mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Ghid medical
Index » Chirurgia oro-maxilo-faciala
» Accidentele si complicatiile anesteziei loco-regionale

Accidentele si complicatiile anesteziei loco-regionale


Share





Anesteezia loco-regionala (ALR) poate da accidente si complicatii numeroase si variate, locale sau generale, primare sau secundare, usoare sau grave, tranzitorii sau permanente. Aceste fenomene pot survenii in timpul injectarii anestezicului, sau in perioada de instalare a anesteziei – accidentele imediate sau precoce; sau in perioada urmatoare – accidente secundare sau complicatii. Accidentele sau complicatiile pot fi datorate actiunii substantelor folosite, greseli de tehnica.

CLASIFICARE:

I. ACCIDENTE LOCALE ALE ALR
A. Durerea
B. Leziuni vasculare
C. Pareza, paralizie faciala tranzitorie
D. Lezarea altor trunchiuri nervoase
E. Tulburari oculare
F. Ruperea acului
G. Caderea acului in faringo-laringe
H. Absenta totala sau partiala a anesteziei

II. COMPLICATII LOCALE
A. Ulceratii ale mucoasei
B. Necroze ale mucoasei


C. Infectii perimaxilare
D. Alveolite postextractionale
E. Trismus persistent
F. Dureri persistente, edem postanestezic

III. ACCIDENTE GENERALE ALE ALR
A. Pierderea starii de constienta
B. Lipotimia vagala
C. Lipotimia simpatica
D. Sincopa cardio-respiratorie
E. Stopul cardio-respirator
F. Convulsiile
G. Accidentele alergice
H. Angina pectorala si infarctul miocardic
I. Criza de hipoglicemie
J. Criza de hiperglicemie

In timp ce accidentele si complicatiile locale sunt tratate de catre medic, in tratamentul accidentelor generale ale ALR intervine si asistenta medicala, care trebuie sa fie capabila atat sa recunoasca tipul de accident, si sa i-a impreuna cu medicul masurile ce se fac necesare, incluzand aministrarea i. a medicatiei cerute de accidentul respecti

Cuprins:

Accidente generale ale alr


Accidente generale ale alr

sus sus
S-au încercat diferite clasificări ale acestor accidente: după momentul apariţiei accidentului în raport cu momentul anesteziei locale; după intensitatea debutului clinic; după simptomele predominante; după evoluţia accidentului; după anestezicul utilizat, etc. În practică, tabloul clinic diferă de la forme minore care se remit spontan, la forme majore, grave, care necesită tratament de urgenţă. De aceea, toate accidentele generale care se produc pe scaunul stomatologic trebuie considerate ca urgenţe medicale, necesitând un tratament adecvat.

A. PIERDEREA STĂRII DE CONŞTIENŢĂ
Este comună accidentelor lipotimice, hipotensive, sincopei şi convulsiilor, fiind manifestarea clinică a hipoxiei cerebrale acute, determinată de insuficienţa circulatorie şi respiratorie.
Conduita terapeutică:
Se va începe cu tratamentul patogenic, care are ca obiectiv, îmbunătăţirea până la normalizare a irigaţiei şi oxigenării cerebrale prin:
- întreruperea tratamentului stomatologic;
- aşezarea pacientului în poziţie orizontală, cu extremitatea cefalică în extensie faţă de trunchi, decliv 15-20o (Trendelenburg), pentru favorizarea circulaţiei cerebrale;
- îmbogăţirea cu oxigen a aerului inspirat (deschiderea geamului, ventilator, mască cu oxigen);
- controlul şi favorizarea ventilaţiei pulmonare (mişcările respiratorii şi tranzitul aerian) prin:
• controlul libertăţii căilor respiratorii superioare, cu înlăturarea eventualelor cauze de obstrucţie – căderea limbii, acumulare de sânge, puroi, lichid de vărsătură în faringe;
• înlăturarea obstacolelor care limitează mişcările respiratorii şi circulatorii cerebrale – guler, cravată, centură;
• activarea respiraţiei şi circulaţiei prin stimulări fizice – aplicaţii reci pe regiunea feţei, inhalare de vapori de NH3;
• asistarea la nevoie a respiraţiei – manevre de respiraţie artificială „gură la gură”.
Dacă fenomenele nu au tendinţă de revenire după aplicarea tratamentului patogenic, sau se agravează, se instituie tratamentul simptomatic medicamentos, în funcţie de rezultatele examenului clinic efectuat după aşezarea în clinostatism al pacientului. Ca principii generale:
- nu se administrează analeptice (stimulante ale circulaţiei şi respiraţiei) decât după instituirea tratamentului patogenic de îmbunătăţire a circulaţiei şi oxigenării cerebrale, deoarece analepticele în condiţii de hipoxie cerebrală favorizează apariţia convulsiilor;
- accidentele generale fiind urgenţă medicală necesită administrare i.v. a medicamentelor;
- nu se indică utilizarea de la început a celui mai puternic medicament atât ca acţiune cât şi ca doză.


