Zidovudina (ZDV), cunoscuta si sub numele de azidotimidina (AZT), inhiba replicarea HI1 si 2, prin inhibitia competitiva a revers transcriptazei HIde catre AZT trifosfat, cat si prin blocarea sintezei lanturilor terminale de ADN viral. ZDse administreaza de obicei oral, desi sunt disponibile si preparate intravenoase, si are timpul de injumatatire plasmatic de aproximativ 1 ora. Nouazeci la suta din doza administrata se regaseste in urina, mai ales sub forma de meolit glucuronid.
Studii pe scara larga ate cu placebo, realizate in 1987 la pacienti cu SIDA sau cu boala simptomatica avansata asociata HIV, au demonstrat ca administrarea ZDa fost asociata cu prelungirea duratei de supravietuire si cu scaderea frecventei si severitatii infectiilor oportuniste. Ulterior, ZDs-a dovedit a fi benefica in studiile placebo controlate ce au recrutat pacienti cu boala HImai putin avansata, incluzand persoane cu boala simptomatica precoce si pacienti asimpto-matici cu numarul CD4 de < 500/^1. Totusi, momentul optim pentru initierea terapiei cu ZD(respectiv, in timpul infectiei simptomatice sau asimptomatice) ramane controversat, iar utilizarea doar a acestui agent este inferioara fata de utilizarea in asociatie cu alte variate antiretrovirale, asa cum sustin studiile recente. Un studiu recent a aratat ca rata de transmitere perinatala a HIV-l a fost redusa cu doua treimi cand ZDa fost administrata in saptamanile 14-34 de
sarcina la femeile al caror numar de CD4 era de > 200/[il si care au primit mai putin de 6 luni terapie antiretrovirala anterior. In acest studiu, ZDa fost, de asemenea, administrat intrapartum si ulterior a fost administrat nou-nascutului timp de 6 saptamani.
Beneficiile clinice ale ZDin monoterapie par sa scada dupa o perioada variabila si deseori nu se mentin mai mult de 12-l8 luni la pacientii cu boala avansata. Explicatia pentru acest efect diminuat nu este clara, dar poate fi in relatie cu frecventa inalta a rezistentei la ZDprintre izolatele de HIV-l de la pacientii cu boala avansata, care au primit medicamentul timp de 6 luni sau mai mult. Aparitia rezistentei pare sa fie mai putin frecventa la pacientii asimptomatici si la cei cu boala mai putin avansata. Rezistenta la ZDeste asociata cu substitutii specifice ale aminoacizilor la nivelul revers transcriptazei HIV, prin intermediul mutatiilor in codonii 41, 67, 70, 215 si 219. Strategiile pentru utilizarea ZDin combinatie cu alti agenti sunt destinate in parte pentru a scadea sau, pe de alta parte, de a modifica aparitia unor astfel de virusi rezistenti.
Doza cel mai frecvent folosita este 200 mg oral la 8 ore si studiile ative arata ca dozele totale zilnice de 500-600 mg sunt la fel de eficiente si mai putin toxice decat dozele mari ce au fost recomandate anterior. Cea mai mare toxicitate a ZDse exercita la nivel hematopoietic,
anemia si granuloci-topenia aparand mai frecvent la pacientii cu boli HIavansate. Se intalnesc, de asemenea, frecvent, stare de rau,
greturi si
cefalee si poate sa apara miopatie scheletica sau cardiaca in relatie cu ZDV. Steatoza si acidoza lactica severa au fost descrise la pacientii tratati cu ZDsau cu alti analogi nucleotidici.
