Stomacul are o intensa activitate functionala, motorie si secretorie, exocrina si endocrina, el and o actiune bine determinata in primele faze ale digestiei.
Functia motorie
Functia motorie a stomacului cuprinde capacitatea de preluare si depozitare, de framantare si amestecare cu
sucurile digestive a bolului alimentar, ca si ecuarea intermitenta a continutului digestiv, devenit chim gastric in
duoden (. 10).
Activitatea motorie este net diferita in
stomacul proximal (fornix si segment proximal al corpului), fata de cel distal (segment distal al corpului si antru).
Stomacul proximal are o activitate motorie de tip tonic, aflata predominent sub control gal. Odata cu patrunderea alimentelor in stomac, tonusul musculaturii gastrice se adapteaza continutului, astfel incat presiunea din interiorul sau nu se modifica semnificativ. Aceasta scadere a contractiei tonice a musculaturii stomacului proximal la patrunderea bolului
alimentar asigura functia de rezervor a stomacului, fiind cunoscuta sub numele de "relaxare recepti\". Acomodarea recepti a stomacului se reduce prin gotomie.
Dupa patrunderea bolului alimentar in stomac, dispozitivul anatomic si functional al jonctiunii eso-gastrice impiedica in mod normal refluxul gastro-esofagian. Acest mecanism nu este inca pe deplin explicat fiind incriminati o serie de factori din care mai importanti sunt (3) (. 11):
. existenta la nivelul esofagului distal a unei zone cu presiune crescuta (sfincter functional) careia nu il corespunde un sfincter anatomic propriu-zis. Presiunea acestei zone are in medie 20 mm coloana Hg, mai mare cu 5-l0 mmHg decat cea din stomac. Este considerat elementul central din mecanismul antireflux;
. mecanismul lvular al unghiului cardio-tube-rozitar Hiss caruia il corespunde in interior lvula Gubaroff, aderata clapeta a carei inchidere este favorizata de umplerea, deschiderea fornixului gastric;
. dispozitia pilierului diafragmatic drept care intervine in mentinerea angulatiei eso-gastrice.
Stomacul distal, denumit si "pompa antropilorica\" este sediul unor unde peristaltice regulate (3/minut) care au rolul de a amesteca si micsora partile componente ale continutului gastric si de a propulsa in final chimul gastric rezultat (masa semilichida cu reactie acida) prin pilor in duoden. Partile solide din continutul gastric insuficient micsorate sunt readuse in stomacul proximal unde sufera transformarea necesara. Centrul de coordonare al acestei activitati peristaltice din stomacul distal cu activitate de pacemaker se afla intr-un grup de celule mienterice aflat in segmentul vertical al marii curburi (5). La acest nivel iau
nastere stimuli electrici cu proare antrala, care determina producerea undelor musculare contractile. Activitatea peristaltica antrala este stimulata de distensia peretelui gastric si inhibata de mecanisme cu punct de plecare duodenal in care osmolaritatea,
aciditatea si continutul in grasimi al chimului au o importanta deosebita. Coordonarea motilitatii antrale, pilorice si duodenale asigura ecuarea ritmica a continutului gastric in duoden si in acelasi timp impiedica refluxul duodeno-gastric prin inchiderea sfincterului piloric. Variatele influente asupra motilitatii gastrice se realizeaza pe cale nervos-vegetati (gul este nervul stimulant al peristalticii, simpaticul cel inhibitor) si pe cale umorala prin actiunea unor
hormoni (adrenalina, insulina, enterogastronul etc.) Cunoasterea motilitatii gastrice si a particularitatilor ei in functie de segmentele, constitutive ale stomacului, explica modificarile diferite ale acestei functii sub influenta diferitelor riante de gotomie; in timp ce gotomia supraselecti influenteaza numai tonusul receptiv din segmentul proximal, peristaltica ecuatorie antrala fiind pastrata, gotomia tronculara le modifica profund pe amandoua prin suprimarea iner-tiei gale din ambele segmente.
Durata ecuarii gastrice este apreciata in medie la 3-4 ore fiind in functie de calitatea alimentelor ingerate. Astfel
lichidele si alimentele semisolide parasesc rapid stomacul in timp ce alimentele solide sunt ecuate mai lent si in functie de compozitia lor chimica: mai lent lipidele, mai repede proteinele si indeosebi glucidele.
