mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Cancer si manifestarile cancerului cancerul
Index » Boli » Cancer si manifestarile cancerului cancerul
» Cancerul, la nivel de populatie

Cancerul, la nivel de populatie







Diferitele tipuri de cancer sunt neuniform raspandite in lume. In Canada predomina leucemiile, in Statele Unite - cancerul de colon, in Brazilia - cancerul cervical, in Anglia - cancerul de plamani, in China -cel de ficat, in Japonia - cel de stomac, iar in Australia - cancerul de piele. and popoarele respecti din punctul de dere al comportamentului, al factorilor de mediu, ne punem intrebarea legitima daca nu s-ar putea identifica in acest fel macar unele dintre cauzele care conduc la cancer?


Cuprins:

Factorul ereditar şi factorul comportamental

Substanţele cancerigene şi perioada de latenţă

Radiaţiile

Factorii biologici

Factorul vârstă

Ce ne învaţă statisticile despre prevenirea cancerului

Consumul de grăsimi şi de glucide

Regimul vegetarian


Factorul ereditar şi factorul comportamental

sus sus
Faptul că ereditatea joacă un rol subtil în cancer, creând condiţiile unei variabilităţi cromozomiale, va fi menţionat mai încolo, în alt context. Cu toate acestea, se poate afirma de pe acuma un lucru: cancerul NU este o boală ereditară. Aceasta reiese limpede din faptul că marea majoritate a tipurilor de cancer (80-90%) apar în familii unde acesta fusese absent


Factori de susceptibilitate de natură ereditară
Există, pe de altă parte, statistici de necontestat care arată că, pentru anumite tipuri de cancer, acolo unde el a apărut o dată sub o formă, există un risc sporit pentru ca forma respectivă să apară şi la descendenţi. Trebuie subliniat însă, că această tendinţă nu se manifestă decât relativ în puţine situaţii, de ordinul a 10%, fiind mai degrabă excepţia, decât regula, în cancerul de sân, de pildă, două gene „ale susceptibilităţii la cancer", transmise ereditar, numite BRCA (de la ,JJReasl CAncer" - „breast" înseamnă sân, în engleză), sunt incriminate în aproximativ 5% din cazuri.
Arborele genealogic o confirmă: este vorba de o trăsătură recesivă, transmisibilă după legile geneticii.

în capitolul următor vom vedea de ce şi când anumite gene mutante, asociate cu cancerul, se transmit doar ia modul recesiv (ca în cazul BRCA), iar altele la modul dominant
In tabelul de mai jos sunt indicate câteva condiţii patologice ereditare care reprezintă factori de risc în cancer, confirmând faptul că susceptibilitatea la cancer are o componentă genetică.
Patologia ereditară________________Riscul de cancer asociat____________
Anemia aplastică a lui Fanconi Leucemie, cancer de ficat, de piele
Boala lui Paget Cancer de oase
Polipoză adenomatoasă familiară Cancer de colon, de rect
Retinoblastom ereditar Retinoblastom
Sindromul lui Li-Fraumeni Sarcoame, cancer de sân, leucemii
Tumoarea lui Wilms Cancer de rinichi
Xeroderma pigmentosum___________Cancer de piele
Ce se poate spune, însă, despre celelalte 80-90 % din cazuri, unde factorul ereditar nu poate fi invocat?

Factorii comportamentali şi de mediu
Este limpede că, pentru majoritatea cazurilor, factorii de bază care conduc la cancer trebuie căutaţi printre elementele comportamentale şi de mediu. Acest lucru e demonstrat de exemplul din Fig. 3.1, referitor la frecvenţa a două tipuri de cancer în Japonia şi în Statele Unite.
în Japonia predomină cancerul de stomac, care e slab reprezentat în S.U.A., în timp ce cancerul de colon e foarte frecvent în S.U.A. şi rar în Japonia.
S-ar putea crede, în mod pripit că japonezii au o „genă" care favorizează cancerul de stomac, iar americanii, una pentru cancerul de colon. A circulat pe vremuri, o interpretare la fel de simplistă a unei alte statistici: în India frecvenţa cancerului era de ,ji" ori mai mică decât în America, iar consumul de carne era tot de ,/i" ori mai scăzut Deci, ... cancerul era cauzat de consumul de carne!... Vom reveni ulterior asupra acestui exemplu.

în cazul cancerelor de stomac şi de colon, epidemiologii au fost, însă, precauţi. Ei s-au putut servi de datele suplimentare obţinute de la familiile japoneze care s-au instalat în cursul anilor în Statele Unite. Odată cu trecerea timpului, aceste familii s-au „dirijat", în mod spectaculos, spre aceeaşi categorie ca şi americanii de suşă (adică spre cei cu frecvenţă ridicată a cancerului de colon), confirmând faptul că nu originea (ereditatea), ci factorul geografic (factorul de mediu sau factorul comportamental la nivel de populaţie) are cuvântul cel mai greu de spus în etiologia cancerului!
Să nu trecem mai departe, însă, fără să anticipăm faptul că factorul ce ţine de starea propriului sistem imunitar joacă şi el un rol important.

Substanţele cancerigene şi perioada de latenţă

sus sus
Legătura dintre cancerul de plămâni şi tabagism
Fig. 32 se referă la legătura dintre cancerul de plămâni şi tabagism. Genul de statistică ilustrat în această figură vorbeşte de la sine despre natura unora din cauzele cancerului, dar ne deschide şi un orizont nebănuit asupra unui alt aspect esenţial al manifestării acestuia, latenţa.
Consumul de tutun a crescut continuu în prima jumătate a secolului trecut, cu două „acceleraţii" suplimentare în anii celor două războaie mondiale. Ei bine, curba care descrie numărul decesurilor de pe urma cancerului de plămân, la bărbat, are. în mod inconfundabil, aceeaşi alură! Implicaţia este destul de evidentă: fumatul este cauza deceselor provocate de cancerul de plămân.
Din păcate, se aşteaptă ca fiind iminent „demarajul" exploziv al curbei mortalităţii, echivalente, la femei, consecinţă a „liberării" mai tardive a acestora!...

Perioada de latenţă
Curbele din Fig. 3.2 sunt decalate cu 20 de ani una faţă de cealaltă. Decalajul în timp ne mai indică o a doua caracteristică importantă a procesului de producere a cancerului: există o perioadă de latenţă între momentul expunerii la „cauză" şi declanşarea efectului. De aici ideea că apariţia cancerului este un proces îndelungat, constituit dintr-o serie de etape succesive, care se produc, fără îndoială, la nivel molecular. Vom dezvolta această idee în capitolul următor.
Substanţele cancerigene
Există, aşadar, o legătură între „nocivitatea" tutunului şi cancerul de plămân. Astăzi cunoaştem o seamă de substanţe chimice, prezente în fumul de tutun, care sunt „cancerigene".
Generalizând exemplul de mai sus, e momentul să introducem un nou termen, cel de „factor cancerigen" (sau „carcinogen"), reprezentând elementul din mediui ambiant (produs chimic, radiaţie, sau entitate biologică - bacterie, virus - vezi mai jos) capabil să declanşeze dezvoltarea unui cancer.

Acţiunea tuturor factorilor cancerigeni este caracterizată printr-o perioadă de latenţă.
Lista de mai jos reprezintă un inventar nonexhaustiv al noxelor cancerigene din fumul de tutun:
Factori cancerigeni în fumul de tutun____________________________
Aminostilben
Benzen, Benzo-antracen, Benzo-fluoranten, Benzo-fenantren, Benzo-fluoranten,
S-metil fluorantren Cadmiu. Poloniu, Nickel, Arsenic Crisen, S-metiicrisen, 2,3-dimetilcrisen
Dibenzo-antracen, Dibenzo-fluoranten, Dibenzc-acridină, Dibenzc-carbazonă Indenol-piren
N-nitrosodietilamină, N-nitrosometiletilamnnă, N-dibutilnitrosamină, N-nitrosonornicotină. N-nitrosoanabasină, N-ntrosopiperidină a-nafh\'lamină
Trebuie adăugat faptul că fumatul nu este răspunzător doar de o mare parte dintre cancerele de plămân, ci şi de inducerea, sau agravarea altora: cel de vezică, de rinichi, de stomac, de pancreas, al cavităţii bucale, al laringelui şi al esofagului, care se însumează cam la o treime din totalul cazurilor de cancere înregistrate.
Fumatul este principalul „gest" producător de cancer în lume.

Radiaţiile

sus sus
Nu mai este o noutate faptul că expunerea la radiaţii cauzează cancer.
Radiaţia ultravioletă
Radiaţia ultravioletă, de relativă joasă energie, afectează doar pielea şi e direct legată de incidenţa cancerului de piele. In localităţile cu mult soare frecvenţa cancerului de piele este mai ridicată. El este foarte frecvent, de pildă, în ţări însorite, precum Australia şi Israelul. Acest lucru este ilustrat prin curba inferioară a graficului din Fig. 3.3. Axa orizontală reprezintă, în unităţi arbitrare, insolaţia medie anuală în câteva oraşe mari americane.
Legătura dintre expunerea la soare (la radiaţia ultravioletă) şi cancerul de piele este, însă, ceva mai subtilă decât la prima vedere: ţăranii care lucrează în câmp sunt mai puţin afectaţi decât „domnii" care fac excese atunci când îşi petrec vacanţa „la mare".
Radiaţia X
Razele X reprezintă o radiaţie de energie înaltă, care pătrunde în organism mult mai profund decât razele ultraviolete. Ele constituie, de pildă, un rău necesar, fiind utilizate la radiografii.

Dozele sunt infime la aparatele moderne, dar erau catastrofale, pe vremuri, la aparatele de atunci. Persoanele expuse la raze X accidental, precum şi cele expuse la radiaţia emisă de radioizotopi, de pildă ca urmare a unor accidente sau experienţe nucleare, dezvoltă tumori interne.
Curba superioară din Fig. 3.3 ilustrează această legătură în cazul iradierii unor animale de experienţă cu raze X. animale care au dezvoltat ulterior leucemii cu o incidenţă direct proporţională cu doza administratâ.
Cele două curbe (sau linii drepte?) din Fig. 3.3 au aceeaşi alură şi comunică acelaşi mesaj: incidenţa cancerului e neglijabilă pentru dozele mici, dând impresia existenţei unui „prag", sub care efectele detrimentale ale iradierii pot fi separate" de către celulă. Aceasta este o constatare importantă. înseamnă că celula posedă o maşinărie de corectare a defectelor induse de radiaţie şi că efectul cancerigen nu se manifestă decât atunci când capacitatea de reparaţie este depăşită.

Factorii biologici

sus sus
Viruşii şi bacteriile
La lista factorilor cancerigeni capabili de a declanşa apariţia cancerului, care cuprinde deocamdată predispoziţia ereditară, precum şi substanţele carcinogene şi radiaţia, se mai adaugă anumiţi viruşi şi bacterii.
Este cunoscut, de pildă, faptul că la femeile care întreţin raporturi sexuale cu parteneri multipli este frecvent cancerul de cervix (de col uterin). Mai mult decât atât, a fost demonstrat faptul că partenerei sănătoase a unui bărbat care a frecventat o femeie atinsă de cancer de cervix riscă să i se transmită aceeaşi maladie. Agentul infecţios a fost identificat este vorba de virusul HPV {Jiumanpapillomavirus").
Viruşi cancerigeni
Viruşii sunt paraziţi celulari. Incapabili de a se multiplica singuri, ei infectează celulele umane şi se servesc de maşinăria acestora pentru a-şi sintetiza componentele necesare propriei proliferări. După cum vom vedea mai jos, atât celulele, cât şi viruşii deţin informaţia genetică codificată sub forma unei (unor) molecule de acid nucleic. Nu toţi viruşii care infectează celula umană sunt însă cancerigeni, ci de regulă doar aceia care, odată intraţi în celulă, îşi introduc propria moleculă de acid nucleic în cea a gazdei (Fig. 3.4).

Inserarea materialului genetic al virusului în cel al celulei gazdă bulversează programul genetic al acesteia din urmă şi poate declanşa transformarea sa neoplazică.
Dintre cancerele care pot fi declanşate de viruşi amintim cancerul cervical şi cel hepatic, unele limfoame, sarcoame şi leucemii, cu precizarea importantă că doar o foarte mică proporţie dintre aceste tumori sunt cauzate de viruşi. Tabelul de mai jos precizează numele unor viruşi asociaţi cu cancerul.
Viruşii respectivi sunt infecţioşi şi se pot transmite persoanelor cu care purtătorul vine în contact.
Dar despre virusul Sidei, ce putem spune? In ce fe! ar putea fi asociat cu cancerul?
Virusul cancerigen______________________Tipul de cancer asociat
EBV (Virusul Epstein-Bar) Limfomul lui Burkht
HPV (Virusul Papilloma uman) Cancer cervical
HBV (Hepatita B umană) Cancer hepatic
HTLV (,Muman T-cell fymphotropic virus"- Leucemia celulelor-T
virusul limfotrop al celulclor-T umane) la adult
KSHV (,J(aposi \'s sarcoma-associated Sarcomul lui Kaposi herpesvirus" - Virusul herpetic asociat sarcomului lui Kaposi)

SIDA şi sarcomul lui Kaposi
SIDA, sau AIDS (,Jcquired Immunodeficiency Syndrome" -sindromul de imunodeficienţă umană) este cauzat de virusul HIV-1 (,Jtuman immunodeficiency virus", uneori notat VIH-1). Purtătorii de HIV-1 prezintă riscul de a dezvolta un cancer specific, denumit sarcomul lui Kaposi, care este o tumoare a vaselor de sânge din piele. Agentul cauzal
al acestui cancer este un virus, denumit KSHV (vezi tabelul de mai sus), iar virusul HIV-1 are doar un rol de „catalizator\'*. într-adevăr, virusul KSHV profită doar de slăbirea sistemului imunilor al persoanei seropozitive cu HIV-1 pentru a o infecta, după care acţionează singur, printr-un mecanism asemănător celui descris.
Bacteriile şi cancerul de stomac
Bacteria Helicobacter Pylori este, de ceva vreme, suspectată a fi implicată (uneori) în apariţia ulcerelor de stomac. Mai mult decât atât, bolnavii suferind de un ulcer în care este prezentă această bacterie, riscă să dezvolte un cancer de stomac. Nu se cunoaşte mecanismul prin care bacteria interferează cu bagajul genetic al celulelor umane din peretele stomacului spre a le induce transformarea neoplazică. Pentru moment tot ce se poate afirma este faptul că bacteria respectivă reprezintă un factor de risc biologic asociat cancerului de stomac.

Factorul vârstă

sus sus
Am constatat mai sus că apariţia cancerului este un proces lent, care presupune mai multe etape şi implică depăşirea capacităţii unor mecanisme de reparare ale celulei. Am putut intui de asemenea faptul că aceste etape trebuie să vizeze genomul celulei care devine neoplazică-
Factorii de mediu, factorii biologici, factorii ereditari afectează în mod evident genomul celular. E de la sine înţeles că, înaintând în vârstă, dăm timp acumulării de noi „defecte" la nivel genomic, altfel spus, riscul de a dezvolta un cancer devine tot mai acut pe măsura înaintării în vârstă. In graficul din Fig. 3.5 este indicată incidenţa cu vârsta a celor două tipuri de cancer cele mai frecvente, cel de sân şi cel de colon.
Suntem la începutul mileniului al treilea. Se anticipează faptul că peste zece - douăzeci de ani, numărul celor care vor atinge şi depăşi vârsta de 100 de ani va fi considerabil, căci câştigăm un trimestru de viaţă în plus cu fiecare an ce trece. Slabă consolare, căci, din păcate, şansa de a fi victima unui cancer creşte şi ea proporţional cu durata vieţii...

Şi totuşi nu este adevărat.. Procentajele sunt în diminuare
Cei care au crescut în a doua jumătate a secolului XX au avut ocazia să audă vorbindu-se de cancer tot mai des. Părea că din ce în ce mai multă lume era atinsă de acest flagel. Sentimentul unei „epidemii" care se extindea devenea din ce în ce mai obsedant.
în realitate, totul ţine de domeniul subiectivului!
Datorită lungirii duratei vieţii, probabilitatea unui individ de a face cancer cândva pe parcursul vieţii este dublă în prezent comparativ cu cea a unui individ care a trăit cu un secol în urmă. Dar, între timp, individul respectiv trăieşte şi el mai mult decât se trăia acum o sută de ani! Dacă corectăm frecvenţa cancerului cu factorul care ţine cont de lungirea duratei vieţii constatăm că această frecvenţă s-a menţinut relativ stabilă pe tot parcursul secolului. De pildă, în Statele Unite, după ajustarea pentru efectul lungirii duratei vieţii, frecvenţa calculată a deceselor de pe urma cancerului de colon la bărbaţi se menţine la aproximativ 30 de cazuri la suta de mii de locuitori.

Dacă privim cu şi mai multă atenţie, constatăm că, de fapt, probabilitatea fiecărui individ de a face un cancer pe parcursul vieţii este în scădere! Scăderea se datorează ameliorării condiţiilor de viaţă şi a faptului că, înţelegând ceea ce ne aşteaptă, am învăţat să ne protejăm mai bine. Scăderea ar fi fost net mai pronunţată dacă n-ar fi fost (şi continuă să nu fie) contracarată de efectul (evitabil şi totuşi încă ne-evitat) al tabagismului.
Ideea că am asista la o „epidemie" de cancer este, deci, un mit.
Factorul poluare industrială
Un alt mit pare a fi şi ideea că poluarea industrială ar contribui la creşterea frecvenţei cancerului. Ea s-ar fi născut din consideraţia că multe substanţe chimice din mediul ambiant s-au adeverit a fi nocive (cancerigene).

In situaţii particulare, acest lucru este foarte adevărat. Cazul azbestului e notoriu. In occident, el este pe cale de a fi înlocuit în toate construcţiile, iar victimele azbestului (dacă mai trăiesc...) sunt acum despăgubite în mod sistematic. La un mare institut din Paris, au decedat de cancer o serie dintre cercetătorii care lucrau pe acelaşi coridor, până s-a descoperit într-o nişă un flacon deschis de dimetilsulfat, un produs mutagen, extrem de cancerigen. Dar toate acestea par a fi mai degrabă cazuri speciale.
Faptul că, după corectarea pentru efectul lungirii duratei vieţii, frecvenţa majorităţii cancerelor umane a rămas practic constantă în toată perioada de la al doilea război mondial şi până acum în ciuda creşterii (ară precedent a poluării industriale arată că poluarea industrială nu ar fi una dintre cauzele majore ale cancerului.

Ce ne învaţă statisticile despre prevenirea cancerului

sus sus
Am enumerat deja „decalogul" gesturilor elementare care ne apără de cancer la finele Capitolului I. Fără a intra deocamdată în detaliile moleculare ale apariţiei şi tratamentului cancerului, putem continua să facem apel la statisticieni pentru a extrage unele învăţăminte nu numai asupra cauzelor, dar şi a felului în care putem să ne ferim de cancer.
Soarele
Cancerul de piele pare relativ uşor de tratat - deşi, după cum am remarcat ceva mai sus (Capitolul 2, Fig. 2.7), la data când îl luăm în seamă este adesea prea târziu (melanoamele sunt, de cele mai multe ori, fatale).
Cauza principală a cancerului de piele este expunerea la soare şi, din păcate, această cauzalitate este rareori luată în serios. Cremele-ecran nu sunt decât „produse comerciale", simple picături într-un ocean. Modul de prevenire a cancerului de piele constă în purtarea unor veşminte adecvate şi, mai cu seamă, în evitarea sistematică şi conştientă a expunerii la soare.

Am văzut într-o ţară musulmană nord-africană dintre cele avansate tinerii şi mai puţin tinerii purtând pantaloni Levi*s, tricouri Lacoste, şosete Nike, iar pe deasupra jalaba tradiţională, acel veşmânt închis până la gât, cu mâneci lungi şi care ajunge până la pământ Nu o purtau nici din spirit integrist, nici din spirit retrograd, ci fiindcă ştiau din bătrâni că aşa este bine.
Combinaţia tutun - alcool
Tutunul
Am reţinut deja faptul că tutunul este răspunzător, în medie, de un cancer din trei. Este un factor de risc care ar putea fi îndepărtat prin voinţă. Unele state din lumea „civilizată" au făcut deja paşi spectaculoşi în educarea populaţiei în această direcţie. La un moment dat, marile concerne producătoare de tutun păreau a fi renunţat definitiv la piaţa occidentală în favoarea unor noi zone mult mai accesibile, recte ţările din Europa de Est, dacă nu ar fi fost „salvate" de apariţia unor noi pieţe de desfacere tocmai în occident: e vorba de tinerii care, într-o societate care şi-a pierdut toate reperele, încep să fumeze de la cele mai fragede vârste. La data când aceştia se vor deştepta, cei 20 de ani de latenţă tocmai se vor fi scurs...

Riscul de cancer de plămâni creşte linear cu numărul de ţigarete fumate pe zi, aşa cum e ilustrat în Fig. 3.6. Efectul nu e deloc neglijabil. Dacă acordăm factorul de risc egal cu 1 celui care nu fumează, individul care fumează un pachet de 20 de ţigări pe zi are de 11 ori mai multe şanse să facă cancer de plămân decât cel cuminte!
Evitarea tutunului rămâne cel mai eficient mod de a reduce riscul de cancer: nici o altă măsură de prevenire a cancerului nu va reduce riscul de cancer cu o treime!
Alcoolul
Consumul de alcool este răspunzător de o serie de patologii, inclusiv de agravarea riscului de cancer al cavităţii bucale, al laringelui şi al esofagului. Un amator de băutură are de 6 ori mai mari şanse să facă cancer la esofag decât un individ echilibrat şi nici nu e nevoie să fie un alcoolic înveterat: 4 ţuici pe zi ajung! Despre alcool vom pomeni din nou
mai jos.

Combinaţia alcoolului cu tutunul este însă şi mai dăunătoare. Fiecare dintre cei doi factori cancerigeni acţionează amplificând efectul celuilalt, astfel că efectul cumulat depăşeşte suma celor două efecte luate individual. Fenomenul poartă numele de sinergie. Sinergia tutun - alcool este ilustrată în Fig. 3.7.
Dacă acordăm factorul de risc de cancer la esofag egal cu 1 celui care nu fumează şi nu consumă alcool, constatăm că la consumul a 4 pahare de băutură tare pe zi (echivalentul a 11,6 g de alcool pur pentru un pahar, fără fumat) factorul de risc devine de 6 ori mai mare (6x), iar la fumatul a două pachete pe zi (fără alcool) el creşte de 7 ori (7x). Efectul combinat al celor două elemente (4 pahare şi 2 pachete de ţigări pe zi) ar face să crească riscul de cancer nu de 6+7 ori (13x), ci de 39 de ori (39x)!


