Dezvoltarea si maturizarea organismului nostru sint controlate in parte de tesuturile endocrine. Este deci plauzibil ca procesul de imbatrinire sa fie asociat cu declinul sistemului endocrin. Majoritatea functiilor neuroendocrine slabesc o data cu virsta (hormoni tiroidieni, corticosuprarenali, testicu-lari, ovarieni, hormonul de crestere). Acestea depind de axa hipotalamo-hipofizara (Eritt, 1973). Slabirea controlului regulatorilor hormonali ar aa efecte directe asupra imba-trinirii. Dupa unii, centrul de control ar fi localizat in hipo-talamus, in epifiza sau in timus. Dupa altii, longevitatea ar fi reglata de un ceas biologic care actioneaza asupra glandelor endocrine si provoaca slabirea tot mai accentuata a sistemului imunitar si circulator. Astfel, dereglarea hipotalamica ar putea fi cauzata de o pierdere de neuroni, de o reducere a sensibilitatii receptorilor hipotalamusului la retroactiune sau de o
insuficienta cantitativa sau calitativa a neuro-transmitatorilor. Aceasta dereglare ar provoca, asadar, un inceput de anarhie la nilul sistemelor efectoare, ceea ce ar antrena aparitia unor afectiuni asociate imbatrinirii. Variatia meolismului neurotransmitatorilor catecolaminergici (Finch, 1976 si Samorajski, 1977) in anumite regiuni ale creierului ar putea fi astfel elementul determinant, care ar antrena apoi cascada de enimente pe care tocmai le-am descris.
