Toate cele trei specii de paduchi care paraziteaza omul se hranesc cel putin o data pe zi din sangele omului. Pediculus humanus varianta capitis infesteaza capul, P. humanus varianta corporis infesteaza vesmintele, iar Pthiruspubis in principal
parul pubian. Femelele isi cimenteaza ferm ouale lor pe firul de par sau pe vesminte. La persoanele sensibilizate, saliva paduchilor produce un rash maculopapular intens iritativ sau un rash urticarian.
Paduchii capului sunt transmisi direct de la om la om si uneori prin palarii, podoabe de cap si diverse instrumente de pieptanat. Prevalenta cea mai mare se intalneste in randul fetelor de varsta scolara care au parul lung. Copin de culoare sunt mai putin frecvent infestati decat ceilalti copii. Escoriatiile leziunilor pruriginoase de la nivelul scalpului, gatului si umerilor se transforma in leziuni zemuinde, crustoase, cu imbibarea parului, infectii bacteriene si limfadenopatie regionala.
Paduchii corpului raman pe vesminte, cu exceptia momentului in care se hranesc, nefiind capabili sa supravietuiasca mai mult de cateva ore departe de gazda umana. Prin urmare, rezulta ca P. humanus varianta corporis infesteaza in principal victimele dezastrelor sau persoanele sarace care nu isi schimba hainele. Transmiterea prin contact direct sau prin punerea in comun a vesmintelor si a lenjeriei de pat este sporita in situatiile de suprapopulare. Paduchii corpului parasesc indivizii febrili sau cadavrele odata cu scaderea temperaturii acestora, facilitand astfel transmiterea tifosului, a febrei recurente transmise de paduchi si a febrei de transee ( modulull79). Leziunile pruriginoase sunt frecvent intalnite in mod special in jurul gatului. Infestarea cronica are ca rezultat hiperpig-mentareapostinflamatorie si ingrosarea cutanata, fiind cunoscuta sub denumirea boala vagabonzilor.
Paduchele pubian, sau paduchele lat, este transmis, in principal, prin contact sexual, dar poate infesta genele, parul axilar si parul din alte regiuni, la fel ca si parul pubian. La locul muscaturilor se dezvolta regiuni intens pruriginoase si macule albastrui (maculae cerulae) de 2-3 mm. Blefarita insoteste frecvent infestatia genelor.
Suspiciunea diagnostica de pediculoza este confirmata prin punerea in evidenta a oualor de paduche sau a paduchilor adulti pe firul de par sau pe vesminte. Tratamentul preferat este crema cu permetrina (1%), care distruge atat ouale, cat si
paduchii si se elibereaza fara prescriptie medicala. Ca o alternativa, malationul 0,5% necesita prescriptie medicala si poate sa nu fie la fel de eficient. Agenti alternativi, cum ar fi lindanul 1%, care este mai toxic, si piretrinele cu piperonil butoxid, nu sunt ovicide si necesita o a doua aplicare o saptamana mai tarziu, pentru a distruge nimfele incubate. Lindinele moarte sau eclozate, care raman atasate de firele de par, pot sugera in mod fals o infectie activa. A fost raportata prezenta paduchilor de cap rezistenti la lindan. Dupa tratamentul cu insecticide a infestatiilor cu paduchi, parul trebuie pieptanat cu un pieptene cu dinti desi pentru a indeparta ouale de paduchi. Pieptenele si periile trebuie dezinfectate in apa calda la 65°C timp de 5 minute sau inmuiate in insecticid timp de 1 ora. Paduchele corpului poate fi indepartat prin imbaiere si prin aplicarea din cap pana in picioare a pediculicidelor topice. smintele si lejeria de pat sunt deparazitate prin sterilizare termica intr-un uscator la 65°C timp de 30 de minute sau prin fumigare. Infestarea cu paduchi pubieni este tratata prin aplicarea pediculocidelor topice, cu exceptia infestarii genelor (phthirians palpebrum), care raspunde la aplicarea timp de 3-4 zile a unui strat de petrol lampant sau de unguent cu oxid galben de mercur 1%, de 4 ori pe zi timp de 2 saptamani.