mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Kinetoterapie
Index » Boli si tratamente » Kinetoterapie
» Recuperarea fortei musculare prin activitate statica intermitenta

Recuperarea fortei musculare prin activitate statica intermitenta


Share





Mijloacele de recuperare a fortei musculare sint variate: actitate analitica sau globala, contractie statica sau dinamica.
ativ cu contractia dinamica, contractiile statice exploatate in programele de dezvoltarea musculaturii prezinta urmatoarele avantaje :
- suprimarea miscarii articulare cu etarea compresiunii, posibila sursa de durere, de hidartroza, de anchilozare interna (corp strain, leziune meniscala) sau de insilitate, eventual de tendinita;
- simplitatea demersului de cunoastere exacta si a tinerii sub control a parametrilor de baza ai contractiei statice.
Factori temporali: durata contractiei, timpul de repaus, timpul alocat intregii probe si timpul total de lucru.
Factori biomecanici: rezistenta si pozitia articulatiei, de care depinde lungimea fibrelor musculare in timpul actitatii.
Sa amintim, in sfirsit, ca si alti factori de mecanica dinamica sint eliminati in cazul actitatii statice: de exemplu, momentul de inertie cauzat de acceleratia imprimata unei greutati.




Cuprins:

Definiţie. principii şi experienţe

Modalităţi de executare a asi

Realizarea unui exerciţiu īn asi

Rezultate


Definiţie. principii şi experienţe

sus sus
Definiţia activităţii statice intermitente (ASI). ASI presupune un timp de lucru şi un timp de repaus.
1.2. Principii. Experienţe. O dată cu lucrările lui Scherrer şi Monod, noţiunea de capacitate de activitate statică a īnceput s-o completeze īn mod util pe cea de forţă musculară. īntr-adevăr, autorii menţionaţi au demonstrat că, atīt īn activitatea statică continuă (ASC), cīt şi īn activitatea statică intermitentă (ASI) există o relaţie bine definită īntre forţa musculară şi intervalul de timp īn care subiectul este capabil să menţină contracţia musculară.
1.2.1. īn ASC. Forţa contracţiei este proporţională cu timpul de lucru : o sarcină foarte grea poate fi susţinută doar un interval mai scurt de timp, īn vreme ce o sarcină relativ uşoară poate fi susţinută un timp mult mai īndelungat. Apariţia oboselii musculare locale, element definitoriu pentru relaţia forţă - timp de lucru, se traduce, pe de o parte, prin imposibilitatea de a continua contracţia statică īn aceleaşi condiţii īn care a apărut, iar pe de alta parte, prin creşterea substanţială pe electromiogramă a potenţialelor de acţiune. Oboseala se instalează după un anumit timp de lucru numit timp-limită. Calculīnd relaţia dintre forţă şi timpul--limitā īn diferite momente ale activităţii, obţinem o curbă cu aspect de hiperbolă (fig. 100).

Partea inferioară a curbei, situată īn apropierea abscisei, se intersectează cu aceasta īntr-un punct care corespunde, pe de o parte, unui timp extrem de scurt, iar pe de altă parte, unei forţe egale cu forţa maximă (FM). īn această zonă curba este aproape orizontală, ceea ce īnseamnă că unei uşoare creşteri a timpului de lucru īi corespunde o diminuare substanţială a forţei.
S-a dovedit că, īn contracţia statică intermitentă, succesiunea fazelor de contracţie şi de relaxare oferă posibilităţi circulatorii normale.
Asociind această noţiune cu avantajele pe care le oferă contracţiile statice, pare convenabil ca, īn recuperarea forţei musculare, să optăm pentru ASI.
Valoarea optimă a lui „p" şi cea a forţei contracţiei pot fi aflate prin analizarea regimului critic al ASI, care constă īn „cantitatea maximă de activitate statică pe care muşchiul o poate realiza fără a obosi".
Noţiunea traduce aşadar capacitatea maximă de activitate statică pe care muşchiul o poate realiza īn unitatea de timp, īn cazul de faţă un minut. De aici ar rezulta că regimul critic al ASI reprezintă greutatea maximă (īn kg/s) pe care subiectul o poate menţine timp de un minut.

Această valoare variază, pe de o parte, īn funcţie de durata contracţiei īn raport cu timpul de repaus (fig. 101) şi, pe de altă parte, īn funcţie de forţa folosită (fig. 102) - īn cazul de faţă, īn raport cu forţa maximă (FM). Valorile optime se situează:
1) īn ceea ce priveşte raportul timp de contracţie - timp de repaus, la 0,50 ; prin urmare, contracţia şi repausul au o durată egală. Să
notăm īnsă că, īntre 0,36 şi 0,80, regimul critic scade cu doar 5% ;
2) īn ceea ce priveşte forţa utilizată, regimul critic atinge valoarea maximă la 40% din forţa maximă şi scade cu doar 5% īntre 23,5 şi 51 % din forţa maximă.
1.2.2. In ASI. S-a ajuns Ia concluzia că activitatea statică intermitentă, care comportă un timp de activitate şi un timp de repaus, ar reprezenta o formă de activitate mai profitabilă decīt contracţia statică constantă, şi aceasta datorită efectului său pozitiv asupra circulaţiei sangvine.
După cum se va vedea, prin introducerea noţiunii de timp de repaus care delimitează perioadele de activitate se obţin curbe analoage (fig. 103), dar al căror aspect variază īn funcţie de „p" - mai exact, īn funcţie de raportul:

Influenţa lui „p" asupra curbei timpului-limită este una dominantă. Observăm că, cu cīt timpul de repaus este mai lung, cu atīt forţa critică este mai aproape de valoarea maximă. Dimpotrivă, cu cīt timpul de repaus este mai scurt, cu atīt forţa critică se īndepărtează de valoarea maximă, apropiindu-se de curba p = 100%, corespunzătoare activităţii statice continue. Aceasta corespunde unei forţe critice de 15 %, īn vreme ce pentru o valoare de p=50.%, forţa critică este de ordinul a 40%.
1.3. Rezultatele experienţelor. Pornind de la noţiunile expuse mai sus, deducem că putem alege īntre două tipuri de metode de antrenament muscular static: contracţia continuă (ASC) şi contracţia discontinuă
(ASI).
Prima dintre metode ajunge la un mod de funcţionare anaerobă, iar oboseala se instalează ca urmare a īntreruperii aportului de oxigen.

Modalităţi de executare a asi

sus sus
2.1. Regimul critic
Atunci cīnd este egal cu timpul de repaus, sīntem īn prezenţa unui excelent regim critic al activităţii statice intermitente. īn plus, această soluţie are avantajul simplităţii. In altă ordine de idei, de aici rezultă că, optīnd pentru o forţă uşor superioară procentului de 50% şi pentru un timp-limită corespunzător (mai exact, de circa 5 minute), putem fi siguri că s-au īntrunit cele mai bune condiţii posibile pentru un regim critic de
activitate. P=0,50.
Repaus : 1 unitate de timp. Activitate: 1 unitate de timp. Forţa utilizată nu trebuie să scadă sub 37% din forţa maximă.
2.2. Timpul de lucru şi timpul de repaus
Am optat pentru o durată a contracţiei de 6 secunde īntrucīt aceasta poate fi contabilizată cu uşurinţă īn zecimi de secundă ; apoi, contracţia nu este atīt de scurtă īncīt să fie perturbată de fazele de contracţie şi de relaxare şi, īn sfirşit, din punct de vedere subiectiv, nu poate fi considerată prea lungă de către subiect.


„t" de lucru = „t" de repaus = 6 secunde.

Realizarea unui exerciţiu īn asi

sus sus
3.1. Instalarea subiectului
Propunem ca exemplu instalarea pacientului pentru executarea unei activităţi statice a cvadricepsului, care comportă respectarea unor detalii importante.
Pacientul se află īn poziţia şezīnd, cu spatele bine sprijinit de un scaun cu spătar īnalt. Observaţi chinga care susţine bazinul, pernuţa care menţine femurul la orizontală, sarcina prinsă direct de gheata dublată cu un material moale şi, īn sfirşit, cablul care serveşte la demultiplicarea greutăţii pe care fie subiectul, fie kinetoterapeutul trebuie s-o ridice pīnă la poziţia cerută pentru executarea exerciţiului de dezvoltare musculară.
Timpul 1. Cvadricepsul este complet relaxat, iar circuitul este tensionat prin acţiunea manuală a subiectului sau a kinetoterapeutului.
Timpul 2. Subiectul eliberează treptat mīnerul şi īşi contractă cvadricepsul, ţinīndu-şi piciorul īntins la acelaşi nivel timp de 6 secunde.
Timpul 3. Activitatea fiind īncheiată, subiectul apucă din nou mīnerul şi īşi detensionează cvadicepsul, ceea ce permite revenirea la poziţia iniţială printr-o mişcare pasivă, controlată de membrul superior al pacientului. Dacă greutatea este una substanţială, sarcina de a ţine mīnerul īi revine kinetoterapeutului (fig. 104).

3.2. Evaluarea forţei maxime FM
Pentru a afla valoarea sarcinii care trebuie susţinută prin contracţie, trebuie să evaluăm aşa-numita „forţă maximă", noţiune mai degrabă teoretică decīt practică, ce poate fi abordată prin două metode:
a) Dacă dispunem de un aparat electronic uşor manevrabil (cum ar fi prototipul pe care tocmai l-am experimentat), putem evalua forţa maximă măsurată (FMM) prin 3 īncercări, delimitate de cīte un minut de repaus. Reţinem valoarea cea mai ridicată şi calculăm forţa maximă teoretică (FMT) probabilă, prin adăugarea unei treimi (ceea ce corespunde valorii medii FMM/FMT=0,75). Lucrăm apoi cu o forţă f=FMT, cu care īncepem testul de oboseală alternīnd timpii de lucru cu timpii de repaus, pīnă la instalarea oboselii musculare locale. In acest moment putem să calculăm FMT reală a testului şi să o comparăm cu FMT teoretică de la īnceputul şedinţei de lucru. Calcularea FMT se face cīt se poate de simplu, prin următoarele trei
operaţii:
- se introduce īn memoria unui calculator de buzunar forţa „f" īn
kilograme;
- se caută īn tabel procentajul FMT care reprezintă timpul alocat activităţii īn cadrul testului;
- se īmparte valoarea forţei la această cifră şi se obţine FMT a testului.

Valoarea FMT īn procente (linia de jos) īn funcţie de timpul-limitā (linia de sus) exprimat īn zecimi de minut, adică unităţi a cīte 6 secunde (F. Pelisse).
b) Dacă nu dispunem de un aparat electronic, evaluarea FMM se face prin metoda īncercării şi erorii. Vom verifica aşadar forţa „f", cu care vom īncepe testul de oboseală :
- dacă oboseala se instalează īntre a cincizecea şi a şaptezecea repetiţie, alegerea a fost judicioasă;
- dacă oboseala se instalează mai devreme, după a douăzecea sau a douăzeci şi cincea repetiţie, īn timpul perioadei de repaus se recalculează FMT, scăzīnd forţa „f" cu 15-20 de procente, ceea ce ne permite să īncepem un nou test de oboseală şi să calculăm o a doua FMT;
- dacă oboseala apare abia după 80 de repetiţii, sarcina trebuie suplimentată, efectul fiind instalarea oboselii, ceea ce ne dă posibilitatea să recalculăm FMT.
3.3. Evoluţia tratamentului
Pentru a determina forma „F" după primele două sau trei şedinţe, īn timpul cărora subiectul se obişnuieşte cu exerciţiile, este suficient ca, pornind de la FMT precedentă, să facem următorul calcul :
F =FMT+ 6%

Procentul de 6% corespunde valorii medii a acumulărilor pe şedinţă. Durata testului ne permite să aflăm dacă alegerea valorii de 6% este:
- judicioasă (dacă oboseala se instalează īntre 50 şi 70 de contracţii);
- prea ridicată (dacă oboseala apare īnaintea celei de-a patruzecea contracţii);
- prea scăzută (dacă subiectul poate realiza 90 de contracţii fără să obosească).

Rezultate

sus sus
Rezultatele au fost stabilite pe 30 de subiecţi supuşi unui antrenament al cvadricepsului femural.
Analiza procentajului de creştere a forţei arată că:
a) rezultatele sīnt foarte variabile: īntre 30% şi 260% ;
b) forţa de la īnceputul testului influenţează acumulările totale. Creşterile cele mai importante corespund unor forţe iniţiale dintre
cele mai scăzute; dimpotrivă, creşterile cele mai nesemnificative se īnregistrează la forţe iniţiale medii şi mari.
Analiza acumulărilor săptămīnale īn funcţie de numărul de săptămīni din serie arată că :
a) acestea oscilează, se pare, īntre 10% şi 22% ;
b) tind să scadă dacă tratamentul durează mai mult de 10 săptămīni.
Analiza acumulărilor pe şedinţă in funcţie de numărul de şedinţe arată că:
a) rezultatele cele mai spectaculoase se obţin īntr-un număr scăzut de şedinţe;

b) cea mai mare parte se grupează īntre 3% şi 9% ;
c) rezultatele cele mai slabe se īnregistrează īntre a cincisprezecea şi a patruzeci şi doua şedinţă.
Ca o concluzie la analiza acestor rezultate, sīntem de părere că putem sconta īn mod logic o creştere de 5-6% pe şedinţă, īn măsura īn care nu se porneşte de la o forţă anormal de scăzută (spre exemplu, ca urmare a unei imobilizări īn aparat ghipsat) sau anormal de ridicată (īn cazul unui sportiv antrenat).
Rata de creştere se menţine ridicată pīnă la a douăzeci şi şasea şedinţă, dar scade la circa 3% īn cele două cazuri antrenate timp de 34, respectiv 42 de şedinţe.


Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2021 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai