mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Ghid medical
Index » Afectiunile nervilor cranieni
» Enurezisul

Enurezisul


Share





Mult s-a scris dar putin se cunoaste despre aceasta afectiune care produce atatea lacrimi copiilor, face sa sufere mamele si rele ineficienta medicilor (Davidson, 1950, afirmatie care, din pacate, isi mai pastreaza labilitatea si astazi).
Stigmatizandu-l pe copil, prezenta enurezisului este, in primul rand, o sursa necontenita de stress, disconfort si nefericire. Faptul se repercuta negativ asupra randamentului scolar, comportamentului si adaptarii acestuia in familie si in grupul de copii. Sentimentul inferioritatii si nemultumirea legata de prezenta infirmitatii, teama de a nu fi descoperit de colegi, batjocora cu care acestia il trateaza, restrictiile impuse in privinta plecarii in ere si a participarii totale la viata colectivului, se constituie si ele in factori nevrotigeni, care contribuie atat la intretinerea tulburarii enuretice, cat si la inadaptarea copilului, perturband dezvoltarea caracterului si a personalitatii. Persistand ani in sir, enurezisul ajunge, astfel, sa-si puna amprenta asupra intregii existente a individului, care, devenit adult, purta cu sine pora suferintelor si umilintelor din copilarie.


Prezenta unui copil enuretic are un efect intens negativ si asupra membrilor familiei, sau a colectivitatii in care traieste copilul. Constituind un important motiv de surmenaj, nemultumire si conflicte generate de grijile in plus pe care le impune (dormit separat, sculat noapte de noapte, spalat, refuzul de a fi primit in colectivitate), ca si atitudinea contradictorie a celor care-l inconjoara (parinti, educatori) fata de boala si bolnav, enureticul se plaseaza ca un factor perturbator al echilibrului microgrupului in care traieste si a relatiilor sale cu acesta, intrand intr-un cerc vicios, dezantajos pentru ambele parti.


Cuprins:

Definiţie

Frecvenţa

Aspect clinic

Etiopatogenie

Diagnostic pozitiv

Diagnostic în conformitate cu criteriile actuale acceptate pe plan mondial (I.C.D 10 şi DSM IV)

Tratament

Evoluţie şi prognostic


Definiţie

sus sus
În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale enurezisului. Cei mai mulţi autori îl definesc ca fiind o "tulburare caracterizată printr-o micţiune involuntară, diurnă şi nocturnă, anormală ţinând seama de vârsta mentală a copilului şi care nu este legată de controlul vezical de origine neurologică, crizelor epileptice, sau de o anomalie organică a tractului urinar'' (CIM 10).
Se consideră \"normal\"ca nou -născutul, sugarul, copilul mic până la 4 -5 ani să aibă "în mod fiziologic'' pierderi de urină nocturne sau diurne, date de imaturitatea în dezvoltarea sistemului nervos care, pe parcurs, se corectează şi se instalează controlul voluntar al micţiunii (Rutter, 1982). Este \"enuretic\" copilul care pierde urina în somn după vârsta de 5 -6 ani, sau care prezintă micţiuni involuntare în timpul zilei (în D S M IV, care cuprinde punctul de vedere oficial S.U.A., psihiatrii americani consideră vârsta limită de instalare a controlului sfincterian urinar de 5 ani la fetiţe şi 6 ani la băieţi).
Dobândirea controlului voluntar al eliminării urinei este un proces complex, căruia Muellner (1960) îi descrie patru etape: conştientizarea senzaţiei de vezică plină, însuşirea posibilităţii de a reţine sau amâna micţiunea, stăpânirea capacităţii de a urina la voluntar când vezica este plină, realizarea actului micţional voluntar şi în condiţii în care vezica nu este complet plină (Bullock, Bibley, Whitaker, 1989).
Controlul voluntar al micţiuni apare la vârste diferite. Majoritatea copiilor nu încep să-şi exercite controlul voluntar asupra micţiunii diurne înainte de 18-24 de luni, iar controlul nocturn nu apare net decât între 2-3 ani. Chiar la copiii care au câştigat controlul se pot observa uneori, încă 2-3 ani, accidentale micţiuni involuntare (mai ales dacă au băut lichide mai multe, dacă au fost foarte agitaţi, sau preocupaţi de joacă), dar acestea se întâmplă foarte rar. Dacă se produc mai des este vorba, probabil, o malformaţie urinară. Micţiunea fiind un act conştient, controlul conştient poate să întârzie (Bemrmam, Vaugham, Nelson, 1987).

Frecvenţa

sus sus
Enurezisul este întâlnit la ambele sexe şi se apreciază că \"procentul copiilor cu această meteahnă în ţara noastră este de 12-15% din numărul total al acestora\" (Milea, 1988). Există şi alte statistici care dau alte procente (alte ţări) între 5 şi 35%. În S.U.A. există un procent patru milioane de enuretici, dintre care un milion sunt adolescenţi şi adulţi
Cele mai multe cercetări arată că băieţii sunt de aproximativ două ori mai frecvent afectaţi decât fetele. În 75% din cazuri există antecedente familiale de enurezis la părinţi, sau rude apropiate. Pe la vârsta de 5 ani, 14% dintre băieţi şi fete prezintă cel puţin o emisie involuntară de urină pe lună. La vârsta de 14 ani 1% dintre băieţi şi 0,5% dintre fete rămân enuretici (majoritatea, în exclusivitate noaptea).

Aspect clinic

sus sus
Enurezisul primar este cel mai frecvent întâlnit (75-80% din cazuri, după Paule 1969) (Bullock, 1989). Este definit ca o stare de neînsuşire a controlului sfincterian, tulburarea fiind de la naştere, ca o continuare a perioadei fiziologice de incontinenţă. Enurezisul secundar apare după o perioadă de cel puţin un an (DSM IV, 1994), în care copilul a prezentat control sfincterian urinar. Enurezisul secundar este considerat a fi forma nevrotică (inclus în nevrozele posibil monosimptomatice ale şcolarului mic, după unii autori), fiind expresia clinică a unor stări conflictuale ale copilului, care nu au fost neutralizate prin mobilizarea mecanismelor psihologice de apărare). Uneori, tulburarea are un caracter complex, conturând tabloul unei adevărate stări nevrotice, alături de enurezis fiind prezente şi alte manifestări, secundare stării de conflictualitate intrapsihică: pavor nocturn, automatism ambulator nocturn, deprinderi nevrotice, balbism, labilitate emoţională, nelinişte psiho-motorie, irascibilitate, dispoziţie depresivă, insomnii şi tulburări alimentare (Ionescu, 1993). Enurezisul este considerat nevrotic atunci când apare în afara unor condiţii organice determinante şi în prezenţa unui factor psihotraumatizant decelabil. La adolescent se însoţeşte de apariţia semnelor generale de nevroză, cu tendinţă la structurare prevalentă a personalităţii
În raport cu perioada de somn, sau de veghe, în care se produce pierderea de urină, se delimitează: enurezisul nocturn (hipnic), enurezisul diurn, forma mixtă.
Enurezisul nocturn apare în cursul somnului şi se întâlneşte cel mai frecvent (60% din cazuri) (DSM IV). Punctul central al tulburărilor funcţionale care duc la lipsa de \"stăpânire şi control '' al sfincterelor intern şi extern este vezica urinară, legată de rinichi prin uretere şi care se continuă la exterior prin uretră . Rolul vezicii urinare este de a acumula urina până la o anumită limită (250-400 ml) şi a o elimina periodic. În mod normal, urina eliminată în timpul nopţii reprezintă numai o treime din cea acumulată în 24 de ore. S-a constatat că la copiii enuretici cantitatea cea mai mare de urină se elimină noaptea. În plus, discontrolul sfincterian urinar nocturn pare sa fie întreţinut de prezenţa unor anomalii ale fundului vezical (aspect concav) similare cu al copilului de vârstă mai mică.
Enurezisul diurn este prezent doar la 3% din cazuri. De cele mai multe ori enurezisul diurn nu presupune o golire completă a vezici urinare, ci doar a unor cantităţi mici. Copilul simte o plăcere deosebită în a-şi declanşa voit această evacuare şi în a o reprima de îndată ce se produce (Stoudemire, 1990).
Forma mixtă a enurezisului este întâlnită la aproape 40% din totalul enureticilor.
În ceea ce priveşte frecvenţa şi ritmul micţiunilor involuntare, se disting: enurezisul continuu, în care tulburarea este prezentă noapte de noapte şi chiar de mai multe ori în intervalul dintre seară şi dimineaţă.; enurezisul intermitent, dacă nopţile în care are emisiuni de urină alternează cu cele în care copilul nu se udă.; enurezisul periodic, care apare în salve grupate, despărţite de intervale libere şi relativ lungi.; enurezisul sporadic, apare din când în când, ca accident secundar şi aparent întâmplător (Milea, 1988).

Etiopatogenie

sus sus
Tulburarea apare, de obicei, la copii cu întârziere în apariţia controlului sfincterian, cu antecedente de suferinţă perinatală, cu trăsături de personalitate anxios-fobice, senzitive, sau instabile. Etiopatogenetic se discută problemele care ţin de somn (somnul exagerat profund, sau dimpotrivă, superficial -Pierce şi colab. în 1978 au arătat că enurezisul survine, de regulă, în stadiile hipersincronizate ale somnului lent, profund).
Aproximativ 45% din toţi copiii cu enurezis au o rudă biologică de gradul întâi care are, sau a avut tulburarea. Factorul ereditar are un anumit rol în apariţia enurezisului, dar forma acestuia, frecvenţa, evoluţia sunt în corelaţie cu existenţa unor factori de mediu improprii, cu antecedenţe personale patologice şi cu unele trăsături ale personalităţii copilului.
Alte opinii susţin nedezvoltarea structurilor (vezica infantiloidă, creşterea sensibilităţii receptorilor vezicali), deficitul de inhibiţie în procesul micţional, infecţiile urinare (se pare că nu sunt insă cauze, ci consecinţe ale enurezei prin stază), hipotonia şi malfuncţia - cuduri, dilatări ureterale (sunt tot consecinţe), dereglările endocrine, greşelile în educaţia sfincteriană (începută devreme, cu severitate, sau dimpotrivă dezinteres, lăsând copilul neschimbat, fără senzaţia de bine şi curat), traume psihice diverse, beneficiu secundar, caracterul epileptic (crize grand-mal produse în somn sau vegetative), suferinţe cerebrale (disfuncţie pe rinencefal, care răspunde de controlul comportamentelor emoţionale şi vegetative), spina bifida (S. Milea, 1998).
Copiii abandonaţi, crescuţi în unităţi de ocrotire sunt supuşi multor neajunsuri, suferinţe, frustrări, ceea ce determină şi creşterea impresionantă a cazurilor de enurezis în aceste colectivităţi (conflicte cu copiii mai mari din grupă care ii obligă pe cei mici să le facă diverse servicii, copii care dorm în acelaş pat, îngrijitoare care îi pedepsesc după episoadele enuretice, lipsa unui schimb de recompense, carenţele afective, copii care nu sunt schimbaţi la timp).

Diagnostic pozitiv

sus sus
Diagnosticul de enurezis nocturn se pune pe baza datelor anamnestice, clinice, psihologice, electroencefalografice, numai după ce s-a exclus prezenţa unui factor organic posibil declanşator, sau suprapus (prin examenul sumar de urină, urocultură, examinări coproparazitologice repetate, glicemie, densitatea urinei, evaluarea capacităţii vezicale spontane, diureza diurnă, nocturnă şi pe 24 de ore, iar unde contextul clinic sugerează, examinări paraclinice pentru evidenţierea eventualului substrat organic: cistourografie, ecografie, pielografie, urografie, etc.). Examinările de laborator sunt individualizate în funcţie de problemele ridicate de fiecare caz în parte.
Examenul psihiatric Copii cu enureză au complexe de inferioritate sau fac nevroză reactivă manifestată prin anxietate, irascibilitate, instabilitate psihică şi intelectuală (cu dificultăţi la învăţătură, lipsă de perseverenţă, agresivitate crescută, tulburări de comportament până la delincvenţă). Uneori părinţi (cu deosebire mama) prezintă, de asemenea, nevroză reactivă. Aceste elemente nu trebuie neglijate; pentru vindecarea bolnavului trebuie asigurată, pe lângă colaborarea cu copilul, înţelegerea şi sprijinul părinţilor şi o viaţă familială normală.
Examenul somatic şi neurologic au în vedere evidenţierea infecţiilor urinare, anomaliilor de conformaţie şi funcţie a vezici urinare, colului vezical, uretrei şi columului montanum, calculilor vezicali, leziunilor înnăscute, sau câştigate ale măduvei spinări şi nervilor periferici, ai epilepsiei, diabetului şi, în general, al tuturor afecţiunilor care pot afecta direct, sau indirect, micţiunea (Mui, 1994).

Diagnostic în conformitate cu criteriile actuale acceptate pe plan mondial (I.C.D 10 şi DSM IV)

sus sus
Conform criteriilor de diagnostic acceptate pe plan mondial, elementul esenţial al tulburării îl constituie emisia repetată, involuntară, sau intenţionată de urină, în timpul nopţii, sau al zilei, în pat sau în pantaloni, după o etate la care continenţa este de aşteptat (DSM IV). Pentru a pune diagnosticul, trebuie să fie excluse cauzele somatice. Tulburarea este definită oarecum arbitrar prin cel puţin două astfel de evenimente pe lună, pentru copii între cinci şi şase ani şi prin cel puţin un astfel de eveniment pe lună, pentru copii mai mari. În cele mai multe cazuri de enurezis funcţional, copilul se deşteaptă din somn fără nici o amintire despre vreun vis şi despre faptul că a urinat. De regulă, perturbarea survine în cursul primei treimi a nopţii. În puţine cazuri evacuarea vezicii are loc în timpul stadiului de mişcare oculară rapidă (REM) a somnului, şi în astfel de cazuri copilul îşi poate aminti un vis care implică actul urinării (Barry, 1990). Deşi majoritatea copiilor cu enurezis funcţional, nu au o tulburare mentală consistentă, prevalenţa tulburărilor mentale coexistente este mai mare la cei cu enurezis funcţional, decât la populaţia generală.


Conform DSM IV (1994), enurezisul poate fi o stare monosimptomatică, sau poate fi asociat cu o paletă mai largă de tulburări emoţionale şi comportamentale. În ultimul caz, există incertitudini privind mecanismele implicate în această asociere. Problemele emoţionale pot apărea ca o consecinţă secundară a disconfortului sau stigmatului cauzat de enurezis, acesta putând fi şi parte a altor tulburări psihiatrice. Uneori atât enurezisul, cât şi tulburarea emoţional - comportamentală pot apărea simultan, datorită unor factori etiologici corelaţi. Nu există nici o modalitate absolută şi neambiguă de a decide între aceste alternative pentru cazurile individuale, iar diagnosticul trebuie pus în funcţie de tipul de perturbare (enurezisul, sau problema emoţional-comportamentală) care constituie problema principală.
Îndreptar diagnostic. Nu există o linie de demarcaţie clară între tulburarea de tip enurezis şi limitele normale corespunzătoare vârstei de achiziţie a controlului sfincterian vezical. Totuşi, enurezisul nu trebuie diagnosticat la copii sub 5 ani pentru băieţi şi 6 ani pentru fetiţe, sau cu vârsta mentală sub 4 ani. Dacă enurezisul este asociat cu altă tulburare emoţională, sau comportamentală, aceasta trebuie să constituie diagnosticul principal numai dacă emisiunea voluntară de urină apare de câteva ori pe săptămână şi dacă şi alte simptome manifestă o covariaţie temporală cu enurezisul. Enurezisul apare uneori în asociaţie cu encoprezisul; în acest caz trebuie diagnosticat.
Uneori, copiii dezvoltă un enurezis tranzitoriu ca rezultat al cistitei, sau poliuriei diabetice. Aceasta nu constituie o explicaţie suficientă pentru un enurezis care persistă după vindecarea infecţiei, sau după ce poliuria a fost adusă sub control. Nu rareori, o cistită poate fi secundată unui enurezis, prin ascensiunea infecţiei pe tractul urinar, ca rezultat al faptului că pacientul este ud (valabil mai ales pentru fetiţe) (DSM IV).

Tratament

sus sus
Sunt contraindicate metodele brutale, generând durere, sau teamă cum ar fi: injecţiile epidurale sau suprapubiene, pedepse fizice sau morale, trezirile nocturne, restricţiile de lichide sau sare, pedepsele de orice fel, bătaia, obligarea copilului să spele lenjeria. Se recomandă, în schimb, încurajarea copilului, crearea unui climat securizant cu rezolvarea conflictelor existente, calendar cu cruciuliţe, recompense, gimnastica micţională, evitarea consumului de excitante (ciocolată, coca-cola, pepsi cola, cacao). Chimioterapia este, alături de psihoterapie, principala metodă de tratament a enurezisului. În principal, prin chimioterapie se urmăreşte: combaterea hipertoniei şi spasmelor musculaturii vezicii urinare; reducerea diurezei - în special a celei nocturne; inhibarea hipertoniei parasimpatice; sedare - la copiii anxioşi, emotivi, agitaţi (cu simptome accentuate de nevroză - reacţii nevrotice); combaterea infecţiilor urinare. Dintre medicamentele utilizate mai frecvent în tratamentul enurezisului amintim: Driptane, Cisrelax, Adiuretin, Imipramină. Unii specialişti asociază faradizări, ionizări, sirop vegetal din extract de pătrunjel sălbatic, pentru creşterea tonusului vezical.
Driptane este un preparat foarte activ în incontinenţa urinară şi în enurezis. Substanţa activă este oxibutinina (sub formă de clorhidrat), cu dublă acţiune: inhibarea hipertoniei parasimpatice şi acţiune spasmolitică directă asupra muşchiului detrusor al vezicii urinare.
Tratamentul se face pe durata a trei luni. Doza zilnică, la început, este de 5mg/zi, împărţită în două: o jumătate de comprimat (2,5mg) dimineaţa şi o jumătate seara, înainte de culcare. În funcţie de răspuns, doza se poate mări la 10mg/zi: două comprimate (de 5mg) - unul dimineaţa, unul seara. Dacă tratamentul nu a avut efectul dorit, se poate încerca repetarea sa după o pauză de 10 zile.
Indicaţiile medicamentului cuprind copiii peste 5 ani cu imaturitate vezicală certificată de existenţa pierderilor urinare diurne. Principalele reacţii adverse sunt de tip atropinic: uscăciunea guri, constipaţie, senzaţii de rău, înceţoşarea vederi, înroşirea feţei, dureri sau arsuri gastrice.
Desmopresina (diacetat) analog sintetic al hormonului antidiuretic. Are acţiune antidiuretică selectivă, deoarece prezintă afinităţi specifice faţă de receptorii V care se află la nivelul celulelor epiteliale ale tubilor renali. Prin efectul său pe aceşti receptori, medicamentul stimulează creşterea permeabilităţi pentru apă a tubilor colectori, favorizând resorbţia crescută şi implicit, reducerea semnificativă a diurezei. În enurezis, Adiuretinul se administrează în aplicaţii intra-nazale o picătură seara. Doza se poate mări, în funcţie de răspunsul clinic şi de apariţia reacţiilor adverse. Reacţiile adverse: cefalee, greaţă, crampe abdominale, sunt rare. Contraindicaţii: alergia specifică la dermopresivi, iar ca şi contraindicaţie relativă - epilepsia.
Cisrelaxul - conţine ca substanţă activă o combinaţie cuaternară de amoniu: emepronium bromid, cu efecte anticolinergice şi ganglioblocatoare cu acţiune selectivă asupra musculaturi vezicii urinare. Prin blocarea receptorilor colinergici, Cisrelaxul inhibă contracţia sau spasmul muşchilor detruşori ai vezicii urinare, fapt care conduce la mărirea capacităţi sale şi la reducerea impulsului frecvent de a urina. Indicaţiile sale sunt enurezisul şi incontinenţa urinară, dar se administrează şi în cistită, uretrită, unde combate, de asemenea, hiperactivitatea detrusorului vezicii urinare. Doza medie zilnică la copil este de 200 mg, administrată în funcţie de tipul enurezisului: întreaga doză seara - în enurezisul nocturn, sau jumătate doză dimineaţa, jumătate doză seara. Reacţiile adverse - uscăciunea gurii, tahicardie, stomatită - apar foarte rar. Contraindicaţii: obstrucţia urinară, atonia vezicii urinare, glaucom, reflux esofagian, hernia hiatală, ileus.
Imipramina - derivat iminodibenzilic, face parte din grupul antidepresivelor triciclice.
Are un efect anticolinergic şi un efect sedativ. Acţionează prin inhibarea noradrenalinei şi serotoninei. Este utilizat, în special, în depresii grave datorită efectului sedativ, dar este util, în doze mici, la copii în enurezisul nocturn prin efectul anticolinergic în principal şi secundar prin cel sedativ.
Imipramina se administrează la copiii de peste 5 ani, seara, la culcare, în doză de 10-25 mg, în funcţie de vârstă, după ce au fost excluse cauzele organice ale bolii. Doza poate fi crescută până la 75 mg.
Tratamentul durează 1-3 luni, apoi doza se reduce treptat, administrându-se eventual doze de întreţinere. Tratamentul nu se întrerupe brusc din cauza existenţei sindromului de abstinenţă. Reacţiile adverse sunt de tip atropinic: uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de vedere, etc. rareori apare febra, erupţii cutanate, convulsii, hiperpirexie. Contraindicaţii: tulburări cardiace, aritmii, tulburări de conducere, epilepsie, glaucom, alergie specifică.
Imipramina nu se administrează la copiii sub 5 ani. Tratamentul se face doar sub control medical.
Infecţiile urinare par a fi un factor generator, sau de întreţinere, al enurezisului, având în vedere procentul mare de infecţii urinare întâlnite la enuretici. De aceea tratamentul enurezisului trebuie însoţit, unde este cazul, de tratamentul infecţiei urinare, care se face după testarea sensibilităţi microbiene conform antibiogramei.
Psihoterapia vizează în acelaş timp enureticul şi familia sa (Tienari, 1997). În ceea ce-l priveşte pe copil, într-o manieră care trebuie să ţină seama necontenit de personalitatea acestuia şi specificul fiecărui caz în parte, se urmăresc: deculpabilizarea copilului, atenuarea sentimentului de vinovăţie şi ruşine; mobilizarea lui în terapie prin condiţionare pozitivă, lauda. Copilul este învăţat să construiască un calendar de perete, cu rubrici goale corespunzătoare zilelor din luna respectivă, în care va desena soare care zâmbeşte în zilele când a prezentat control sfincterian şi nori atunci când a prezentat enurezis (figura nr. 5). Atunci când apar nori, familia nu va reacţiona prin supărare, dar ziua "însorită\" nu va fi trecută cu vederea, fiind un motiv de bucurie generală, ocazie cu care se şi oferă copilului o recompensă (bomboană, jucărie, etc.). Adolescenţii sunt sfătuiţi sa ţină un calendar de buzunar, cu care se prezintă la control, în care vor tăia cu o cruciuliţă rosie ziua cu succes şi cu albastru eşecul. Psihoterapia familială urmăreşte tocmai transformarea anturajului într-un participant activ, răbdător şi optimist în procesul terapeutic.
Gimnastica micţională urmăreşte mărirea capacităţii de contenţie a vezicii urinare şi creşterea tonusului sfincterului uretral extern supus controlului voluntar. Primul exerciţiu vizează amânarea voluntară a momentului micţiunii, iar al doilea aplică metoda jetului urinar întrerupt.