Există şi alte sinergii de acest fel, dar aceasta este cea mai spectaculoasă, fiind şi cea mai... „accesibilă".
Nota bene, vinul roşu (dacă este din cel „adevărat") nu numai că nu măreşte riscul de cancer, dar are şi efect cardioprotector, graţie unei substanţe pe care o conţine, numită resveratrol.

Consumul de grăsimi şi de glucide

sus sus
Corelaţia dintre cancer şi consumul de carne
Am luat în răspăr presupusa corelaţie dintre consumul de carne şi cancer, dar totuşi ea există - însă trebuie interpretată în alt fel. Din Fig. 3.8 deducem că, într-adevăr, riscul de cancer creşte proporţional cu consumul de carne: frecvenţa cancerului de colon şi consumul de carne pe cap de locuitor par a varia în aceeaşi proporţie de la o ţară la alta.
Spre deosebire de exemplele citate mai sus, unde au fost identificate Iară ambiguitate tutunul, expunerea la soare sau alcoolul drept factori răspunzători de apariţia unor forme de cancer, elementul din dietă care e răspunzător de agravarea riscului pentru cancerul de colon a fost mai greu de precizat. Este vorba de grăsimea din carne.
Limitarea aportului caloric
S-a constatat că riscul de cancer de colon creşte în aceeaşi proporţie cu aportul caloric realizat fie prin consumul de glucide, fie prin consumul de lipide. Lipidele sunt alimente extrem de energetice. S-a emis astfel ipoteza, confirmată ulterior, că grăsimea din carne şi nu carnea în sine este principalul factor răspunzător de agravarea riscului de cancer de colon.

In occident se preconizează o campanie de limitare a consumului de grăsimi şi a aportului caloric. în general, drept o strategie importantă în combaterea cancerului. (In acest sens, cetăţenii americani care cheltuiesc pentru o cură de slăbire pot scădea aceste cheltuieli din suma declarată la impozit!)
Dietetica
Dacă în Statele Unite o treime din cazurile de cancer sunt atribuite fumatului, treimea următoare se datorează alimentaţiei defectuoase. Două treimi din cancere. deci. ar putea fi evitate!
Tot ce scriu aici acum va fi poate negat peste câţiva ani. Asta pentru că suntem în plin marş. Cunoştinţele abia acum evoluează. Ample studii epidemiologice sunt în curs pentru a corela diversele componente ale dietei cu diversele patologii.
S-a confirmat faptul că atât consumul alimentar cât şi stilul de viaţă au o incidenţă serioasă asupra apariţiei cancerului. Un occidental nu numai că îngurgitează alimente puternic calorice, dar peste o treime din calorii (37%) provin din grăsimi.

în Japonia sau China, doar 10-20% din calorii provin din grăsimi. Tot printr-un factor de 3-4 (sau 5, în Statele Unite) diferă şi frecvenţa cancerului de sân între occident şi extremul orient. Ca şi în exemplul cu cancerul de stomac şi de colon, descris în Fig. 3.1. femeile de origine japoneză stabilite în S.U.A. de mai mult timp ajung să se încadreze în cele din urmă în aceeaşi categorie de risc ca şi ansamblul de americani.
La fel ca şi în cazul descris de Fig. 3.8, ceea ce contează în corelaţia dintre cancerul de sân şi aportul lipidic nu este atât faptul de a consuma grăsimi, ci faptul că grăsimile sunt puternic energetice. (Acesta ar fi şi unul dintre efectele consumului de băuturi alcoolice).
Excesul caloric conduce la indivizi supraponderali cu un strat lipidic excesiv. Ei, bine, grăsimea depusă pe abdomen nu este doar un „depozit" de material excedentar, ci şi o glandă cu secreţie internă! (Copila unei colege de-a mele nu a atins pubertatea la vârsta normală pentru că maică-sa, lejer supra-ponderală, a avut ideea năstruşnică de a-şi flămânzi fiica pe toată perioada adolescenţei acesteia! De când se ştia, fetiţa nu mâncase pâine, ea nu primise decât sandviciuri unse pe... caşcaval).

Se pare că ţesutul adipos, atunci când este excedentar, este responsabil de nivelul crescut al unor hormoni feminini, inclusiv de concentraţia de estrogeni circulanţi în sânge, care stimulează tumorile estrogen-dependente, cum este cazul cancerului de sân. Nivelul estrogenilor la femeile supraponderale este, într-adevăr, mai ridicat Riscul de cancer este cu atât mai crescut cu cât câştigul de greutate coincide cu (sau continuă după) începutul menopauzei, fiind neglijabil la femeile corpolente „din naştere".
Iniţiatori şi promotori ai cancerului
Aici ne oprim o clipă, pentru ca să introducem o nouă noţiune. Grăsimea corporală (şi estrogenii pe care îi implică) sunt promotori ai cancerului, dar nu iniţiatori ai acestuia. Altfel spus, dacă „ţi-e scris" să faci cancer, îl faci mai repede dacă eşti gras! Vom vedea în capitolul următor că „scrierea" sorţii se face printr-o mutaţie la nivel de genom.
Există o listă care însumează, prin această prismă a promotorilor, factorii de risc care ar conduce Ia tumori hormonodependente, în speţă la cancerul de sân. Ca şi în cazurile precedente, este bine ca lista să fie consultată cu „moderaţie" (vezi p. 51).

Rolul acizilor graşi
în plus de factorul caloric de ansamblu, rolul subtil jucat de fiecare tip de grăsime în parte este în curs de precizare.
Din familia „grăsimilor", cele mai curente sunt trigliceridele. Această familie mai cuprinde mono şi digliceride, fosfatide, cerebroside, steroli, terpene, alcooli graşi, acizi graşi, vitamine liposolubile şi multe altele. în continuare ne vom concentra câteva momente asupra acizilor graşi.
Un acid gras constă dintr-un lanţ alifatic, care poate fi sau nu saturat. El începe în poziţia „/" cu o grupă carboxil (COOH) şi se termină cu un metil (CH3). într-un acid gras saturat loţi atomii de carbon (în număr de x+2) sunt uniţi prin legături covalente simple, conform formulei generice:
H3C-(CH2),-COOH
unde x este de obicei un număr par, egal cu 14 la acidul miristic, cu 16 la acidul palmitic. sau cu 18 Ia cel stearic.

Tipul de risc
Factorul de risc
Factori hormonali, implicând
supra-expunerea la estrogeni Xeno-estrogeni (expunerea la compuşi care mimează estrogenii) Factori de mediu
Factori iatrogeni (de natură medicală)
Factori comportamentali Factori alimentari
Menstruaţie precoce, sarcină târzie sau lipsă de sarcină, ciclu menstrual scurt Pesticide, ierbicide, compuşi halogenaţi
Expunere insuficientă la soare,
proximitatea liniilor de înaltă tensiune,
utilizarea de perne electrice, expunere la
radiaţii
Anticoncepţionale orale, hormoni de
înlocuire utilizaţi (fără discernământ)
contra menopauzei, produşi de
radiodiagnostic, chimioterapia
Fumatul (pasiv), corp supraponderal.
lipsă de activitate fizică, consum de
alcool, consum de cafea
Consum excesiv de lipide saturate, aport
insuficient de antioxidanţi, de fibre
alimentare, de fitoestrogeni, de acid
linolenic şi de acizi graşi omega-3.
Mai interesanţi sunt acizii graşi care prezintă duble legături. Ca exemple de acizi graşi mononesaturaţi (monoenokî) cităm acizii palmitoleic şi oleic, cu 16 şi respectiv 18 atomi de carbon:
HjCKCH^s-CH^H-fCHOr-COOH H3C-(CH2)7-CH=CH- (acid palmitoleic) (acid oleic).

iar ca acizi graşi dienoici, /rienoici şi /e/raenoici cităm pe cel linoleic, linolenic şi arahidonic, cu 18,18 şi respectiv 20 de atomi de carbon:
H3C-(CH2)4-CH=CH-CH2- CH=CH-(CH2)7-COOH (acid linoleic)
HaC-CHHCH^H-CHj-fe- CH=CH-(CH2>7-COOH (acid linolenic)
H3C-(CH2)r(CH=CH-CH2-),- CH=€H- De remarcat, pentru cei interesaţi să intre în detalii structurale, că toate legăturile duble ale acizilor graşi sus-menţionaţi sunt „cis". Există, însă şi izomeri ,Jrans".
Conform convenţiei internaţionale, acidul oleic este cis-9-octadecenoic, unde cifra 9 indică poziţia dublei legături, iar restul denumirii indică numărul total de atomi de carbon, 18. Se utilizează însă frecvent şi o a doua nomenclatură (,,omegd^), care pune în evidenţă poziţiile de maximă reactivitate chimică. In sistemul omega, numerotarea începe de la carbonul grupei metil. Acidul oleic este omega-9, acidul linoleic este omega-6, iar cel linolenic este omega-3. Acidul eicosapentaenoic, aflat în uleiul de peşte este şi el omega-3.

Nu e locul în acest text să discutăm despre virtuţile uleiurilor de măsline sau de arahide, care sunt mononesatwate. Virtutea lor constă, mai degrabă, în aceea că sunt inerte, inactive, în timp ce uleiurile polinesatwate, cum sunt uleiurile de floarea soarelui sau chiar cel de germeni de porumb, corelează pozitiv cu un risc elevat de cancer. Se poate că dispunerea dublelor legături le fac susceptibile la oxidare şi la generarea de radicali liberi! Din păcate, tot ce este indispensabil, pentru că este activ, apare a fi şi cancerigen...
Acest lucru este cu atât mai complicat cu cât cei doi acizi graşi, acizii linolenic şi Imoleic, prezenţi în aceste uleiuri fac parte şi din categoria acizilor graşi „esenţiaW, pe care organismul nu îi poate sintetiza şi de care nu se poate nici lipsi.

(In occident ei sunt adăugaţi, chiar, la margarina sub formă de urme, tocmai pentru că sunt esenţiali). Din acidul linolenic, organismul îşi poate sintetiza eventual pe cel arahidonic, considerat şi el drept esenţial. Unii izomeri ai acidului linoleic sunt, din contră, anticancerigeni şi antiaterogeni.
Merită menţionate şi uleiurile omega-3 mononesaturate (de exemplu cel eicosapentaenoic), provenind din carnea şi uleiul de peşte, care nu numai că te protejează de cancer, ci te şi apără de tromboză. (A nu se confunda tromboză - blocarea cu cheag de sânge a vasului sanghin - cu ateroscleroza, îngustarea acestuia!).

Regimul vegetarian

sus sus
Se constată că fructele şi legumele contribuie în mare măsură la reducerea riscului de cancer. O ipoteză consideră că fibrele vegetale conţinute în crudităţi ar mări volumul masei fecale, „diluând" astfel elementele cancerigene în curs de eliminare şi reducând şansa de contact a acestora cu pereţii intestinului. E cert faptul că un regim preponderent vegetarian va aduce un aport sporit de fibre vegetale, vitamine, minerale şi alţi nutrienţi cu virtuţi antioxidante. Alţi factori cu rol pozitiv sunt cu siguranţă prezenţi în crudităţi şi vor fi identificaţi în viitor. Se pare că „doza" eficace ar consta din 5 ocazii pe zi în care să se consume fructe şi legume.
O zicală engleză datând probabil din epoca victoriană spune: ^An apple a day keeps tlte doctor away; an onion a day keeps everybody awayF
In traducere: „un măr pe zi îl ţine pe doctor departe de tine". Am văzut mai sus că ar fi nevoie, eventual, de cinci mere. In continuare: „o ceapă pe zi îndepărtează pe toată lumea!" Ei bine, nu numai că ceapa îndepărtează lumea din preajma ta, dar te apără şi de cancer!

Se pare că ceapa este indispensabilă în orice preparat de crudităţi -căci ea constituie antidotul pentru eventualii nitraţi provenind din îngrăşămintele agricole. Un alt ingredient esenţial din dietă ar fi zarzavaturile din familia verzei: ei conţin factori antioxidanţi, esenţiali în protecţia contra radicalilor liberi.
Tabelul de mai jos sugerează câteva dintre sursele de antioxidanţi cu rol de protecţie contra cancerului.
Elementul antioxidant__________Sursa_____________________
Vitamina E Toate uleiurile, ouă
Vitamina A şi beta-carotenul Toate zarzavaturile verzi, galbene şi
portocalii (ex. morcovi) Licopen Roşii, citrice roşii, pepene roşu
Luteina şi zeaxantina Spanac, ardei roşii, salată
Calciul Lapte, zarzavaturi verzi
Tcrpenele___________Rozmarin
Fitoestrogenii
Fitoestrogenii sunt estrogeni de provenienţă vegetală. Cea mai cunoscută categorie, izoflavonele, cu reprezentantul său cel mai cunoscut, genisteina, provin din soia.

Izoflavonele sunt analogi ai estrogenului. informaţiile ştiinţifice asupra genisteinei sunt deocamdată contradictorii. Se pare că genisteina protejează femeile ajunse la menopauză de demineralizarea osoasă. Acţionând ca un competitor al estrogenului natural, ea reduce efectul cancerigen ai acestuia din urmă.
De menţionat faptul că genisteina ingurgitată odată cu alimentele acţionează ca antagonist al tamoxifenului, medicament utilizat tocmai pentru prevenirea cancerului hormonodependent! (Nu este de mirare, căci tamoxifenul este şi el un fitoestrogen! El a fost identificat la institutul unde lucrez şi la început se extrăgea din scoarţă de arbore de tisa. S-ar fi ajuns să se defrişeze păduri întregi dacă americanii nu ar fi descoperit modul de a-l extrage din ramurile verzi, care se reînnoiesc în fiecare an!)
Tabelul de mai jos enumera câteva dintre fitoelcmentele prezente în meniul vegetarian.
Fitoelement Sursa
Allicin Usturoi
Acid ellagic Struguri
Sulforafan Brocoli
Indoli, ditiotide Cruciforme (brocoli, conopidă, varza, muştar)

Cele spuse mai sus nu trebuie să fie considerate drept argumente care să justifice trecerea la un regim strict vegetarian. Problema vegetarianismului este mult mai complexă şi nu trebuie să fie tratată doar din punctul de vedere al prevenirii cancerului. Există alte direcţii (de exemplu osteoporoza) în care „binefacerile" unui regim vegetarian sunt discutabile. Perioada „de latenţă" pentru efectele vegetarianismului, dacă e să apelăm la o imagine asemănătoare celei utilizate în contextul Fig. 3.2, ar fi de vreo 30 de ani şi nu dispunem încă de date suficiente pentru a ne pronunţa în favoarea sau contra acestui regim de viaţă. Oricum, dacă e să ne restrângem doar la preconizarea prevenirii cancerului prin dietă, regimul care pare a fi preferat de majoritatea specialiştilor este cel „mediteranean".
Evitarea substanţelor cancerigene
în mod paradoxal, principalul element cancerigen în mediul în care locuim şi muncim se găseşte în interioare şi este reprezentat de radonul radioactiv care se degajă lent din sol, de pe urma dezintegrărilor radioactive din scoarţa terestră şi care se infiltrează în subsoluri şi apoi pătrunde în restul spaţiilor închise. Este exact genul de factor de risc care poate şi trebuie să fie evitat printr-o ventilaţie adecvată.

La lucru şi acasă, unde petrecem cea mai mare parte a vieţii, au fost identificate o serie de substanţe cancerigene care încep să fie evitate. Tabelul de mai jos enumera unele dintre noxele industriale dimpreună cu consecinţele pe care acestea le au asupra riscului de cancer. De menţionat că utilizarea azbestului în construcţii, de pildă, a fost interzisă şi se procedează la înlocuirea (foarte costisitoare!) a acestuia din structurile deja existente. Se ştie că azbestul măreşte riscul de cancer de plămâni sau de mezoteliu de zece ori. La fel, utilizarea benzenului este redusă la minimum, în laboratoare, de pildă, fiind înlocuit cu alţi solvenţi.
Substanţa Tipul de cancer Tipul de activitate industrială
cancerigenă

Arsenic Piele, ficat, Minerit,
plămân Manipulare de pesticide
Azbest Plămân, mezoteliu Construcţii
Benzen Leucemie Industria petrolieră, chimică, a cauciucului
Clorură de vinii Ficat Industria cauciucului, a maselor plastice
Crom Plămân Industria metalurgică
Gudroane, uleiuri, Plămân, Industria minieră, petrolieră, a gazelor
Negru de fum piele, ficat naturale
Naftilamină Vezica urinară Industria chimică, a coloranţilor, a cauciucului
Praf de piele Nas, vezică urinară Pantofărit
Radon Plămân Minerit Locuinţe
Rumeguş de lemn Nas Industria mobilei

Evitarea viruşilor cancerigeni
A devenit evident că politica sanitară a statelor trebuie să vizeze şi reducerea transmiterii prin contagiune a viruşilor implicaţi în cancer. Este cazul, în primul rând, al virusului papiloma (HPV), asociat cu cancerul de cervix, care face ravagii, de exemplu, în Statele Unite. Transmiterea fiind sexuală, folosirea condomului se dovedeşte eficace. Măsura constituie un mijloc de protecţie şi împotriva altor viruşi, precum cel al hepatitei C, sau cel răspunzător de SIDA.
Tratarea cancerului Terapii convenţionale
Opţiunile terapeutice ţin cont de localizarea, tipul şi stadiul tumorii, precum şi de vârsta şi starea de sănătate generală a pacientului. Soluţiile terapeutice „convenţionale" sunt reprezentate prin: chimioterapie, radioterapie, chirurgie, precum şi terapia hormonală şi biologică. Despre ceea ce ne rezervă viitorul ca neconvenţional vom pomeni într-unui din capitolele ulterioare.
Chirurgia şi radioterapia se utilizează pentru îndepărtarea sau distrugerea tumorii in situ, atunci când aceasta mai este încă bine localizată şi nu a metastazat. în caz contrar, se recurge (şi) la medicamentele chimioterapice.

Radioterapia este adaptată celulelor canceroase pentru că iradierea afectează cu precădere acele celule care se divid mai rapid, care mai au „de trăit" un număr important de diviziuni (vom vedea în alt loc cum se poate evalua acest lucru), şi care sunt mai puţin specializate.
Chimioterapicele se administrează pe cale sistemică (intravenoasă) sau chiar şi pe cale orală. Ele „inundă" întregul organism, afectând (distrugând) cu precădere celulele canceroase (aflate în curs de diviziune). Combinarea chimioterapiei cu medicamente moderne permite în aşa măsură evitarea celor două efecte secundare cele mai dezagreabile (greaţa şi vomitatul), încât 75% dintre pacienţi îşi pot continua propria activitate cotidiană ducându-şi în acelaşi timp şi tratamentul până la capăt Mai rămân de suportat starea de oboseală, durerea, pierderea părului şi eventual anemia.
Terapia hormonală, atunci când este vorba de cancere hormono-dependente (precum cel de sân sau de prostată), include îndepărtarea pe cale chirurgicală a glandelor producătoare de hormoni şi (sau) utilizarea de medicamente care să inhibe producerea de hormoni de către organism, privând astfel tumoarea de elementul care-i stimulează creşterea.

Terapia zisă biologică constă în stimularea sistemului imunitar al organismului pentru ca acesta să recunoască şi lupte mai eficient contra celulelor canceroase, sau să le determine pe acestea din urmă să fie mai vulnerabile.
Terapii complementare şi terapii „alternative"
în vederea creşterii gradului de confort fizic şi moral al pacientului, la terapiile convenţionale se asociază tot mai adesea unele terapii complementare ale căror efecte salutare au fost deja confirmate (meditaţie, grupuri de discuţii, acupunctura). Nici într-un caz nu trebuie înţeles prin aceasta că ar fi acceptabile terapiile alternative", neconfirmate, care reprezintă un grav pericol. în cazul cel mai fericit, ele nu au nici un efect pozitiv verificat, dar e posibil ca ele să interfereze cu tratamentul convenţional, sau să fie chiar dăunătoare organismului.
La disperare omul se agaţă adesea şi de un fir de pai. O familie pe care o cunosc, stabilită în Canada şi bine implantată Ia o epocă în care faptul de a fi informatician îţi asigura un confort material deasupra mediei, s-a lăsat ruinată, antrenată de iluzia că un tratament „alternativ", extrem de costisitor, bazat doar pe dietă, ar fi putut salva de cancer pe unul dintre părinţi.

Prin asociaţie de idei simt nevoia să abordez aici şi problema sectelor. „Bugetul" anual al unei secte ce se vrea „onorabilă" în Franţa depăşeşte bugetul naţional al Ţărilor de Jos. De remarcat că 80% din beneficiile acesteia (şi, în general, ale tuturor sectelor, după cum reiese dintr-un studiu solicitat de parlamentul francez), se dirijează spre Statele Unite. E important de înţeles faptul că veniturile sectelor nu sunt constituite decât în mică măsură din fondurile extorcate adepţilor. Sectele administrează, în schimb, mari reţele comerciale, spre care sunt dirijaţi adepţii - îndoctrinaţi să folosească doar „anumite" produse, doar anumite alimente, doar o anumită literatură, doar anumite şcoli, doar anumite terapii. De pildă, o altă familie din oraşul meu natal a „reuşit" să-şi desprindă odraslele de ceilalţi copii din aceeaşi generaţie trimiţându-i la o şcoală privată de mare succes. Şcoala aparţine, însă, unei reţele internaţionale, notorie în Occident tocmai pentru că a fost condamnată datorită urmărilor perverse pe care le produce pe termen lung asupra evoluţiei tinerilor. La fel ca şi în cazul tutunului, expansiunea a tot ce e dubios se face înspre Europa de Est, profitând de credulitatea şi ignoranţa caracteristică momentelor de tranziţie.
După ce am identificat unii dintre factorii care conduc la cancer, după ce am intuit unele soluţii pentru reducerea riscului de cancer şi după ce am enumerat terapiile convenţionale, e momentul să înţelegem cum se justifică toate acestea la nivel molecular. Vom începe prin a aborda tocmai mecanismul molecular al apariţiei cancerului.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor