Chisturile intracraniene si intraspinale sunt cavitati cu continut LCR, comunicand sau nu cu spatiile lichidiene interne sau externe (spatiul subarahnoi-dian sau sistemul ntricular), deci inchise sau deschise.
Dupa sediul lor in raport cu creierul si cu spatiile lichidiene, Gerlach si colab. (1967) le impart in: 1) chisturi intracerebrale (porencefalie); 2) chisturi ale spatiilor lichidiene interne: ependimare, ale gaurii Monro, ale septului pelucid si ale cavitatii Verga; 3) chisturi ale spatiilor lichidiene externe (arahnoidiene).
1. Chisturile intracerebrale:
- Porencefalia. Termenul a fost introdus de Heschl in 1859 (citat dupa Robinson, 1971) pentru
chistul intracerebral congenital, care comunica la suprafata emisferei cerebrale cu spatiul subarah-noidian si in profunzime cu sistemul ntricular, respectiv cu ntriculul lateral. Astazi, termenul este mai cuprinzator, incluzand toate chisturile intracerebrale congenitale. Natura agentului cauzal (anoxie, intoxicatie, infectie, traumatism) ce actioneaza asupra creierului in dezvoltare prezinta mai putina importanta decat momentul in care intervine. Cu cat interntia agentului cauzal este mai timpurie, cu atat defectul cerebral este mai mare. Porencefalia este urmarea unei distructii a parenchi-mului cerebral si se prezinta ca o cavitate intr-o emisfera cerebrala, foarte rar in ambele emisfere, peretii fiind captusiti de obicei de ependim.
loul clinic se manifesta ca o intarziere in dezvoltarea psihomotorie cu pareze spastice de diferite grade, putand fi decelata fie de la nastere, fie curand dupa aceea. Malformatia poate aa un caracter stationar sau evolutiv, mai ales in cazul cand apar si convulsii. Simptomatologia clinica poate fi completata de alte manifestari neurologice, ca pareze oculare, microcefalie, si poate fi insotita si de alte malformatii congenitale (luxatie coxo-fe-murala, hipertelorism etc). Anamneza atenta din perioada graviditatii sau a travaliului poate decela agentul cauzal (de exemplu, un traumatism in timpul sarcinii sau asfixie in timpul nasterii) si explica tabloul clinic, dar nu si leziunea anatomopatologica ce sta la baza, adica porencefalia.
Intrucat este vorba de o afectiune de cele mai multe ori cu caracter neevolutiv, tratamentul va fi simptomatic medicamentos, ca in toate paraliziile infantile, anticonvulsivant in caz de crize convulsi, fizioterapie, kinetoterapic, entual ortopedic pentru corectarea contracturilor si retractiilor tendi-noase.
2. Chisturile spatiilor lichidiene interne:
a) chisturile ependimare;
b) chisturile gaurii Monro;
c) chisturile septului pelucid;
d) chisturile cavitatii Verga.
3. Chisturile spatiilor lichidiene externe (arah-noidiene).
Chisturile arahnoidiene intracraniene, captusite de o membrana asemanatoare arahnoidei, sunt procese inlocuitoare de spatiu ce pot determina hidrocefalie, bombarea locala a craniului, deplasarea liniei mediane a encefalului, multiple simptome neurologice. Majoritatea acestor chisturi sunt congenitale, dar exista si chisturi arahnoidiene castigate, ca urmare a unor infectii, traumatisme sau
hemoragii (Go, 1995). Incidenta acestor chisturi arahnoidiene este apreciata aproximativ 0,3% din toate procesele expansi intracraniene decelate pe baza CT-scan (Go, 1995).
Morfopatologie: chisturile arahnoidiene sunt situate la suprafata creierului, adica sunt extracere-brale. De obicei aceste chisturi sunt situate in fosa craniana medie, adica in aproximativ 40% din cazuri (Oberbauer si colab., 1992).
lou clinic. Chistul arahnoidian congenital poate fi asimptomatic, constituind o descoperire necrop-tica, dar deseori este simptomatic. Desi congenital, el se poate manifesta la orice varsta. De obicei, chisturile care nu comunica cu spatiul subarahnoi-dian (chisturi adevarate) se manifesta ca proces expansiv intracranian, pe cand cele care comunica cu spatiul subarahnoidian se manifesta in mod obisnuit prin bombarea locala a craniului (Cappelen si Unsgaard, 1986).
Instigatii paraclinice: CT-scan si RMN releva evident existenta acestor chisturi arahnoidiene, cu posibila comunicare cu sistemul ntricular (. 16).
Tratament: exista doua metode terapeutice: prima, de drenare a LCR printr-un procedeu chisto-peritoneal, si a doua, de deschidere larga a peretilor chistului cu refacerea circulatiei LCR - procedeu de fenestrare, prin comunicarea cu spatiul subarahnoidian (Ciricillo si colab., 1991). Dupa datele majoritatii autorilor, procedeul de drenare chistoperitoneala este superior procedeului de fenestrare (Harsh si colab., 1986).
