Rezultatul final al activarii celor doua componente ale sistemului imun - componenta umorala (celula B) si componenta celulara (celula T) - de catre antigenul strain organismului este eliminarea acestui antigen, fie prin actiunea directa a celulelor efectorii imune, fie prin cooperarea cu
anticorpi specifici. in plus, sunt activate o serie de celule reglatorii care moduleaza activarea celulelor T si producerea de anticorpi de catre celula B. Figura 305-l0 reprezinta o diagrama schematica simplificata a sistemului imun, subliniind o parte dintre aceste interactiuni celulare. INTERACTIUNI CELULA T-CELULA T SI CELULA T-CELULA B Exprimarea functiei celulei imune este rezultatul unei serii complexe de evenimente imunoreglatorii care se desfasoara in faze. Atat limfocitele T cat si cele B mediaza functiile imune si fiecare dintre aceste tipuri de celule, cand primesc semnale adecvate, trec prin diferite stadii de la activare si inductie, la proliferare si diferentiere, iar in final la functii efectorii. Functia efectorie exprimata poate fi la punctul final
al raspunsului, cum ar fi secretia de anticorpi de catre un plasmocit diferentiat sau poate servi drept functie reglatoare ce moduleaza alte functii, cum ar fi limfocitul T inductor CD4+ sau reglator CD8+ care moduleaza atat diferentierea celulelor B cat si activarea celulelor T citotoxice CD8+ sau CD4+.
Celulele T inductoare (sau helper) CD4 pot fi impartite pe baza citokinelor pe care le produc (ura 305-l1). Celulele T inductoare de tip TH1 activate secreta IL-2, INFy si TNF|3, in timp ce celulele T inductoare de tip TH2 activate secreta IL-4, -5, -6 si -l0. Celulele T de tip TH1 CD4+ ajuta la generarea celulelor T citotoxice si in general raspund la antigene ce determina un raspuns imun de tip hipersensibilitate intarziata (ca de exemplu Mycobacterium tuberculosis). In contrast, celulele TH2 regleaza intensitatea raspunsurilor imune prin secretia unei citokine, IL-l0, care inhiba producerea altor citokine ( elul 305-4). in plus, celulele T de tip TH2 CD4+ ajuta celulele B in productia de Ig specifice si raspund la antigene ce necesita niveluri inalte de anticorpi pentru eliminare (cum ar fi in anumite infectii parazitare). Citokine diferite pot devia preferential raspunsul imun fie spre un raspuns de tip TH1, fie spre unul de tip TH2. De exemplu, IL-l2 dirijeaza diferentierea celulei T spre o celula de tip TH1, in timp ce IL-4 dirijeaza diferentierea catre o celula de tip TH2.
Asa cum se vede in ura 305-l0, dupa activare de catre APC, sunt generate subseturi de celule reglatorii T care produc IL-2, IL-3, INFy si/sau IL-4, -5, -6 si-10, care exercita influente pozitive sau negative asupra celulelor efectorii T si B. Pentru celulele B efectele trofice sunt mediate de o varietate de citokine, in special IL-3, -4 si -5 derivate din celulele T, citokine care actioneaza la nivelul stadiilor secventiale de maturizare ale celulei B, ducand la proliferarea, diferntierea si in final secretia de anticorpi ( elul 305-5). Pentru celulele T citotoxice, factorii trofici includ secretia de catre celula T inductoare de IL-2, INFy, IL-l2 siIL-l5 ( elul 305-4). in plus, celulele B sunt capabile si ele de a servi drept APC, prelucrand si prezentand antigenele celulelor T si secretand TNFa si IL-6.
Desi celulele B recunosc antigenul nativ prin receptorii de suprafata Ig, ele necesita ajutorul celulei T pentru a produce anticorpi de izotipuri multiple cu inalta afinitate care vor reprezenta cel mai eficace raspuns prin anticorpi in eliminarea antigenului strain. Aceasta dependenta de celula T functioneaza in reglarea raspunsurilor celulei B si in productia excesiva de auto anticorpi. Interactiunile celula T-celula B, care conduc la generarea de anticorpi cu afinitate inalta, necesita: (1) prelucrarea antigenului nativ de catre celulele B si exprimarea fragmentelor peptidice pe suprafata celulei B pentru prezentare catre celulele TH, (2) legarea celulelor B, atat de catre complexul receptorului celulei T, cat si de ligandul CD40, (3) inducerea procesului denumit comutarea izotipuluui anticorpului in clonele celulare B antigen specifice si (4) inducerea procesului de maturare a afinitatii anticorpului in centrii germinativi ai foliculilor celulelor B din ganglioni si splina.
Celulele B naive exprima IgD si IgM de suprafata. Contactul initial al celulelor B naive cu antigenul se face prin intermediul IgM de pe suprafata celulelor B ce au fixat antigenul nativ. Citokinele celulei T, eliberate dupa contactul celulei TH cu celulele B sau prin efectul "de martor\", induc modificari in conformatia genelor Ig stimuland recombinari ale acestora. Aceste evenimente duc la "comutarea\" intr-o celula B activata a expresiei exonilor lanturilor grele. Aceasta duce la secretia anticorpilor IgG, IgA sau in unele cazuri IgE folosind aceeasi regiune V antigen-specifica ca in cazul anticorpului IgM originar. Comutarea clasei se poate produce de asemenea printr-un mecanism posttranscriptional ce actioneaza la nivelul ARN. Citokinele celulei T care induc comutarea izotipului anticorpului sunt IL-4, TGF|3, IL-5 si IFNy. Inducerea expresiei ligandului CD40 de catre celulele TH este esentiala pentru comutarea izotipului anticorpului. Bolnavii cu mutatii ale ligandului CD40 al celulei T au celule B care sunt incapabile sa realizeze comutarea izotipului, ducand la aparitia sindromului de imunode-ficienta denumit hiper-IgM legat de cromozomul X ( modulul 307).
Cresterea progresiva in timp a afinitatii anticorpilor fata de antigen se produce in centrii germinativi ai ganglionului limfatic si ai splinei si este rezultatul unei modificari continui a genelor regiunii V a Ig, printr-un proces de hipermutatie somatica. Hipermutatia somatica este un proces prin care se produc multe mutatii in genele regiunii V, ducand la o gama larga de posibilitati de schimbare a specificitatii anticorpilor. Acele modificari care au ca rezultat aparitia unor anticorpi cu o mai mare afinitate, sunt selectate pentru o folosire continua de catre celulele B ale centrului germinati printr-o legare stransa a celulei B de antigenul prezent pe suprafata celulei prezentatoare de antigen FDC ( mai sus), ceea ce duce la proliferarea si expansiunea clonala a celulei B.
