Secretia exocrina
Secretia exocrina a stomacului este rezultatul actitatii secretorii a mucoasei gastrice care are o suprafata de 800 cm2. Sucul gastric este un lichid incolor, limpede sau usor opalescent, cu un pH acid cuprins intre 0,8-l,5, ce contine apa, electroliti, HCI, fermenti, mucus, factor intrinsec. Cantitatea secretanta in 24 h este intre 1,5 si 3 litri.
Secretia acida a stomacului, reprezentata de HCI isi are originea in celulele parietale sau oxintice din glandele regiunii fundice si ale corpului gastric.
Se apreciaza ca
stomacul uman contine un miliard de astfel de celule. Secretia bazala sau de repaus (B.A.O - basal acid outpuf) este de 2-5 mEq/ ora de HCI; secretia stimulata, de exemplu prin testul cu pentagastrina (M.A.O - maximal acid outpuf) ajunge la valori cuprinse intre 22-25 mEq/h de HCI (7).
Cercetari recente au pus in edenta la suprafata celulei parietale receptori pentru histamina, acetilcolina si gastrina (7). Fiecare din acesti factori poate stimula el insusi secretia acida, actiunea lor combinata avand ca rezultat cresterea secretiei acide. Receptorul histaminic poate fi neutralizat prin substantele blocante de receptori H2, cel acetil-colinic prin vagotomie, iar cel gastrinic prin antrecto-mie. Receptorii secretagogi ai celulelor parietale pentru acetilcolina, histamina si gastrina determina in ultima instanta secretia de HCI printr-un mecanism specializat de transportor de ioni numit pompa de protoni. Celula parietala realizeaza cu ajutorul pompei de protoni un gradient de concentratie al ionilor de hidrogen (H+) de la 0,4-0,5 mEq/l cat este in plasma, la 160 mEq/l cat este in sucul gastric, concentrare care se face cu un mare consum de energie (transferul unui ion de H+ necesita in aceste conditii 10 000 kcal). Toate formele de stimulare a secretiei acide pot fi blocate prin agenti care actioneaza ca inhibitori ai pompei celulare parietale de protoni (Omeprazol, Lansoprazol, Panto-prazol).
Acidul clorhidric este deci un constituent fiziologic al sucului gastric cu rol important in desfasurarea digestiei: activeaza pepsinogenul, contribuie la formarea de acid-albumine usor digerabile, solu-
bilizeaza colagenul si nucleoproteinele, precipita cazeinogenul din lapte, stimuleaza secretiile digestive subiacente, impiedica dezvoltarea germenilor adusi cu alimentele in stomac.
Fermenti. Principalul ferment al sucului gastric este pepsina secretat de celulele principale ale glandelor gastrice intr-o forma inactiva - pepsino-gen. Activarea se face in mediul acid al stomacului sau de catre pepsina insasi printr-un mecanism autocatalitic. Au fost identificate pana in prezent 7 tipuri de pepsinogene in sucul gastric uman. Secretia de acid si de pepsinogen este in general concordanta, stimularea si inhibarea lor facandu-se prin aceleasi mecanisme. Pepsina realizeaza degradarea partiala a proteinelor pana al stadiul de polipeptide (peptone), elemente importante de stimulare a secretiei de gastrina si colecistochinina. Digestia si coagularea laptelui la om se fac tot datorita pepsinei si nu datorita labfermentului prezent in stomacul animalelor tinere.
De mentionat si prezenta lipazei gastrice cu actitate redusa la adult (pH optim 4-5) activa insa la
sugar unde determina hidroliza grasimilor emul-sionate.
Mucusul gastric este secretat de epiteliul de invelis si de celulele mucoide ale glandelor pilorice si cardiale. Are o structura glicoproteica. Productia sa este stimulata de excitanti ai mucoasei gastrice si prin mecanisme colinergice. El formeaza pe suprafata mucoasei gastrice un strat cu o grosime de 1-l,5 mm cu rol de protectie fata de agresiuni mecanice, termice, chimice si de autodigestie clor-hidropeptica.
Capacitatea mucoasei de a mentine o diferenta (gradiente) importanta de pH intre mediul puternic acid al sucului gastric (pH 1-2) si mediul tisular usor alcalin (pH-7,4) al mucoasei gastrice este cunoscuta sub numele de "bariera mucoasa\". Alterarea acestei bariere are ca rezultat retrodifuziunea ionilor de hidrogen in peretele gastric si deci producerea fenomenului de autodigestie, factor esential in geneza bolii ulceroase.
La constituirea barierei mucoasei contribuie: 1) stratul de mucus de la suprafata mucoasei impregnat curHCC>3 secretat de celulele epiteliului de invelis care incetineste penetratia H+ catre elementele celulare ale epiteliului de invelis; 2) stratul celulelor epiteliului de suprafata cu asa-numitele "legaturi puternice\" (tight junctions) intercelulare care impiedica transportul de substante intre celule, si 3) microcirculatia din mucoasa gastrica, foarte activa, care indeparteaza rapid H+ retrodifu-zata si contribuie la formarea unui transsudat bogat in HCO; si Na+.
Factorul intrinsec este o mucoproteina cu greutate moleculara de 60 000, secretat ca si HCI de celulele parietale ale glandelor fundice. impreuna cu tamina B12 adusa prin alimente (factor extrinsec) formeaza un complex care ajuns in ileonul terminal elibereaza tamina B12 care este re-zorbita. Prin atrofia mucoasei gastrice sau in urma gastrectomiei totale (dupa epuizarea rezervelor de tamina B12) este impiedicata absorbtia de tamina B12, consecinta fiind aparitia unei
anemii megaloblastice (anemie pernicioasa).
Secretia endocrina
Au fost izolate mai multe peptide active biologic produse in peretele gastric fie in celule de tip endocrin din mucoasa (gastrina, somatostatina), fie la nivelul nerlor autonomi (VIP, substanta B, ence-falina etc).
Gastrina este cel mai cunoscut dintre acesti hormoni. Locul sau de producere se afla in regiunea antrala, fapt care explica locul antrectomiei in suprimarea secretiei gastrice de tip humoral. Este de mentionat intinderea variabila a zonei cu "functie antrala\" care este determinata de structura histo-logica a mucoasei capabile sa secrete gastrina. Clasic limitata la zona situata distal de unghiul gastric, prin studii de histochimie s-a gasit in unele cazuri intinderea acesteia in segmentul vertical al stomacului, indeosebi pe mica curbura.
Actiunea gastrinei este multipla constand in stimularea secretiei clorhidropeptice, stimularea moti-litatii gastrice, ca si o actiune trofica asupra mucoasei corpului si fornixului gastric.
Masurarea prin metode radioimunologice a gastri-nemiei arata la indidul normal pe nemancate valori cuprinse intre 20-l00 pg/ml.
Somatostatina are o semnificatie importanta in fiziologia gastrica ca si in tratamentul diferitelor domenii de patologie gastroenterologica. Peptidul este secretat sub actiunea unor stimuli lumenali, hormonali si nervosi de catre celulele endocrine din mucoasa gastrica, dar si din pancreas,
intestin ca si din neuronii din sistemul nervos central si periferic.
Cea mai importanta functie gastrica a somato-statinei este reglarea secretiei acide si secretiei de gastrina. Hormonul are o actiune inhibitorie, scazand
aciditatea si eliberarea de gastrina.
Reglarea secretiei gastrice
Functia secretorie a stomacului este reglata de un complex de factori in care un rol central il ocupa stimulii nervosi centrali si periferici si factorii umo-
rali, indeosebi gastrina. Sunt cunoscute trei faze ale secretiei gastrice.
Faza cefalica este mediata vagal fiind declansata de o serie de excitanti cum sunt vederea, mirosul, gustatul alimentelor, prin declansarea de reflexe conditionate etc. Vagul actioneaza prin stimularea directa a celulelor parietale ca si prin stimularea secretiei de gastrina. Ea inceteaza odata cu umplerea stomacului, cresterea valorilor gastri-nemiei, administrarea de substante anticolinergice, vagotomie.
Faza gastrica este pedominent umorala prin eliberarea gastrinei in principal prin excitatia mecanica si chimica a antrului gastric de catre continutul stomacului.
Faza intestinala incepe la 2-3 ore dupa ingestia alimentelor odata cu ajungerea chimului in jejunul proximal. Stimularea secretiei gastrice in aceasta faza s-ar face prin intermediul unor
hormoni care insa nu sunt inca bine indidualizati.In realitate mecanismele secretiei gastrice sunt mult mai complexe si se intrepatrund. Astfel, concomitent cu factorii de stimulare mentionati in cele trei faze actioneaza de asemeni si factori frenatori asigurandu-se astfel un echilibru functional optim de care depinde in final functionarea in conditii normale a stomacului.
