mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Boli
Index » Boli Si Tratamente » Boli
» CARCINOGENEZA

CARCINOGENEZA




Cele mai multe teorii ale carcinogenezei includ 3 etape: initiere, progresie si promotie

Initierea


Se refera la lezarea sau mutatia ADN care se produce atunci cand celulele sunt expuse la substante initiatoare sau evenimente( ex: virusuri, substante chimice, radiatiI ) in timpul replicarii ADN (transcriptiE).
In mod normal enzimele identifica erorile in procesul de transcriptie, le indeparteaza si le repara; uneori, neidentificarea de catre proteinele reglatorii a acestor erori va determina o mutatie permanenta care va fi transmisa si celulelor fiice.
Promotia
Implica expunerea celulelor mutante la factori (promotorI) care vor schimba cresterea. Expunerea se poate produce la scurt timp dupa initiere sau la un an dupa aceasta.
Promotorii pot fi: hormoni, aditivi alimentari ( ex nitritI) sau droguri ( ex nicotinA) si pot afecta celulele mutante prin alterarea :
. functionalitatii genelor care controleaza cresterea celulara si duplicarea
. raspunsul celular la inhibitori sau stimulatori ai cresterii

. comunicarii intracelulare



Progresia


Unele studii afirma ca progresia este actual o faza tardiva a promotiei in care tumorile invadeaza, metastazeaza si devin rezistente la terapie; aceasta etapa fiind ireversibila.



Cauze:


Datele curente sugereaza ca neoplazia se dezvolta din interactiunea complexa a expunerii la agenti carcinogeni si acumularea mutatiilor la nivelul diverselor.
Exista gene ale neoplaziei, numite oncogene, activeaza diviziunea celulara si influenteaza diviziune a embriogenetica; exista gene tumorale supresor care stopeaza diviziunea celulara.
Celulele normale contin in mod normal protooncogene ( precursori ai oncogeneloR) si gene tumoral supresor , care raman dormande pana cand sunt transformate de mutatiile produse.
Principalele cauze ale producerii leziunilor genetice sunt: virusuri, radiatiile, factorii de mediu si factorii alimentari, hormonii.
Alti factori care interactioneza si care pot creste susceptibilitatea unei persoane de a produce cancer sunt: varsta, statusul nutritional, balanta hormonala si raspunsul la stres.
Un organism sanatos este bine echipat si se protejeaza singur impotriva cancerului, cancerul se produce atunci cand sistemul imun sau alte mecanisme de control se dezechilibreaza si nu mai pot realiza preventia cancerului.


Genetica


Unele neoplazii sau leziuni precanceroase pot rezulta din predispozitia genetica direct sau indirect.
Cauze directe se produc atunci cand exista o singura gena responsabila pentru cancer, precum tumora Wilms si retinoblastomul
Carcinogeneza indirecta este asociata cu conditii mostenite: sindrom Down sau afectiunile cu imunodeficienta.
Caracteristicele comune ale neoplaziilor predispuse genetic:
. debutul recent al bolii
. incidenta crescuta a neoplaziei bilaterale in organele pare
. incidenta crescuta a cancerelor multiple primare in organele impare

. cromozomi anormali in celulele canceroase



Virusuri:


Protooncogenele virale contin ADN care este identificat adesea si in oncogenele umane. Studiile experimentale efectuate pe animale de laborator evidentiaza abilitatea virusurilor de a realiza transfomarea celulelor, astfel infectia cu unele virusuri are potentialul de a produce cancerul ( ex virusul Epstein Barr produce mononucleoza infectioasa dar, este asociat cu limfomuL).

Factorii de risc:


Poluarea atmosferica - implicata in dezvoltarea neoplaziei, particular cancerul pulmonar
Persoanele care locuiesc in zone expuse la diversi poluanti atmosferici din zonele industriale: benzen ,hidrocarburi ,policlorura de vinil, alte emisii industriale sunt studiate pentru proprietatile lor carcinogenetice.
Fumatul
Fumul de tigara contine nitrozamine si hidrocarburi policiclice , ce cauzeaza mutatii; crescand riscul cancerului pulmonar dupa 40 de ani.
Fumatul pasiv creste de asemenea riscul neoplaziei pulmonare.

Alcoolul


Consumul de alcool asociat cu fumatul, in special produce ciroza hepatica si chiar cancer hepatocelular; creste totodata incidenta cancerului bucal, laringian , faringian ,esofagian. Probabil ,alcoolul se comporta ca un solvent pentru compusii carcinogenici existenti in fumat, schimbandu-le absorbtia.

Comportamentul sexual


Varsta mica si numarul mare de parteneri sexuali se asociaza cu riscul crescut de cancer cervical.
Mecanismul implicat este cel virusal , fiind probabil implicat HPV ( human papiloma viruS) ce produce initial o displazie cervicala, precursor direct al cancerului servical cu celule scuamoase.
Profesia
Riscul de cancer creste la persoane expuse in mediul profesional la anumite noxe; azbestoza in minele de carbune ( risc pentru cancer pulmonaR), etc.
Radiatiile ultraviolete:
Expunerea la radiatiile ultraviolete produce mutatii genetice la nivelul genei p53.
Lumina solara elibereaza de asemenea factorul de necroza tumorala alfa la nivelul tegumentului expus, diminuand probabil raspunsul imun.
Lumina ultravioleta este o cauza directa a cancerului bazal si scuamos tegumentar.
Durata expunerii la radiatiile ultraviolete se coreleaza cu tipul de cancer care se dezvolta.
De exemplu: durata cumulativa a expunerii la radiatii ultraviolete se asociaza cu cancer bazal sau scuamos cutanat, iar episoadele severe de arsuri cutanate si expuneri intense la varste fragede se coreleaza cu aparitia melanomului malign.
Radiatiile ionizante:
Radiatiile ionizante precum razele X se asociaza cu : leucemia acuta, cancerul tiroidian, cancer mamar, cancer pulmonar, cancer gastric, cancer de colon si cancer de tract urinar, precum si mielom multiplu.
Doze mici de radiatii ionizante produc mutatii ADN si anomalii cromozomiale si doze mari inhiba diviziunea celulara. Aceste lezari pot fi produse direct asupra carbohidratilor, proteinelor , lipidelor , acizilor nucleici (macromoleculE) , sau actioneaza asupra apei intracelulare producand radicali liberi care lezeaza aceste macromolecule.
Radiatiile ionizante pot de asemenea modifica efectele anomaliilor genetice. De exemplu, creste riscul de cancer la persoanele care au anomalii genetice care afecteaza mecanismele reparatorii ADN. Alte componente variabile sunt; procentul din corp expus, varsta persoanei, balanta horminala, medicamentele prescrise si conditiile preexistente.
Statusul hormonal
Hormonii, in special hormonii steroizi sexuali: estrogen, progesteron si testosteron- sunt implicati ca factori promotor ai cancerelor de prostata, ovar, endometrial si san.
Expunerea prelungita la estrogeni, la femeile cu menarha precoce si menopauza tardiva, creste riscul cancerului mamar. Progesteronul poate juca un rol protector , contracarand efectele stimulatoare estrogenice.

Dieta


Numeroase aspecte ale dietei sunt asociate cu cresterea neoplaziei si anume:
. obezitatea ( la femei, probabil asociata cu producerea de estrogen de catre tesutul graS) creste riscul cancerului endometrial.
. alimentatie bogata in grasimi ( creste formarea radicalilor libeR) este asociata cu cancer endometrial , mamar, prostatic ,ovarian si rectal.
. obiceiurile alimentare vicioase: alimente afumate si sarate contin nitrati duc la aparitia cancerului gastric.
. dieta saraca in fibre alimentare este intalnita in cancerul colo-rectal.
Datorita numeroaselor aspecte ale dietei si nutritiei care contribuie la dezvoltarea neoplaziei , American Cancer Society ( ACS) a propus un ghid specific nutritional care reduce riscul cancerului la persoane cu varste intre 2 ani pana la varstnici
Dezechilibru al imunitatii:
Cercetarile sugereaza ca celulele canceroase se dezvolta incontinuu, sistemul imun le recunoaste ca fiind "straine" si le distruge. Imunitatea organismului are doua componente; raspunsul imun mediat celular si raspunsul imun mediat umoral; aceste componente interactioneza si produc anticorpi, imunitatea celulara si memoria imunologica.
Cercetatorii cred ca un sistem imun integru este responsabil de regresia tumorala spontana.

Raspunsul imun mediat celular


Organismul exprima antigene recunoscute de celulele T autologe.
Determina raspunsuri imune; au fost identificate in tumori induse in vivo sau in unele neoplazii.
Celulele canceroase prezinta pe suprafata antigene ( molecule specializate proteice-triggeri pentru raspunsul imuN) numite antigene asociate tumorale - TAAs (identificate atat la nivelule celulelor tumorale cat si normalE) si antigene tumorale specifice - TSAs - (prezente pe celulele tumorale si nu pe celulele normalE).


Antigene tumorale derivate
Aceste antigene sunt codate de gene care sunt silentioase in tesutul normal adult, dar exprimate intr-un numar de tumori codate de familia MAGE de gene.
Ex., antigenul MAGE1 ( melanoma antigen 1), descoperit initial in melanom, a fost identificat si in cancer pulmonar, cancer gastric, cancer esofagian si cancer de vezica urinara.
In fiecare din aceste tumori, un peptid derivat din proteina MAGE1 legat de HLA A1, se prezinta pe suprafata tumorala pentru a interactiona cu limfocitele CD8.Avand in vedere ca antigenele MAGE sunt implicate in diferite tipuri tumorale, reprezinta tinte atractive pentru imunoterapie. Antigene tumorale similare, numite GAGE, BAGE si RAGE sunt detectate in cateva tumori umane.
Mucinele sunt alte tipuri de proteine care cresc TSAs.
In cancerul pancreatic, cancerul ovarian, cancerul mamar, peptidele derivate din glicozilarea anormala a celulelor de suprafata pot fi recunoscute de limfocitele T citotoxice.
Antigene tisulare specifice(TSAS)
Antigenele apartinand acestei categorii sunt impartite la nivelul celulelor tumorale dar si la nivelul celulelor normale, nemodificate.
Ex : in melanocite normale si in melanom se exprima tirozinaze. Peptidele derivate de la aceasta enzima proteica prezinta pe suprafata celulara molecule HLA I, care pot fi recunoscute de limfocitele T citotoxice.
Deci, limfocitele T distrug atat celulele normale cat si celulele tumorale; astfel incat la unii pacienti, regresia spontana a melanomului este urmata de arii spontane de depigmentare produse prin distrugerea celulelor tumorale si a melanocitelor normale.
Antigene derivate din mutatii
Sunt rezultatul modificarilor regiunilor protooncogenelor si genelor supresor tumorale mutante in celulele maligne.
Avand in vedere ca aceste mutatii sunt prezente numai in celulele tumorale, limfocitele T directionate impotriva proteinelor mutante sunt specific tumorale.
Este posibila generarea limfocitelor T citotoxice impotriva antigenelor , incluzand peptide derivate din mutatiile p53, K-ras, CDK4 si bcr-c-abl.
Supraexprimarea antigenelor
Aceasta clasa de antigene semispecifice tumorale exprima proteine codate de gene care nu sunt mutante dar sunt supraexprimate in tumori.
In aceasta categorie poate fi inclusa c-erb-b2 (neU) , proteina supraexprimata in 30% din cancerele mamare si ovariene. Aceasta proteina este prezenta in general la nivele mult prea mici pentru a putea fi recunoscuta de limfocitele T citotoxice.

Antigene virale


Derivate din oncogenele virusale pot fi recunoscute de limfocitele T.
Ex: peptidele derivate din proteina E7 ale HPV16 prezente in cancerul cervical.
Alte antigene tumorale pot fi :

Antigenele oncofetale


Sunt exprimate in dezvoltarea tesutului embriogenic ( normaL) dar nu sunt prezente in tesutul adult.
Exprimarea lor in celulele canceroase este produsa de dereglarea sistemului genetic.

Ex:


AFP- alfa-fetoproteina- sintetizata precoce in perioada vietii fetale la nivelul sacului vitelin, fiactului fetal si tractului gastro-intestinal fetal reprezinta un marker important in diagnosticul tumorilor hepatice dar si tumorile derivate din sacul vitelin. Exista conditii non-neoplazice : ciroze hepatice, injurie toxica hepatica,, hepatita si sarcina (in special, cu fat suferind sau morT) in care se identifica nivele minime sau moderate plasmatice de AFP. Valorile AFP diminua rapid post rezectie tumorala hepatica sau tratament al cancerului celulelor liniilor germinale.
CEA- antigenul carcinoembrionar- specific tumorilor din cadrul tubului digestiv derivate din endoderm dar si in cancerul pulmonar, tiroidian, mamar etc. valori ridicate ale CEA au fost raportate in numeroase afectiuni benigne: ciroza hepatica alcoolica, hepatita, colita ulcerativaa, boala Crohn, etc. La pacientii cu neoplasm de colon, prezenta la 6 saptamani dupa terapie a CEA crescut ridica problema unei boli reziduale.

Antigene diferentiate:


CD10 ( antigen CALLA) exprimat in pre-limfocitele -B este exprimat in celulele B leucemice si in limfom.
PSA ( antigenul specific prostatiC) are o sensibilitate marcata pentru diagnosticul primar al carcinoamelor prostatice.
Raspunsul imun celular incepe cand limfocitele T "intalnesc" TAAs sau TSAs si se sensibilizeaza. Dupa contacte repetate , celulele T sensibilizate elibereaza factori chimici numiti limfokine , unele dintre acestea incep sa distruga antigenul.
Aceste reactii devin triggeri pentru transformarea diferitelor subpopulatii de limfocite T in limfocite T killer avand ca tinta celulele canceroase purtatoare de antigen specific.
Raspunsul imun umoral
Acest raspuns umoral reactioneaza la TAA ca trigger eliberand anticorpi din celulele plasmatice si activand sistemul complementului seric si distrugerea celulelor purtatoare de antigen.
Exista si un factor opus imun" anticorp blocant" care poate modifica cresterea tumorala protejand celulele tumorale de distructia imuna.

Reactiile locale de aparare antitumorala


Transformarea maligna este rezultatul unei serii de disfunctii genetice, unele obtinute din exprimarea antigenelor de suprafata celulara (identificate ca structuri nonself de sistemul imuN).

Mecanisme efectoare antitumorale:


Celulele natural killer (NK) reprezinta prima linie de lupta impotriva tumorii fiind eficiente indeosebi in cazul tumorilor cu nivele reduse de molecule MHC I ( inhiba NK).
In afara de liza naturala tumorala realizata printr-un mecanism asemanator cu cel pentru distrugerea microbilor( producerea de specii reactive de oxigeN) sau prin secretie de TNF-alfa., celulele NK participa in inducerea ADCC ( anticorpi dependenti citotoxici celularI).
Limfocitele T, celulele NK si macrofagele contribuie la reactivitatea antitumorala.
Raspunsul imun in neoplazie poate fi modificat de:
. Varsta celulei.
Pe masura ce celula imbatraneste , intervin erori in copierea materialului genetic din diviziunea celulara crescand riscul mutatiilor.
Daca sistemul imun imbatranit nu recunoaste aceste mutatii ca fiind straine, celulele mutante pot prolifera si constitui tumori.

. droguri citotoxice si steroizi.


Acesti agenti reduc productia de anticorpi si distrug limfocitele circulante.

. stresul intens si infectiile virale agresive


Deprima raspunsul imun , permitand celulelor canceroase sa prolifereze.

. imunosupresia


Radiatiile , terapia medicamentoasa citotoxica si afectiunile mielo si limfoproliferative deprima productia maduvei osoase hematogene si functiile leucocitare.

. SIDA


Aceasta conditie slabeste raspunsul celular imun.

. Neoplazia


Aceasta boala este imunosupresiva, boala avansata deprima intregul sistem imun mergand la anergie.




Modificari fiziopatologice
Caracteristicile neoplaziei sunt proliferarea rapida, necontrolata a celulelor si extensia rapida de la locul de origine in alte tesuturi cu localizare secundara (metastazE).
Diseminarea neoplaziei se realizeaza pe calea circulatorie sanguina si limfatica, prin transplantare neintentionata in alte regiuni prin chirurgie si prin extensie locala.
Celulele canceroase difera de celulele normale prin dimensiuni, forma, numar, diferentiere si functii; ele pot " circula" la tesuturi si organe aflate la distanta; au varietate de forma si dimensiuni, anormalitati ale mitozei, functionalitate anormala, nu seamana cu celula de origine, produce substante fara legatura cu celulele de origine (vezi sindroame paraneoplazicE), capacitatea de a disemina la distanta.
In mod caracteristic, fiecare bilion de celule din organismul uman are un " ceas interior" care anunta cand exista momentul pentru reproducere.
Reproducerea mitotica se produce secvential printr-un ciclu celular.
Diviziunea celulara normala se produce intr-o proportie directa cu pierderea celulara, totul fiind controlat printr-un mecanism care echilibreaza cresterea si diferentierea; in neoplazie, producerea celulara este in exces.
Celulele normale se reproduc controlate de gene reglatoare ( numite protooncogene cand ele functioneaza normaL). Aceste gene produc proteine care actioneaza "on" sau "of".
P 53 si c-myc sunt doua gene de control: p 53 stopeaza replicarea ADN in celulele in care lezarea ADN a fost instalata, c-myc ajuta la initierea aplicarii ADN-ului si daca detecteaza o eroare a replicarii ADN determina autodistrugerea celulara.
Hormonii, factorii de crestere si substantele chimice eliberate de celulele nou formate sau de catre celulele sistemului imun sau celulele inflamatorii pot influenta activitatea genelor de control.
Aceste substante se leaga de un receptor specific de pe suprafata membranelor celulare si transmit semnale la genele de control pentru stimularea sau supresia reproducerii celulare.
Factorii de crestere si receptorii acestora transmit semnale de la membrana celulara la nucleu. Rezultatul acestei semnalizari este de initia activarea cailor intracelulare de semnalizare ( in special prin tirozinkinazE).
Actioneaza prin 3 mecanisme:
1. alcatuirea de complexe multienzimatice schimband capacitate de transductie la un semnal specific
2. reglarea activitatii factorului transcriptional prin fosforilare multipla

3. heterodimerizrea factorilor de transcriptie


4. existenta subfamiliilor factorilor tinta a transcriptiei cu specificitate diferita pentru legarea de ADNcaile de interreglare.

Ex:


. eritropoetina, stimuleaza proliferarea celulelor rosii sanguine
. factorul de crestere epidermal- stimuleaza proliferarea celulelor epidermice
. factorul de crestere insulin like- stimuleaza proliferarea tesutului adipos si conjunctiv
. PDGF - stimuleaza proliferarea tesutului conjunctiv
In celulele neoplazice, genele de control nu mai functioneaza normal; capacitatea de control se pierde si genele sunt lezate.
Se realizeaza si o imbalanta a factorilor de crestere, sau celulele nu mai raspund la actiunea supresiva realizata de factorii de crestere. Oricare din aceste mecanisme conduce la o rata a reproducerii celulare necontrolata.
Nu toate celulele care prolifereaza rapid devin cancerigene. Expunerea la substante chimice, virusi, radiatii si inflamatia cronica cauzeaza modificari displazice care pot fi reversibile daca se indeparteaza stimulul initiator si se trateaza efectele. Daca leziunile precanceroase nu sunt indepartate leziunile pot progresa determinand neoplazia.
Initial , tumora este localizata, ulterior, devine invaziva in tesuturile inconjuratoare.
Normal , in timpul dezvoltarii, celulele devin specializate; dezvolta caracteristici individuale crescute care reflecta structura specifica si functiile tesuturilor de provenienta.
Ex; toate celulele sanguine deriva dintr-o singura celula stem si sunt diferentiate in : eritrocite ,leucocite ,trombocite ,monocite si limfocite.
Cu cat celulele devin mai specializate cu atat inmultirea si dezvoltarea lor incetinesc. Eventual, celulele foarte diferentiate sunt incapabile sa se reproduca si unele dintre acestea ( ex celulele cutanatE) sunt programate sa moara si sa fie inlocuite.
Celulele canceroase si-au pierdut abilitatea de a se diferentia, stadiu numit anaplazie.( nu mai apar si nu mai functioneaza ca celulele de originE)
Anaplazia se produce in grade variate. Unele celule anaplazice incep sa functioneze ca alt tip de celule, chiar celule producatoare de hormoni: Ex celulele in boabe de ovaz din cancerul pulmonar secreta adesea hormon antidiuretic( ADH produs de hipotalamus dar depozitat si secretat de glanda pituitara posterioarA)
Exista, de asemenea, o serie de modificari afecteaza membrana celulara, citoscheletul si nucleii.
Membrana celulara: o structura semipermeabila ce separa mediul intra de cel extracelular, alcatuita din 2 straturi lipidice ce contin fosfolipide , glicolipidede, alte lipide cum ar fi colesterolul. Moleculele proteice ajuta la stabilizarea structurii membranare si participa la transportul si schimbul de materiale intre celule si mediul exterior. Glicoproteinele si fibronectina sunt responsabile de mentinerea celulelor si legaturilor specifice ale receptorilor.
In celulele neoplazice, fibronectina este deficitara sau redusa ca productie, aceasta afecteaza organizarea , structura, adeziunea si migrarea celulara. Alte proteine sau glicolipidele sunt de asemenea alterate sau absente.
Aceste modificari afecteaza densitatea receptorilor pe suparafata celulara si forma celulelor. Comunicarile intercelulare sunt afectate , raspunsul la factorii de crestere este modificat, recunoasterea altor celule este diminuata. Toate acestea au ca rezultat o proliferare anormala.
Permeabilitatea celulei neoplazice este de asemenea alterata. In timpul cresterii rapide , necontrolate, celulele neoplazice au necesitati metabolice mult crescute.
Citoscheletul este compus din retea de filamente proteice incluzand filamente de actina si microtubuli. Microtubulii din structura acestuia controleaza forma celulara , miscarea si diviziunea; in celulele neoplazice aceste functii sunt alterate.
Celulele neoplazice au nucleii pleiomorfi ( mariti sau diferiti ca forma si dimensiunI), hiperpigmentati si cu un numar mai mare de nucleoli decat normalul.
Membrana nucleara este adesea neregulata. Rupturi, deletii , translocatii si cariotipuri anormale ( forma cromozomilor si numaR) sunt prezente frecvent. Defectele cromozomiale par sa creasca rata mitozei in celulele neoplazice.
In perioada dintre evenimentul initiator si tumora detectabila anumite celule tumorale pot muri; celulele supravietuitoare se inmultesc pana cand tumora ajunge la un diametru de 1-2 mm. Vasele de neoformatie sustin cresterea continua si proliferarea; cu cat celulele sunt mutante si se inmultesc mai rapid, devin nediferentiate astfel incat numarul de celule canceroase incepe sa depaseasca celulele normale.
Masele tumorale se extind , depasesc structurile locale si invadeaza tesuturile invecinate.
Organismul uman este astfel programa incat in afara de proliferare celulara sa se desfasoare si moartea celulara programata caracterizata prin modificari morfologice si biochimice; alterarea fosfolipidelor membranare, hipersegmentarea cromatinei la periferia nucleului si fragmentare de ADN.
Apoptoza se desfasoara ca urmare a semnalelor induce de celulele supravietuitoare, prin interactiunea dintre moleculele celulare de suprafata -matricea extracelulara.
Reglarea apoptozei are un rol relevant in biologia celulara tumorala intervenind in tumorigeneza , terapiile cancerului bazandu-se pe acest proces de apoptoza, in special in tumorile solide.
Apoptoza celulara poate fi controlata si influentata prin : activarea cascadei caspaselor, activarea bcl2.
Pentru ca o tumora sa creasca , un eveniment initiator sau o serie de evenimente trebuie sa produca o mutatie care sa transforme o celula tumorala intr-o celula neoplazica.
Dupa evenimentul initiator, tumora continua sa creasca numai daca are asigurat aportul nutritiv, oxigenul si aportul sanguin adecvat iar sistemul imun nu " recunoaste" neoplazia.
Majoritatea neoplasmelor contin populatii celulare inzestrate cu cateva caracteristici biologice esentiale ce includ rata de crestere, cariotipul, productia de factori de crestere si stimulatori ai angiogenezei, productie hormonala, receptori, susceptibilitate la lezare de catre agenti chimioterapici si hipoxia.
Se presupune ca dimensiunea subpopulatiei tumorale agresive reflecta capacitatea de metastazare tumorala.
S-a confirmat prin studii clinice ca masurarea nivelului oncogenelor este proportional cu metastazarea si recidiva
Efectele caracteristice tumorale:
Doua caracteristici importante care afecteaza tumora sunt localizarea si aportul de sange.
Localizarea determina originea tipului celular, care la randul ei determina ciclul celular. De exemplu, celulele epiteliale au un ciclu celular mai scurt decat celulele conjunctive; de aceea tumorile epiteliale cresc mai rapid decat tumorile tesutului conjunctiv.
Tumorile necesita un aport sanguin suplimentar pentru asigurarea nutrientilor si oxigenului necesar cresterii. Unele tumori vor secreta factori ai angiogenezei ce vor stimula formarea de noi vase de sange pentru a preintampina cererea.
Cu cat o tumoare este mai anaplazica cu atat celulele sunt mai putin diferentiate si se divid mai rapid.
Multe neoplazii isi produc chiar proprii factori de crestere. Numerosi receptori membranari sunt prezenti pe suprafata celulara si pe celulele canceroase.
Efectele asupra gazdei
Acestea includ: varsta , sexul, statusul sanatatii si functionalitatea sistemului imun.
Varsta:
Este un factor important care afecteaza cresterea tumorala; relativ, cateva cancere se identifica la copiii
Totusi, incidenta cancerului se asociaza cu cresterea in varsta; ccea ce sugereaza ca numeroase evenimente sunt necesare pentru a initia mutatia si a forma tumora.

Sexul:


Anumite neoplazii sunt mai frecvente decat altele.
De exemplu, hormonii sexuali influenteaza cresterea tumorala a cancerului mamar , endometrial ,cervical si prostatic. Cercetatorii cred ca hormonii sensibilizeaza celulele si factorii promotori ai carcinogenezei.
Statusul sanatatii este de asemenea o caracteristica importanta. Tumorile obtin nutriente importante pentru crestere de la gazda alterand procesele normale si producand casecxia.






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor