Practic toate Penicilinele, cu exceptia celor semi-sintetice si penicilinazo-rezistente, sunt hidrolizate de p-lactamaze si deci inactive fata de germenii producatori ai acestor enzime. Spectrul de actiune al Penicilinei G include majoritatea streptococilor (grup A, grup B, Strepococcus ridans si Strepto-coccus pneumoniae), pneumococi, unii enterococi, spirochetele, specia Neisseria, putine tipuri de sta-filococi, clostridii anaerobe, coci gram-poziti ana-erobi, leptospire, corynebacterii, listerii. Sunt rezistenti majoritatea stafilococilor, din ce in ce mai multi enterococi si gonococi si mai recent s-au descris tulpini rezistente si intre pneumococi si meningococi.
Spectrul de actitate al Ampicilinelor este mai extins fata de cel al Penicilinei G pe unele tulpini de germeni gram-negati: Escherichia coli, Proteus, Shigella, Salmonella, Haemophilus influenzae. Fenomenul de rezistenta dobandita a facut ca in timp, peste 60% din Enterobacteriacee si peste 30% din tulpinile de Haemophilus influenzae sa dena insensibile la Aminopeniciline.
Penicilinele penicilinazo-rezistente sunt active asupra majoritatii stafilococilor, dar au eficienta slaba fata de streptococi si practic inactive pentru germenii gram-negati si cei anaerobi.
Penicilinele antipseudomonazice (Carboxi si Ureidopeniciline) actioneaza pe germenii sensibili la Ampiciline, la care se adauga tulpini din speciile Proteus, Enterobacter, Klebsiella, Prodencia, Serratia si cel mai important, Pseudomonas aeruginosa. Actitatea "antipseudomonas\" este mai intensa pentru Piperacilina si Mezlocilina, si mai moderata pentru Ticarcilina si Carbenicilina.
Combinarea Penicilinelor si in special a Ampicilinelor (Ampicilina, Amoxicilina, Ticarcilina) cu inhibitori de p-lactamaza ca acidul clavulanic, sulbac-tamul, tazobactamul, a dus la extinderea apreciabila a spectrului antimicrobian prin includerea majoritatii germenilor (3-lactamazo secretori. Den sensibili in acest fel stafilococii penicilinazo-secretori (meticilin-sensibili), precum si alte specii bacteriene (aerobe sau anaerobe) rezistente la Penicilina prin inactivare enzimatica (Escherichia coli, Klebsiella, Proteus, Haemophilus influenzae, Prodencia, Bacilus fragilis). Trebuie cunoscut insa faptul ca (3-lacta-mazele, produse de unele tulpini de Escherichia coli, Enterobacter, Pseudomonas, Acinetobacter, Citrobacter, Serratia, nu sunt inactivate de inhibitorii mai sus mentionati. De aceea, acesti germeni uneori nu sunt sensibili fata de preparatele de tip Augmentin, Unasyn etc.
Cefalosporinele de generatia I au o foarte buna eficienta impotriva stafilococilor (meticilin-sensibili),
ca si asupra streptococilor. Prezinta o mai slaba eficienta fata de Enterobacteriacee cu exceptia unora dintre tulpinile de Escherichia coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, care sunt sensibile. Sunt inactive fata de Bacilus fragilis, Pseudomonas, Acinetobacter, Proteus indol-pozitiv, Serratia. Ca de altfel si celelalte generatii de cefalosporine, nu au actitate asupra enterococilor.
Cefalosporinele de generatia ll-a prezinta un spectru de actitate mai larg asupra germenilor gram-negati, ativ cu cele din generatia l-a, insuficient insa pentru a acoperi ca prima intentie o infectie chirurgicala presupusa a fi dominant cu etiologie gram-negativa. Ceea ce diferentiaza in primul rind reprezentantii generatiei a ll-a, este eficienta asupra anaerobilor. Astfel, un bun spectru anaerob il prezinta Cefoxitinul, Cefmetazolul, Cefo-tetamul, spre deosebire de Cefamandola, Ceforanid, cu o actitate anti-anaeroba semnificativ mai redusa. Fata de reprezentantii generatiei intai, actitatea impotriva cocilor gram-poziti este mai redusa pentru preparatele injecile; formele "orale\" de administrare isi pastreaza eficienta nemodificata.
Cefalosporinele de generatia lll-a prezinta un foarte bun spectru impotriva germenilor gram-negati, rivalizand in aceasta printa cu aminoglico-zidele, cu atat mai mult cu cat si limitele terapeutice de siguranta sunt mult mai largi. Constituie de aceea antibiotice de prima intentie in tratamentul infectiilor intraspitalicesti (nosocomiale) cu germeni multirezistenti. Eficienta impotriva stafilococilor si a streptococilor este mai redusa decat cea a cefalosporinelor de generatia I si a ll-a. in mod similar, prezinta o actitate modesta asupra Bacilus fragilis si practic nula fata de enterococi si stafilococii meticilin-rezistenti. Ceea ce diferentiaza in primul rind reprezentantii generatiei a lll-a este actitatea "anti-pseudomonas\": Ceftazidimul si Cefo-perazona sunt deosebit de eficiente, in timp ce Ceftriaxona, Cefotaximul, nu sunt eficace.