Evoluţie şi prognostic

sus sus
De cele mai multe ori, enurezisul are o evoluţie spontană favorabilă, foarte puţini din copii enuretici rămânând cu această tulburare şi la vârsta adultă. Pericolul evolutiv îl constituie reacţia personalităţii copilului la handicap, suprapunerea infecţiilor urinare, a hipotoniei şi malfuncţiei, care pot autoîntreţine tulburarea. Enurezisul ridică importante probleme medico-sociale, prin frecvenţa lor deosebită, prin amprenta negativă pe care şi-o pun asupra dezvoltării personalităţii copilului, asupra randamentului şcolar, comportamentului şi adaptării acestuia în familie şi colectivul de copii.
Am studiat un lot compus dintr-un număr de 85 de copii, având vârsta cuprinsă între 7 şi 16 ani. Copiii au fost internaţi la Clinica de Neuropsihiatrie a Copilului şi Adolescentului din Cluj-Napoca, în perioada 1 ianuarie 1996-1 ianuarie 1998. Pentru evidenţierea aspectelor etiopatogenetice ale enurezisului şi ale posibilităţilor de recuperare, am realizat un studiu retrospectiv de tip descriptiv clinico -statistic pe baza datelor din foile de observaţie ale acestor copii, existente în arhiva clinicii. Rezultatele au fost sub aşteptări la copiii trataţi cu Cisrelax, fiind vindecaţi doar 10 copii, iar alţi 7 prezentând ameliorare. La 4 dintre copii enurezisul continuu a devenit intermitent, iar la 3, din periodic a devenit sporadic. Deci, în total efecte benefice s-au observat doar la 17 din cei 31 de copii trataţi cu Cisrelax.
Ceilalţi 46 de copii au fost trataţi cu Driptane şi Adiuretin. Rezultatele obţinute prin tratamentul cu aceste două preparate au fost foarte bune. Cu Driptane au fost trataţi 29 de copii, toţi răspunzând la tratament. Dintre pacienţi, 23 de copii au fost vindecaţi, iar la 7 tulburarea a fost ameliorată, enurezisul devenind sporadic. Driptane a fost administrat în doză de 5 mg/zi la începutul tratamentului, oral, în două prize: dimineaţa şi seara câte o jumătate de comprimat (un comprimat a 5 mg); ulterior în funcţie de efect, doza s-a mărit la 10 mg/zi, tot în două prize: un comprimat dimineaţa şi unul seara. La copiii pentru care Driptane nu avea indicaţie (nu prezentau imaturitate vezicală), sau era contraindicat (bronşite cronice, colite, tiroide hiperactive), ori existau reacţii adverse, s-a folosit Adiuretin. Rezultatele au fost, de asemenea, foarte bune. Din cei 17 copii, 15 au prezentat vindecarea boli, sau ameliorare: 11 s-au vindecat, iar la patru dintre ei enurezisul a devenit intermitent. Tuturor celor 85 de copii li s-au efectuat investigaţii paraclinice complexe pentru a exclude o eventuală malformaţie reno-urinară sau boală endocrină. Un număr mare din aceşti minori au prezentat infecţii urinare asociate (47%), trataţi conform antibiogramei, cu alegerea antibioticului în funcţie de posibilitatea atingerii unei concentraţii mari ale acestuia în urină (Ampicilină, Amoxicilină, Cotrimoxazol) şi antiseptice urinare (Acid nalidixic, Nitrofurantoina). Tratamentul a fost, desigur, complex, asociind gimnastica micţională, psihoterapia individuală şi familială.



Tipareste Trimite prin email











Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor

  Sectiuni Afectiunile nervilor cranieni:


       
      Fa-te cunoscut!
      Invitatie Online - promoveaza produse medicale

      Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

       

      Creaza cont si exprima-te

      vizitatorii nostri pot fi clientii tai