Aceste revarsate pot fi constituite din
sucuri bilio-duodeno-enterale, limfa, urina. Caracterul general clinic al acestor revarsate in retroperitoneu este ca din punct de vedere simptomatic declanseaza, cel putin la debut, o suferinta si manifestari mai putin violente sau exprimate decat in cazul prezentei acelorasi lichide in peritoneu. Durerea este de intensitate medie sau minima, distensia reflexa abdominala si eventual o aparare musculara regionala sunt minime si inconstante. Sunt posibile
tulburari reflexe de tranzit (diaree, constipatie), cu ileus dinamic ca urmare a reflexelor cu punct de pornire in inervatia vegetativa si somatica a SRP (39, 40). Ulterior in raport cu rapiditatea inundarii spatiului retroperitoneal, extensia topografica a revarsatului si caracterele sale biochimice si bacteriologice, toate acestea determinand o reactie progresiva peritoneala, simptomatologia evolueaza, agravandu-se.
Prezenta diferitelor revarsate lichidiene in SRP este de regula consecinta traumatismelor accidentale, contuze sau penetrante, ale diverselor viscere digestive sau
urinare superioare, a accidentelor secundare unor interventii chirurgicale sau de explorare sau a unor leziuni organice cu evolutie particulara, in mod aparte accentuam ca scurgerile limfatice in SRP pot fi o consecinta a implicarii inflamatorii a limfoganglionilor si vaselor limfatice retroperitoneale sau a chirurgiei care deschide acest spatiu si firidele sale ca de exemplu rezectia
unor anevrisme aortice sau iliace, unor histerec-tomii totale largite, unor limfadenectomii lombo-pelvine sau transte renale. Extraperitonializarea unui revarsat limfatic spontan se dezvolta frecvent in firida pararenala posterioara.
Diferitele revarsate pe care le-am mentionat evo-luiaza in raport cu coexistenta sau nu a factorului septic. Sucurile digestive contaminate sau suprain-fectate de principiu dezvolta colectii septice. Limfa sau
urina (daca nu este suprainfectata), chiar insotita de sange, in conditiile in care inundarea retro-peritoneala se sisteaza spontan, se pot rezorbi lent fara a antrena consecinte patologice.
CT este actualmente metoda electiva pentru diagnosticul fluidelor revarsate in SRP. Marginile acestor colectii in general difuze sunt mai greu de delimitat decat in cazul abceselor sau colectiilor septice bine organizate. Punctiile CT ghidate pot extrage mostre din fluidul existent care poate fi examinat biochimic, citologic, bacteriologic (41, 42).
Tratamentul recomandat depinde de cauza producerii revarsatului retroperitoneal, rapiditatea constituirii lui, natura lichidului revarsat si gravitatea simptomatologiei. Rezolvarea chirurgicala a leziunii cauzale, evacuarea, lavajul si drenajul zonei inundate, eliminarea fuzeelor de extensie lichidiana, alaturi de tratamentul general de sustinere formeaza masurile terapeutice principale. in cazuri cu indicatii elective drenajul prin catetere ghidate ultra-sonografic sau prin CT poate fi operati
