecut pe lista de prioritati a vaccinarii cu vaccin hepatitic B.



PATOGENIA HEPATITEI VIRALE B



Infectia cu VHB necesita cantitati infime de material infectios pentru a se produce : mai putin de 0,001 ml de ser virulent sau 1 ml de plasma īn dilutia 1/10000-l/10000000.

Infectia cu VHB se realizeaza frecvent pe cale parenterala sau prin contact cu secretii si mucoase infectate.

Calitatile patogenice ale VHB, īmpreuna cu raspunsul imun al fiecarui organism confera hepatitei virale B o elutie clinica particulara, cu variate manifestari clinice si cu grade diferite de severitate si trecere īn cronicitate.

Dupa intrarea VHB īn sīnge, acesta se ataseaza de membrana hepatocitelor (hepatotropism.Virusul patrunde apoi īn hepatocit si incepe replicarea virala. Ciclul de replicare a VHB dureaza 10-l2 zile, dupa care urmeaza eliberarea extracelulara a virusului, invazia celorlalte hepatocite si a īntregului parenchim hepatic, urmata de viremie.

VHB nu determina direct citoliza hepatica, ci prin intermediul reactiilor imunitare ale organismului, care sunt variate, putīnd fi normale sau patologice.

Urmatoarele situatii pot surveni īn elutia infectiei cu VHB (istoria naturala a infectiei cu VHB):

1.Hepatita acuta virala B cu elutie normala, forma autolimitanta a bolii, survine īn aproximativ 90 din cazuri. De remarcat ca īn hepatita B pot aparea infectii asimptomatice cu dezltarea imunitatii specifice.

2. Infectia persistenta cu VHB (infectia cronica) survine īn aproximativ 10 din cazuri.

Din aceasta modalitate de infectie poate rezulta:

-stare de purtator cronic asimptomatic cu VHB (5-8);

-hepatita cronica, cu cele 2 tipuri principale (3-5);

-ciroza hepatica cu VHB (0,5-3);

- cancer primar hepatic, pe fondul de infectie cronica.

Tabloul de infectie cronica cu VHB poate fi complicat, printr-o coinfectie sau suprainfectie, cu virusul delta, care se multiplica si devine activ numai īn prezenta infectiei cu VHB.

FORME CLINICE DE MANIFESTARE A INFECTIEI CU VIRUSUL HEPATITIC B



Infectia cu virusul hepatitic B (VHB) poate avea mai multe forme de manifestare clinica:

1. Portajul asimptomatic de VHB

Prezinta risc epidemiologic maxim de raspāndire datorita lipsei manifestarilor clinice.

2. Hepatita acuta virala

Poate elua cu forme medii, severe, prelungite si cu recaderi.

3. Forme clinice cronice

Sunt reprezentate de: hepatita cronica activa, ciroza hepatica si cancerul primitiv de ficat.



II. INFECTIA CU VIRUSUL HEPATITIC C

Reprezinta o importanta problema de sanatate publica fiind cea mai frecventa cauza de hepatita cronica, ciroza hepatica si carcinom hepato-celular. Infectia cu VHC prezinta mari asemanari cu infectia cu VHB prin modalitatile de transmitere, elutia ca infectie persistenta si rata mare de cronicizare.

ETIOLOGIE

Virusul hepatitic C este un virus ARN, cu 6 genotipuri si mai multe subtipuri .

Genotipurile determina severitatea bolii, influenteaza raspunsul la terapia cu interferon si impiedica prepararea de vaccinuri eficiente.

EPIDEMIOLOGIE

In lume exista cca 300 milioane de purtatori de virus C, cu diferite forme de boala, reprezentand sursa de infectie.

Materialele infectante sunt reprezentate de : sange si preparate de sange, instrumentar contaminat ( chirurgical, stomatologic, ace, seringi), secretii genitale.

Modalitati de transmitere :

- transfuzii de sange si derivate de sange ;

- utilizare de instrumentar contaminat in interventiile terapeutice, administrarea de droguri iv, proceduri de diagnostic invazive ;

- transt de organe infectate ;

- hemodializa ;

- calea sexuala – rara ( 5%) ;

- cale verticala ( gravida- fat)

- infectie profesionala ( 1-5 %) ;

- infectie intrafamiliala, prin utilizarea in comun a unor obiecte de uz personal.





TABLOURI CLINICE

1. Hepatita acuta cu VHC – este frecvent asimptomatica (50-80%) si nediagnosticata. Virusul persista in sange si dupa vindecarea clinica, cu rata de cronicizare a infectiei de 50-70%.

2. Hepatita cronica cu VHC – apare la 4-l0 ani de la infectia acuta, cu elutie in timp ( pana la 20 ani) spre ciroza hepatica, carcinom hepato-celular ( pana la 75% cazuri).



III. INFECTIA CU VIRUSUL HEPATITIC D

Se poate produce doar in asociere cu infectia cu virus B.

ETIOLOGIE

Virusul hepatitic D este un virus ARN, fara invelis, pe care il imprumuta de la virusul B ( Ag HBS).

EPIDEMIOLOGIE

In lume sunt cca 15 milioane de persoane infectate cu VHD.

Sursa de infectie – omul cu dubla infectie, VHB+VHD.

Transmiterea este similara cu a virusului B. Grupuri de risc : persoanele politransfuzate, hemofilicii, prostituatele, homosexualii, personalul medical.

TABLOURI CLINICE

Asocierea VHB+VHD se produce sub 2 forme :

1. coinfectie – infectie si elutie simultana, risc mai mic de cronicizare ( 1-3%) ;

3. suprainfectie VHD peste infectie preexistenta cu VHB – elutie clinica mai severa si risc inalt de cronicizare ( pana la 80%).









PROFILAXIE



1. Masuri generale de prevenire a hepatitei virale B, C, B+D:

• Izolarea cazului de boala si dezinfectia terminala;

• Supravegherea si controlul clinic si de laborator al partenerilor sexuali ai bolnavului, ca si restul familiei;

• Screeningul riguros al donatorilor de sīnge, īn etape:

-respingerea celor ce au avut īn antecedente hepatita acuta sau sunt bolnavi de hepatita cronica;

-controlul probei recoltate (AgHBs, Ac anti VHC). Probele pozitive sau dubioase r fi abandonate;

• Restrīngerea la maxim a indicatiilor de transfuzii de sīnge, ca si a lumului introdus. Īn masura posibilului, se indica folosirea sīngelui de la un singur donator, evitīnd amestecul mai multor surse (valabil īn special pentru plasma si pentru transfuziile repetate sau luminoase);

• Autotransfuzia, posibila īn cazul interventiilor chirurgicale programate, īn care pacientul īsi pregateste si pastreaza la freezing o cantitate de sīnge propriu, necesara īn momentul interventiei si dupa aceea;

• Restrīngerea la minim a injectiilor intramusculare la domiciliu si asigurarea de materiale de unica folosinta pentru situatiile ce nu pot fi evitate;

• Utilizarea materialelor de unica folosinta pentru toate manoperele de recoltare, tratament injecil, vaccinari īn colectivitati si īn cazul oricaror interventii stomatologice si de mica chirurgie;

• Instruirea bolnavilor privind modalitatile de transmitere a virusurilor hepatitice si mijloacele ce le stau la īndemīna pentru a-i proteja pe cei din jur de riscul infectiei (folosirea de truse personale de ras, manichiura, a periutei de dinti, protejarea cu prezervativ īn cazul raporturilor sexuale), ca si necesitatea de a informa personalul medical despre starea lor de portaj ori de cīte ori se expune la interventii sīngerīnde;

• Educatia sanitara a īntregii populatii, īn special asupra riscului de infectare la frizerie si manichiura prin folosirea fara sterilizare a lamelor, bricelor, forfecutelor, ca si īn cazul tatuajelor, dar si asupra riscului raporturilor sexuale īntīmplatoare si neprotejate.



2. Profilaxia hepatitei profesionale se realizeaza prin:

• Informarea personalului asupra riscului si asupra masurilor de protectie (tehnica aseptica, dezinfectie, spalare, purtare de manusi si alt material de protectie);

RESPECTAREA CU STRICTETE A MASURILOR DE PRECAUTIE UNIVERSALE: Se aplica pentru urmatoarele produse biologice: sange si produse biologice care contin sange vizibil sau se presupune a contine sange; sperma si secretii vaginale; LCR, lichid sinovial, peritoneal, pericardic, amniotic; probele de laborator care contin HIV.

PRECAUTII UNIVERSALE:

-examinare pacient fara a atinge sange, alte produse biologice- spalare pe maini;

- examinare pacient cu atingerea sange, alte produse biologice- spalare pe maini, manusi de protectie;

-recoltare de sange- spalare pe maini, manusi de protectie;

-montare de catetere venoase- spalare pe maini, manusi de protectie;

-aspirare- spalare pe maini, manusi de protectie, halat de protectie ; daca se prevede stropirea cu sange sau cu alte produse biologice se r purta masca si ochelari de protectie ;

-montarea de catetere sau sonde pe diverse cai-- spalare pe maini, manusi de protectie, halat de protectie ; daca se prevede stropirea cu sange sau cu alte produse biologice se r purta masca si ochelari de protectie ;

-manipularea de materiale de orice fel murdare- spalare pe maini, manusi de protectie, halat de protectie, masca si ochelari de protectie daca materialele par intens contaminate ;

-intubare, endoscopie- spalare pe maini, manusi de protectie, halat de protectie, masca si ochelari de protectie ;

-operatii sau interventii de urgenta care pot produce stropirea cu sange sau cu alte produse-- spalare pe maini, manusi de protectie, halat de protectie, masca si ochelari de protectie .

Manusile se schimba dupa fiecare pacient.

-manipularea atenta a materialelor medico-chirurgicale intepatoare : acele de seringa nu se detaseaza manual de seringa, nu se recapisoneaza dupa folosire, se colecteaza in recipiente rezistente.

Se r folosi de rutina mijloacele adecvate de protectie pentru protejarea pielii si mucoaselor indiferent de pacient.

Mainile si alte suprafete descoperite de piele se spala imediat cu apa si sapun daca au fost stropite cu sange sau cu alte produse biologice.

Mainile se spala dupa scoaterea manusilor si inainte de punera lor.

Pentru resuscitarea tip gura la gura se r folosi piese bucale sau alte mijloace, nu gura.



• Controlul prezentei de AgHBs si a anticorpilor specifici (anti HBs), Ac antiVHC la personalul medico-sanitar, cu risc crescut la infectie (contact cu sīnge si produse de sīnge);

• Imunizare pasiva cu imunoglobuline umane specifice anti-HBs a personalului receptiv (lipsit de anticorpi), īn caz de inoculari accidentale;

• Imunizare activa cu vaccin hepatitic B ( īn curs de generalizare) īncepīnd cu grupele „cu risc” (inclusiv personalul sanitar).



3. Profilaxia specifica

Profilaxia specifica a hepatitei B este rezolvata prin vaccinare. In prezent se utilizeaza vaccinuri recombinate (Engerix B, Recombivax). Sunt produse prin inginerie genetica, prin inserarea AgHBs īn celule de drojdie de bere.

Din vaccinurile existente, īn tara noastra este folosit vaccinul Engerix-B cu 10g AgHBs/0,5 ml (doza pediatrica) si 20g/1ml (doza la adult). Ritmul de administrare este de 3 doze la 1 luna interval. Durata protectiei imune prin vaccinare este de 3-5 ani sau chiar si mai mult. Vaccinarea anti-VHB nu are contraindicatii si previne infectia cu virusul hepatitic D (delta).

Imunizarea preaccident consta īn trei inoculari de 1 ml i.m. īn zona deltoidiana, la intervale de o luna (a doua inoculare) si de sase luni (a treia).

Imunizarea postaccident intra īn discutie īn cazul personalului sanitar si a contactilor sexuali recenti. Se face imediat, o doza de gammaglobulina specifica hiperimuna si se continua cu o schema accelerata de vaccinare (trei inoculari la o luna interval). Aceasta se face indiferent daca s-a administrat gammaglobulina sau nu.

Vaccinarea anti-VHB este indicata la urmatoarele categorii:

• Personalul medico-sanitar (inclusiv din centrele de sīnge);

• Personalul din institutiile cu copii īnapoiati, azile, spitale psihiatrice;

• Pacienti supusi hemodializei;

• Hemofilicii si alti pacienti care necesita sīnge sau derivate de sīnge;

• Nou-nascutii din mame AgHBs pozitive;

• Sotii si alti contacti familiali ai purtatorilor de AgHBs;

• Persoane care abuzeaza de injectii ilicite cu droguri;

• Homosexuali si heterosexuali cu parteneri multipli;

• Turisti care merg īn zone hiperendemice;

• Populatia din regiunile hiperendemice (īncepānd cu nou-nascutii);

• Cadre medico-sanitare care s-au inoculat accidental cu sānge de la pacienti;

Profilaxia pasiva cu imunoglobuline umane specifice este indicata īn orice caz de inoculare accidentala sau alt contact infectant.

In prezent pentru infectia cu VHC si VHD nu exista profilaxie specifica ( vaccinare).

4. Profilaxia transmiterii perinatale

• Toate gravidele trebuie testate pentru prezenta de AgHBs, Ac anti VHC (repetat la fiecare sarcina si cu ocazia oricarui contact infectant);

• Nou-nascutii din gravidele AgHBs pozitive r primi imediat (sau īn primele 12 ore) imunoglobuline umane specifice anti-AgHBs si prima doza de vaccin cu AgHBs.



.





BIBLIOGRAFIE

1. Grosheide P., Van Damme P. – Prevenirea hepatitei B. ED. Yacqmain Ltd., Wilrijk., Belgia, 1996.

2. Molagic V., Chiotan M., Rafila A., Arama V. – Actualitati īn epidemiologia infectiei cu virusul hepatic B. Rev. Rom. De Boli Infect., 2003, l.VI, m.1: 13-l6

3. Chiotan M. – Boli infectioase, Editura National, 1999

4. Rebedea I. (sub redactia) - Hepatita acuta virala tip B. Īn: Boli Infectioase, Ed. Medicala, Bucuresti 2000 : 274-287

5. Buligescu L. – Tratat de hepatogastroenterologie, Vol.II, Editura Medicala AMALTEEA, Bucuresti, 1999

6. Voiculescu M. Gh. – Hepatita virala B. Īn: Boli Infectioase, Edit. Medicala, Bucuresti, 1990, l. II: 370 – 412..