=boala degenerativa a cartilagiului articular, caracterizata prin degradarea acestuia.
· Este localizata frecvent la nivelul articulatiilor diartrodiale, mobile, care prezinta cartilagiul articular ca un element important al articulatiei;
· Evolueaza in final spre impotenta functionala articulara
· Este cea mai frecventa suferinta reumatica, incidenta ei crescind cu virsta (maximum fiind intre 55 si 75 anI)
· Femeile sunt mai des afectate decit barbatii (2/1).
ETIOLOGIA: este multifactoriala. Totusi, nu se cunosc toate cauzele determinante.
I. Factori intrinseci:
1 virsta (degradarea cartilagiului este considerata un proces normal de imbatrinirE)
2 predispozitia genetica
II. Factori extrinseci:
1
stresul mecanic (suprasolicitarea articulara, obezitate, distributia anormala fortelor mecanicE),
2 alterarea cartilagiului (cauze traumatice, infectioase, metabolice, neurologice, medicamentoasE).
ANATOMIE PATOLOGICA: leziunile in
reumatismul artrozic constau in:
A) Erodarea si distrugerea cartilagiului articular: procesul incepe printr-o "scamosare" si fisurare fina, care se accentueaza ulterior. Este posibila ruperea cartilajului, cu detasarea unor fragmente mici in cavitatea articulara. Gradul de afectare este diferit pe suprafata cartilajului.
B) Hipertrofie si proliferarea osului, cu formarea de excrescente osoase, denumite osteofite (pinteni osteofitici la marginea suprafetei articularE).
TABLOUL CLINIC:
· Durerea articulara: este unul dintre cele mai timpurii simptome. Initial apare dupa efort si se atenueaza in repaus. Este meteodependenta (frigul si vremea umeda agraveaza durereA).
· Redoarea articulara de 10-15 minute, mai ales dupa repaus prelungit (dimineatA)
· Limitarea miscarilor active si pasive datorita fibrozarii structurilor articulare si periarticulare (capsula, tendoane, etc.)
· Cracmente articulare in timpul miscarii. Ele se evidentiaza prin palpare.
· Discrete semne inflamatorii (articulatii tumefiatE).
· In stadiile avansate pot apare deformari articulare si subluxatii.
· Semnele clinice rareori sunt in concordanta cu semnele radiologice
EXAMENE PARACLINICE: radiografia (fata si profiL) este cea mai frecventa investigatie si are mare importanta pentru diagnostic. Modificarile suferite de cartilaj si os sunt:
1 Modificarea spatiului articular
2 Osteofitoza marginala
TRATAMENTUL ARTROZELOR
1. Medicamentos: analgezice, AINS, decontracturante musculare
2. BFT: este cea mai eficienta si nu are contraindicatii. Se poate face electroterapie (ionizarI), hidroterapie (cure balnearE), termoterapie (namol cald, impachetari cu parafinA), kinezioterapie (miscari active si pasivE), masaj
3. Trat. chirurgical (protezare solD)
4. Medicatie protectoare pentru cartilaj (condroprotectoarE) enzimelor degradative ale acestuia.
Spondilozele (spondilartroze, artroze vertebralE)
Cauze: traumatisme, obezitate, suprasolicitari mecanice,
tulburari statice, anomalii congenitale.
Discul intervertebral:
· este alcatuit din 2 elemente:
· nucleu pulpos = "bila" ce se deplaseaza in toate directiile, situata central, bogata in apa; modificarile degenerative constau in retractia si friabilitatea lui.
· inel fibros = lame concentrice periferice; prin degenerare el se usuca si se necrozeaza
· involueaza dupa 40 ani, mai ales daca este supus traumatismelor.
ETAPE:
1. Initial scade elasticitatea inelului pulpos (datorita pierderii de apA), ceea ce face ca presiunile preluate in mod normal de catre acesta sa fie transmise aberant structurilor vecine si sa duca la solicitarea neuniforma a lor. Uneori, nucleul pulpos rupe inelul fibrocartilaginos (deteriorat de presiunile anormale exercitate asupra luI) si herniaza. Cind procesul se produce lateral (spre gaurile de conjugarE) sunt afectate radacinile nervoase, iar cind se produce posterior (mai raR), se instaleaza sindromul de compresiune medulara.
2. Pe corpul vertebral apar excrescente (prelungiri/proliferari osoasE) numite osteofite. Ele apar mai ales pe fata anterioara a corpilor vertebrali (localizare de obicei asimptomaticA), dar si in pozitie postero-laterala unde pot produce fenomene iritative ale radacinilor nervilor spinali (nevralgiI). Foarte rar, osteofitele se dezvolta exagerat si se unesc intre ele formind adevarate punti osoase groase, intervertebrale (situatia este numita spondiloza hiperostozantA).
CLINIC:
Simptomatologia poate fi absenta mult timp. Durerea este principalul semn si poate fi de 2 tipuri:
1 durerea locala (in zona afectatA) iti are originea in suferinta ligamentelor paravertebrale si in
spasmul musculaturii
2 durerea radiculara, produsa prin compresiunea filetelor nervoase (de catre hernierea laterala a nucleului pulpoS) sau prin osteofitele formate in gaurile de conjugare.
Afectarea unei radacini nervoase se mai exprima prin: parestezii, alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburari motorii ale grupelor musculare corespunzatoare.
Spondiloza are citeva caractere particulare determinate de segmentul de coloana interesat. Cele mai afectate localizari sunt in zonele de maxima mobilitate a col. vert.: C5-C6, T8, L4-L5.
1 Spondiloza
cervicala asociaza: radiculalgii ale plexului brahial,
cefalee occipitala, ameteli, vertij, mai rar tulburari vizuale (diplopie, scotoamE). Ele se explica prin compresiunea directa arteriala sau prin iritarea filetelor nervoase care inconjoara arterele vertebrale de catre osteofite. Rar poate apare compresia medulara.
2 Spondiloza dorsala poate fi cauzata de virsta inaintata sau secundara unor modificari de statica vertebrala. Semnele clinice sunt nesemnificative, dar se poate marca o cifoza moderata.
3 Cea mai frecventa spondiloza este cea lombara, fiind afectate mobilitatea si calitatea de suport a acestui segment. Durerea se numeste lombalgie (lumbagO):
· apare mai frecvent seara (dupa oboseala zileI)
· iradiaza spre regiunile fesiere si membrele inferioare (pe traseul nervului sciatiC)
· se asociaza cu contractura musculaturii intervertebrale
· mai frecvent sunt interesate articulatiile intervertebrale L4 - L5 (radacina L5) si L5 - S1 (radacina S1).
· Reflexul rotulian este afectat in cazul interesarii radacinii L5; cel achilian in cazul interesarii radacinii S1
· Mersul pe calciie este imposibil in cazul interesarii radacinii L5, iar mersul pe virfuri este imposibil in cazul interesarii radacinii S1
· Nu poate apare compresiune medulara deoarece maduva spinarii se termina la nivelul L1. Dar poate apare sindromul "cozii de cal" in care domina tulburarile sfincteriene si de sensibilitate in zona perineala.
DIAGNOSTICUL PARACLINIC al spondilozei, indiferent de localizare, este radiologic (fata si profiL), urmarindu-se:
1 Rectitudinea col. vert.
2 Forma si dimensiunile corpilor vert. si a spatiilor intervertebrale
3 Eventuale deplasari ale corpilor vert.
4 Aprecierea densitatii osoase
5 Prezenta osteofitelor
COXARTROZA (artroza coxo-femuralA)
Este cea mai importanta dintre toate artrozele, aparitia sa ducand la deficiente serioase in stabilitatea si mobilitatea bolnavului.
· Etiopatogenie:
A) Senila-datorata involutiei de la nivelul articulatiilor
B) Traumatica-datorata unui traumatism major sau unor anomalii congenitale (luxatii congenitalE)
· Simptome
· Durerea
· Limitarea miscarilor: bolnavul nu poate face miscari uzuale (picior peste picior, nu se poate incheia la pantofi =''semnul pantofului'')
· Cracmentele articulare ce se percep palpatoriu sau auditiv.
Examenul radiologic este edificator.
· Evolutie si prognostic: odata instalata,coxartroza are un caracter progresiv. Duce la deformarea bazinului, scurtarea membrului inferior respectiv, alterarea celeilalte articulatii prin suprasolicitare,mersul este mult afectat, iar in final duce la imobilizarea individului.
· Dintre toate artrozele, ea are caracterul cel mai ireversibil si mai invalidant.
Gonatroza
· este cea mai frecventa dintre artroze;
· cauzele cele mai frecvente: traumatisme, anomalii congenitale, laxitate ligamentara, obezitate;
· semne: dureri, limitarea miscarilor, cracmente articulare.
Artroza umarului: apare mai frecvent la zugravi, pictori.
Artroza cotului: la muncitori ce folosesc perforatoare pneumatice (= microtraumatisme permanentE)
Artroza falangelor: mai frecvent pe artic. interfalangiene distale (apar
nodulii HeberdeN), dar si pe cele proximale ( = nodulii BoucharD)
