Substante hormonale si antihormonale

Importanta hormonilor

. Hormonii sunt biocatalizatori endogeni elaborati de glandele endocrine, cu rol specific, de reglare a functiilor organismului.
. Intregul sistem endocrin este legat de hipofiza si subordonat acesteia, glanda fiind numita de aceea "creier glandular".
. Hipofiza la randul ei este dependenta de scoarta cerebrala prin intermediul hipotalamusului si la un loc, hipofiza impreuna cu sistemul nervos alcatuiesc sistemul neuro-endocrin.

Particularitati ale actiunii hormonilor
. Spre deosebire de enzime, care sunt biocatalizatori implicati direct in reactiile biochimice, hormonii nu intra direct in reactii metabolice, ci le dirijeaza, prin intermediul unor mesageri secunzi, catre anumite efecte fiziologice, asemanandu-se din acest punct de vedere cu sistemul nervos.
. Deosebirea consta in faptul ca sistemul nervos dirijeaza metabolismul pentru scurta durata, iar hormonii pentru un timp mai indelungat.
. In esenta, hormonii continua actiunea sistemului nervos.

Utilizarea terapeutica a hormonilor

. Insuficienta sau lipsa hormonilor din organism se caracterizeaza prin tulburari care pot fi in linii mari atenuate prin terapia de substitutie (hormonoterapie, denumita si opoterapie, in cazul utilizarii hormonilor extrasi din tesuturi animalE), cu rezultate superioare putand fi folosite si preparatele sintetice, care sunt mai active si mai elective.
. In practica, hormonii si preparatele endocrine se utilizeaza nu numai in tratamente substitutive ci si pentru actiunea lor electiva specifica (de ex. actiunea stimulanta asupra uterului a ocitocineI).
. Cu alte cuvinte, hormonii pot fi si medicamente valoroase pentru afectiuni neendocrine.

A. Glucocorticoizii

. Sunt hormoni corticosuprarenali sau analogi de sinteza ai acestora, care au structura steroidica si, din punct de vedere farmacologic, se caracterizeaza prin:

1. un efect antiinflamator remarcabil

2. influenta semnificativa asupra metabolismul intermediar.

Efecte farmacologice ale glucocorticoizilor
. Efectele antiinflamatoare, antialergice si de deprimare a reactiilor mezenchimale sunt larg utilizate terapeutic.
. Glucocorticoizii nu vindeca, ci modifica reactiile la agentul cauzal, evitand sau intarziind leziunile biochimice, prevenind alte complicatii.
. Eficacitatea glucocorticoizilor are deci un caracter simptomatic paleativ.
. Ca medicamente se folosesc in doze mari, care depasesc concentratia lor fiziologica.

Mecanismul de actiune al glucocortizilor la nivel molecular

. Este numai partial cunoscut.

. Se admite ca:

1. acesti hormoni patrund in citoplasma,

2. se leaga de un receptor specific, desfacand din macromolecla acestuia o proteina fosforilata cu M = 90.000;
3. receptorul este astfel activat si patrunde in nucleu;
4. in nucleu, receptorul activat se leaga de o portiune de ADN, regland transcriptia unor gene specifice.
5. transcriptia, de regula, este stimulata, rezultand marirea cantitatii de ARN specific.
. In urma acestui mecanism sunt sintetizate proteine enzimatice, care intervin in diferite procese metabolice importante pentru economia celulara.
. Tot astfel, este favorizata sinteza unor proteine cu proprietati antiinflamatorii - lipocortine - care impiedica actiunea fosfolipazei A2, si consecutiv, formarea unor autacoizi cu proprietati proinflamatorii ca:
- acid arahidonic,

- prostaglandine,

- leucotriene,

- PAF (factor activator al placheteloR).

Actiunea antiinflamatoare a glucocorticoizilor

. Se manifesta, indiferent de stimulul provocator, in urmatoarele tipuri de procesele inflamatorii:

- exudative

- necrotice

- prolifertative

. Se bazeaza pe urmatorul mecanism:
1. glucocorticoizii se acumuleaza in tesutul inflamat
2. stabilizeaza capilarele, inhiband permeabilizarea acestora provocata de histamina si kinine
3. diminueaza edemul local si mentin raspunsul vaselor la catecolamine
4. inhiba motilitatea si capacitatea de fagocitoza a leucocitelor
. In fazele tarzii ale inflamatiei insa, actiunea glucocorticoizilor este mai putin eficienta, iar procesul de regenerare este intarziat

Proprietati antialergice ale glucocorticoizilor

. actioneaza imunodepresiv si antiinflamator
 pot inhiba atat reactii de tip anafilactic, cat si reactii prin complexe solubile si reactii de tip intarziat (reactia la turbeculina, rejetul grefelor etc.)
. Practic ei impiedica producerea de catre limfocitele T (responsabile de imunitatea celularA) a interleukinei 2 si a altor limfokine care sunt factori chemotactici de proliferare a limfocitelor, de activare a macrofagilor, de permeabilizare a capilareloR) ceea ce conduce la inhibarea proliferarii limfocitelor T si a inflamatiei generata de reactia antigen-anticorp.
. La aceast mecanism se adauga si actiunea antiimflamatoare nespecifica.

Utilizarea glucocorticoizilor in terapia de substitutie
. Glucocorticoizii naturali (cortizonul si hidrocortizonuL) sunt folositi ca medicatie de substitutie in insuficienta suprarenala
. Insuficienta cortico-suprarenala provoaca, printre altele,
1. hipoglicemie,

2. scaderea glicogenului in ficat,

3. eliminarea marita a NaCl si a apei
4. retinerea in cantitati marite a sarurilor de potasiu
5. hipotensiune

6. atonie musculara

. In general se evita tratamentul prelungit cu glucocorticoizi si se recomanda, in cazul tratamentului de intretinere, administrarea glucocorticoidului intr-o singura doza zilnica, dupa micul dejun (cazul hidrocortizonuluI) sau, in cazul unui preparat cu durata medie de actiune (prednisonuL), a unei doze duble, o data la doua zile.

Alte utilizari terapeutice ale glucocorticoizilor
1. reumatismul poliarticular acut

2. poliartrita reumatoida,

3. guta

4. poliarterita nodoasa

5. astm bronsic
6. alergii grave (soc anafilactic, edem de glota, etc.),
7. afectiuni inflamatoare ale ochiului

8. dermatoze inflamatorii

9. mentinerea grefelor si a transplantelor (in asociatie cu medicatia citostaticA)

10. ileite

11. colita ulceroasa,

12. hepatita

13. anemia hemolitica capatata sau aplastica,
14. boli canceroase diferite, din grupa leucemie-limfom (in acest caz, glucocorticoizii actioneaza prin liza tesutului limfatic si ca mijloc nespecific de sustinere a organismuluI)

Alte indicatii terapeutice ale glucocorticoizilor
. Gucocorticoizii sunt eficienti in socul circulator de toate tipurile; dozele mari, injectate intravenos, scad semnificativ mortalitatea.
. Scad de asemenea mortalitatea datorata infectiilor grave, rezistente la tratament, insotite de colaps sau care intereseaza organele vitale.
. Eficacitatea se datoreaza capacitatii glucocorticoizilor de a sustine organismul in conditii de criza majora, prin modularea unor enzime importante, inhibarea formarii unor metaboliti toxici, stabilizarea membranelor.

Reactii adverse ale glucocorticoizilor
. Constantele hemogramei sunt influentate de catre glucocorticoizi prin;
- scaderea numarului limfocitelor, eozinofilelor si bazofilelor si
- cresterea numarului neutrofilelelor (cu hiperleucocitoza, care pune probleme dificile de diagnostiC), a trombocitelor si a hematiilor.
. Rezistenta organismului la infectii scade, datorita deprimarii generale a reactiilor mezenchimale.

. Glucocorticoizii inhiba:

- raspunsul prin inflamatii

- raspunsul imunologic la agenti infectiosi

- fagocitarea si digestia intracelulara a microorganismelor

- sinteza interferonului si reactia febrila;

. Vindecarea tesuturilor lezate se face cu intarziere, formarea substantei fundamentale si a fibrelor de colagen fiind deficitare.
 De aceea, folosirea acestor substante in stari infectioase impune prudenta si nu rareori, protectie cu antibiotice si chimioterapice.
. Aparitia ulcerelor este de asemenea posibila in conditii clinice, mai adesea cand se folosesc doze mari de glucocorticoizi care stimuleaza secretria gastrica de acid clorhidric (cazul prednisonuluI).
. La nivelul SNC, stimuleaza sistemul nervos central, ceea ce explica starea de bine indusa bolnavului, dar pot induce si reactii adverse, de obicei minore ca: insomnie, nervozitate iar la cei cu antecedente psihotice, pot declansa psihoze active, schizofrenie.
. Pot produce o serie de modificari metabolice care pot fi cauza unor reactii adverse. Astfel, ei provoaca modificari ale metabolismului proteic si glucidic care constau in:

 cresterea catabolismului proteic;

 inhibarea sintezei proteinelor la periferie;

 stimularea gluconeogenezei;

. Aceste modificari favorizeaza in ultima instanta gluconeogeneza pe seama proteinelor si ele sunt de regula, cauza reactiilor adverse ca:
1. diabetul steroidic de novo, care este de obicei usor reversibil si se trateaza cu sulfamide
2. cetonuria si acidoza.
. Glucocorticoizii pot evidentia diabetul latent.
. Aparitia acestor reactii adverse se combate de regula printr-o dieta bogata in proteine si saraca in glucide si lipide.
. Metabolismul osos este influentat de glucocorticoizi prin mecanisme complexe, care in final, conduc la aparitia osteoporozei.
. Factori favorizanti ai osteoporozei sunt:

1. tratamentul prelungit (peste un aN)

2. varsta inaintata,

3.imobilizarea,

4. regimul sarac in calciu si in proteine,

6. poliartrita reumatoida.

. La copii, glucocorticoizii intarzie cresterea si maturarea osoasa. Largirea intervalului intre doze poate minimaliza acest efect.
Alte reactii adverse la tratamente neatente cu glucocorticoizi pot fi:
. Miopatia cortizonica - afectarea muschilor ca urmare a epuizarii proteice-se manifesta prin:

 diminuarea masei musculare,

 slabiciune in extremitati,
 leziuni purpurice de tip senil, echimoze, etc
. Metabolismul lipidic este influentat prin favorizarea eliberarii acizilor grasi cu lant lung.
. Supradozarea glucocorticoizilor duce la cresterea anabolismului grasimilor, cu o repartitie specifica de tesut adipos (fata luna plina, abdomenin in sort, etc.).
. Metabolismul hidromineral este influentat de glucocorticoizi precum cortizonul si hidrocortizonul dar mai putin intens decat de aldosteron (reprezentantul principal al hormonilor mineralcoerticoizI), care influenteaza metabolismul sarurilor minerale, determinand readsorbtia Na+ in schimbul K+ sau H+).
. Glucocorticoizii naturali favorizeaza retentia de sare si apa, provocand edeme si hipertensiune arteriala, ceea ce impune asocierea lor cu un regim hiposodat si eventual cu diuretice. Datorita faptului ca uneori pot provoca si deficit de potasiu, se recomanda si un regim bogat in potasiu, eventual suplimentat cu clorura de potasiu.
. Sub influenta glucocorticoizilor creste semnificativ eliminarea urinara de calciu si fosfati.

Mecanismul de actiune al glucocortizilor

. Este numai partial cunoscut.

. Se admite ca:

- acesti hormoni patrund in citoplasma,

- se leaga de un receptor specific, desfacand din macromolecla acestuia o proteina fosforilata cu Mr.=90.000;
- receptorul este astfel activat si patrunde in nucleu;
- in nucleu, receptorul activat se leaga de o portiune de ADN, regland transcriptia unor gene specifice.
- transcriptia, de regula, este stimulata, rezultand marirea cantitatii de ARN specific.
. In urma acestui mecanism sunt sintetizate proteine enzimatice, care intervin in diferite procese metabolice importante pentru economia celulara.
. Tot astfel, este favorizata sinteza unor proteine cu proprietati antiinflamatorii - lipocortine - care impiedica actiunea fosfolipazei A2, si consecutiv, formarea unor autacoizi cu proprietati proinflamatorii ca: acid arahidonic, prostaglandine si leucotriene, PAF (factor activator al placheteloR).
Criterii de diferentiere a glucocorticoizilor folositi in scop terapeutic
. Din punct de vedere al potentei referitoare la efectul antiinflamator si glucoreglator, care nu pot fi separate, gucocorticoizii se impart in trei categorii:
. cu potenta mica: unitate de doza 20-25 mg, asa cum sunt cortizonul si hidrocortizonul;
. cu potenta intermediara: unitate de doza 4-5 mg. cum sunt prednisonul, prednisolonul, metilprednisolonul si triamcinolonul;
. cu potenta mare: unitate de doza 0,75 mg. asa cum sunt dexametazona si betametazona.
. Referitor la raportul intre efectul antiinflamator si cel de retinere a sarii si apei, glucocorticoizii pot avea:
. efect antiinflamator si glucoreglator precum si de retinere a apei si a sarii: cortizonul si hidrocortizonul.
. efect antiinflamator marcat si efect de retinere slaba hidrosalina: prednisonul, prednisolonul si metilprednisolonul.
. efect antiinflamator marcat lipsit practic de retinere hidrosalina: triamcinolona, dexametazona.
. Durata de actiune a corticoizilor, poate fi, in functie de timpul de injumatatire:
 scurta, respectiv 8-12 ore: cortizonul si hidrocortizonul;
 intermediara, respectiv 12-36 ore: prednison, metilprednisolon si triamcinolona;
 lunga, respectiv 36-54 ore, pentru dexametazona si izomerul acesteia cu proprietati asemanatoare - betametazona; aceste medicamente sunt mai putin avantajoase in afectiuni inflamatorii si alergice intrucat prezinta riscul producerii de insuficienta suprarenala si a corticodependentei.
Pentru tratamentul de durata in afectiuni inflamatorii si alergice sunt de preferat steroizii cu durata medie de actiune.

Exemple de medicamente glucocorticoide

1. Cortizonul, compus fiziologic, este metabolizat in organism in hidrocortizon, forma mai activa biologic.
Este avantajos in boala Addison (insuficienta corticosuprarenalaa, manifestata prin hiperpigmentarea tegumenteloR), ca medicament de substitutie, dar folosirea lui in alte afectiuni este limitata, tinand cont de faptul ca provoaca retentia hidrosalina.
Se administraza ca acetat de cortizon, pe cale orala sau, sub forma de suspensie apoasa, prin injectare intramusculara.
Acetatul de cortizon se obtine prin sinteza, sub forma de pulbere alba sau galbuie, inodora, cu gust amar, practic insolubil in apa.
Este un medicament oficinal, care se pastreaza la Separanda.
Se comercializeaza sub forma de fiole de 5 ml suspensie apoasa continand 0,025 g sau comprimate a 0,025 g substanta activa.

In medicina veterinara, dozele uzuale sunt:

- 0,5-1 g/zi, intramuscular, la animale mari;

- 0,1-0,15, la animale de talie mijlocie si

- 0,002-0,005/kg la animale mici, pentru afectiuni alergice.
Pentru afectiuni oftalmice sau dermatologice se utilizeaza sub forma de suspensii sau unguente.

2. Hidrocortizonul (CortisoL) este principalul glucocorticoid natural ales ca medicatie de substitutie in insuficienta suprarenala.
. Este activ ca atare si eficace si local.
. Se administraza oral, intramuscular, intraarticular sau prin infiltratii (hidrocortizonul acetaT).
. Se comercializeaza sub forma de suspensie apoasa in fiole de 1 ml, continand 0,025g substanta activa. La administrarea prin injectare sau infiltratii, suspensia se dilueaza cu 1-4 ml apa.
. Pentru actiunea locala este folosit ca substanta activa in numeroase preparate dermatologice sau oftalmologice (ca atare sau ca acetaT), sub forma de suspensii sau unguente (0,5-2%).
. In medicina veterinara dozele sunt: 0,15-0,3 la animale mari; 0,025-0,05 la animale de talie mijlocie; 0,01-0,025 la animale mici.
. Hemisuccinatul de hidrocortizon este un ester hidrosolubil care poate fi injectat intravenos in situatiile care impun un tratament glucocorticoid de urgenta ( soc, roze acute, etc.)

3. Prednisonul (derivatul delta1 al hidrocortizonului, cu dubla legatura in pozitia 1-2) se foloseste ca atare sau ca acetat si are o potenta a actiunii antiinflamatoare, limfolitica si de stimulare a glicogenezei hepatice de 5 ori mai mare decat a hidrocortizonului.
. Metabolismul hidromineral este putin influentat.
. In ficat, se transforma in prednisolon (forma activa biologiC), prin hidrogenare, cu formrea unei grupari 11-hidroxi.
. Prednisonul, ca si prednisolonul, se utilizeaza ca antinflamaor, antialergic si pentru toate celelalte indicatii ale medicatiei glucocorticoide. Se administraza oral.

4. Prednisolonul, spre deosebire de prednison, este eficace nu numai pe cale generala ci si local. Se administraza ca atare sau ca acetat (supercortisoL) pe cale orala si prin injectii intramusculare sau intraarticulare.
. Prin injectare intravenoasa se pot administra prednisolonul sodiu fosfat sau prednisolonul hemisuccinat (soludecortiN).

5. Metilprednisolonul (medroL) este asemanator prednisolonului si se administreaza oral in aceleasi doze. Metilprednisolonul acetat (depo-medroL) este un preparat depozit care se injecteaza intramuscular, iar metlprednisolonul sodiu succinat este solubil in apa si se introduce in perfuzie intravenoasa in urgente.

6. Triamcinolona este un derivat fluorurat de prednisolon, asemanator acestuia, fara actiuni mineral corticoide.
. Ca reactii adverse, provoaca relativ frecvent anorexie, epuizare musculara, pierdere in greutate.
. Triamcinolona acetonid se poate folosi sub forma de lotiuni sau unguente in aplicatii locale sau sub forma de suspensie apoasa injectabila intramuscular sau intraarticular.

7. Dexametazona (superprednoL) este un alt derivat fluorurat de metilprednisolon, care are o potenta foarte mare, nu provoaca retentie hidrosalina, fiind lipsit de actiuni de tip mineralcorticoid; in consecinta, nu trebuie folosita in insuficienta suprarenala, ca medicament de substitutie.
 Este indicata in cazurile de secretie insuficienta de ACTH.
 Se foloseste local, iar dexametazona sodiu fosfat se administreaza prin injectare intramusculara sau intravenoasa.

8. Betametazona este un izomer al dexametazonei cu proprietati si potenta asemanatoare acesteia.

9. Flumetazona pivalat (locacorteN), fluocinolona acetonid (synalaR) si fluocortolona sunt preparate de tip ∆1 - hidrocortizon fluorurate, cu actiune antiinflamatoare si antipruriginoasa locala semnificativa, folosite in dermatologie.

Caracterizarea farmacocinetica a glucocorticoizilor
Glucocorticoizii se absorb bine din intestin (80%) si deci sunt activi pe cale orala.
In sange se leaga in proportie de 70-90% de transcortina (globulina plasmaticA).
Se metabolizeaza relativ rapid in ficat, prin reducere si gluconoconjugare si se elimina pe cale renala.
Timpul de injumatatire plasmatic este de 60 - 200 minute, in functie de compus, iar in tesuturi se mentin timp mai indelungat.
Pentru efectele lor generale, majoritatea glucocorticoizilor se administreaza pe cale orala sau injectabila.
Pe cale injectabila se adminstreaza, sub forma de suspensii apoase, pentru injectare intramusculara (cand se pot forma depozite - metilprednisolonul acetat sau triamcinolona acetonid - din care trec incet in circulatiE), intraarticulara, infiltratii. Exista si derivati hidrosolubili (structuri specifice glucocorticoizilor modificate prin esterificarea grupei OH din pozitia 21: hidrocortizonul sodiu succinat sau fosfat, prednisonul sau prednisolonul sodiu succinat sau fosfat, dexametazona sodiu fosfaT).
Glucocorticoizii de uz exclusiv dermatologic se adminstraza topic: fluocinolona acetonid, fluocortolona, flumetazona pivalat.
Exista si preparate care se administreaza sub forma de aerosoli, de ex. beclometazona dipropionat, prin inhalare, in tratamentul astmului bronsic, avand actiune predominant locala.

B. Mineralcorticoizii

. Sunt hormoni corticosuprarenali sau de sinteza cu actiuni importante asupra metabolismului hidromineral, prin stimularea schimbului ionic Na+, K+, H+ la nivelul tubilor renali, favorizand retinerea de Na+ in organism, pierderea de K+ si ioni de H+.
. In cazul bolnavilor cu insuficienta suprarenala, administrarea lor provoaca cresterea volumului plasmatic si extracelular, corectand dezechilibrul hidroelectrolitic.
. Supradozarea provoaca hipernatriemie cu edem si hipertensiune, hipokaliemie cu modificari EKG, slabiciune musculara si alkaloza metabolica.

Exemple de medicamente mineralcorticoide

1. Aldosteronul, principalul mineralcorticoid are actiune intensa asupra balantei electrolitice.
Este folosit limitat in boala Addison, ca adaos la cortizon sau hidrocortizon, care nu sunt suficienti pentru limitarea pierderii de sodiu.

2. Fludrocortizonul este un steroid de sinteza, care are atat efecte de tip mineralcorticoid, cat si glucocorticoid, cu predominanta primelor.
Uneori este indicat in tratamentul starilor hipotensive cronice.

C. ACTH-ul (corticotrofinA) si tetracosactidul.

. Hormonul adenocorticotrop (ACTH - corticotropinA), este un hormon secretat de hipofiza anterioara (lobul anterior al hipofizeI).
. Are o structura polipeptidica cu 39 aminoacizi, primii 24 fiind raspunzatori de activitatea biologica, restul avand proprietati antigenice (difera de la o specie la altA).
Corticotropina stimuleaza activitatea secretorie a glandei corticosuprarenale, in speta de hidrocortizon si in masura mai mica de hormoni sexosteroizi, crescand concentratia sanguina a acestora.
Avantajele fata de glucocorticoizi constau in faptul ca oprirea medicatiei este in general bine suportata, iar reactiile adverse sunt mai putin importante, in general, capacitatea secretorie fiziologica a corticosuprarenalei, fiind limitata.

Indicatii terapeutice ale ACTH-ului

Aceleasi ca si glucocorticoizii, cu exceptia cazurilor cand suprarenala nu raspunde la stimulente.

Concret, este indicat in:

1. diferite colagenoze
2. alergii (stare de rau asmatic, edem angioneurotic, etc.)
3. dermatoze cronice,
4. in unele afectiuni neurologice, ca scleroza in placi, pareza faciala periferica, precum si in miastenia grava, cand nu se raspunde la miostigmina.
. ACTH-ul administrat oral, se inactiveaza prin digestie.
. Exista preparate retard pe baza de ACTH (ACTH-ul retard - corticotrofin zinc hidroxiD) obtinute prin asocierea acestuia cu hidroxid de zinc, gelatina sau carboximetilceluloza, care se administreaza prin injectare intramusculara sau subcutanata.

. Tetracosactidul (corticosyn, synachteN) este o polipeptida de sinteza care cuprinde acea parte din aminoacizii ACTH-ului natural care este responsabila de efectul corticostimulant.
. Are avantajul compozitiei constante si a riscului mai mic de reactii alergice.

D. Antitiroidienele

Sunt medicamente care combat hiperfunctia tiroidiana, interferand in procesul de formare a hormonilor tiroidieni. Aceste medicamente sunt: tioamide, ioduri si radioiodul.

1. Tioamidele antitiroidiene sunt derivati ciclici ai tioureei si ai tioimidazolului, obtinuti prin sinteza.
Au efect antitiroidian si in oarecare masura, efect gusogen.
 Ele blocheaza oxidarea enzimatica a iodului ionic la iod elementar. Iodul elementar este esential pentru sinteza iodotirozinelor, din care se sintetizeaza apoi hormonii tiroidieni. Pe acest mecanism se bazeaza deprimarea functiei tiroidei.
 Efectul gusogen apare ca urmare a diminuarii cantitatii de hormoni tiroidieni din sange, cu stimularea consecutiva a secretiei de tireotropina hipofizara.
Administrate la eutiroidieni, tioamidele au actiune antiroidiana slaba si pot provoca marirea glandei.
In cazul afectiunii Basedow, efectul terapeutic apare dupa o perioada de latenta variabila, de 1-3 saptamani, chiar si cateva luni, in functie de posologie, care depinde de gradul de blocaj al sintezei hormonale si de cantitatea de hormoni preformati disponibili.
Reactiile adverse semnalate pot fi: eruptii cutanate, cazuri de leucopenie (cca 3%din cazurI), impunandu-se oprirea medicatiei. Rareori survine, in primele saptamani de tratament, agranulocitoza, care poate fi mortala.
Metiltiouracilul, propiltiouracilul si carbimazolul (un derivat tioimidazoliC) sunt principalele tioamide folosite ca antitiroidiene.

2. Iodurile au efecte diferite asupra tioridei in functie de doza si starea de functionare a glandei.
 Cantitati mici de iod sunt necesare pentru sinteza hormonilor tiroidieni iar administrarea lor sub forma de iodura de potasiu sau sare iodata corecteaza formele carentiale, in vederea profilaxiei gusii endemice .
 Dozele mari inhiba functia tiroidei la bolnavii cu hipertiroidism; tratamentul indelungat provoaca hipotiroidism si guse. Excesul de ioduri deprima atat formarea cat si eliberarea hormonilor tiroidieni.
. Se presupune ca actiunea antitiroidiana se datoreaza inhibarii acumularii de iod in tiroida, a procesului de iodare a tirozinei si de desfacere a tireoglobulinei.
 Iodurile se administreaza sub forma de:
- solutie Lugol (iod 5g si iodura de potasiu 10 g in 100g solutie apoasA) sau

- ca iodura de potasiu.

 Iodurile se falosesc de asemenea pentru combaterea crizei iodotoxice (in asociatie cu tioamidE).
 Impiedicarea iodocaptarii prin doze mari de ioduri -120 mg/zi timp de 10 zile - este indicata, de asemenea, in caz de iradiere accidentala (cazul accidentelor nuclearE).

3. Radioiodul (131 I) are o perioada de injumatatire de 8 zile
Administrat in doze foarte mici, se acumuleaza in tiroida, unde emite radiatii beta si gama.
Radiatiile beta, putin penetrabile, sunt utile in hipertiroidism si in unele forme de cancer (cand tesutul neoplazic poate sa capteze ioduL). Sensibilitatea acestor tesuturi poate fi crescuta prin antitiroidiene tioamidice, care stimuleaza secretia de tireotropina, marind radiocaptarea.
. La hipertiroidieni, ameliorarea simptomatologiei este deplina dupa 3-15 luni, corespunzator distrugerii tesutului hiperfunctional.
. Riscul folosirii radioiodului consta in incidenta hipotiroidismului de cca. 30%; hipofunctia este uneori ireversibila, necesitand preperate tiroidiene.
. Radioiodul se administreaza in doza unica la hipertiroidienii in varsta de peste 40 ani, ca si la bolnavii cu recaderi dupa tiroidectomie. In cancerul tiroidian sunt necesare doze mari, repetate.
. Radiatiile gama cu putere de penetrare mare servesc drept trasor, fiind utilizate in diagnostic, pentru aprecierea iodocaptarii tiroidiene (se masoara radioatia glandei, eventual a urinii si a sangeluI).

E. Antidiabeticele de sinteza

. Antidiabeticele de sinteza corecteaza tulburarile metabolice - hiperglicemia si gicozuria.
. Sunt active pe cale orala si fac parte din doua clase chimice - sulfamide si biguanide, care difera prin mecanismele lor de actiune.
. Sulfamidele antidiabetice sunt derivati sulfonilureici.
. Ele reduc hiperglicemia si scad sau suprima glicozuria.
. Actiunea lor se datoreaza in principal stimularii endogene a secretiei de insulina. Nu sunt active in diabetul juvenil, in care capacitatea secretorie de insulina a pancreasului este foarte redusa.
. Eficacitatea clinica este moderata, in functie de disponibilul de insulina endogena, care la diabetici este limitat.
. Sunt indicate numai in diabetul stabil, recent instalat, la adulti peste 40 ani, fara tendinta de cetoacidoza si care necesita doze mici de insulina.
. Nu se folosesc in forme grave de diabet, in conditii de criza (prin infectii intercurente, interventii chirurgicale, etc.), cand singura medicatie eficace este insulina.

1. Sulfamidele antidiabetice
. Reactii adverse observate sunt: tulburarile digestive, eruptii cutanate, rare si icter colestatic. La batrani debili, se poate instala hipoglicemie grava.
. Riscul hipoglicemiei este crescut si prin asociere cu medicamente ca: anticoagulante, fenilbutazona, salicilati, cloramfenicol etc., care deplaseaza sulfamidele antdiabetice de pe proteinele plasmatice; ingestia de alcool provoaca hipoglicemie grava.
. Sulfamidele antidiabetice trebuie administrate cu prudenta sau dupa caz, evitate.
. Exemple de sulfamidele antidiabetice sunt: tolbutamida, clorpropamida, glibenclamida

2. Biguanidele antidiabetice sunt de asemenea alte antidiabetice de sinteza active pe cale orala.
. La omul normal, in doze obisnuite, nu scad glicemia, insa amelioreaza toleranta la glucoza.
. La diabetici, scad evident glicemia, dar numai in prezenta insulinei. La diabeticii obezi, normalizeaza raspunsul insulinic exagerat la incarcarea cu glucoza, corecteaza hiperlipedimia, scad apetitul, favorizeaza pierderea in greutate.
. Mecanimul de actiune nu este precizat. Dozele terapeutice scad absorbtia intestinala a glucozei prin favorizarea glicolizei anaerobe, reduc gluconeogeneza, diminueaza absorbtia intestinala a grasimilor si favorizeaza transformarea lipoproteinelor cu molecula foarte mare (HDL) in lipoproteine cu molecula relativ mica (VLDL). Dozele mari, starile de hipoxie, insuficienta hepatica grava, insuficienta renala, bauturile alcoolice favorizeaza acidoza metabolica severa.
. Reactiile adverse constau in tulburari digestive ca: anorexie, greata, voma, diaree, gust metalic sau amar, fenomene rare in cazul preparatelor retard.
. Biguanidele sunt indicate in diabetul usor sau moderat al adultului (aparut de peste 10 anI) si mai ales la diabeticii obezi.
. Se administreaza singure sau in asociatie cu sulfamidele antidiabetice. Sunt utile uneori si in cazuri de diabet nestabil, unde permit scaderea dozei de insulina. Nu se folosesc ca medicatie unica in diabetul sever al adultului, in diabetul juvenil, ca si in toate cazurile care necesita cantitati crescute de insulina. Metformina (meguaN) este biguanida cu utilizarea cea mai mare ca antidiabetic.

---

---

---

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor