Suprimarea durerii in cursul tratamentelor stomatologice, a reprezentat un deziderat important in practica stomatologica. Multiple substante au fost utilizate de-a lungul vremurilor; primele - Cocaina, Novocaina - au fost abandonate ca urmare a sintetizarii de noi substante (ex. Xilina, Mepivacaina, Ubistezinul) cu proprietati anestezice superioare, respectiv cu efecte secundare reduse. Din punct de dere chimic, sunt folosite cu precadere 2 mari grupe de substante anestezice de sinteza: amide si esteri.
In practica curenta stomatologica si maxilo-faciala, dirsele substante anestezice se folosesc ca anestezice de contact si ca anestezice pentru infiltratii.
ANESTEZICELE DE CONTACT
Se utilizeaza prin badijonare sau pulrizare, se prezinta sub forma de:
1. Solutii: Tetracaina 1-2%; Xilina 5-l%; Benzocaina si Cocaina 5% pentru examinari si 10% pentru interntii.
2. Paste analgezice: ungnt cu Xilina 5%; Contralgin-pasta pe baza de cocaina; Contralgan-pasta pe baza de tetracaina.
3. Comprimate analgezice continand benzocaina.
4. Spray, preparate pulrizabile sub forma de aerosoli, continute in flacoane speciale: Gingicain, Xilestezin
Cuprins:
Este un alcaloid prezent īn frunzele arborelui Eritroxilon Coca care creşte , Bolivia şi Peru. Indienii din aceste ţări foloseau frunzele pentru calmarea durerilor, dar şi ca excitante psiho-motorii.
Ca substanţă anestezică īn medicina occidentală, a fost introdusă de către Mac LAGAN, 1857 şi NIEMAN 1859, sub formă de cloralhidrat de cocaină.
Este singurul anestezic natural, nesintetizat, utilizat īn stomatologie, prezentāndu-se sub formă de pulbere albă cu gust amar, hidrosolubilă, care se distruge prin fierbere.
Acţiune:
Se resoarbe uşor prin mucoasa bucală, astfel īncāt se utilizează ca anestezic de contact. Cānd se ingeră sau se inhalează prin mucoasa nazală, produce ilaritate datorită stimulării cortexului. Previne oboseala, dar este foarte toxică, supradozajul ducānd la tremurături, convulsii, halucinaţii, depresia miocardului şi a centrilor respiratori putānd produce moarte. Doze repetate de cocaină determină tulburări emoţionale, mentale, psihice, prin fenomenul de dependenţă.
Posologie (doze, concentraţii)
- Soluţie 5-10%, sau īn amestec cu alte substanţe - Fenol, Mentol;
- Soluţie 5% pentru examinări; 10% pentru intervenţii;
- Pastă anestezică, Contralgin-pasta;
- Doza curentă pentru o administrare : 30-50mg (10 picături din soluţia 10%);
- Fenomenele toxice grave pot apare la 15-20mg; Doza letală: 1-1,2g.
Procaina (novocaina) |
sus  |
Face parte din grupa esterilor, fiind un ester dietil amino-etil al acidului paraaminobenzoic. Procaina a fost sintetizată īn 1904-1905 de EINHORN, īn formă hidrocloridă, fiind mult timp cel mai utilizat anestezic local. Se prezintă ca pulbere incoloră, cristalină, hidrosolubilă, care nu se distruge prin fierbere la 120 grade C, putānd astfel fi sterilizată.
