mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Kinetoterapie
Index » Boli si tratamente » Kinetoterapie
» Exercitii terapeutice de readaptare la efort

Exercitii terapeutice de readaptare la efort


Share





Definitia readaptarii la efort. Readaptarea la efort consta in ameliorarea functiilor tale, in scopul de a recupera sau chiar de a depasi capacitatile anterioare invalidarii.
Prin urmare, readaptarea la efort va fi indicata doar subiectilor care, dupa o recuperare satisfacatoare a functiilor articulare si musculare, au atins un anumit nivel al potentialui fizic si se va organiza, incepind cu deprinderile motrice dobindite si repetate, in mai multe modalitati, care depind de dominanta sau dominantele alese. Variabilele principale ar fi:
- rsta;
- inaltimea;
- greutatea;
- sexul;
- profesia persoanei cu handicap.


Cuprins:

Definiţie şi principii

Modalităţi practice

Aspecte pedagogice

Exemple de exerciţii


Definiţie şi principii

sus sus
1.2. Efectele imobilizării la pat. Oricine a putut simţi pe propria piele efectele imobilizării la pat ca urmare a unei banale gripe, fapt ce antrenează modificări importante ale funcţiilor vitale ale organismului. Asftel, după 20 de zile de repaus la pat, se observă următoarele fenomene:


1.2.1. Consumul mediu de oxigen :
- 3,3 1/min īnainte de imobilizarea la pat;
- 2,4 1/min după imobilizare;
- īn consecinţă, o scădere a consumului cu 27%.
1.2.2. Frecvenţa cardiacă:
- 72 de pulsaţii/min īnainte de imobilizarea la pat;
- 80 de pulsaţii/min după imobilizare.
1.2.3. Debitul cardiac:
- 14 1/min īnainte de imobilizarea la pat;
- 12 1/min după imobilizare.
1.2.4. Tensiunea : scăderea accelarată a tensiunii este cauzată de īncetinirea circulaţiei venoase la nivelul membrelor inferioare, situaţie īn care vorbim despre o decondiţionare circulatorie.
1.2.5. īn plan venos: staza venoasă este īnsoţită adesea de accidente trombovasculare.
1.2.6. In plan pulmonar: obstrucţie bronşică.
1.2.7. īn plan intestinal: diminuarea mişcărilor peristaltice, avīnd drept consecinţă apariţia constipaţiei.

1.2.8. īn plan muscular: scăderea rapidă a masei musculare ca urmare a catabolismului protidic.
1.2.9. īn plan osos: demineralizarea osoasă care se concretizează īn pierderea de calciu prin urină, fiind mai tīfziu vizibilă radiografie.
1.2.10. īn plan urinar:
- eliminarea prin urină a calciului şi a fosforului;
- litiază renală;
- infecţia căilor urinare.
1.3. Dominantele exerciţiului terapeutic īn readaptarea la efort au
fost definite de Storm prin sigla VARAF:
- V=viteza de execuţie, dominantă cardiacă;
- A=abilitatea, precizia mişcării, dominantă neuromusculară ;
- R=rezistenţa, presupunīnd ideea de forţă īn timp, dominantă cardiopulmonară;
- A = anduranţa, ideea de timp, dominantă cardio-pulmonară;
- F=forţa, ideea de putere, dominantă musculo-articulară.
Readaptarea la efort presupune folosirea raţională a exerciţiului terapeutic, īn scopul de a impulsiona dezvoltarea VARAF. īn practică, este de preferat să utilizăm aceste dominante īn altă ordine, şi anume :

1.3.1. Abilitatea sau coordonarea nu se rezumă la posibiltatea ca muşchii să lucreze īmpreună, ci reprezintă īn esenţă capacitatea acestora de a interveni la momentul oportun, cu o viteză potrivită şi cu o tensiune convenabilă. Abilitatea presupune şi alţi factori intrinseci proprii fiecărui individ.
1.3.2. Viteza. Viteza sau rapiditatea reprezintă execuţia unei mişcări adecvate īn minimum de timp. Să luăm ca exemplu lovitura de box numit㠄directă". Rapiditatea se dobīndeşte prin repetarea mişcării, apărīnd astfel noţiunea de īnlănţuire a secvenţei definite mai sus, executată īntr-un timp minim, de exemplu mai multe directe una după alta. Nivelul de rapiditate al performanţei care trebuie atins nu permite o adaptare aerobă a organismului, dominanta fiind una cardiacă.
1.3.3. Forţa. „Este tensiunea maximă produsă o singură dată de un subiect care se opune sau īncearcă să se opună unei rezistenţe" (Waghemacker).
Noţiunea de putere apare cu sensul de sinteză īntre forţă şi viteză, ceea ce corespunde unui efort intens, repetat īntr-un minimum de timp.