B. LIPOTIMIA VAGALĂ
Clinic: tegumente palide; uscate sau transpirate; puls bradicardic, mai mic de 60 bătăi/min., slab bătut; TA cu valori sub cele obişnuite (faţă de valorile obţinute prin anamneză sau prin măsurare).
Dacă TA tinde să scadă progresiv, iar respiraţia devine superficială, se trece la tratamnetul simptomatic al accidentelor vagale cu hipotensiune arterială, cu medicaţie simpatico-activă:
- Efedrină, fiole 1ml 5% i.m., sau efedrină în ser fiziologic i.v. lent;
- Clorură de calciu, fiole 10 ml 10% numai i.v. foarte lent;
- HHS, hidrocortizon 100 – 200 mg i.v.;
- Nazoxin (Aramină) 10 – 20 mg i.v.


C. LIPOTIMIA SIMPATICĂ
Clinic: tegumente foarte palide, cianotice la extremităţi; reci, transpirate; puls tahicardic, peste 90-100/min, bine bătut, uneori aritmic; TA crescută (frecvent cu minima peste 100 mm Hg); agitaţie psiho-motorie; anxietate. Fenomenele se pot declanşa la simplul contact al cabinetului cu atmosfera cabinetului dentar, în afara oricăror manevre terapeutice; sau după injectarea anestezicului care conţine adrenalină. Se pot asocia cefalee, senzaţie de constricţie toracică, gheară precordială.
Se va trece la tratamentul simptomatic al accidentelor de tip adrenergic hipertensive, cu medicaţie simpaticolitică, coronaro-dilatatoare, sedative:
- Diazepam 10 mg i.m. sau i.v. lent;
- Apresoline (Hidralazin) 25 50 mg i.m.;
- Hidergin 1-2 fiole i.m., sau i.v. lent;
Accidentele lipotimice tratate corect se remit.

D. SINCOPA CARDIO-RESPIRATORIE
Lipotimia poate fi transformată în sincopă cardio-respiratorie în cazul unui tratament incorect, în cazul aplicării tratamentului medicamentos înaintea celui patogenic, sau în cazul aplicării tratamentului medicamentos incorect, prin accentuarea hipoxiei cerebrale acute, cu pierderea tonusulu vasomotor.
Clinic: bolnavul devine hipoton; cu scăderea bruscă şi brutală a TA; cu puls filiform; şi chiar convulsii.
Se trece la tratamentul etio-patogenic, cu:
- Fenil-efrin 2 – 5 mg s.c.;
- Vazoxin 5 mg i.v.;
- Efedrină 5% 2 fiole i.m., sau i.v. lent.

E. STOPUL CARDIO-RESPIRATOR
Sincopa se poate complica, trecând în stop cardio-respirator, când clinic se constată absenţa pulsului, a TA, a bătăilor cardiace şi a mişcărilor respiratorii. Dacă lipsa perfuziei cerebrale depăşeşte 1,5 – 2 min., apare midriaza intermediară areactivă, care trădează apariţia leziunilor cerebrale ireversibile.
Se instituie resuscitarea cardio-respiratorie; cât mai precoce, anterior instalării leziunilor organice, cât mai corect şi în ordinea logică a importanţei de moment. În acest scop, SAFAR a propus o stadializare a măsurilor de resuscitare în 3 mari grupe, bine codificate şi unanim acceptate [TIMOŞCA, BURLIBAŞA].

I. MĂSURI ELEMENTARE DE SUSŢINERE A FUNCŢIILOR VITALE
A - AIR WAY – asigurarea libertăţii căilor aeriene
► aşezarea pacientului în decubit dorsal cu capul în extensie şi cu mandibula susţinută în subluxaţie anterioară;
► deschiderea gurii cu: mâna, instrumente improvizate sau deschizător de gură;
► îndepărtarea eventualilor corpi străini din oro-faringe (dinţi, eschile osoase, proteze);


► aspirarea sângelui, secreţiilor, salivei, conţinutului gastric;
► aplicare de pipă buco-faringiană pentru menţinerea libertăţii căilor aeriene;
► în cazuri grave – puncţie traheală cu aplicarea unei canule traheale, sau traheostomie;
► în serviciile bine dotate se recurge la intubaţie oro- sau nazo-traheală.
B - BREATHING – asigurarea respiraţiei
► după eliberarea căilor aeriene superioare, dacă nu se obţine o respiraţie spontană se recurge la respiraţie artificială: „gură la gură”, „gură la nas”, sau prin dispozitive speciale.
C - CIRCULATION – asigurarea circulaţiei
► se obţine prin refacerea rapidă a activităţii miocardice;
► în primul minut de la oprirea cardio-circulatorie prin metoda „pumnului presternal”;
► ulterior prin masaj cardiac extern;
► cel mia adesea se realizează o resuscitare cardio-respiratorie standard: compresiunile toracice pentru masajul cardiac extern sunt sincronizate cu manevrele pentru respiraţie: ritm de 2/15 pentru un reanimator , respectiv 1/5 pentru 2 reanimatori.

II. MĂSURI ULTERIOARE DE SUSŢINERE A FUNCŢIILOR VITALE
► au drept scop obţinerea unei circulaţii spontane şi stabilizarea sistemului cardio-respirator, pentru transportul unui volum de oxigen cât mai aproape de normal. Se realizează prin:
D. DRUGS – tratament medicamentos
► cea mai importantă substanţă medicamentoasă care poate asigura o reluare cât mai eficientă a activităţii miocardice este Adrenalina, în perfuzie diluată de Glucoză 5% 10 – 20 cm3; în caz de nevoie se poate administra pe cale intratraheală sau intracardiac;
► se mai folosesc, dar cu indicaţii mai reduse, Noradrenalina, Dopamina, Atropina;
► soluţie de Bicarbonat de sodiu pentru combaterea acidozei;
► soluţii macromoleculare – Dextran pentru asigurarea unui volum circulant optim.
E. ELECTRIC – monitorizare electrocardiografică
► este obligatorie pentru diagnosticarea şi controlul ulterior;
F. FIBRILATION – defibrilare sau stimulare electrică
► se aplică când cu toate măsurile luate nu se obţine o contracţie miocardică normală şi un ritm cardiac spontan.

III. MĂSURI PRELUNGITE DE SUSŢINERE A FUNCŢIILOR VITALE
► sunt luate în considerare după 10 – 15 min. de resuscitare cardio-respiratorie, şi implică:
G. GAUGE – evaluarea stării generale a bolnavului, a cauzei de declanşare a opririi cardio-circulatorii şi de indicaţie de continuare a manoperelor terapeutice
► dacă după 60 min. de resuscitare nu se reia activitatea cardio-respiratorie şi nu sunt semne de activitate a SNC, manevrele de resuscitare se pot întrerupe.
H. HUMANISING RESUSCITATION WITH NEURON SAVING MEASURES – măsuri de protecţie şi refacere neuronală în vederea recuperării integrale a funcţiilor acestora
I. INTENSIVE CARE – terapie intensivă pentru consolidarea efectelor imediate ale măsurilor de resuscitare cardio-respiratorie şi de recuperare a bolnavului

F. CONVULSIILE
Reprezintă traducerea clinică a unei suferinţe cerebrale severe, determinată de:
• tratamentul incorect al accidentelor lipotimice (de ex. administrarea analepticelor în lipsa tratamentului patogenic de îmbunătăţire a circulaţiei şi respiraţiei , deci a oxigenării cerebrale);
• supradozaj anestezic (mai frecvent după xilină);
• boli neurologice (tumori cerebrale, epilepsie);
• stări neuro-psihice particulare (isterie, nevroză anxioasă);
• boli endocrine (hipertiroidism, hipocalcemie).
Se trece la tratamntul simptomatic, anticonvulsivant:
- Diazepam 1 – 2 fiole i.v. lent sau i.m.;
- Fenobarbital 1 – 2 fiole i.m.;
- Pentotal sodic soluţie 2,5%, 5 mg/kg corp i.v.;
- Sulfat de magneziu 25% 10 – 20 ml. i.v.;
- Glucoză 33% 7 – 10 fiole a 10 ml. i.v.;
- Sau intubaţie traheală şi respiraţie artificială pe bolnav curarizat în condiţii de spitaslizare.

G. ACCIDENTELE ALERGICE
Sunt consecinţa eliberării în circulaţie a histaminei ca rezultat al reacţiei antigen – anticorp.
Clinic: în practica stomatologică pot fi întâlnite forme de gravitate variată:
• Forme uşoare – manifestate prin urticarie, erupţii cutanate, prurit, edem;
• Forme medii – cu hipotensiune arterială, dispnee, crize de astm bronşic şi bronhospasm, edem glotic cu respiraţie şuierătoare şi insuficienţă respiratorie;
• Forme grave – manifestate prin şoc anafilactic, cu hipotensiune arterială severă, puls filiform, paloare, insuficienţă respiratorii şi convulsii.
Lse trece la tratamentul etio-patogenic general la care se pune accent pe asigurarea libertăţii căilor aeriene, şi se administrează:
- Epinefrină 0,2 – 0,5 mg. s.c. sau i.v. în perfuzie;
- Benadril 20 – 40 mb i.m. sau i.v.;
- Clorură de calciu 1 – 2 fiole i.v. lent;
- Efedrină 1 – 2 fiolei.m:
- Resuscitare cardio-respiratorie se impune în caz de insuficienţă cardio-respiratorie severă.

H. ANGINA CARDIACĂ ŞI INFARCTUL MIOCARDIC
Clinic: durere intensă retrosternală, cu senzaţie de ghiară; iradiată în braţ sau mâna stg; tegumente palide, pământii, reci; senzaţie acută de lipsă de aer; depresie psihică; hipotensiune artewrială până la colaps; tulburări de ritm cardiac care se pot complica cu tulburări de ritm cardiac.
Se trece la tratamentul simptomatic:
- Bolnavul se poziţionează în repaus.
- Oxigenoterapie;
- Administrare de coronaro-dilatatoare – Corinfar;
- Fortral, Mialgin i.m. sau i.v. pentru combaterea durerii precordiale;
- Hidrocortizon, HHS 250 – 400 mg;
- Norepinefrină 1 – 3 mg pentru combaterea hipotensiunii arteriale;
- Glucoză 5% perfuzie;
- Solicitarea salvării pentru transportul pacientului la o unitate ATI.

I. CRIZA DE HIPOGLICEMIE
Se produce la diabeticul cunoscut, fie prin supradozarea accidentală a insulinei, fie prin nerespectarea orarului meselor datorită tratamentului stomatologic (bolnavul estze programat la tratament la ora la care trebuia să mănânce după ce şi-a luat insulina, sau I s-a recomandat să vină nemâncat).
Clinic: confuzie mentală, agitaţie nemotivată; senzaţie acută de foame; tremurături; dislalie; tegumente reci, transpirate întotdeauna; hipotensiune arterială, pierderea stării de conştienţă.
Se trtece la tratamnetul simptomatic:
- Administrare de zahăr;
- Sau Glucoză în perfuzie pentru pacienţii inconştienţi.

J. CRIZA DE HIPERGLICEMIE
Se produce la diabeticul care nu şi-a luat doza de insulină, sau la care glicemia este crescută de emoţie, durere, substanţa anestezică şi vasoconstrictor.
Clinic: tegumente uscate, uneori lipsa agitaţiei; poate prezenta confuzie mentală, chiar pierderea stării de conştienţă.
Se trece la tratamentul simptomatic:
- Administrare de insulină.
- Practic, la diabetici în crize comatoase se administrează Glucoză 33% i.v. lent. Dacă starea nu se remite, înseamnă că este vorba probabil de o criză hiperglicemică ce necesită transfer într-un serviciu specializat (diabetologie).



Tipareste Trimite prin email











Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor

  Sectiuni Chirurgia oro-maxilo-faciala:


       
      Fa-te cunoscut!
      Invitatie Online - promoveaza produse medicale

      Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

       

      Creaza cont si exprima-te

      vizitatorii nostri pot fi clientii tai