Acţiune:
Pe lāngă efectul anestezic, determină vasodilataţie locală, ceea de duce la absorbţia rapidă de la locul injectării (adică un timp scurt de acţiune anestezică) respectiv la creşterea hemoragiei īn plaga operatorie.Toxicitatea substanţei este redusă, fiind de 6-8 ori mai mică decāt a cocainei. Īn doze mari dă fenomene toxice asupra SNC, iniţial de tip convulsii, dispnee, apoi hipotensiune arterială, bradicardie şi chiar moarte. Supradozajul se datoreşte de obicei injectări prea rapide şi a cantităţii mari de anestezic. Determină frecvent reacţii alergice, date de gruparea amino-. Acest fapt impune ca īnainte de administrare să se facă investigaţii anamnestice şi teste biologice (cutireacţia, IDR, patch-testul). Nu dă fenomene de obişnuinţă sau dependenţă. Ca efect secundar, antagonizează sulfamidele şi antinevralgice. Astfel, la un pacient aflat sub tratament cu sulfamide, procaina le diminuează efectul, sau chiar le inhibă acţiunea bacteriostatică. Pe de altă parte, sulfamidele vor īmpiedica acţiunea anestezică locală a procainei sau a oricărui derivat al acidului paraaminobenzoic. De semnalat şi faptul că unele antidiabetice au īn compoziţie molecule de sulfamide, astfel, administrarea procainei putānd determina modificări ale glicemiei şi complicaţii grave la pacienţii cu diabet zaharat. Procaina poate inactiva şi acţiunea unor preparate antinevralgice care au īn compoziţia lor gruparea paraamino. Aceasta explică anestezia insuficientă cu procaină la pacienţii care au consumat īn prealabil multe antinevralgice, dar şi acţiunea ineficientă a antinevralgicelor īn combaterea durerilor postoperatorii la pacienţii la care s-a utilizat anestezia cu procaină.
Posologie (doze, concentraţii):
Īn stomatologia şi chirurgia OMF se folosesc soluţii de procaină īn următoarele concentraţii:
- 0,5% pentru anestezie prin infiltraţie īn intervenţiile pe părţile moi ale feţei şi regiunii cervicale;
- 1% pentru anestezii locale, īn special pentru cele plexale;
- 2% pentru tronculare periferice;
- 4% pentru anestezii tronculare bazale.
Deoarece toxicitatea procainei şi riscul de accidente este legat de concentraţie, la ora actuală există tendinţa de a se utiliza soluţii slabe, de 1%. Cantitatea maximă de substanţă ce se poate administra odată nu trebuie să depăşească 0,200g, adică: 40 ml din soluţia 0,5%; sau 20 ml din soluţia 1%; sau 10 ml din soluţia 2%; respectiv 5 ml din soluţia 4%.
Deoarece procaina produce vasodilataţie, se resoarbe rapid din ţesuturile īn care a fost injectată, acţiunea sa anestezică fiind de scurtă durată. De aceea, īn general, procaina se utilizează cu un corectiv, ca Adrenalina (īn concentraţie de 1/50000-1/80000) sau Noradrenalina.
Xilina (xilocaina, lidocaina) |
sus |
Face parte din anilidele ne-esterice, grup de anestezice intrate īn practică relativ recent. Acestea conţin o grupare amidică īn locul celei esterice. Substanţele din această grupă nu sunt distruse de esteraze; metabolizarea lor avānd loc īn special īn ficat unde sub acţiunea amidazelor sunt oxidate şi dietilate, iar metaboliţii sunt eliminaţi pe cale renală.
Sintetizată de LOFGREEN īn 1943 şi testată de LUNDQVIST, este primul şi cel mai utilizat anestezic din această grupă. Gruparea aromatică din structura chimică este xilenul.
Xilina este cel mai stabil anesezic local, păstrāndu-şi nemodificate proprietăţile multă vreme īn soluţie. Nu se alterează prin fierber, īn mediu acid saau alcalin, astfel īncāt se poate steriliza. Nu este iritantă pentru ţesuturile īn care este infiltrată.
Acţiune
Faţă de procaină, acţiunea anestezică este de 3-4x mai puternică decāt a procainei; anestezia se instalează mai repede, 3-4 minute; durata anesteziei este mai lungă, 2-3 ore; iar teritoriul anesteziat este de aproximativ 2x mai īntins, datorită difuzibilităţii crescute a xilinei.Nu produce vasodilataţie, astfel īncāt asocierea unui vasoconstrictor nu este obligatorie. Dacă se adaugă vasoconstrictor, Adrenalină, intensitatea şi durata anestzeziei sunt mult crescute. Nu dă īn general reacţii alesrgice, fiind indicată la pacienţii cu alergie la procaină. Dacă apar, se pare că nu se datoresc xilinei, ci mai degrabă conservanţilor utilizaţi, substanţe cunoscute sub denumirea de "parabens". Toxicitatea este numai de 2-2,5x mai mare decāt a procainei. Supradozajul xilinei manifestāndu-se prin: reacţie de iritaţie a SNC cu inconştienţă, convulsii, chiar colaps respirator şi circulator.
Posologie:
- Īn stomatologie se utilizează soluţii de concentraţie 0,5% pentru infiltraţii, şi 1-2% pentru anestezii tronculare.
- Doza maximă care se poate administra este de 0,2 g (īnsemnānd pentru un adult sănătos de 70 kg, 3-4 mg/kgcorp).
- Alţii apreciază că se poate administra pānă la 0,5g substanţă, adică 50cm3 soluţie 1% sau 25cm3 soluţie 2%.
- Dacă i se adaugă Adrenalină, sau Noradrenalină, acestea sunt īn concentraţii mai mici decāt pentru procaină, de 1/80000-1/100000.
- Deoarece ţesuturile periorale sunt bogat vascularizate, concentraţia de substanţă ajunsă īn sānge poate fi ridicată, se recomandă ca īn stomatologie şi Chirurgia OMF, doza maximă de xilină să nu depăşească 160 mg.
Mepivacaina (carbocaina) |
sus |
Este un anestezic local asemănător xilinei, dar mai puţin toxic. Are o inducţie bună, profunzimea anesteziei obţināndu-se foarte rapid, cu durată mai lungă ca a xilinei. Are efect vasoconstrictor.
Posologie:
- Soluţie 2% asociată cu vasoconstrictor 1/80000.
- Soluţie 3% fără corector.
- Doza totală nu trebuie să depăşească 300mg, adică 15 ml din soluţia 2%.
Prilocaina (citanest) |
sus |
Este cel mai recent derivat de anilidă, diferă chimic de xilină prin īnlocuirea grupului xilenic cu unul toluenic.
Acţiune:
Dă o anestezie cu instalare rapidă, intensitate bună, durată mai mare decāt xilina, şi toxicitate mai scăzută (numai 60% din cea a xilinei). Toxicitatea mai redusă se datorează unei rate crescute de metabolizare. Este uşor vasoconstrictor. Acţiunea asupra SNC este mai slabă decāt a xilinei. Asocierea cu vasoconstrictor (Adrenalină), prelungeşte aproximativ de 2x durata faţă de xilică. Mai nou se asociază cu FELIPRESINA, vasoconstrictor mult mai puţin toxic decāt adrenalina.
Posologie:
- Soluţie 3% cu sau fără corector.
- Soluţie 4% fără vasoconstrictor.
- Īn stomatologie doza totală nu trebuie să depăşească 400 mg, adică 10 ml soluţie 4%, sau 13 ml soluţie 3%.
Ubistezin (articainĂ hydrocloricĂ) |
sus |
Este un anestezic local din grupa amidelor, utilizat strict īn medicina dentară şi chirurgia OMF; prezintă o penetrabilitate foarte bună inclusiv prin os; este metabolizat de ficat şi eliminat pe cale renală. Se foloseşte cu vasoconstrictor (Adrenalină). Poate da reacţii alergice, deteminate de gruparea amino.
Are contraindicaţii: la copii sub 4 ani; īn afecţiuni cardio-vasculare (tulburări de conducere cardiacă, insuficienţă cardiacă decompensată, angină pectorală, infarct miocardic īn antecedente, bypass coronarian recent, aritmii refractare, HTA necontrolată, hipotensiune arterială severă, diateze hemoragice, ); deficienţe hepatice şi renale severe; tulburări metabolice (DZ, hipertiroidie); alergii şi astm bronşic; epilepsie
Supradozarea determină: īn forme uşoare - ameţeli, gust metalic, zgomote īn urechi, greţuri, vărsături, nelinişte, anxietate, creşterea frecvenţei respiratorii; īn forme grave - confuzie, tremor, fasciculaţii musculare, contracţii tonico-clonice, convulsii, pānă la paralizia centrilor cardio-respiratori bulbari şi moarte.
Posologie:
- Soluţie injectabilă de anestezic - carpule de 1,7 ml - conţine: Articaină hidroclorică 40mg, Adrenalină hidroclorică 0,010mg, Sulfit de sodiu anhidric 0,6mg, NaCl, apă distilată
- Pentru copii: de 20-30 kg - 0,25-1ml soluţie anestezică; copii de 40-45 kg - 0,5-2ml soluţie
- Adulţi - doza maximă: 12,5 ml soluţie anestezică (echivalentul a cca 7 carpule)
- Datorită penetrabilităţii crescute - este suficientă 1 carpulă anestezic pentru extracţia unui singur dinte.
Cocaina