1.3.4. Anduranţa presupune desfăşurarea īn mediu aerob a unei activităţi constīnd īn realizarea consecventă şi fără nici un fel de dificultate a unui efort de intensitate medie, fără gīfīieli şi fără oboseală. Frecvenţa cardiacă trebuie să se menţină la 130 de pulsaţii pe minut (sau sub acest nivel) pe toată durata exerciţiului.
īn plan muscular, activitatea de anduranţa se va desfăşura īncepīnd cu o forţă corespunzătoare proporţiei de 30% din forţa maximă a muşchiului, īnmulţită cu numărul de repetări īn timp.
īn plan sportiv, un exemplu de probă de anduranţa este maratonul.
1.3.5. Rezistenţa constă īn executarea unui exerciţiu cīt mai mult timp
cu putinţă, la o forţă apropiată de valoarea sa maximă (adică la circa
80%), cīnd ritmul cardiac se situează īntre 160 şi 180 de pulsaţii/min.
Printr-un antrenament fracţionat şi judicios dozat, cu intervale bine
gīndite, valorile cardiace pot cobori pīnă la 130 de pulsaţii/min, atestīnd,
de această manieră, o mai bună rezistenţă la efort a organismului.
1.4. Principalele repercusiuni pe care le au asupra funcţiilor vitale diferitele dominante ale exerciţiilor terapeutice funcţionale de readaptare la efort.

1.4.1. Funcţia cardiacă. Exerciţiul fizic antrenează nevoi suplimentare de oxigen, acoperite prin:
- creşterea frecvenţei cardiace ;
- creşterea debitului sistolic ;
- creşterea minutvolumului.
Accelerarea activităţii cardiace se manifestă la periferie prin creşterea presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace.
Creşterea debitului cardiac este direct proporţională cu consumul de oxigen (V02). Astfel, la o mărire a V03 cu un litru, debitul cardiac creşte īn medie cu 6 litri.
īn ceea ce priveşte accelerarea frecvenţei cardiace (FC), este interesant de notat că maximul Fiziologic al frecvenţei cardiace variază īn funcţie de vīrstă, această frecvenţă maximă fiind egală cu 220 - vīrsta ± 5.
Cīt despre volumul sistolic (VS), acesta poate creşte pīnă la a se dubla īn caz de efort.
Să mai notăm că analiza presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace īnaintea efortului, īn timpul acestuia şi după īncheierea lui reprezintă un mijloc practic de a aprecia adaptarea unui subiect la efort (antrenamentul tinzīnd să asigure un debit cardiac constant, la o frecvenţă cardiacă diminuată).

1.4.2. Funcţia pulmonară. Atunci cīnd consumul de oxigen solicitat depăşeşte capacitatea de transport a sistemului cardiovascular, asistăm la o creştere progresivă a ventilaţiei.
Efortul antrenează aşadar:
- creşterea ventilaţiei pulmonare, care poate merge de la 5 1/min la 200 1/min;
creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii, care poate merge de la 16 pīnă la 60 mişcări/min;
- creşterea volumului curent, care facilitează desfăşurarea schimburilor, puţind ajunge de la 0,500 la 2 1.
Efortul muscular creşte īn mod considerabil necesitatea de oxigen, iar eliminarea bioxidului de carbon creşte īn aceeaşi măsură. Consumul de oxigen, care la un subiect sedentar este de 2 1/min, poate ajunge la 6 1/min la un sportiv de performantă.
Ventilaţia maximă la efort depăşeşte rareori 120 1/min.
1.4.3. Funcţia musculară. Efortul antrenează:
- creşterea volumului muscular;
- modificarea aranjamentului fibrelor musculare, care devin mai paralele īn sensul tracţiunii fiziologice, de unde o mai mare eficienţă a contracţiei;

- schimbarea structurii biochimice a fibrei musculare : creşte mio-globina, glicogenul şi consumul de 02, facilitat de dezvoltarea reţelei capilare musculare.
1.4.4. Funcţia articulară:
- cartilajul articular este mai dens īn articulaţiile supuse efortului (īn cele aflate īn stare de repaus, el scade cu 10%);
- lichidul sinovial este mai abundent īntr-o articulaţie mobilă;
- mobilizările dezvoltă şi īntreţin nealterat cartilajul articular.
1.4.5. Ţesutul osos. īn osul nesolicitat mecanic se instalează rapid o decalcifiere care duce Ia aşa-numita osteoporoză de nesolicitare. Efortul stimulează şi menţine echilibrul celor patru elemente de
bază; calciu, fosfor, magneziu şi sodiu.
Supunānd scheletul unor forţe de tracţiune, de presiune şi de torsiune, efortul favorizează, īn acelaşi timp, organizarea sistemului trabecular.
1.4.6. Nervii. Antrenamentul permite eliminarea activităţilor musculare inutile. BolnavuJ īnvaţă să execute corect exerciţiul cerut, solicitīnd selectiv muşchii care răspund de respectiva mişcare.
Efortul mai permite :
- o recurtare nervoasă mai importantă şi sporirea numărului de unităţi motorii;

- intensificarea inervării musculare.
īn opinia lui Kabat şi Knott, unii neuroni şi fibrele lor musculare sīnt īn „adormire", astfel īncīt antrenamentul pare a avea drept finalitate activarea acestora şi declanşarea mai rapidă a procesului de iradiere (selectarea neuronilor inactivi).
1.4.7. Rezumatul modificărilor biologice determinate de exerciţiul muscular
1.5. Limitele exerciţiilor
1.5.1. Definiţia oboselii. Oboseala constă īn diminuarea puterii funcţionale a unui organ sau aparat fie ca urmare a excesului de activitate, fie din cauza unei insuficienţe organice, avīnd drept consecinţă o senzaţie caracteristică neplăcută.
1.5.2. Semne de oboseală imediată 1.5.2.1. Semne generale:
- piederea concentrării subiectului īn activitate īn favoarea unei analize a stării īn care se află; lipsă de coordonare motorie;
tremuraturi, crampe, senzaţia că i se moaie picioarele; paloare, ameţeli, tulburări de vedere, transpiraţie abundentă; sincopă, putīnd ajunge la colaps.
1.5.2.2. Simptome cardiace:
- pensarea valorilor max. şi min. a TA ; scăderea pulsului; diminuarea tensiunii; tahicardie, puls foarte slab.
1.5.2.3. Simptome pulmonare:
- tulburări de ventilaţie; junghiuri toracice; respiraţie tot mai superficială ; coordonare defectuoasă a mişcărilor respiratorii; torace dilatat; sufocare.

1.5.2.4. Simptome biologice:
- creşterea cantităţii de acid lactic din muşchi; creşterea glicemiei īn sīnge; creşterea cantităţii de uree.
1.5.3. Semne de oboseală secundară
1.5.3.1. Simptome cardio-pulmonare:
- tahicardie/bradicardie ; persistenţa unor dureri toracale acute; creşterea frecvenţei cardiace; dispnee.


1.5.3.2. Simptome articulare:
- durere; edem; hidartroză; hemartroză; disfuncţii articulare.
1.5.3.3. Simptome musculare:
- crampe; mialgii; căldură locală; scăderea performanţelor; frisoane.

Modalităţi practice

sus sus
2.1. Teste funcţionale. Specialiştii īn domeniu au propus numeroase teste de efort, dintre care le-am reţinut pe cele ce urmează.
2.1.1. Testul lui Pachon-Martinet. Notăm tensiunea arterială şi pulsul īn repaus īn poziţia stīnd. Subiectul execută 20 de genuflexiuni complete (fesele să atingă călcīiele), īn ritmul de o genuflexiune la două secunde.
Notăm pulsul şi tensiunea arterială imediat după īncheierea testului, apoi din minut īn minut.
īn mod normal, tensiunea arterială creşte cu două-trei grade, pulsul trece de la 70-80 bătăi/min la 100-105 bătăi/min, iar revenirea se produce īn două sau trei minute.
Orice creştere a pulsului peste valoarea de 105 bătăi/min şi orice depăşire a duratei de revenire indică o deficienţă cardiacă.
2.1.2. Testul lui Lian. Se notează pulsul īnainte de test, subiectul aflīndu-se īn poziţia stīnd. I se cere subiectului să alerge pe loc īn pas săltat timp de un minut. Notăm pulsul imediat după terminarea testului, apoi din minut īn minut (subiectul stă nemişcat īn picioare). Se consideră că putem vorbi despre o deficienţă cardiacă īn cazul īn care pulsul nu revine la normal după patru minute.
2.1.3. Teste cu cicloergometrul. Se utilizează modelul cu sistem de frīnare mecanic. Forţa depusă la fiecare pedalare este reglabilă şi se exprimă prin lucrul mecanic desfăşurat īn unitatea de timp (Lmin):
L min=Lp x Np.

- Lp=lucrul mecanic la o pedalare completă;
- Np=numărul de pedalări pe minut.
īntrucīt unitatea de timp utilizată este minutul, subiectul trebuie să respecte un anumit număr de pedalări pe minut.
2.1.4. Test de mers pe plan orizontal. Consumul energetic pe care īl presupune mersul depinde de viteza acestuia şi de greutatea corpului. Ralston a stabilit următoarea formulă : Ew=29+0,0053 V2.
- Ew=consumul energetic īn calorii pe kilogram-corp şi pe minut;
- V=viteza īn metri pe minut.
2.1.5. Teste pe covor rulant. S-ar putea crede că mersul pe covor rulant presupune acelaşi consum energetic ca şi mersul pe pardoseală. Daniels et al. au constatat că mersul cu cizme de luptă necesită cu 10% mai puţină energie pe covor rulant decīt pe sol gudronat, iar Ralston a ajuns la acelaşi rezultat. īnsă, atunci cīnd experimentul a vizat subiecţi avīnd īncălţăminte cu talpă de cauciuc, consumul de energie a fost acelaşi, indiferent dacă deplasarea avea loc pe covor rulant sau pe pardoseală.
Covorul rulant este foarte apreciat de pacienţi, īntrucīt mersul īn aceste condiţii necesită o forţă musculară relativ redusă, consolidează simţul echilibrului şi conferă o senzaţie de uşurinţă īn mişcări cīt se poate de īncurajatoare.

Testul pe care tocmai l-am prezentat are avantajul că solicită reproducerea unui mers mai natural decīt o face pedalarea şi că oferă posibilităţi mai simple de măsurare a consumului maxim de oxigen.
2.1.6. Testul scărifei al lui Maşter. Acest test constă īn urcarea unei scăriţe compuse din două trepte a cīte 23 cm īntr-un interval de timp de 1 minut şi 30 de secunde (pentru testul Maşter simplu) sau de 3 minute (pentru testul Maşter dublu). Numărul de execuţii se stabileşte īn funcţie de vīrstă, greutate şi sex şi poate fi controlat cu ajutorul unui metronom.
Testul de faţă se bazează pe ipoteza - valabilă īn domeniul mecanicii, dar parţial eronată īn fiziologie - că, la un subiect cu o greutate mai mare, activitatea cardiacă este mai intensă decīt Ia un subiect a cărui greutate este redusă. Insă, dat fiind că masa musculară, volumul cardiac, volumul sistolic şi debitul cardiac sīnt īn mod normal adaptate greutăţii corporale, īn opinia lui Rowwel et al., consumul de oxigen pe kilo-gram-corp şi pe minut, īn mod logic, nu depinde de greutate, ci de numărul de trepte urcate.
2.2. Utilizarea actuală a testelor menţionate
2.2.1. Testul rectangular (fig. 140), de mare īnsemnătate pentru studierea funcţiilor respiratorii: subiectului i se cere să facă un efort cu o sarcină constantă timp de 20 de mjnute.

2.2.2. Testul īn scară (fig. 141): i se cere subiectului să facă un efort continuu, cu o sarcină care creşte pe parcurs. Se optează, īn general, pentru o īnclinaţie corespunzătoare unei creşteri de 10 W/min, sarcina mărindu-se cu 30 W la fiecare 3 minute. Pot fi utilizate sarcini mai mici şi etape mai lungi, īnsă acest dozaj presupune prelungirea probelor şi, implicit, īntreruperea activităţii, ca urmare a oboselii musculare acumulate, īnainte să se fi ajuns la consumul maxim de oxigen.
2.3. Materialul necesar
2.3.1. Pentru testele musculare şi articulare: dinamometru, cīntare tip cīrlig, etalon pentru forţă, diferite tipuri de greutăţi (īncălţăminte cu talpă de plumb, bare, haltere, saci, veste), cadru de dirijare, metronom.
2.3.2. Pentru testele cardio-pulmonare: bicicletă ergometrică (ciclo-ergometru), scară, covor rulant, bandă metrică, cronometru, mască de filtrare a aerului (aşa-numita mască a lui Plent), spirometru, spiro-graf, tensiometru, stetoscop.

Aspecte pedagogice

sus sus
3.1. Noţiuni de fiziologie necesare. Aparat cardiovascular, aparat respirator, activitate musculară, articulară şi nervoasă.
3.2. Adaptarea exerciţiilor. Contrar concepţiei foarte răspīndite conform căreia readaptarea la efort se identifică īn mod strict cu reeducarea, considerăm că readaptarea la efort se dispune pe toate nivelurile tratamentului kinetoterapic. Ceea ce nu exclude, totuşi, posibilitatea ca la sfīrşitul tratamentului să se aibă īn vedere aspectul legat de performanţă, care permite individului să-şi reia activitatea profesională anterioară. „Dacă īn unele afecţiuni care se soldează cu invaliditate gravă pe termen lung planificarea şi practicarea readaptării la efort sīnt justificate, ele nu trebuie totuşi generalizate īn cazul unei reeducări bine realizate şi bine dirijate a personelor cu handicap motor. Să nu uităm că scopul pacientului nu este acela de a reīnvăţa un efort cu care nu a pierdut niciodată legătura, ci de a se pregăti fără īncetare pentru sarcinile profesionale şi sociale care īi revin" (Pierquin).

Exemple de exerciţii

sus sus
4.1. Pentru membrul inferior: pedala re la bicicleta ergometrică
(fig. 142):
- abilitate : exclusă, īntrucīt este vorba despre un sistem stabil;
- viteză : īn lipsa rezistenţei, un număr mare de repetiţii īn unitatea de timp;
- forţă: dezvoltarea musculaturii prin pedalare, cu o singură frīnare maximă;
- anduranţă: īngreunare la 30%, exerciţiu de lungă durată;
- rezistenţă: īngreunare la 80% din valoarea maximă, exerciţiu prelungit mai mult timp fără riscuri pentru individ.
4.2. Pentru membrul inferior: mers pe covor rulant (fig. 143):
- abilitate: subiectul trebuie să fi īnvăţat īn prealabil să meargă;
- viteză: numărul de paşi pe minut, īn funcţie de viteza covorului rulant;
- forţă: creşterea īnclinaţiei benzii de rulare;
- anduranţă: impunerea unui ritm de 60 de paşi pe minut, cīt mai mult timp cu putinţă ;
- rezistenţă: impunerea unui ritm susţinut cīt mai mult timp cu putinţă, de exemplu „pasul uriaşului", 120 de paşi pe minut.
Aceiaşi parametri pot fi utilizaţi şi īn circuitele de marş.

4.3. Exerciţii pentru membrul superior: aruncarea mingii (fig. 144) :
- abilitate :\' ţinta;
- viteză : numărul de mişcări pe minut;
- forţă: creşterea greutăţii mingii (minge medicinală cu lest);
- anduranţă: utilizarea unei mingi medicinale la 30% din forţa maximă şi cīt mai mult timp cu putinţă ;
- rezistenţă: utilizarea unei mingi medicinale la 80% din forţa maximă şi cīt mai mult timp cu putinţă.
Toate aceste exerciţii de readaptare la efort sīnt multiple şi variate.
Ele pot fi alese dintre exerciţiile terapeutice de gimnastică, sportive sau funcţionale, cu condiţia ca principiile enunţate să fie respectate cu stricteţe.


Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2021 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai