mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Reumatologie
Index » Boli si tratamente » Oftalmologie » Reumatologie
» Reumatismul #i;i sistemul imunitar

Reumatismul #i;i sistemul imunitar


Share





Sistemul imunitar are sarcina de a mentine organismul pe cat posibil teafar. El trebuie sa asigure integritatea corpului, deci sa-l pazeasca de agresori - structuri potential cauzatoare de boala (bacterii, virusuri, corpuri straine proteice etc). in realizarea acestei functii se foloseste pe de-o parte de dirse tipuri de celule, iar pe de alta parte de diferite substante solubile. Celulele sistemului de aparare sunt in primul rand globulele albe sanguine, care inoata in sange sau exista la nilul anumitor tesuturi (splina, ganglioni limfatici), iar partile solubile sunt anticorpii si "mesagerii" leucocitelor, asa-numitele citokine.

Cuprins:

Sistemul imunitar

Autoagresiunea şi reumatismul

Infecţia, reacţia de apărare şi reumatismul



Sistemul imunitar

sus sus
In īntregul său, sistemul imunitar acţionează ca o armată cu caracter defensiv, formată din diferite unităţi, parţial extrem de mobile şi cu rapiditate de execuţie, cu "servicii" de primire şi de expediere a informaţiilor, cu legături de comunicare īntre unităţi, si apoi īntre acestea si īntregul organism, armată care are un arsenal (potenţial) mare si foarte variat de "arme". Apărarea se efectuează pe baza mai multor principii constante, care se regăsesc īn viata de toate zilele sau īn activităţile militare. īntrucāt ceea ce face sistemul imunitar nu este altceva decāt o luptă continuă īmpotriva unor ..agresori străini". Leucocitelc se īmpart īn granulocite, monocite si limfocite B si T, fiecare. Ia rāndul său, divizāndu-se īn subgrupe, a căror prezentare nu este necesară īn cazul de fată. Granulocitelc si monicitele sunt celule devoratoare (fagocite), ce preiau structuri străine relativ nespecifice (de exemplu, bacterii) si le distrug cu ajutorul enzimelor lor proprii - proteine cu rol practic de descompunere. Aceste celule devoratoare pot fi comparate cu o maşină care īnghite gunoi: tot ce ajunge īn interiorul ei va fi distrus, pe cāt posibil.



Monocitele mai au īnsă si o altă funcţie, la fel de īnsemnată: ele poartă pe suprafaţa lor acele structuri genetice care-i permit sistemului imunitar să-si recunoască propriul corp şi să-1 deosebească de orice alt organism (cu excepţia unui geamăn univitelin). Aceste structuri genetice sunt de tip proteic şi aparţin aşa-numitului sistem uman de leucocite antigene (HLA).
Limfocitele T se leagă de monocite cu exacitatea unei reacţii cheie-lacăt, purtānd pe suprafaţa moleculei HLA o infimă parte din "inamicul" digerat anterior. Prin legarea lor. celulele T se "activează", ceea ce presupune cā īncep să producă acele substante-..mesageri" care influenţează celelalte celule. Fiecare celulă T se divide si devine astfel sursa unei mari familii de celule, ai cărei membri posedă toţi aceeaşi proprietate: recunoaşterea structurilor "prezentate"\' de monocite.

Deoarece un singur virus are mai multe componente, īmpotriva fiecărei structuri sunt activate mai multe celule T. Activarea limfocitelor T ajută la activarea limfocitelor B si a altor celule, de pildă, a limfocitelor T toxic, care pot distruge mai ales celulele tumorale sau pe cele infectate cu virusuri. Limfocitele T toxice sunt actorii principali īn lupta contra virusurilor.
Limfocitele B devin celule plasmatice-.,fabrici de anticorpi". Anticorpii dizolvaţi la nivel sanguin pot fi comparaţi cu semnalele luminoase īnotătoare, ce se prind de o struc-tură-tintă specifică. După această prindere. ..luminează" atāt de intens. īncāt, fie pot atrage propriile celule devoratoare, care preiau substanţele străine legate de anticorpi, fie stochează alţi corpi proteici (sistemul complementar) care. prin mici explozii ce pot fi comparate cu niste bombe, ard celulele străine īnsemnate (de pildă, bacteriile) si le distrug.

Reacţiile inflamatoare (ieşirea īn ţesuturi a componentelor sanguine si plasmatice. cu apariţia de tumefacţie. roşeaţā, īncălzire si degajare de factori declanşatori ai durerii, cu pierderi funcţionale consecutive) sunt produse īn special de asa-numitele citokine, "mesagerii" celulelor. Astăzi se cunosc cāteva zeci de tipuri de astfel de citokine (īntre altele, Interferonul). Citokinele. īn funcţie de tip. pot activa (de exemplu, limfocite) sau stoca (de exemplu, celule devoratoare) si de aceea sunt o componentă foarte importantă a sistemului imunitar si inflamator.
Ele activează nu numai la locul unde sunt produse, ci si la distanţă. Astfel, citokinele denumite Interleukina 1 (IL 1) si Interleukina 6 (IL 6) produc o reacţie febrilă la nivelul sistemului nervos central, si de aceea se mai numesc piro-gene (declanşatoare de febră) endogene (proprii organismului).

īntr-adevăr, majoritatea stărilor febrile din sfera infecţiilor evoluează cu activarea acestor pirogene endogene. Oboseala si depresiile consecutive proceselor inflamatoare sunt provocate tot de citokine (IL 1 si IL 6). ca si pierderea īn greutate (cauzată de asa-numitul factor tumoră-necroză: acesta este un ..mesager" celular care joacă un rol īn apărarea lata de celulele tumorale). Citokinele, mai ales IL 6, sunt răspunzătoare si de acele mecanisme de producere a factorilor inflamatori proteici, ducānd la creşterea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH). De asemenea, anemia si relativa lipsă de fier (relativă, deoarece depozite de fier există, dar ele nu sunt lăsate libere īn circulaţia sanguină, si astfel constatăm o scădere a fierului seric) observate īn stările inflamatoare sunt provocate tot de citokine.

Citokinele pot avea efect si asupra căilor nervoase si a glandelor endocrine, asa īncāt există o conlucrare si o influenţare reciprocă a sistemului de apărare, a sistemului hormonal si a sistemului nervos.
Deşi sistemul nostru imunitar reacţionează diferit īn situaţii diferite, el are mai multe posibilităţi să lupte si să distrugă īn mod eficient un inamic. In acelaşi timp, mecanismele inflamatoare evidente (roseaţa, tumefacţia. durerea, scăderea capacităţii funcţionale) informează organismul asupra evenimentelor si asupra pericolului care-1 ameninţă.

Autoagresiunea şi reumatismul

sus sus
īn mod normal, sistemul imunitar diferenţiază structurile proprii de cele străine, şi deci nu le agresează. O situaţie specială de corp străin este transplantul de organe, caz īn care va fi transplantat un ţesut cu "semnale" (structuri HLA) diferite. Deoarece aceste structuri īi apar sistemului imunitar de la īnceput ca străine si nu proprii, el atacă organul transplantat si. dacă nu se acţionează medicamentos, īl respinge.


Din motive necunoscute pot apărea uneori fenomene de "autoagresiunc": reacţii de apărare īmpotriva celulelor proprii organismului, a unor fragmente celulare sau a unor proteine solubile ("autoanticorpi". ..limfocite auloreactive"). Cānd o astfel de "autoactivarc" a sistemului imunitar duce la īmbolnăvire, vorbim de ..boli autoimunc".
Printre bolile autoimune se numără. īntre altele, si multe boli reumatice, ca poliartrita cronică, lupusul eritematos diseminat sau sclerodermia.

..īmbolnăvirile autoimune" reumatice sunt marcate de apariţia unor autoanticorpi caracteristici, deci anticorpi orientaţi contra structurilor proprii. De obicei este vorba de structuri proteice proprii. Un asemenea autoanticorp este. de exemplu, factorul reumatic, care poate fi evidenţiat īn sānge. īn special īn poliartrita cronică. In bolile reumatice ale ţesutului conjunctiv se pot evidenţia, totodată, cu frecvenţe diferite, autoanticorpi. ce ajută foarte mult īn diagnosticarea bolii. Denumirea lor a fost făcută fie după prescurtarea numelui pacientului la care au fost identificaţi pentru prima oară, fie după structura īmpotriva cărora sunt orientaţi. Astfel, anticorpii Anti-Sm si Anti-ANS sunt tipici pentru LED, anticorpii Anti-Jo 1 pentru miozită. iar Anti-Ro si Anti-La se īntālnesc īn "sindromul Sjogren". Dar aceşti autoanticorpi nu pot fi puşi īn evidenţă la toţi pacienţii suferinzi de aceste boli.
īncă nu s-a demonstrat dacă autoaniicorpii sunt un factor cauzal al bolii si- de altfel, īn lumea specialiştilor acesl lucru nici nu e recunoscut.

Infecţia, reacţia de apărare şi reumatismul

sus sus
Un sistem imunitar cu o funcţionalitate normală elimină rapid si complet "invadatorii" si păstrează īn ..memorie" atāt agresorii, cāt si părţile lor componente. De-a lungul evoluţiei omului, sistemul imunitar al acestuia. īn comparaţie cu cel al altor vieţuitoare mai primitive, s-a dezvoltat mult. pentru a permite o apărare cāt mai eficientă. In istoria omenirii au existat numeroase epidemii, dar nu au supravieţuit decāt acei oameni al căror sistem imunitar a luptat mai bine īmpotriva germenilor patogeni.
Acest lucru ne arată īnsă că sistemul de apărare nu luptă īntotdeauna la fel şi că nu este la fel de eficient īmpotriva tuturor agresiunilor din afară. Eficienta apărării depinde de caracteristicile genetice ale sistemului imunitar (īn special de sistemul HLA) dar. desigur, si de tipul şi agresivitatea germenului. In acest sens se poate afirma că multe boli reumatice apar mai frecvent la persoane cu anumite structuri HLA. īn comparaţie cu persoanele care nu prezintă aceste structuri.

La asa-numitele inflamaţii articulare reactive există. īn mod sigur, o legătură cu anumiţi agenţi patogeni, fiind cunoscut faptul că aceşti germeni sunt atraşi la nivel articular, chiar dacă adesea numai sub formă fragmentată. Infecţia de origine se produce la distantă, de obicei īn regiunea urogenitală. īn tractul digestiv, la nivelul pielii, al nasului sau al gātului, adică acolo unde există un contact direct cu mediul "duşmănos". La nivel articular, germenul poate provoca o inflamau\'e, īn ciuda faptului că la nivelul locului de origine al infecţiei nu sunt semne de īmbolnăvire.
Se pare că la aceşti pacienţi sistemul imunitar nu e capabil să distrugă īn mod eficient aceşti germeni, situaţie care necesită un tratament cu antibiotice pentru distrugerea agenţilor microbicni si remiterea artritelor reactive. Nici măcar specialiştii nu s-au lămurit de ce sunt transportaţi germenii la nivel articular, si acest subiect dă naştere multor speculaţii.

Putem retine că sistemul imunitar. prin numeroasele sale mecanisme, ne apără corpul, că reacţiile inflamatoare sunt o consecinţă firească īn evoluţia mecanismelor de apărare, dar si că reacţiile greşite, patologice, ale sistemului imunitar pot duce la inflamaţii cronice, dintre care lac parte si multe īmbolnăviri reumatice. Cauzele reacţiilor imu-nologice greşite din reumatologie sunt confuze pānă acum. si descoperirea lor va duce la forme noi de terapie. In acest sens. au fost deja deschise multe drumuri. Viitorul a si īnceput.


Tipareste Trimite prin email








Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor

  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai