mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Boli
Index » Boli Si Tratamente » Boli
» BAZELE ANATOMO-FUNCTIONALE ALE DURERII

BAZELE ANATOMO-FUNCTIONALE ALE DURERII


Share





Receptorii periferici pentru durere


Receptorii sunt de doua categorii: terminatiile nervoase libere si formatiunile incapsulate.
. Terminatiile nervoase libere (TNL) sunt foarte bine reprezentate la nivelul tegumentului, al muschilor scheletici, in fascii, tendoane, aponevroze si in capsula si submucoasa viscelor. Densitatea TNL la nivelul tegumentelor si tesuturilor superficiale este mai mare fata de viscere. De aceea durerea somatica este foarte bine localizata, pe cand durerea viscerala este difuza, greu de delimitat. TNL se adapteaza foarte lent in timp. Din aceasta cauza durerea persista la fel de intens tot timpul cat actioneaza agentul algogen.
. Formatiunile incapsulate sunt corpusculii Gorgi, Meissner, Ruffini, Vater-Pacini si Krause. Ei determina perceptia specifica de temperatura, presiune, tact, vibratii. Daca acesti stimuli au o intensitate foarte mare apare senzatia de durere.


Caile aferente
Acestea sunt reprezentate de trei tipuri de fibre a caror viteza de conducere variaza direct proportional cu diametrul lor:


. Fibrele de tip A sunt mielinizate, cu diametrul de 2-6 microni si au o viteza de conducere foarte mare, pana la 120 m/s. ele conduc durerea ascutita, imediata si care dispare repede dupa incetarea stimulului algogen.
. Fibrele de tip B sunt mielinizate. Ele sunt fibre vegetative preganglionare si transmit sensibilitatea dureroasa viscerala.
. Fibrele de tip C sunt nemielinizate, cu diametrul sub un micron cu, conductibilitate lenta, de 1-2 m/s. ele conduc durerea surda, profunda, care persista un timp dupa incetarea stimulului.
Diversele tipuri de fibre cu viteza diferita de conducere explica dubla senzatie dureroasa dupa un stimul algogen. De exemplu dupa o intepatura de ac apare o durere scurta, imediata, rapida (transmisa prin fibrele A) urmata de o durere mai presistenta, intarziata (transmisa prin fibrele C).
Caile aferente au trei statii:
. Primul neuron senzitiv este situat in ganglionii spinali sau in centrii analogi din trunchiul cerebral in cazul nervilor cranieni.
. Al doilea neuron se afla in cornul posterior al maduvei spinarii.
. Al treilea neuron se afla in centrii talamo-corticali.
Pentru sensibilitatea somatica a trunchiului si membrelor, primul neuron este situat in ganglionii spinali. Al doilea neuron este in cornul posterior al maduvei. Axonul lui se incruciseaza in comisura anterioara cu axonii de partea opusa si formeaza fascicolul spino-talamic, principala cale de transmitere a sensibilitatii dureroase spre talamus.


Centrii de integrare
In talamus tractul spino-talamic face sinapsa cu mai multi nuclei. La acest nivel durerea este partial constientizata ca suferinta.
Din talamus stimulii pleaca spre cortex, sistemul limbic si hipotalamus.
Pe scoarta stimulii se proiecteaza pe aria prefrontala de asociatie si integrare si la sistemul limfatic. Aceste conexiuni confera individualizarea si caracterul emotional al senzatiei dureroase. Durerile intense sunt insotite de reactii vegetative si endocrine. De exemplu:
. Durerea poate produce transpiratii, tahicardie, pusee de hipotensiune, tulburari de ritm cardiac, polipnee.
. O durere foarte intensa poate provoca stop cardiac sau stop respirator.
. Durerea induce eliberarea de corticotrophin-releasing hormone (CRH) sau corticoliberina din hipotalamus. Consecutiv din adenohipofiza se elibereaza adrenocorticotrop hormon (ACTH) care stimuleaza productia cortico-suprarenaliana de glucocorticoizi. Acesti hormoni induc hiperglicemie.
Stimularea intensa a cortexului si a sistemului limbic prin impulsuri dureroase poate duce la tulburari neuropsihice ca: iritabilitate, agitatie, anxietate, insomnie, scaderea memoriei, a atentiei si a puterii de concentrare.
Centrii nervosi superiori constientizeaza durerea, o pot accentua sau diminua.
Modularea durerii se datoreaza prezentei la diverse nivele din sistemul nervos central a unor neuroni intercalari care secreta substante opioide endogene. La nevoie daca stimulii durerosi sunt prea puternici, acesti neuroni elibereaza substantele opioide endogene care ii blocheaza partial si au efect analgezic. Exemple de substante opioide endogene sunt enkefalina si betaendorfina.
De la extremitatea cefalica durerea este condusa spre cortex prin mai multe sisteme. Cel mai important este sistemul trigeminal.
Senzatia dureroasa poate avea diverse nuante. Durerea poate fi descrisa in diverse moduri: fulgeratoare, acuta, surda sau difuza, cu caracter de furnicaturi sau parastezii, pulsatila, constructiva, ca o arsura, ca o intepatura, sub forma de prurit.


Descrierile senzatiei dureroase



Dintre factorii care influenteaza caracterul durerii amintim:
. propietatile agentului algozon
. gradul de excitabilitate al neuronilor de pe traseu
. starea functionala corticala
. caracterul individual: personalitatea, varsta, sexul, starea psihica
Mecanismele generale ale durerii sunt: inflamatia, durerea mecanicǎ, hipoxia si iritatia chimicǎ provocatǎ prin substante algogene.


Durerea din inflamatie
- TNL sunt stimulate si prin modificarea raportului K/Ca din lichidul interstitial, prin cresterea de K si scaderea Ca. Experimental: injectia subcutanatǎ a unor solutii bogate in K sau care contine substante care fixeazǎ Ca(citrati, oxalatI) produce durerea intensǎ.
- inflamatiile acute sunt insotie de durere datoratǎ acidozei locale din focarul inflamator si eliberǎrii unor mediatori cu proprietǎti algogene, in principal bradikininǎ si serotoninǎ.


Durerea mecanicǎ
- apare prin actiunea brutalǎ a agentilor mecanici din mediu asupra tesuturilor;
- durerea mecanicǎ recunoaste mecanisme complexe:excitatie directǎ a receptorilor durerosi , modificǎrile circulatorii locale care produc hipoxie , leziunile tisulare care elibereazǎ mediatori ca serotonina si produsi de catabolism;
- insumeazǎ mai multi factori: hipoxia, eliberarea unor enzime celulare, amine biogene, a ionilor de H si K.


Durerea prin hipoxie


- se datoreazǎ suprimǎrii aportului de oxigen si substante nutritive intr-un anumit teritoriu, la care se asociazǎ indepǎrtarea incompletǎ a produsilor de catabolism;
- durera e produsǎ prin tulburǎri circulatorii care suprimǎ sau scad fluxul sanguin in anumite zone;
- tulburǎrile circulatoriii sunt produse de: contractiile musculare intense si prelungite, obstructia lumenului prin trombusi, embolii sau compresiuni tumorale din vecinǎtate, staza sanguinǎ intr-un teritoriu, spasme vasculare sau vasoconstrictie intensa;
- in hipoxie metabolismul este deviat spre glicolizǎ anaerobǎ cu productie de acid lactic. Produsii de degradare din leziunile tisulare hipoxice stimuleazǎ terminatiile nervoase libere (TNL) si produc durere;
- persistenta durerii se datoreazǎ stazei sanguine care nu permite evacuarea substantelor algogene;
- la nivelul muschilor netezi excitarea receptorilor durerosi determinǎ o contractie puternicǎ manifestatǎ prin durere care creste progresiv, ajunge la un maxim si apoi descreste. Asa se intampla si in colici intestinale, biliare, renale.


Hiperalgezia se caracterizeaza printr-un raspuns dureros excesiv fata de un stimul care in mod normal nu este nociceptiv. Apare in special in unele leziuni ale nervilor periferici, pe teritoriul cutanat corespunzator nervului lezat, in leziuni medulare si bulbare, in afectiuni inflamatorii tegumentare si in leziuni viscerale, in aria de durere cutanata referita.
Sindroamele hiperalgezice se caracterizeaza printr-o perceptie exagerata a excitatiilor dureroase si in functie de regiunea in care se manifesta sunt impartite in hiperalgezii periferice, centrale si viscerale.
Hiperalgeziile periferice - se refera la durerea produsa de leziuni situate la diferite nivele ale sistemului nervos periferic si recunoaste trei tipuri de durere:
1. Durerea de tip nevralgic - este determinata prin compresia iritativa a fibrelor sensitive ale nervului. Atunci cand sunt interesate preponderent fibrele care mediaza durerea superficiala (cutanatA) apare o nevralgie superficiala ce are un caracter de intepatura si o sistematizare corespunzaoare dermatoamelor. Cand sunt interesate fibrele care mediaza durerea profunda (muschi, tendoane, periosT) durerea are un caracter surd si nu prezinta o sistematizare topografica precisa.
2. Durerea de tip mialgic - se datoreaza compresiunii fibrelor motorii din constitutia nervului sau de o hiperexcitabilitate neuromusculara si nu se suprapune dermatoamelor.
3. Durearea de tip cauzalgic - este definita ca o senzatie dureroasa intensa, difuza continua si cu caracter de arsura. Se insoteste aproape constant de tulburari vasomotorii trofice si de tulburari afective. Este caracteristica leziunilor partiale ale nervului median sau sciatic popliteu intern, nervi care contin un numar mare de fibre vegetative.
Hiperalgeziile centrale - sunt reprezentate de durerile determinate de o leziune situata la nivelul sistemului nervos central.
1. Lezarea maduvei - localizata la nivelul coarnelor postero-laterale determina dureri pe un teritoriu radicular suspendat intre zone de sensibilitate normala. Lezarea cordoanelor posterioare duce la pierderea sensibilitatii proprioceptive constiente si partiala celei tactile fara durere, aparand ataxia senzoriala. Lezarea cordoanelor anterioare si laterale duce la pierderea sensibilitatii termice si dureroase (disociatie siringomielinicA).
2. Lezarea trunchiului cerebral - in functie de intinderea leziunii produce o pierdere completa a sensibilitatii de partea opusa a corpului (anestezie termica si dureroasA).
3. Lezarea talamusului - recunosate drept factori etiologici cei de origine vasculara si se manifesta cel mai frecvent sub forma sindromului talamic clasic postero - lateral (Dejerine - RoussY). Pe langa manifestarile neurologice caracteristice acestui sindrom apare si o hiperpatie caracterizata de faptul ca fara sa existe o excitabilitate crescuta la durere, orice fel de sensibilitate se integreaza in durere. Atingerea, ciupirea, stimulii termici devin foarte dureroase. Bolnavul nu poate localiza cu precizie stimulul nici spatial si nici temporal. Indica de obicei un nivel mai proximal si un teritoriu mai mare, iar durerea persista si dupa incetarea stimulului. Celelalte sindroame talamice: sindromul senzitiv cheiro-oral (Garcin - LapreslE), sindromul talamic median (WalleR) nu se insotesc de tulburari ale sensibilitatii dureroase.
4. Lezarea scoartei cerebrale - distructia partiala nu determina durere si nici pierderea sensibilitatii pentru durere. Leziunile de natura iritativa ale cortexului senzorial determina o epilepsie senzoriala jacksoniana care imbraca frecvent forma unor parestezii a caror extindere este in conformitate cu reprezentarea anatomica a diferitelor parti corporale la nivelul cortexului senzitiv.


Hiperalgeziile viscerale - au caractere diferite in functie de natura factorilor algogeni si sunt reprezentate de:
1. Durerea parietala - determinata de stimularea receptorilor pentru durere din seroasele parietale (pleura, peritoneu, pericarD) prin procese inflamatorii, congestive, compresive sau datorita aderentelor, distensiei bruste etc.
2. Durerea viscerala - pentru viscerele cavitare poate sa apara datorita unei distensii bruste iar pentru viscerele parenchimatoase ca urmare a distensiei capsulei ce le inveleste. Durerea generata in aceste conditii este difuza si in cele mai multe cazuri la distanta de visceral lezat.
3. Durerea ischemica - apare datorita contractiei indelungate a musculaturii peretelui visceral sau a unui grup muscular striat si se asociaza de obicei cu fenomene hipoxice.
Hiperalgeziile extremitatii cefalice se impart in functie de etiopatogenie si de manifestarile clinice in:
1. Hiperalgeziile superficiale (facialE) - sunt uneori rezultatul unor cauze locale (carii, abcese dentare, parotidide, sinuzitE), iar alteori recunosc cauze centrale (demielinizari, siringomielie, neurinom, anevrism etc.).
2. Hiperalgeziile profunde - sunt datorate cefaleii, migrenei, odontalgiilor(22).
Cefaleea - descrie o varietate de dureri de la nivelul extremitǎtii cefalice, produsǎ prin stimularea TNL intracraniane, pericariene sau cavitǎtii viscerocraniului.
Nu toate structurile craniene au sensibilitate dureroasǎ. Tesutul cerebral propriu-zis si meningele (in majoritatE) sunt structuri fǎra sensibilitate dureroasǎ.
Apare ca urmare a unor procese patologice intracraniene sau extracraniene dar poate apǎre si in boli care nu au legǎturǎ directǎ cu extremitatea cefalicǎ, de exemplu:
- boli infectioase acute si cronice: gripa, febra tifoidǎ, rujeolǎ;
- boli hepatodigestive ca diskinezia biliarǎ;
- parazitoze intestinale;
- boli hematologice: anemiile, poliglobulii, mielom multiplu;
- boli endocrine: hipotiroidism, hipoglicemii.
Migrena reprezintǎ una din cele mai frecvente tulburǎri neurologice.Ea este o cefalee vascularǎ cu cateva caractere particulare: este pulsatilǎ, unilateralǎ (hemicraniE), de obicei cu localizare fronto-orbitarǎ, paroxisticǎ.
Migrena apare periodic si este precedatǎ de fenomene vizuale si senzoriale care constituie aura. Este urmatǎ de greturi, fotofobie, vǎrsǎturi si apare mai ales la femei.
Fiziopatologic este produsǎ de un complex de reactii biochimice si vasculare care evolueazǎ in trei faze:
Faza initialǎ de vasoconstrictie, in general nedureroasǎ, caracterizatǎ prin contractura unor artere din interorul carotidei interne. Se produc ischemie si hipoxie cerebralǎ care genereazǎ manifestǎrile aurei: scotoame, ameteli, acufene. Mecanismele vasoconstrictiei sunt incomplet elucidate.
Faza de vasodilatatie este resimtitǎ de pacient ca o cefalee pulsatilǎ. Vasodilatatia este urmare a acidozei locale produsǎ de hipoxia cerebralǎ.
Faza de edem este produsǎ prin eliberarea mediatorilor care servesc permeabilitatea capilarelor: histaminǎ, bradikininǎ. Edemul pervascular explicǎ cefaleea intensǎ si celelalte simptome ale acestei faze.




Fig. 16. Ariile de proiectie ale celor mai frecvente dureri faciale: A - datoratǎ premolarului superior; B- datoratǎ premolarului inferior; C - datorata unui dinte superior D - datorata unui dinte inferior E - datoritǎ disfunctiei muschilor masticatori (ariile de intensitate maximǎ sunt mai inchise la culoarE) F - datoratǎ migrenei .(Ceamitru, 2000)



Odontalgia reprezintǎ senzatia dureroasǎ de la nivelul dintilor si poate avea cauze dentare sau extradentare.
Odontalgiile de cauze dentare se produc prin mecanisme comune tuturor durerilor, dar se caracterizeazǎ in primul rand prin intensitatea deosebit de mare (datoritǎ structurii particulare a dintilor si mai ales faptului cǎ pulpa dentarǎ se aflǎ intr-o cavitate inextensibilǎ, astfel cǎ edemul inflamator comprimǎ puternic TNL).
Deretminanti ai odontalgiilor sunt: factorii locali speifici ai cavitǎtii bucale cum este pH-ul acid factorii comuni, cum sunt mediatorii chimici ai inflamatiei si durerii: bradikinina, serotonina, histamina.
Durerile intense apar atunci cand cariile se complicǎ cu fenomene inflamatorii de vecinǎtate ca pulpitele sau parodontitele si poate iradia la alti dinti sau spre regiunile temporal si occipitalǎ
Durerea poate determina reactii sistemice: cefalee, lipotimie, sincopǎ, convulsii, crize hipertensive.
Odontalgiile de cauze extradentare insotesc unele procese patologice de vecinǎtate (sinusale, oculare, cerebralE) sau unele afectiuni viscerale (HTA, anginǎ pectoralǎ, cancerE). Uneori durerile apar si in conditii meteorologice particulare.


Nevralgiile sunt sindroame caracterizate prin crize dureroase de-a lungul unuia sau mai multor nervi cranieni sau spinali. Fenomenele dureroase predominǎ intr-un teritoriu nervos: trigemen, occipital, sciatic, intercostal. Ele apar sub formǎ de crize intense, paroxistice si se insotesc sau nu de deficite neurologice. Crizele dureroase sunt produse de masticatie, efort, curenti la rece, umiditate, anumite pozotii.


Parestezia este senzatia de furnicurǎ sau amortealǎ, uneori de rǎcealǎ sau presiune profundǎ care apare in special la anterosclerotici si in bolile cu componentǎ nevroticǎ. Mecanismul presupus este o asociere de compresiune, ischemie si proces inflamator (3).


Cenestopatia reprezintǎ o "senzatie fǎrǎ obiect", adicǎ dureri resimtite de individ fǎrǎ nici un motiv obiectiv si este produsǎ de dereglǎri corticale, in absenta unor suferinte organice.De obicei este intalnitǎ la nevrotici.
Tulburarile sensibilitatii la stimuli algogeni sunt inascute si dobandite in cursul vietii.
- Sindroamele hipoalgezice sau anestezice - se refera la reducerea sau absenta durerii.a - Analgia si hipoalgia congenitala se caracterizeaza prin abolirea sau scaderea sensibilitatii la durerea exteroceptiva, in timp ce sensibilitatea la durerea interoceptiva este conservata. Mai precis este absenta sau sensibilitatea scazuta la arsuri, compresiuni, intepaturi, traume mecanice, degeraturi. In schimb, individul reactioneaza fata de distensie, spasm, ischemie si tractiunea organelor interne. Mecanismul intim al bolii se presupune a fi un deficit asociat a mai multor sisteme enzimatice, ce poate sa se amelioreze treptat in cursul dezvoltarii ontogenetice.b - Analgia si hipoalgia dobandita reprezinta pierderea sau diminuarea sensibilitatii dureroase este urmarea sindromului senzitiv al nervilor periferici (neuropatii, sectionare de nervi, polinevritE).c- Hipoalgezia - observata sub forma anesteziei unui membru, in special dupa traumatisme sau lovituri minore. Este insotita de scaderea fortei musculare si de o delimitare neta la nivelul articulatiei, fapt ce o diferentiaza de tulburarile senzitive din polineuropatii. De foarte multe ori apare ca o manifestare la persoane care prezinta semnele certe de isterie.
Durerea referita este definita ca fiind durerea resimtita intr-un teritoriu situat la distanta de focarul stimulant. In prezent cea mai acceptata explicatie pentru o astfel de durere este teoria proiectiei convergente (Fields - 1987). In concordanta cu aceasta teorie doua tipuri de aferente patrund in segmentul spinal (una de la nivelul tegumentului si alta de la nivelul unui viscer sau a unor structuri musculare profundE) si converg spre aceeasi arie de proiectie senzoriala. Datorita faptului ca la nivel central nu exista posibilitatea recunoasterii sursei "input¬ului" proiectia senzatiei de durere se produce intr-o zona cutanata in functie de dermatomul respectiv.
De exemplu durerea din infarctul miocardic acut este de foarte multe ori resimtita de pacient la nivelul sternului cu iradiere pe marginea cubitala a antebratului, baza gatului si mandibulei. Durerea este cauzata de acumularea produsilor de metabolism si hipoxie care stimuleaza terminatiile nervoase senzitive ale miocardului. Fibrele aferente urca spre SNC prin ramurile cardiace ale trunchiului simpatic patrunzand in maduva spinarii prin radacina dorsala a nervilor toracici superiori (T1 - T5). Durerea cardiaca nu este resimtita la nivelul inimii ci la nivelul ariei tegumentare corespunzatoare nervilor spinali respectivi (dermatoamE).
Cunoasterea durerii referite de la nivelul viscerelor este de mare ajutor in diagnosticul multor boli.
Masurarea durerii - este un element util atat pentru diagnosticul clinic cat si pentru terapie. Se recomanda folosirea scarilor simple, parametrii cei mai utilizatti fiind:
- Pragul durerii - sau durerea minimala perceputa la 50 % din subiectii investigati;
- Toleranta la durere - reprezinta punctajul maxim de suportare a durerii;
- Ordinea sensibilitatii la durere - este data de diferenta dintre toleranta si pragul durerii;
- Necesarul de medicatie analgetica pentru suprimarea durerii;
- Diferenta limita - reprezinta cele mai mici intervale sau trepte ce se pot stabili in cursul producerii durerii.





Fig. 17. Dureri proiectate: A. Durere raportata. Focarul de origine este situat pe caile nervoase periferice sau centrale care asigura inervatia campului periferic. B. Durere referita. Focarul de origine muscular, visceral sau cutanat depinde de un teritoriu nervos distinct de cel din zona periferica unde se percepe senzatia dureroasa. (Vrabete, 1996)


Cele mai simple scari folosite in masurarea durerii sunt scara picturala si scara numerica. Ele se insotesc de exprimarea subiectiva a intensitatii durerii de catre fiecare individ in parte folosindu-se adjectivele caracteristice starii de moment: durere absenta, usoara, medie, puternica, foarte putemica, insuportabila.










Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai