Peritonita secundara apare atunci cand
bacteriile contamineaza peritoneul ca rezultat al revarsarii dintr-un scer intraabdominal perforat. Microorganismele gasite constituie aproape totdeauna o flora mixta in care predomina bacilii gram-negati, facultativ si anaerobii, in special cand sursa de contaminare este colonica. Precoce in cursul infectiei, cand raspunsul gazdei este directionat in sensul limitarii infectiei, este edentiat un exsudat continand fibrina si PMN. Mortalitatea precoce, in aceste situatii, este atribuita sepsisului cu bacili gram-negati si exotoxinelor puternice circulante in torentul sanguin (modulul 124). Bacilii gram-negati, si in special E. coli, sunt izolati in mod obisnuit din curentul sanguin, dar apare de asemenea si bacteriemia cu Bacteroides fragilis. Severitatea durerii abdominale si evolutia clinica depind de procesul initiator. Tipurile de microorganisme izolate din peritoneu variaza de asemenea in functie de sursa procesului initial si de prezenta florei normale la acel nivel. Peritonita poate rezulta primar printr-o iritatie chimica sau printr-o contaminare bacteriana. De exemplu, atata timp cat pacientul nu are aclorhidrie, perforarea unui
ulcer gastric va elibera continutul gastric cu pH scazut, care va ser drept iritant chimic. Flora normala a stomacului cuprinde aceleasi microorganisme ca cele gasite in orofaringe (modulul 169) dar intr-un numar mai mic. Suprafata dintilor contine aproximativ IO7 microorganisme aerobe si IO7 microorganisme anaerobe pe fiecare mililitru de saliva;
stomacul normal acid contine un raport egal intre speciile aerobe si cele anaerobe, dar in concentratii mai degraba de ordinul a IO5 pe mililitru. Dupa mese, cand
aciditatea gastrica este cea mai mare, acest numar poate scadea la IO3. Astfel, incarcatura bacteriana intr-un ulcer gastric perforat - sau chiar ulcer duodenal - este neglijabila ativ cu cea a unui apendice perforat. Flora normala a colonului de dupa ligamentul Treitz, contine aproximativ IO11 microorganisme anaerobe in fiecare gram de materii fecale, dar numai IO8 aerobi pe gram; de aceea, speciile anaerobe reprezinta 99% din bacterii. Scurgerea continutului colonului (pH 7-8) nu determina o peritonita chimica semnificativa, dar infectia este severa datorita marelui continut bacterian.
In functie de evenimentul declansator, in peritonita secundara pot fi gasite initial simptome locale - de exemplu
durere epigastrica de la un ulcer gastric perforat. In apendicita (modulul 290), simptomele initiale sunt deseori vagi, cu discomfort periombilical si greata, urmate la cateva ore de o durere localizata in fosa iliaca dreapta. Localizarile neobisnuite ale apendicelui (inclusiv pozitia retrocecala) pot complica mai mult diagnosticul. Totusi, cand infectia s-a raspandit in catatea peritoneala, durerea creste, in mod special in cazul infectiilor care implica peritoneul parietal bogat inervat. De obicei pacientii zac nemiscati, adesea cu genunchii indoiti, pentru a eta intinderea fibrelor nervoase ale catatii peritoneale. Tusea si stranutul care cresc presiunea in catatea peritoneala sunt asociate cu dureri ascutite. Durerile localizate la nivelul organului infectat sau bolnav de la care prone peritonita secundara pot sa existe sau nu. In general, pacientii cu peritonita secundara prezinta semne anormale la examenul fizic al abdomenului, cu aparare voluntara si involuntara marcata a musculaturii abdominale anterioare. Semnele ulterioare includ sensibilitate, in special la decompresiunea brusca. in plus, pot exista semne localizate in zona evenimentului declansator. in general, pacientii sunt febrili, au leucocitoza marcata si deerea la stanga a formulei leucocitare, spre formele granulocitare tinere.
Cu toate ca depistarea microorganismelor din lichidul peritoneal este mai usoara in peritonitele secundare decat in cele primare,
punctia abdominala este rareori procedura de electie in peritonitele secundare. O exceptie o reprezinta cazurile in care este implicat un traumatism, unde trebuie exclusa precoce posibilitatea existentei hemoperitoneului. Tratamentul peritonitelor secundare include administrarea rapida de antibiotice tintite, in mod special asupra bacililor aerobi gram-negati si a anaerobilor ( mai jos), precum si depistarea etiologiei. Peritonitele secundare necesita, de obicei, atat interventie chirurgicala pentru tratarea procesului declansator, cat si administrarea de antibiotice pentru tratarea bacteriemiei precoce, pentru scaderea incidentei formarii abceselor si infectarii plagii si pentru prevenirea raspandirii infectiei la distanta. in PBS la adulti, interventia chirurgicala este doar rareori indicata, in peritonitele secundare chirurgia poate salva ata.