mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Teorii moderne ale imbatrinirii umane
Index » Dieta nutritie » Sa ramanem tineri » Teorii moderne ale imbatrinirii umane
» Teoria reticulatiei sau cross-link

Teoria reticulatiei sau cross-link


Share






Anumite macromolecule se leaga (cross-link) progresiv, pe masura ansarii procesului de imbatrinire, cu alte macromolecule, antrenind astfel inactirea meolica reciproca (fibre de colagen). Fibrele astfel legate sint mai greu degra-dabile si formeaza agregate pe care unii le considera toxice si, probabil, responsabile de imbatrinire.

Teoriile genetice
Imbatrinirea ar fi continuta - spun aceste teorii - in programul genetic al fiecarei celule si ar face deci parte dintr-un ansamblu coerent de date ce conduc orice individ de la nastere la moarte. Printre argumentele acestor teorii se afla remarcabila constanta si specificitate a duratei vietii speciilor. De exemplu, longevitatea maxima a drosofilei este, in medie, de o luna, a soarecilor - trei ani, iar a omului - o suta douazeci de ani. Reprezentative in acest sens sint lucrarile lui Hayflick si Morehead. Ei au aratat ca durata vietii fibroblastilor diplo-izi umani este limitata la un anumit numar de generatii (aproximativ 50). Hayflick a emis ipoteza ca aceasta limita de proliferare se datoreaza actirii unui mecanism intracelular de imbatrinire. De asemenea, s-a obsert o mare diferenta intre capacitatea de diviziune a celulelor provenind de la subiecti de aceeasi virsta. Anumiti factori de control ai imba-trinirii sint evidenti la nivelul populatiilor, dupa cum demonstreaza statisticile rezultate din studii longitudinale asupra unor grupuri de gemeni monozigoti si heterozigoti si asupra incidentei bolilor asociate imbatrinirii. La oameni, gemenii falsi\' au o longevitate de doua ori mai mare decit gemenii aderati2. Stramosii centenarilor au o longevitate considerabil mai mare in atie cu cei ai indivizilor care nu se remarca printr-o durata de viata prea lunga. Modificarile anumitor gene unice pot duce la o imbatrinire accelerata, ca in cazul progeriei1, al sindromului Werner2 sau al sindromului Down3. Este posibil sa existe transformari similare la nivel molecular, in evolutia procesului de imbatrinire, in interiorul celulelor sau al organismului. Transformarile functionale ale celulei ar putea include represia sau derepresia unor parti ale genomului in diferite momente. In cursul morfogenezei, genele ce controleaza sinteza compusilor diferitelor reactii biochimice sint produse in momente precise ale dezvoltarii, cind inlocuiesc anumite gene devenite redundante. Programarea imbatrinirii la nivelul genomului s-ar putea datora si represiei sau derepresiei unor gene care ar atenua astfel activitatea anumitor mecanisme de reinnoire celulara si ar crea noi cai meolice senescente. Mai multe studii cad de acord in privinta ipotezei existentei unor gene specifice imbatrinirii organismului, care ar deveni operationale o data cu virsta. S-a vorbit, de asemenea, de existenta unor gene pleiotropice (Williams, 1957), a caror functie s-ar schimba o data cu virsta, ceea ce ar putea explica efectul secvential al acestor gene in cursul vietii. Teoria dezvoltarii st a imbatranirii prin restringerea codonilor (Strehler si Barrow, 1970) se bazeaza pe faptul ca, pe parcursul dezvoltarii, diferite mesaje genetice sint supuse unei serii de represii-derepresii, pentru a pune in circulatie proteinele solicitate in anumite momente ale dezvoltarii. O represie definiti a anumitor coduri genetice ar putea antrena pierderea unui meolit indispensabil functionarii eficiente a celulei dupa dezvoltarea si diferentierea ei. Aceasta restrictie de acces la codon, antrenind substituirea anumitor elemente celulare functionale si pierderea constituentilor proteici esentiali, ar cauza moartea anumitor celule. Alte teorii genetice ale imbatrinirii includ fenomenul de redundanta a genelor (Medvedev, 1966). Pierderea progresi de informatie redundanta in genom antreneaza in cele din urma pierderea unor secvente unice (nerepetititve) de ADN ce contin o informatie esentiala pentru buna functionare a organismului, putind precipita astfel fenomenul imbatrinirii. Pentru alti autori (Hait si Setlow, 1974), imbatrmirea este un fenomen distinct de celelalte evenimente biologice, fiind determinata de o serie de gene specifice. Potrivit acestor autori, toate mamiferele ar fi formate din entitati biologice calitativ egale, iar diferentele obserte intre longevitatile lor potentiale maxime s-ar datora mecanismelor prin care aceste parti sint mentinute in ordine, protejate si refacute. Procesele de protectie si de refacere ar reprezenta functiile genelor ce determina longevitatea, iar gradul lor de manifestare ar fi reglat de un numar limitat de gene. Acest proces ar ingloba reactiile de detoxificare, enzimele de refacere a ADN\'-ului, antioxidantii endogeni si alte reactii specifice. Exista secvente nucleotidice de ADN care se repeta la extremitatile cromozomilor liniari (telomeri). La fiecare diviziune celulara se produc pierderi din aceste secvente, astfel incit lungimea telomerului scade pina la stoparea divizarii. Aceasta descoperire recenta este cu atit mai importanta cu cit s-a aratat a fi labila in cazul celulelor permanente ale enzimelor (telomeraze), capabile sa adauge noi secvente telomerice la extremitatile cromozomilor, prevenind astfel scurtarea lor pina la punctul critic al pierderii capacitatii de a se diviza.



Manifestarea progresi a unor virusi endogeni, pierderea unor receptori hormonali, diminuarea nivelului de proliferare celulara, cresterea incidentei cancerelor si a bolilor auto-imune, alterarile morfologice ale anumitor celule, aparitia unor proteine straine si modificarile membranare ar putea fi asociate toate unei dediferentieri progresive a genomului. In sfirsit, adeptii teoriei imbatrinirii programate considera ca geno-mul are marcat sfirsitul nostru in chiar continutul sau, sub forma unei anumite secvente ce duce la moartea organismului.

Apoptoza celulara sau moartea programata a celulei este un fenomen care merita sa fie detaliat. Descrisa pentru prima data de Kerr in 1972, apoptoza este o forma speciala de sinucidere celulara programata in genomul tuturor celulelor si declansat de o mare rietate de stimuli (radicali liberi etc.). Dar, spre deosebire de necrozele celulare declansate de agresiuni exterioare (toxine microbiene), cind celula se dezintegreaza, apoptoza respecta integritatea acesteia, insa solicita energie, deci o neosinteza a proteinelor, ducind la fragmentarea ADN-ului. Fragmentele celulare ramin infasurate in membrana celulara, fiind apoi rapid fagocitate de celulele sistemului imunitar (macrofage).





Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2022 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor

  Sectiuni Dieta nutritie:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai