Tulburarile obsesiv-compulsi.
Anxietatea. Definita de J. Delay ca o a€śteama fara obiect aparenta€ť, anxietatea reprezinta unul dintre fenomenele emotionale cele mai frecnte ale existentei, un aspect normal al experientei individuale, una dintre caracteristicile conduitei umane. Anxietatea normala, cum ar fi, de exemplu, cea pe care o experimentam in fata bolii, batranetii, mortii, exercita o functie stimulatoare, determina o activitate adaptata, coordonata, adecvata, spre deosebire de anxietatea patologica, dezvoltata sub semnul instinctelor de distrugere. Este dificil de silit care sunt limitele pentru comportamentul normal si patologic in anxietate, din moment ce multe din anxietatile copilului sunt, nu numai comune, dar pot juca un rol adaptativ in dezvoltare, semnalizand necesitatea actiunii pentru a asigura securizarea. Anxietatea poate deni simptomatica la orice varsta cand previne sau limiteaza comportamentul adaptativ.
O regula utila pentru aprecierea diagnostica este aceea care apeleaza la abilitatea copilului de a depasi anxietatea, eliberandu-se de ea atunci cand lipseste situatia provocatoare (Rutter, 1994). Inflexibilitatea raspunsului afectiv este un indicator patologic important. Anxietatea patologica se particularizeaza prin excesul, durata si intensitatea sa. Ea este nemodificata sau disproportionat de mare fata de cauza initiatoare, isi poate aa radacinile in experientele trecute, sau poate fi indusa de amenintarea pierderii controlului si increderii in sine.
Termenii de anxietate si frica sunt adesea utilizati ca sinonime. Frica apare in prezenta unei amenintari reale, a unui pericol iminent. Diferenta intre anxietate si frica se refera, in primul rand, la autolimitarea fricii. Simptomele psihologice desfasurate in conditiile unei situatii inspaimantatoare sunt similare cu cele generate de anxietatea minima, sau moderata. Modificarile emotionale si de constiinta atribuite anxietatii nu sunt insa experimentate de o persoana careia ii este frica.
Cuprins:
Tulburările nevrotice 
