mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Afectiuni virale
Index » Boli infectioase » Afectiuni virale
» Rezistenta fata de infectiile virale

Rezistenta fata de infectiile virale


Share





Re-zistenta fata de infectia virala este initial asigurata prin factori care nu sunt specifici pentru virusurile individuale. Protectia fizica este oferita de straturile cornoase ale pielii si prin secretiile mucoase, care curata continuu suprafetele mucoase. indata ce prima celula este infectata, interferonii devin importanti ca factori de rezistenta locala. Infectia virala poate determina, de asemenea, eliberarea altor citokine din celulele infectate. Epitopii proteinei virale exprimati pe suprafata celulara in contextul proteinelor de histocompatibilitale pot atrage celulele T cu receptorii adecvati. Citokinele, agentii inflamatori si antigenele eliberate prin moartea celulei, indusa de virus, atrag celulele inflamatorii, granulocitele, celulele natural killer (NK) si limfocitele la sediul infectiei initiale. Interferonii si celulele NK sunt importanti in mod special in limitarea infectiei virale in primele zile. Granulocitele si macrofagele sunt, de asemenea, importante in fagocitoza si degradarea virusurilor, in special dupa debutul raspunsului in anticorpi.


Aproape de sfarsitul primei saptamani sau la inceputul saptamanii a doua dupa infectie, pot fi delectate cateva raspunsuri: un raspuns in anticorpi specifici virali; un raspuns specific viral in limfocite T helper CD4+, sub restrictia antigenului leucocitar de histocompatibilitate (HLA) clasa II si un raspuns specific viral in limfocite T citotoxice CD8+, sub restrictia HLA clasa I. Intensitatea acestor raspunsuri, care sunt importante in insanatosirea rapida, creste in mod caracteristic in timpul saptamanilor 2-3 de boala. De asemenea, intre saptamanile 2-3, izotipul de anticorpi se modifica frecnt de la IgM la IgG si anticorpii IgA specifici virusului pot fi detectati la nilul suprafetelor mucoase. Anticorpii poate neutraliza virusul direct prin legarea de suprafata sa si prenind adsorbtia sau penetrarea sa. Complementul, in general, intensifica neutralizarea virusului. Anticorpii si complementul pot, de asemenea, sa lizeze celulele infectate viral, care exprima proteinele virale pe suprafata lor. O celula infectata cu un virus cu anlopa exprima de obicei componentele glicoproteice virale ale anlopei pe suprafata sa. Astfel, celula infectata devine subiectul distructiei prin anticorpii antiglicoproteina si complement.
Raspunsul in anticorpi si raspunsurile in limfocitele CD4+ si CD8+ tind sa persiste timp de cateva luni dupa infectia primara. Limfocitele producatoare de anticorpi persista in numar mic ca celule cu memorie si incep sa prolifereze rapid ca raspuns la reexpunere, asigurand o bariera timpurie fata de reinfectia cu acelasi virus. Memoria imunologica pentru raspunsurile in celule T pare sa dureze mai putin si revitalizarea imunitatii cu celule T poate intarzia fata de raspunsurile secundare in anticorpi, in special cand trec multi ani intre infectia primara si reexpunere. Unele virusuri prezinta gene care modifica raspunsul normal al gazdei. Exemple de gene virale care eludeaza rezistenta gazdei sunt reprezentate de ARN-urile adenovirale VA, care impiedica interferonul sa stopeze sintezele proteice in celulele infectate cu adenovirus; proteina adenovirala E1A, care inhiba responsivitatea interfero-nului fata de initiatorii specifici; proteinele adenovirale E3, care impiedica citoliza indusa de factorul de necroza tumorala si blocheaza sinteza antigenului de clasa I de catre celula infectata si ICP47 al virusului herpes simplex si US11 citome-galic, care blocheaza prezentarea antigenului de clasa I. in mod clar, multe virusuri au evoluat pentru a prezenta gene care inhiba efectele interferonului, celulelor NK si a celulelor citotoxice CD8+. Adoptarea acestor strategii de catre virusuri subliniaza importanta acestor factori de rezistenta ai gazdei in limitarea infectiei virale si subliniaza, de asemenea, redundanta in rezistenta gazdei. Chiar si atunci cand virusurile blocheaza unul sau mai multi efectori ai rezistentei gazdei, infectia poate fi inca limitata la marea majoritate a gazdelor imunocompetente.


S-au scris multe despre rolul aspectelor specifice ale raspunsului imun al gazdei in limitarea infectiilor virale specifice. Desigur, afectiunile limfocitului T sunt in special asociate cu infectii primare si reactivate relativ sere cu herpesvirus, iar raspunsurile in anticorpi sunt importante in rezistenta fata de multe infectii cu virusuri ARN. Totusi, acest raspuns in anticorpi este, de asemenea, important in rezistenta fata de infectiile cu herpesvirus, lucru demonstrat prin utilizarea terapiei cu imunoglobine in infectiile cu herpesvirus. in plus, raspunsul in limfocite T este important in rezistenta fata de infectiile cu virusuri ARN; aceasta importanta este exemplificata prin prezenta celulelor T citotoxice specifice pentru nucleoproteina virusului gripal. Redundanta rezistentei gazdei permite raspunsurilor in interferon, celule NK, limfocite B si limfocite T sa compenseze, in majoritatea situatiilor, deficitul unui factor de rezistenta al gazdei.
Redundanta rezistentei gazdei isi are pretul sau. in mod cert, unele aspecte din raspunsul gazdei contribuie la manifestarile fiziopatologice ale infectiei virale. Inflamatia de la nilul sediului infectiei este esentiala pentru un raspuns local eficient, dar contribuie, de asemenea, la simptomele locale si sistemice si la moartea celulara locala. Balanta imuna sistemica poate fi modificata de catre infectia virala si modificarea poate aa ca rezultat un atac imun asupra celulelor nervoase sau aaltor celule. Notiunea a fost pusa initial pe faptul ca unele din aceste raspunsuri aberante se pot datora, in parte, reactivitatii incrucisate dintre antigenele virale si cele celulare. in timp ce asemenea efecte pot fi evidentiate la modelele experimentale, rolul lor in manifestarile autoimune ale infectiilor virale primiti sau recurente este nesigur.


Tipareste Trimite prin email



loading...








Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2019 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor


  Sectiuni Boli infectioase:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai